Revision of confiscation order based on criminal conviction for forgery; timeliness and jurisdictional limits of extraordinary appeal

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

La data de 4 septembrie 2012 reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, solicitând ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din acelaşi act normativ, să se constate că între veniturile şi averea domnului A., pe perioada exercitării funcţiei publice, există o diferenţă nejustificată de 250 000 de Euro.

După examinarea probatoriului administrat, Comisia a apreciat că suma de 222.535 Euro deţinută de persoana evaluată începând cu anul 2008, potrivit menţiunilor din declaraţia de avere, este o sumă nejustificată ce depăşeşte suma de 10.000 Euro şi reprezintă o diferenţă semnificativă în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010.

Prin Ordonanţa nr. 4/09.03.2016 Comisia de Cercetare a Averilor constituită în baza Legii nr. 176/2010 în cadrul Curţii de Apel Bucureşti a admis sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, în vederea confiscării de la pârâtul A. a sumei de 222.535 Euro, sumă cu caracter nejustificat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17 ianuarie 2017 sub nr. x/2012*.

2. Hotărârea supusă revizuirii

Prin Sentinţa nr. 1065 din 27 martie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2012*, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de sesizare a Comisiei de Cercetare a Averilor constituită potrivit Legii nr. 176/2010, la solicitarea reclamantei Agenţia Naţională de Integritate în contradictoriu cu pârâtul A. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a dispus confiscarea pe numele pârâtului A. a sumei de 222.535 Euro, constatată a fi dobândită de acesta în mod nejustificat.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că din suma de 250.000 Euro ce face obiectul contractului de împrumut încheiat de pârât cu tatăl său, cel mult suma de 27.465 Euro a fost justificată de împrumutat ca existând efectiv în patrimoniul tatălui său la momentul acordării împrumutului.

În privinţa diferenţei de sumă de 222.535 Euro pârâtul nu a produs nicio probă de natură a justifica existenţa ei în patrimoniul tatălui B. la momentul pretinsului împrumut din anul 2008. De asemenea, nici aspectele vizând averea importantă moştenită de unchiul C. nu au fost dovedite în cauză de pârât, căruia, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 176/2010, îi revenea obligaţia de a produce astfel de dovezi în susţinerea caracterului justificat al majorării averii cu ocazia acordării împrumutului, prin depunerea cel puţin a unui certificat de moştenitor.

Curtea a înlăturat ca nefondate apărările pârâtului în sensul că în favoarea sa operează o prezumţie de dobândire licită a averii, având în vedere că o astfel de prezumţie nu este una absolută şi irefragabilă, ea putând fi combătută prin proba contrară. În acest sens relevante sunt concluziile expuse de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 453/2008, prin care s-a reţinut că prezumţia instituită de art. 44 din Constituţia României nu împiedică cercetarea caracterului ilicit al dobândirii averii.

Prin probele administrate şi prin coroborarea acestora, reclamanta A.N.I. a reuşit să răstoarne prezumţia de majorare licită a averii cu suma de 222.535 Euro de către pârâtul A., ca urmare a inexistenţei unui contract în împrumut valid şi a lipsei oricăror dovezi cu privire la dobândirea prin moştenire a sumei de la tatăl său, care la rândul său ar fi moştenit această sumă de la fratele său, în acest sens nefiind prezentate certificate de moştenitor relevante.

3. Cererea de revizuire şi apărările formulate în cauză

Prin cererea depusă la data de 26 martie 2018 şi înregistrată sub nr. x/2018, A. a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinţei nr. 1065 din 27 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2012*.

Conform precizărilor ulterioare, respectiv cele din data de 24.05.2018 şi 23.10.2018, calea extraordinară de atac a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 3, 5, 6, 8 şi 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat, în esenţă, că Sentinţa nr. 1065 din 27 martie 2017 este contrară Deciziei penale nr. 381 din 6 noiembrie 2017 prin care Înalta Curte a admis recursul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 44 din 2 martie 2017 şi a redus cuantumul amenzii penale de la 50.000 RON la 22.000 RON. În cadrul acestui proces penal, înscrisul determinant pentru măsura confiscării dispusă de instanţa civilă a fost declarat nul, prin constatarea falsului atât prin contrafacere, cât şi prin conţinut.

A apreciat revizuentul că sentinţa penală definitivă are un caracter determinant şi ar fi putut să conducă la o altă soluţie decât cea pronunţată, astfel că este întrunită cerinţa revizuirii pentru contrarietate de hotărâri - "constatarea cu întârziere a autorităţii lucrului judecat".

În privinţa celorlalte puncte ale art. 509 invocate drept temei al cererii de revizuire, A. a subliniat raportul de cauzalitate între cele două procese, arătând că înscrisul declarat fals a avut rol determinant în pronunţarea hotărârii a cărei retractare se solicită.

De asemenea, a menţionat faptul că Sentinţa nr. 1065 din 27 martie 2017 a fost pronunţată fără participarea sa şi fără a fi legal citat, de existenţa acesteia revizuentul luând cunoştinţă abia după soluţionarea dosarului penal, respectiv 10 ianuarie 2018, ulterior formulând recurs împotriva sentinţei, respins ca tardiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A mai susţinut revizuentul că Decizia penală nr. 381 din 6 noiembrie 2017 reprezintă un înscris nou, ce întruneşte condiţiile legale pentru a fi invocat în susţinerea unei cereri de revizuire, Sentinţa penală nedefinitivă nr. 44 din 2 martie 2017 a contribuit şi constituit, în mod nelegal, temei pentru pronunţarea hotărârii ce se cere a fi retractată, iar soluţionarea dosarului nr. x/2012* s-a realizat în absenţa sa, în condiţiile unei proceduri de citare neîndeplinite, câtă vreme a fost citat la o altă adresă decât cea indicate în mod expres în toate documentele depuse la A.N.I. cât şi la instanţe, din anul 2008 şi până în prezent.

În şedinţa publică din data de 21 iunie 2018 revizuentul a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 din Legea nr. 115/1996, precum şi a Legii nr. 115/21996 în integralitatea sa, iar în şedinţa publică din data de 25.10.2018 a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 teza a II-a, 487, 489, 492 şi 494 C. proc. civ.

La data de 17 mai 2018, intimata Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii cererii de revizuire, solicitând respingerea căii extraordinare de atac, în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca tardiv formulată.

În şedinţa publică de judecată din data de 25 octombrie 2018 au fost puse în discuţia părţilor, iar Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 pct. 3 teza a II-a, pct. 5, pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ., precum şi asupra excepţiei tardivităţii formulării cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţiile invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nedevolutivă, prin care partea interesată poate cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată să-şi desfiinţeze propria hotărâre, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 510 alin. (1) C. proc. civ. "cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere", singura excepţie de la această regulă fiind situaţia reglementată de alin. (2) al textului de lege enunţat, respectiv cea în care se invocă motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest context, pentru cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 3 teza a II-a, pct. 5, pct. 6, şi pct. 9 C. proc. civ., competenţa de soluţionare aparţine instanţei care a pronunţat Sentinţa nr. 1065 din data de 27 martie 2017, astfel încât Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale invocate din oficiu şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În privinţa cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, termenul de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti este de o lună, care se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În prezenta cauză, se solicită revizuirea Sentinţei nr. 1065 din 27 martie 2017, revizuentul apreciind că aceasta este contrară Deciziei penale nr. 381 din 6 noiembrie 2017, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016.

Verificând termenul de declarare a căii extraordinare de atac, Înalta Curte reţine că "ultima hotărâre", respectiv decizia penală, a rămas definitivă la data de pronunţării - 6 noiembrie 2017.

În acelaşi timp, nu poate primi apărările revizuentului formulate asupra excepţiei tardivităţii, conform cărora sentinţa a cărei revizuire se solicită este ultima hotărâre care a rămas definitivă la data de 8 martie 2018, data respingerii recursului conform Deciziei nr. 956 din 8 martie 2018.

Într-adevăr, sentinţa atacată cu revizuire a fost pronunţată la data de 27 martie 2017, iar recursul declarat de A. a fost respins ca tardiv formulat, potrivit Deciziei Î.C.C.J. nr. 956 din 8 martie 2018, prin aceeaşi decizie fiind respinsă şi cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.

Înalta Curte apreciază însă că sentinţa Curţii de Apel Bucureşti a rămas definitivă la data expirării termenului legal de declarare a recursului, calculat de la data comunicării hotărârii, termen ce a început să curgă la data de 7 iunie 2017 şi a expirat în data de 22 iunie 2017.

Pe de altă parte, având în vedere susţinerea revizuentului conform căreia procedura de comunicare a hotărârii ar fi fost viciată, Înalta Curte constată că în dosarul nr. x/2012*, la fila x se regăseşte cererea acestuia de eliberare a unei copii xerox a sentinţei pronunţate, cerere datată 10.01.2018. Chiar şi prin raportare la această dată, ca dată a luării efective la cunoştinţă de conţinutul hotărârii, sentinţa ar fi putut rămâne definitivă la data de 26.01.2018, dată la care expira termenul în care putea fi declarat recursul.

Prin urmare, depunerea cererii de revizuire la data de 23 martie 2018 (conform ştampilei aplicate pe plicul de expediere - dosar) apare ca fiind făcută cu depăşirea termenului de o lună de martie la data rămânerii definitive a Deciziei penale nr. 381 din 6 noiembrie 2017, termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Cum revizuentul nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii extraordinare de atac, printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor legale sancţionatorii sus-menţionate şi, admiţând excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de intimata Agenţia Naţională de Integritate, va respinge ca tardiv formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată din oficiu.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 pct. 3 teza a II-a, pct. 5, pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ. formulată de A. împotriva Sentinţei civile nr. 1065 din 27 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de intimata Agenţia Naţională de Integritate.

Respinge ca tardiv formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. formulată de A. împotriva aceleiaşi sentinţe civile.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători, în privinţa soluţiei pronunţate asupra cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL