Judicial Promotion Denied: Transfer Priority Upheld in Court of Appeal Vacancy Allocation
Legislator summary
AI generatedA judge placed 6th in a judicial promotion competition for posts at a court of appeal challenged the judicial council’s rejection of her request to be promoted to a vacancy that arose after the competition. The council had prioritized transfer requests over promotion requests in filling three vacancies, leaving only one post, which went to the 5th-place candidate. The court upheld the decision, finding that the council lawfully applied the principle that transfer requests take priority, and that no concrete harm resulted from the delay in processing the claimant's request, as the vacancy analysis correctly covered the entire validation period.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004; Judicial Promotion Denied: Transfer Priority Upheld in Court of Appeal Vacancy Allocation: The council had prioritized transfer requests over promotion requests in filling three vacancies, leaving only one post, which went to the 5th-place candidate. The court upheld the decision, finding that the council lawfully applied the principle that transfer requests take priority, and that no concrete harm resulted from the delay in processing the claimant's request, as the vacancy analysis correctly covered the entire validation period.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited in the dispositive for the court's jurisdiction to review and dismiss the appeal against the CSM decision.
Full text
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea supusă controlului judecătoresc
Prin Hotărârea nr. 493 din data de 15 mai 2018 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile formulate de doamna A., judecător la Tribunalul Dolj şi doamnele B., C. şi D., judecători la Judecătoria Craiova, prin care au solicitat promovarea efectivă într-o funcţie de execuţie la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin valorificarea rezultatului obţinut la concursul de promovare efectivă a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie din data de 26.11.2017.
În motivarea acestei hotărâri Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că doamnele magistrat au participat la concursul de promovare efectivă a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie din data de 26.11.2017, au optat pentru promovarea efectivă la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, iar cererea acestora a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
S-a constatat, de asemenea, că pentru promovarea efectivă la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost scoase la concurs 4 posturi, care au fost ocupate prin promovare de către candidaţii care s-au clasat pe primele 4 poziţii, respectiv: doamna E., judecător la Tribunalul Olt (media 9,475), doamna F., judecător la Tribunalul Dolj (media 9,325), domnul G., judecător la Judecătoria Calafat (media 8,900) şi doamna H., judecător la Tribunalul Dolj (media 8,800), astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 1329 din 19 decembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit rezultatelor finale ale concursului de promovare efectivă a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie din data de 26.11.2017, doamna judecător A. s-a clasat pe poziţia a 6-a, obţinând media generală 8,625, doamna judecător B. s-a clasat pe poziţia a 7-a, obţinând media generala 8,150, doamna judecător C. s-a clasat pe poziţia a 8-a, obţinând media generala 8,000 şi doamna judecător D. s-a clasat pe poziţia a 9-a, obţinând media generala 7,825. Toţi judecătorii enumeraţi au obţinut note mai mari de 5 la toate materiile de concurs.
În conformitate cu prevederile art. 30 din Regulament, judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovaţi ca urmare a lipsei posturilor vacante, pot fi promovaţi în posturile care se vacantează la instanţele şi parchetele pentru care au optat la înscriere în termen de 3 luni de la data validării concursului.
În ceea ce priveşte concursul din 26.11.2017, rezultatele finale au fost validate în şedinţa din data de 19.12.2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că termenul de 3 luni privind valorificarea rezultatelor s-a împlinit la data de 19.03.2018.
Conform datelor existente la nivelul Direcţiei resurse umane şi organizare, a rezultat că la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 29.03.2018, exista un post de execuţie vacant, susceptibil de ocupare prin valorificarea rezultatului la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie, în condiţiile art. 30 din Regulament.
În şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 15.05.2018, prin Hotărârea nr. 492, pe postul de execuţie vacant mai sus menţionat, a promovat efectiv, prin valorificarea rezultatului la concursul de promovare în funcţii de execuţie din data de 26.11.2017, doamna judecător I. (media generală 8,775), astfel încât la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data expirării termenului de valorificare, nu erau posturi vacante susceptibile de ocupare prin valorificarea rezultatului la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie în condiţiile art. 30 din Regulament.
2. Contestaţia formulată
În temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, doamna A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 493 din 15 mai 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând admiterea cererii sale de promovare efectivă la Curtea de Apel Craiova, urmare a valorificării rezultatului obţinut la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie din data de 26.11.2017.
În motivarea contestaţiei, s-a arătat că la data de 26.11.2017, contestatoarea a participat la concursul de promovare efectivă în funcţie de execuţie, candidând pentru un loc la Curtea de Apel Craiova, clasându-se pe poziţia a 6-a cu media generală 8,625, rezultatele finale ale concursului fiind validate în şedinţa Plenului CSM din 19.12.2017.
La data de 15.01.2018, contestatoarea a formulat cerere de valorificare a rezultatelor concursului de promovare care a fost soluţionată de către intimat la data de 15.05.2018, cu încălcarea prevederilor art. 30 raportat la art. 27 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea CSM nr. 621/2006 cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârile CSM nr. 799/2012 şi 545/2013).
În esenţă, a arătat că dreptul său la valorificare ar fi trebuit analizat la momentul măsurilor dispuse pentru vacantare, moment la care existau două posturi de execuţie vacante, susceptibile de ocupare prin valorificare (conform situaţiei posturilor vacante publicate la data de 29.03.2018), în fapt fiind admisă doar o cerere de valorificare.
3. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 23.07.2018, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată arătând, în esenţă, că la data expirării termenului de valorificare - 19.03.2018 - la Curtea de Apel Craiova, secţia penală nu mai erau posturi vacante susceptibile de ocupare prin valorificarea rezultatului la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie în condiţiile art. 30 din Regulament.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei
Examinând contestaţia formulată de contestatoarea A., judecător în cadrul Tribunalului Dolj, împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 493 din data de 15.05.2018, în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia.
Contestatoarea A. a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie organizat la data de 26.11.2017, optând pentru ocuparea unui post la Curtea de Apel Craiova, secţia penală.
Pentru promovarea efectivă la Curtea de Apel Craiova, secţia penală au fost scoase la concurs 4 posturi, care au fost ocupate prin promovare de către candidaţii care s-au clasat pe primele 4 poziţii, contestatoarea clasându-se pe poziţia a 6-a cu media generală 8,625, rezultatele finale ale concursului fiind validate în şedinţa din 19.12.2017.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare, contestatoarea a solicitat valorificarea rezultatului obţinut, cererea sa fiind respinsă prin Hotărârea nr. 493/15.05.2018, motivat de faptul că, la data expirării termenului de valorificare, la Curtea de Apel Craiova, secţia penală nu erau posturi vacante susceptibile de ocupare prin valorificarea rezultatului la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie.
Susţinerile contestatoarei în sensul nerespectării de către intimat a dispoziţiilor art. 30 din Regulamentul de promovare nu pot fi primite, întrucât după publicarea situaţiei posturilor vacante la Curtea de Apel Craiova în 29.03.2018 a urmat sesiunea de transferuri din aprilie 2018 în urma căreia au fost ocupate 2 posturi din cele 3 posturi vacante, astfel că pentru sesiunea de valorificare din 15.05.2018 a rămas un singur post vacant care a fost ocupat de candidatul clasat pe poziţia a 5-a, conform Hotărârii CSM nr. 492 din 15 mai 2018.
Astfel, conform situaţiei posturilor vacante la Curtea de Apel Craiova publicată la data de 29.03.2018 existau 3 posturi vacante de judecător. Prin Hotărârea nr. 304 şi 305 din data de 19.04.2018 secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât transferul a doi judecători de la Tribunalul Dolj la Curtea de Apel Craiova.
În aceste condiţii, Consiliul Superior al Magistraturii a avut de soluţionat o cerere de valorificare a rezultatelor concursului de promovare în funcţie de execuţie şi cererile de transfer pentru aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Craiova.
Conform Hotărârii nr. 155/26.02.2018 a Plenului CSM prin care s-au menţinut soluţiile de principiu stabilite prin Hotărârea nr. 496/2016 a Plenului CSM, potrivit cu care, în situaţia în care există concurs între cererile de transfer şi cererile de valorificare a rezultatelor concursului de promovare în funcţii de execuţie, atunci când dobândirea gradului profesional s-a realizat anterior concursului pentru care se solicită valorificarea rezultatelor, au prioritate cererile de transfer.
În raport de aceste dispoziţii, se constată că, în mod legal, au fost analizate cu prioritate cererile de transfer şi, în măsura în care unul din posturile vacante nu a fost ocupat, a fost utilizat în procedura valorificării, fiind atribuit judecătorului clasat pe poziţia a 5-a, conform Hotărârii CSM nr. 492 din 15 mai 2018.
Nici susţinerile contestatoarei referitoare la soluţionarea cu întârziere a cererii de valorificare nu pot fi primite, întrucât analiza posturilor vacante la Curtea de Apel Craiova, secţia penală s-a realizat pentru toată perioada termenului de valorificare, cu respectarea principiului priorităţii cererilor de transfer, conform Hotărârii Plenului CSM nr. 496/2016.
Prin urmare, nu poate fi identificată o vătămare concretă produsă contestatoarei prin modul de derulare a procedurii de soluţionare a cererii de valorificare.
Având în vedere toate considerentele expuse, care converg către concluzia că hotărârea atacată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va respinge contestaţia, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 493 din 15 mai 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2018.
Procesat de GGC -CL