Recovery of EU funds via duplicate invoice fraud indicator without requirement of concrete budget prejudice

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 9 iulie 2015, reclamantul Spitalul de Boli Cronice "Sf. Luca" a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale:

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 05.12.2014 privind proiectul "Implementarea unui sistem integrat de e-sănătate în cadrul Spitalului de boli cronice Sf. Luca pentru facilitarea accesului cetăţenilor la servicii medicale de calitate", Contractul de achiziţie nr. x/25.06.2013, prin care în mod nelegal şi neîntemeiat a fost stabilită în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumei totale de 475.471,7834 RON, individualizată după cum urmează:

a) asistenţă financiară nerambursabilă (grant) 381.936,3506 RON - 80,33%, din care: contribuţie UE: 315.861,3619 RON - 82,70%; contribuţie buget naţional: 66.074,9887 RON - 17,30%;

b) T.V.A.: 93.535,4328 RON - 19,67%;

- anularea Deciziei MSI-OIPSI, primită la data de 16.02.2015, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată de reclamant şi înregistrată la MSI-OIPSI sub nr. x/12.01.2015, împotriva Procesului-verbal menţionat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 3386 din data de 16 decembrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul Spitalul de boli cronice "Sf. Luca" în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Spitalul de boli cronice "Sf. Luca", criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi rejudecarea acţiunii, în sensul admiterii acesteia astfel cum a fost formulată.

Soluţia instanţei de fond este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 23 şi 47 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011.

4. Apărările intimatului Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale

Prin întâmpinarea depusă la data de 22.04.2016 intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică.

Instanţa de fond a reţinut că, în mod corect OIPSI a constatat că reclamantul a deţinut două facturi cu aceeaşi serie, acelaşi număr, aceeaşi dată şi aceeaşi valoare totală, însă cu un conţinut diferit în ceea ce priveşte cantitatea şi preţul, fapt ce poate fi încadrat la pct. 3.14 Facturi False, duble sau cu preţuri excesive din Anexa nr. 1 "sisteme de indicatori de fraudă" la H.G. nr. 875/31.08.2011 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, iar reclamantul nu a fost în măsură să justifice o astfel de situaţie.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul asupra admisibilităţii în principiu întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru şi comunicat părţilor conform încheierii de şedinţă din data de 15.03.2018, în temeiul alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din data de 6.06.2018, completul filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru dezbateri contradictorii, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr. 336 din 21 decembrie 2012 prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată împotriva Procesului-verbal nr. x/5.12.2014 emisă de intimatul-pârât.

În fapt, în urma controlului efectuat la recurentul-reclamant cu privire la proiectul "Implementarea unui sistem integrat de e-sănătate în cadrul Spitalului de Boli Cronice Sf. Luca pentru facilitarea accesului cetăţenilor la servicii medicale de calitate" s-a constatat existenţa a două facturi cu aceeaşi serie, acelaşi număr, aceeaşi dată şi valoare totală, dar cu un conţinut diferit în ceea ce priveşte cantitatea şi preţul, abatere ce se încadrează la pct. 3.14 "facturi false, duble sau cu preţuri excesive" din Anexa nr. 1 "sisteme de indicatori de fraudă" la H.G. nr. 875/31.08.2011 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

Instanţa de control judiciar constată că soluţia primei instanţe, de respingere ca neîntemeiată a acţiunii, a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, nefiind susceptibilă de casare prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, în cauză, creanţa bugetară rezultată din neregula constatată, în cuantum de 483.266,4028 RON decurge cu evidenţă din împrejurarea că există două forme diferite ale aceleiaşi facturi fiscale având seria x nr. x/16.09.2013, una, cea anexată cererii de plată nr. x/12.11.2013, în care se menţionează că cu fost achiziţionate 25 de licenţe soluţie electronică la preţul unitar de 160 RON şi alta, prezentată în timpul controlului derulat, în care se menţionează că au fost achiziţionate 10 astfel de licenţe la preţul de 400 RON.

Existenţa acestei facturi duble constituie un indicator de fraudă, potrivit pct. 3.14 Anexa 1 la Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 875/2011 ("Nota informativă privind indicatorii de fraudă pentru FEDR, FSE şi FC").

Ca atare, această factură dublă nu poate constitui document justificativ pentru cheltuielile menţionate în cuprinsul său, sumele respective nefiind astfel eligibile, cu consecinţa restituirii lor către autoritatea pârâtă, potrivit dispoziţiilor Contractului de finanţare.

Susţinerea recurentei-reclamante, în sensul că, în cauză este vorba de o simplă eroare materială nu poate fi reţinută de instanţă, atâta timp cât emitentul facturii, SC A. SRL a menţionat în adresa nr. x/1.01.2015 că a emis doar factura seria x nr. x/16.09.2015, în care sunt menţionate 25 licenţe soluţie electronică.

De altfel, în cazul în care ar fi fost vorba de o eroare materială, reclamanta putea aplica procedura de corectare a documentelor, reglementată de dispoziţiile art. 159 C. fisc. , procedură ce nu a fost însă urmată.

În aceste condiţii, reţinând că factura dublată nu poate face dovada unor cheltuieli eligibile cu privire la niciunul dintre aspectele menţionate în cuprinsul său, în mod corect autoritatea pârâtă a propus respingerea la plată a sumei respective, în condiţiile art. 6 şi 14 din Contractul de finanţare nr. x/21.12.2012.

Critica referitoare la nelegalitatea măsurilor contestate, din perspectiva inexistenţei prejudiciului, ca element definitoriu al neregulii, este nefondată, întrucât neregula, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 este reprezentată de "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

Prin urmare, prejudiciul produs bugetului Uniunii Europene poate fi real sau potenţial, iar producerea unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a fondurilor accesate atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora.

În acest sens a fost adoptată şi soluţia de principiu a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 24.11.2014, în care s-a statuat că "în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecţiei financiare pentru recuperarea fondurilor europene aferente acestora, nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu asupra bugetului U.E./fondurilor publice naţionale, cu excepţia situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în anexa la ordonanţa de urgenţă, în care aplicarea corecţiei financiare este condiţionată de existenţa prejudiciului".

Aşadar, producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor europene acţionează clauza de salvgardare a bugetului Uniunii Europene, fără a fi necesară existenţa unui prejudiciu concret asupra acestui buget.

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că instituţia pârâtă nu ar fi putut emite actele administrative contestate decât după finalizarea cercetărilor de către OLAF sau DNA, instanţa de control judiciar reţine că autoritatea pârâtă este competentă să efectueze propriile verificări în calitatea sa de autoritate de management şi parte a contractului de finanţare, conform dispoziţiilor art. 1, 2 lit. e) şi art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011, independent de verificările altor structuri legale.

În acest sens, dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 prevăd că "în cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii privind posibilele fraude, structurile de control prevăzute la art. 20 au obligaţia să sesizeze de îndată DLAF şi să continue activitatea de verificare şi întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, precum şi de recuperare a creanţelor bugetare conform prevederilor prezentei ordonanţe şi independent de desfăşurarea cercetării penale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)".

Astfel, din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate, este evident că autoritatea de control îşi poate desfăşura propria activitate de control şi poate întocmi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, putând chiar să suspende plăţile în condiţiile art. 8 alin. (2), nicidecum că autoritatea nu ar fi în măsură să întocmească procesul-verbal, însă ar putea să dispună suspendarea plăţilor.

O astfel de abordare ar contraveni tocmai prevederii exprese din prima teză a textului de lege şi ar duce la neaplicarea acestei prevederi, încălcând regula de interpretare potrivit căreia legea trebuie interpretată în sensul aplicării, ci nu al neaplicării ei.

În consecinţă, reţinând că sunt întemeiate constatările autorităţii intimate, în sensul săvârşirii de către recurenta-reclamantă a unei nereguli în derularea contractului de finanţare nr. x/21.12.2012, actele administrative contestate sunt legale şi temeinice.

Urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte să respinsă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca împotriva Sentinţei nr. 3386 din 16 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL