VAT assessment quashed and remanded on principal debt after appellate court omitted review of legality challenges; rest of assessment upheld
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) allowed the taxpayers' appeal, partially quashed the Court of Appeal's 2016 judgment, and remanded the case to the same lower court for retrial solely on the principal VAT debt, leaving the other provisions (upholding the assessment of ancillary interest and penalties, but rejecting further claims) in force. The dispute concerned administrative fiscal decisions and tax inspection reports assessing approximately 1.496 million RON in VAT, interest, and penalties on real estate transactions by private individuals, which the taxpayers challenged on grounds including procedural defects in the tax inspection and the exemption of personal asset sales from VAT. The decisive legal basis was Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, as the lower court failed to analyze all legality challenges raised against the principal debt—including prescription interruption and the taxpayers' VAT-taxable status—depriving them of a judicial review level; Article 488(1)(8) was rejected as the status of taxable person and other substantive points were correctly decided under the Fiscal Code and EU Directive 77/388.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 127 C. fisc, art. 151 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, art. 496 C. proc. civ; VAT assessment quashed and remanded on principal debt after appellate court omitted review of legality challenges; rest of assessment upheld: The dispute concerned administrative fiscal decisions and tax inspection reports assessing approximately 1.496 million RON in VAT, interest, and penalties on real estate transactions by private individuals, which the taxpayers challenged on grounds including procedural defects in the tax inspection and the exemption of personal asset sales from VAT. The decisive legal basis was Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, as the lower court failed to analyze all legality challenges raised against the principal debt—including prescription interruption and the taxpayers' VAT-taxable status—depriving them of a judicial review level; Article 488(1)(8) was rejected as the status of taxable person and other substantive points were correctly decided under the Fiscal Code and EU Directive 77/388.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for admitting the appeal and annulling the lower court decision.
Procedural ground used to admit the appeal for lack of reasoning regarding the principal debt.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2013, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ilfov, să se dispună:
1. anularea Deciziei nr. 45 din 19 iunie 2013 privind soluţionarea contestaţiei formulate de A. şi a Deciziei nr. 52 din 10 iulie 2013 privind soluţionarea contestaţiei formulate de B.;
2. anularea Deciziei de impunere nr. x/02.04.2013 emisă cu privire la reclamantul A. şi a Deciziei de impunere nr. x/02.04.2013 cu privire la reclamanta B., emise fiecare dintre acestea, pentru plata sumei de 1.496.504 RON, reprezentând TVA de plata în suma de 555.554 RON, dobânzi/majorări de întârziere în sumă de 857.618 RON şi penalităţi în sumă de 83.333 RON;
3. anularea Raportului de inspecţie fiscala nr. x/02.04.2013 încheiat de organele de inspecţie fiscală ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov;
4. anularea bazei de impunere şi exonerarea reclamantei de plata sumelor stabilite prin actele administrativ fiscale contestate;
5. să oblige pârâta la suportarea cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate de prezenta
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1465 din 27 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal:
- a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ilfov.
- a dispus anularea în parte a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 45 din 19 iunie 2013 formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din 2 aprilie 2013 emisă pentru reclamantul A. şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 52 din 10 iulie 2013 formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din 2 aprilie 2013 emisă pentru reclamanta B. cu privire la obligaţia de plată a accesoriilor, şi anume majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere.
- a menţinut, în rest, celelalte dispoziţii cuprinse în Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 45 din 19 iunie 2013 formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/2.04.2013 emisă pentru reclamantul A. şi în Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 52/10.07.2013 formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/2.04.2013 emisă pentru reclamanta B. cu privire la obligaţia de plată a debitului principal constând în TVA;
- a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere;
- a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 1500 RON cheltuieli de judecată constând în onorariu de expert, proporţional cu admiterea cererii.
3. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei nr. 1465 din 27 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamanţii A. şi B., pentru motive pe care le-a încadrat în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
II. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
1. Motivele de fapt şi de drept relevante
Recurenta a arătat că instanţa de fond nu a analizat criticile cu privire la:
1. nelegalitatea actelor administrative pentru nerespectarea prevederilor art. 100 (1) din O.G. nr. 92/2003 privind modalitatea de selecţie a contribuabililor în vederea realizării inspecţiei fiscale;
2. nelegalitatea actelor administrative pentru nerespectarea dreptului contribuabilului de informare, drept prevăzut de art. 107 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003;
3. efectuarea Inspecţiei fiscale fără înregistrarea din oficiu sau după caz modificarea prealabila a datelor din Registrul contribuabilului şi fără urmarea procedurii prevăzuta de art. 78 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003;
4. inspecţia fiscală a fost finalizată de funcţionari necompetenţi succesiv înlocuiţi;
5. inspecţia fiscală a fost realizată cu încălcarea principiului independenţei:
6. bunurile vândute făceau parte din patrimoniul personal ale persoanelor fizice;
7. operaţiunile cu bunuri imobile efectuate de persoane fizice au fost scutite de la plata TVA, în conformitate cu prevederile art. 141 (2) lit. f) C. fisc.
În ceea ce priveşte dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. s-a arătat că hotărârea instanţei de fond nu este motivată în soluţia ce se dă asupra solicitării de anulare a debitului principal, cu trimitere la efectuarea controlului de către un organ fiscal competent, la analiza criticilor referitoare la dreptul contribuabilului la informare, la încălcarea prevederilor art. 99 din O.G. nr. 92/2003 prin aceea că inspecţia fiscală a fost efectuată de inspectori din cadrul serviciului de inspecţie persoane juridice şi nu din cadrul serviciul de inspecţie persoane fizice, la analiza criticilor precum că bunurile imobile înstrăinate făcea parte din patrimoniul personal al persoanei fizice.
Totodată, s-a pretins că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive străine de natura pricinii atât în ceea ce priveşte respingerea incidenţei dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale, precum şi alte aspecte de tehnice redactării hotărârii.
Aspectele criticate au făcut obiectul cererii iniţiale de chemare în judecată şi deşi hotărârea este amplu motivată aceasta nu se raportează şi la analiza sus menţionatelor critici.
Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă faptul că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Se pretinde că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor incidente privind întreruperea cursului prescripţiei dreptului de a stabili creanţe fiscale.
Recurenta arată că în motivarea hotărârii instanţa apreciază în mod netemeinic ca, raportat la achitarea din data de 16 mai 2013 a debitului principal stabilit prin Decizia de impunere nr. x/02.04.2013 emisa pentru reclamantul A. şi prin Decizia de impunere nr. x/02.04.2013 emisă pentru reclamanta B. s-ar fi întrerupt termenul de prescripţie:
Totodată, s-a arătat că Hotărârea pronunţată de către instanţa de fond a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor privind încadrarea reclamanţilor în categoria persoanelor impozabile din punct de vedere al TVA, instanţa aplicând greşit prevederile art. 126 raportat la art. 127 C. fisc. şi ale Normelor de aplicare, respectiv pct. 1523 alin. (1) şi ale art. 4 alin. (2) din a Şasea Directiva 77/388 CEE a Consiliului din 17 mai 1977.
În legătură cu acest aspect Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a stabilit în mod corect calitatea de persoane impozabile a reclamanţilor, în raport atât de dispoziţiile legale menţionate şi ale Directivei UE aplicabile cât şi a jurisprudenţei comunitare, corelate cu aspectele concrete confirmate legate de numărul mare de tranzacţii imobiliare efectuate în perioada de referinţă.
Celelalte aspecte generic prezentate referitoare la apartenenţa bunurilor la patrimoniu personal la lipsa de continuitate a activităţii de înstrăinare, Înalta Curte apreciază că interpretarea dată termenilor de către instanţa de fond este cea corectă, susţinerile recurentei nefiind explicitate în concret deşi sarcina probei îi revenea.
Raportat la aplicarea greşită a prevederilor art. 104 alin. (1) din O.G. nr. 52/2009, respectiv art. 151 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, Codul fiscal şi art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, aceste aspecte nu se confirmă interpretarea pe care recurenţii o dau textelor normative mai sus expuse fiind una subiectivă forţată, pentru a se plia interpretării sale.
În aceste condiţii apare incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu şi cel prevăzute de pct. 8 din acelaşi text.
În concret, reţinând faptul că doar reclamanţii au contestat hotărârea, şi doar în ceea ce priveşte motivarea respingerii cererii lor referitoare la debitele principale, Înalta Curte reţine că nu au fost analizate toate criticile de nelegalitate raportate la actul atacat din perspectiva acestui debit, inclusiv din punct de vedere al incidenţei prescripţiei.
Analiza pentru prima dată în recurs a acestor motive nu poate fi realizată fără a priva partea de un grad de jurisdicţie, astfel că analiza lor se impune a fi făcută de către o instanţă de fond.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
În raport de aspectele indicate, acestea se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte urmează a admite recursul în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmând a casa cu trimitere cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva Sentinţei nr. 1465 din 27 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare, în ceea ce priveşte debitul principal.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - CL