Complicity in tax evasion and abuse in office via judicial auction: objective typicity and qualified subject status under primary legislation

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 74 din 27 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, făcându-se aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor:

1) complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

2) În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 C. pen. (1969) combinat cu art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

3) În baza art. 23 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

4) În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. (1969), i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

S-a dispus anularea procesului-verbal de licitaţie încheiat la data de 31 martie 2008 şi a procesului-verbal de distribuire a preţului încheiat la data de 05 iunie 2008 de către inculpatul B.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B., C., A. şi D., ultimii trei inculpaţi în solidar şi cu părţile responsabile civilmente SC E. SA Suceava, SC F. SRL Suceava şi SC G. SRL Suceava să plătească părţii civile A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi suma de 7.748.707 RON despăgubiri civile şi a accesoriilor fiscale ce se vor calcula de la data săvârşirii infracţiunii şi până la plata efectivă a prejudiciului.

A fost obligat inculpatul A. ş.a., în solidar cu părţile responsabile civilmente SC E. SA Suceava, SC F. SRL Suceava şi SC G. SRL Suceava, să plătească suma de câte 15.000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare şi inculpatul H. suma de 13.000 RON cu acelaşi titlu, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariile parţiale pentru avocaţii I. şi J., s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava.

Pentru a se pronunţa în acest sens, analizând întregul probatoriu administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A., constând în aceea că, la datele de 20 mai 2008 şi 3 iunie 2008, în calitate de administrator la SC G. SRL Suceava, şi-a adjudecat şi a cumpărat la licitaţiile organizate de inculpatul B. bunuri mobile cu facturile fiscale x şi x din 3 iunie 2008 (opt maşini unelte) - proprietatea SC E. SA, modalitate prin care l-a ajutat pe acesta să înstrăineze bunurile sechestrate asigurător de AFPCM Suceava prin procese-verbale de sechestru, în scopul sustragerii de către SC E. SA de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, în cuantum de 6.485.851 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

S-a mai reţinut că fapta inculpatului A., constând în aceea că, prin participarea la licitaţiile din 15 mai 2008 şi 27 mai 2008, l-a ajutat pe executorul judecătoresc B. să-şi încalce atribuţiile prevăzute de C. proc. civ. şi Codul de procedură fiscală obţinând avantaje patrimoniale pentru SC G. SRL Suceava (la care avea calitatea de asociat şi administrator), respectiv cumpărarea la licitaţie a 8 maşini şi utilaje la valoarea de 331.021,9 RON, în condiţiile în care acestea au fost evaluate pentru AFPCM Suceava la 1.104.125 RON, întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 C. pen. (1969), combinat cu art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În sarcina inculpatului A. s-a mai reţinut şi fapta, constând în aceea că, la data de 03 iunie 2008, în mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de administrator la SC G. SRL Suceava, a înstrăinat bunurile mobile achiziţionate de la B.E.J. B. la licitaţiile din 15 mai 2008 şi 27 mai 2008, către SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc şi SC F. SRL Suceava, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri. Totodată, cel în cauză a dobândit ca persoană fizică de la SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc, în cursul lunilor iunie - iulie 2008, un număr de 27 maşini şi utilaje sustrase de sub sechestrul instituit de AFPCM - Suceava, pe care apoi le-a adus ca aport în natură la capitalul social al SC L. SRL Suceava (unde îndeplinea funcţia de administrator). În prealabil, acestea au fost înstrăinate succesiv în sistem suveică prin intermediul firmelor SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc, SC F. SRL Suceava şi SC G. SRL Suceava. S-a reţinut că această faptă întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Fapta inculpatului A., constând în aceea că, în perioada martie - iulie 2008, împreună cu inculpaţii B., C. şi D. au constituit un grup în vederea comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi evaziune fiscală, prin:

- participarea la licitaţiile organizate de BEJ B. pe 15 mai 2008 şi 27 mai 2008, cunoscând că bunurile mobile ale SC E. SA Suceava erau sechestrate de executorul fiscal al AFPCM Suceava, înlesnindu-i astfel inculpatului B. să încalce prevederile C. civ. şi Codul fiscal, referitoare la executarea silită, cauzându-se un prejudiciu bugetului de stat, o tulburare importantă bunului mers al AFPCM Suceava şi obţinând avantaje patrimoniale pentru SC G. SRL Suceava,

- cumpărarea de la executorul judecătoresc B. la 20 mai 2008 şi 3 iunie 2008, pentru SC G. SRL Suceava, a unui număr de opt bunuri mobile aparţinând SC E. SA Suceava, aflate sub sechestrul aplicat de executorul fiscal, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor datorate de această societate bugetului de stat în cuantum de cca. 1.765.770 euro,

Totodată, în cursul lunilor iunie - iulie 2008, împreună cu inculpaţii C. şi H., au constituit un grup în vederea comiterii infracţiuni de spălare a banilor, prin înstrăinarea succesivă în perioada iunie - iulie 2008, în mod repetat, a unui număr de 5 bunurile mobile către SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc (cu factura fiscală x din 3 iunie 2008) şi de două ori a câte 3 bunuri mobile către SC F. SRL Suceava (cu factura x din 3 iunie 2008 şi Antecontractul de vânzare-cumpărare x din 1 iulie 2008), cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri, întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de iniţiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Prin Decizia penală nr. 235/A din 31 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2010, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, de inculpaţii C., A., D., H. şi B. şi de experta M. împotriva Sentinţei penale nr. 74 din 27 iunie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2010.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa mai sus menţionată şi, rejudecând, printre altele, în privinţa inculpatului A., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969) aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi art. 17 lit. g) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969);

- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 C. pen. (1969) combinat cu art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969);

- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969);

- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, art. 17 lit. g) din Legea 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 C. pen. (1969) combinat cu art. 2481 C. pen. (1969) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

În baza art. 23 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

În baza art. 861 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.

S-a încredinţat supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava.

În baza art. 863 C. pen. (1969), s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).

Conform dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de apel, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul întregului proces penal, a constatat vinovăţia inculpatului A. în ceea ce priveşte următoarele infracţiuni:

- complicitate la evaziune fiscală, deoarece în calitate de administrator la SC G. SRL Suceava şi-a adjudecat şi a cumpărat la licitaţiile organizate de inculpatul B. bunuri mobile, proprietatea SC E. SA, modalitate prin care l-a ajutat pe acesta să înstrăineze bunurile sechestrate asigurător de AFPCM Suceava prin procese-verbale de sechestru, în scopul sustragerii de către SC E. SA de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, în cuantum de 6.485.851 RON.

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece,prin participarea la licitaţiile din 15 mai 2008 şi 27 mai 2008, l-a ajutat pe executorul judecătoresc B. să-şi încalce atribuţiile prevăzute de C. proc. civ. şi Codul de Procedură Fiscală obţinând avantaje patrimoniale pentru SC G. SRL Suceava (la care avea calitatea de asociat şi administrator), respectiv cumpărarea la licitaţie a 8 maşini şi utilaje la valoarea de 331.021,9 RON, în condiţiile în care acestea au fost evaluate pentru AFPCM Suceava la 1.104.125 RON;

- spălare a banilor, deoarece în calitate de administrator la SC G. SRL Suceava a înstrăinat bunurile mobile achiziţionate de la B.E.J. B. la licitaţiile din 15 mai 2008 şi 27 mai 2008 către SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc şi SC F. SRL Suceava, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri. (a dobândit, ulterior, ca persoană fizică de la SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc, în cursul lunilor iunie - iulie 2008, un număr de 27 maşini şi utilaje sustrase de sub sechestrul instituit de AFPCM - Suceava, pe care apoi le-a adus ca aport în natură la capitalul social al SC L. SRL Suceava, unde îndeplinea funcţia de administrator).

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. (1969), instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt rezultată din administrarea probatoriului nu susţine existenţa unui grup infracţional organizat format din 3 sau mai multe persoane.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., învederând că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală şi arătând că, potrivit Legii nr. 188/2000, profesia executorului judecătoresc este una cu caracter specios, ce presupune numirea în funcţie de către Ministrul Justiţiei. În acelaşi timp, art. 2 din Legea nr. 188/2000 prevede că actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competentelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestuia, precum şi numărul de înregistrare şi data, este act de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege. Ca urmare, a arătat că este evident că în cea ce priveşte posibilitatea ca un justiţiabil ce apelează la un executor judecătoresc de a da acestuia un ajutor sau de influenţa în orice mod ceea ce priveşte legalitatea procedurii pe care executorul trebuie să o aplice, aceasta nu poate fi reţinută în cazul său, unde la legalitatea efectuării unei activităţi de către persoana abilitată de lege să efectueze respectiva activitate, ajutorul nu poate consta în simpla sa participare ca licitator la o procedură de executare silită. S-ar crea astfel un precedent prin care simpla participare a oricărui justiţiabil la licitaţiile organizate de birourile executorilor judecătoreşti, urmată de adjudecarea şi cumpărarea de bunuri mobile, poate să se finalizeze cu atragerea răspunderii penale, deşi niciun participant la o activitate de achiziţie prin proceduri de executare silită, asupra cărora nu exercita nicio putere de influenţă sau control, nu are reprezentarea comiterii unei fapte prevăzute de legea penală.

A mai susţinut că executorul judecătoresc, fiind învestit în mod legal de către creditor cu o cerere de executare silită a unui titlu executoriu, conform legii, nu poate fi subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. g) din Legea nr. 241/2005, acesta îndeplinind o procedură legală de punere în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti definitive, iar, conform Legii nr. 188/2000, cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare pot formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de C. proc. civ. Îndeplinind o procedură execuţională prevăzută de C. proc. civ., executorul judecătoresc nu comite infracţiunea de evaziune fiscală. Chiar dacă ar exista un concurs de executări între executorul judecătoresc şi executorul fiscal, situaţie în care, conform art. 136 alin. (9) Codul de procedură fiscală, executarea silită se face de către executorul fiscal, actele îndeplinite de executorul judecătoresc cu încălcarea regulilor de competenţă atribuţională, nu pot constitui latura obiectivă a acestei infracţiuni întrucât legiuitorul, prin dispoziţiile C. proc. civ., reglementează remediile procesuale în aceste cazuri, respectiv reunirea executării (art. 3734 C. proc. civ.) sau anularea actelor de executare silită în cadrul unei contestaţii la executare (art. 399 C. proc. civ.). A arătat că, în cauză, acest remediu a avut loc prin Sentinţa civilă nr. 2657 din 28 mai 2008 pronunţată în Dosarul nr. x/2008 şi Sentinţa civilă nr. 3531 din 20 august 2008 pronunţată în Dosarul nr. x/2008, Judecătoria Suceava admiţând contestaţia la executare.

În acelaşi timp, s-a arătat că Legea nr. 241/2005 indică cu precizie cine poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g), respectiv doar debitorul căruia i-au fost lăsate în custodie sau în administrare bunurile sechestrate, iar în sfera "terţelor persoane" sunt incluse custodele (art. 153 C. proc. fisc. ), administratorul sechestrului (art. 155 C. proc. fisc. ) şi unităţile specializate (art. 153 alin. (2) C. proc. fisc. ).

Recurentul a solicitat a se constata că nici el şi nici executorul judecătoresc nu pot fi consideraţi subiecţi activi ai infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005, întrucât nu au acţionat în niciun moment în calitate de debitor, custode, reprezentant al unităţilor specializate sau administrator al sechestrului. Nu este dat nici scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale întrucât executarea silită prevăzută de C. proc. civ. are ca scop punerea în executare a hotărârii judecătoreşti în vederea realizării efective a drepturilor creditorilor. Scopul prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este inexistent şi pentru că prin sentinţele civile susmenţionate, admiţându-se contestaţia la executare, au fost anulate actele de executare silită îndeplinite de executorul judecătoresc, prin urmare în niciun moment nu a existat un impediment ca executorii fiscali ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Suceava să urmeze, să realizeze şi să finalizeze procedura de executare asupra bunurilor imobile şi mobile ale SC E. SRL Suceava.

Totodată, recurentul a susţinut că a fost condamnat invocându-se art. 17 din Legea nr. 78/2000, deşi acest articol a fost abrogat în totalitate anterior datei condamnării, prin prevederile art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012.

Pentru toate aceste considerente s-a susţinut că fapta concretă pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare în cazul infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, motiv pentru care Hotărârea nr. 235/A din 31 mai 2016 este nelegală.

Cu privire la fapta de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece prin participarea la licitaţiile din 15 mai 2008 şi 27 mai 2008 l-a ajutat pe executorul judecătoresc B. să-şi încalce atribuţiile prevăzute de C. proc. civ. şi Codul de procedură fiscală obţinând avantaje patrimoniale pentru SC G. SRL Suceava (la care avea calitatea de asociat şi administrator), respectiv cumpărarea la licitaţie a 8 maşini şi utilaje la valoarea de 331.021,90 RON, în condiţiile în care acestea au fost evaluate pentru AFPCM Suceava la 1.104.125 RON, recurentul a invocat Hotărârea prealabilă nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a arătat ca atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicităţii nu este întrunită indiferent daca dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, motiv pentru care Hotărârea penală nr. 235 din 31 mai 2016 este nelegală.

S-a solicitat a se avea în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, care constată ca dispoziţiile legale cu privire la reglementarea abuzului în serviciu din C. pen. din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos"se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii". Aşadar, instanţa trebuie sa analizeze existenta faptei de abuz în serviciu raportându-se exclusiv la considerentele enunţate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016. Altfel spus, constatarea unei fapte ca fiind încadrabilă de legea penală în sfera abuzului în serviciu trebuie să se realizeze numai în situaţiile în care fapta este comisă prin inculcarea unei legi, a unei ordonanţe sau a unei ordonanţe de urgenţă. Simpla participare la licitaţiile organizate de birourile executorilor judecătoreşti nu constituie o situaţie de încălcare a legii, indiferent dacă participarea se finalizează cu o adjudecare de bunuri, întrucât actele îndeplinite cu încălcarea normelor de competenţă sunt în afara exerciţiului atribuţiilor legale de serviciu şi sunt declarate nule în condiţiile prevăzute de lege (art. 105 - 108 C. proc. civ.).

Referitor la avantajul patrimonial, a arătat că, în realitate, această faptă nu se circumscrie rigorilor impuse de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 405/2016, în ceea ce priveşte raportarea la un prag valoric obligatoriu care să facă delimitarea între existenta unei infracţiuni şi a unei fapte sancţionabil contravenţional şi obligativitatea existentei condiţiei de încălcare a legii, aşa cum se impune în urma aplicării dispoziţiilor respectivei decizii, întrucât C. proc. civ. prevede că "dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit", iar pentru cele opt bunuri achiziţionate în urma celor două licitaţii nu a existat un alt licitator interesat care sa ofere un preţ mai mare.

Totodată, făcând trimitere la cele reţinute la pct. 88 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, a învederat că instanţa de contencios constituţional a apreciat că analiza existenţei infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 trebuie să se raporteze astfel cum acestea au fost reconfigurate prin decizie, dispoziţia respectivă fiind o norma incompletă. Aşadar, a apreciat că vinovăţia nu poate fi reţinută discreţionar de instanţele de judecată, prin aplicarea unei interpretări proprii şi fără a se indica cu exactitate situaţia de încălcare a legii. În completare, recurentul a invocat şi prevederile pct. 80 din aceeaşi decizie, Curtea reţinând că, în lipsa unei intervenţii din partea legiuitorului, sarcina aplicării principiului ultima ratio şi implicit responsabilitatea aplicării reglementarilor referitoare la abuzul în serviciu statuate de Curtea Constituţională revine şi organelor judiciare, ministerului public şi instanţelor judecătoreşti.

De asemenea, a solicitat a se avea în vedere faptul că inculpatul B. avea la data săvârşirii faptei calitatea de executor judecătoresc, calitate care este circumscrisă dispoziţiilor art. 147 alin. (1) C. pen. (1969). Infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat inculpatul este cea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969). Or, pentru a fi în situaţia unei infracţiuni reglementate de art. 248 C. pen. (1969), subiectul activ al acesteia trebuie sa fie un funcţionar angajat al unităţii, iar subiectul pasiv secundar este acea unitate din care funcţionarul face parte. În cauza de faţă, executorul judecătoresc nu este angajat al D.G.F.P. Suceava, aşa încât prin eventuala încălcare a atribuţiunilor sale de serviciu nu poate prejudicia această persoană juridică. În concluzie, a subliniat că inculpatul B. nu poate fi subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. (1969) şi nici D.G.F.P. Suceava nu poate fi subiect pasiv secundar al acestei infracţiuni. La data săvârşirii faptei executorul judecătoresc nu putea sa mai săvârşească aceasta infracţiune decât prin prejudicierea persoanei juridice reprezentate de biroul său.

Recurentul a susţinut că este necesar sa se analizeze şi existenta unei legături de cauzalitate între o eventuala încălcare a atribuţiunilor de serviciu de către inculpatul executor judecătoresc şi rezultatul socialmente periculos, reprezentat de tulburarea bunului mers al D.G.F.P. Suceava sau de acea paguba constatată în patrimoniul acesteia. În mod evident, între încălcările eventuale ale atribuţiunilor de serviciu de către executor - realizarea activităţilor care stau la baza unei executări silite şi prejudicial D.G.F.P. Suceava, constând în debitul SC E. SA, nu exista niciun fel de legătura de cauzalitate. Astfel, D.G.F.P. Suceava a continuat să funcţioneze la parametrii normali, iar faptul că în legătură cu debitul SC E. SA au existat disfuncţionalităţi nu poate genera concluzia potrivit cu care în acest mod s-ar fi produs o însemnată tulburare a activităţii acestei unităţi.

Pentru aceste considerente, a considerat că fapta concretă pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare în cazul infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Referitor la infracţiunea de spălare a banilor, deoarece în calitate de administrator al SC G. SRL Suceava a înstrăinat bunurile mobile achiziţionate de la BEJ B. la licitaţiile din 15 mai 2008 şi 27 mai 2008, către K. SRL Câmpulung Moldovenesc şi SC F. SRL Suceava, cunoscând ca provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri, recurentul a susţinut că instanţele au pronunţat o soluţie nelegală, în condiţiile în care, dacă se va analiza cu atenţie starea de fapt şi argumentele de drept invocate, se va ajunge la concluzia că activităţile sale au fost efectuate cu respectarea legii şi cu lipsa intenţiei prevăzută de legea penală, atunci bunurile dobândite şi vândute ulterior chiar şi sub forma fictivă nu pot fi considerate ca provenind din săvârşirea de infracţiuni, astfel că ar fi trebuit sa fie achitat în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

De asemenea, recurentul a susţinut că a fost condamnat invocându-se art. 17 din Legea nr. 78/2000, deşi acest articol a fost abrogat în totalitate anterior datei condamnării, prin prevederile art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012, ignorându-se astfel prevederile art. 4 C. pen.

Pentru toate aceste considerente invocate, a apreciat că fapta concretă pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare în cazul infracţiunii de spălare a banilor.

Aşadar, recurentul a considerat că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală şi pentru care ar fi trebuit să fie achitat, precizând că o soluţie de achitare are consecinţe şi pe latură civilă şi, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen., latura civilă trebuia să fie soluţionată şi respinsă, ca netemeinică.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi achitarea în baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din camera de consiliu din 23 ianuarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, constatându-se întrunite condiţiile prevăzute de art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2010, cauza fiind trimisă în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 7. Totodată, a fost fixat termen de judecată în şedinţă publică, la data de 6 februarie 2018.

Ulterior, la 1 februarie 2018, a fost admisă declaraţia de abţinere formulată de judecătorii membrii ai Completului nr. 7 iniţial învestit, reţinându-se incidenţa art. 64 alin. (3) C. proc. pen. Ca urmare, cauza a fost repartizată aleatoriu Completului nr. 4 pentru termenul de judecată din 15 martie 2018.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Astfel, se constată că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate ori pentru a reaprecia legea penală mai favorabilă, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În ceea ce priveşte lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., aceasta reprezintă o cauză de împiedicare a punerii în mişcare şi de exercitare acţiunii penale distinctă de neprevederea în legea penală, cuprinsă în teza I a articolului menţionat. Or, raportat la modul în care cele două teze au fost legiferate şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

În aceste condiţii, se constată că aspectele invocate de recurent în legătură cu lipsa intenţiei în săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor nu pot face obiectul analizei instanţei supreme cu prilejul examinării acestei căi extraordinare de atac.

În cauză, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esenţă, că, raportat la aspectele reţinute în sarcina sa (participarea în calitate de licitator la licitaţiile organizate de executorul judecătoresc B. şi adjudecarea cu aceste prilejuri a unor bunuri proprietatea SC E. SA), faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală, complicitate la abuz în serviciu şi spălare a banilor, nefiind îndeplinite, după caz, cerinţele vizând natura activităţii săvârşite ca act de ajutor, calitatea subiectului activ calificat, cea privind încălcarea unor dispoziţii din legi şi ordonanţe şi, mai mult, faptele fiind dezincriminate ca efect al abrogării art. 17 din Legea nr. 78/2000 prin art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2002.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în prezenta cauză, inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, art. 17 lit. g) din Legea 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), constând în aceea că, în calitate de administrator la SC G. SRL Suceava şi-a adjudecat şi a cumpărat la licitaţiile organizate de inculpatul B. bunuri mobile, proprietatea SC E. SA, modalitate prin care l-a ajutat pe acesta să înstrăineze bunurile sechestrate asigurător de AFPCM Suceava prin procese-verbale de sechestru, în scopul sustragerii de către SC E. SA de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, în cuantum de 6.485.851 RON;

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 C. pen. (1969) combinat cu art. 2481 C. pen. (1969) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), constând în aceea că, prin participarea la licitaţiile din 15 mai 2008 şi 27 mai 2008, l-a ajutat pe executorul judecătoresc B. să-şi încalce atribuţiile prevăzute de C. proc. civ. şi Codul de Procedură Fiscală obţinând avantaje patrimoniale pentru SC G. SRL Suceava (la care avea calitatea de asociat şi administrator), respectiv cumpărarea la licitaţie a 8 maşini şi utilaje la valoarea de 331.021,9 RON, în condiţiile în care acestea au fost evaluate pentru AFPCM Suceava la 1.104.125 RON; şi

- spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), având în vedere că, în calitate de administrator la SC G. SRL Suceava a înstrăinat bunurile mobile achiziţionate de la B.E.J. B. la licitaţiile din 15 mai 2008 şi 27 mai 2008 către SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc şi SC F. SRL Suceava, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri. (a dobândit, ulterior, ca persoană fizică de la SC K. SRL Câmpulung Moldovenesc, în cursul lunilor iunie - iulie 2008, un număr de 27 maşini şi utilaje sustrase de sub sechestrul instituit de AFPCM - Suceava, pe care apoi le-a adus ca aport în natură la capitalul social al SC L. SRL Suceava, unde îndeplinea funcţia de administrator).

Instanţa de apel a reţinut această încadrare juridică, considerând că legea penală mai favorabilă inculpatului este vechea reglementare, aspect care, raportat la obiectul recursului în casaţie, care vizează doar legalitatea hotărârii pronunţate în apel, iar nu şi temeinicia acesteia, nu mai poate fi examinat de instanţa supremă pe această cale. Din această perspectivă, se constată că nu pot fi primite susţinerile recurentului în sensul că faptele pentru care a fost condamnat au fost dezincriminate ca efect al abrogării art. 17 din Legea nr. 78/2000 prin art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2002, atâta timp cât dispoziţiile Legii nr. 78/2000 au fost reţinute în încadrarea juridică prin prisma legii penale mai favorabile. De altfel, dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 78/2000 reglementau doar o formă agravată a infracţiunilor expres menţionate în cuprinsul său, printre care şi cele de evaziune fiscală, abuz în serviciu şi spălare a banilor, aşa încât, chiar în condiţiile abrogării acestui text de lege, faptele au rămas, în continuare, incriminate în forma simplă a lor, respectiv astfel cum sunt prevăzute în C. pen. (art. 297 C. pen.) sau, după caz, în legile speciale (Legile nr. 241/2005 şi nr. 656/2002).

Având în vedere că, potrivit art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu se va analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţele inferioare, întrunesc, în persoana condamnatului, toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare, neputând fi antamate aspectele de netemeinicie invocate de recurent în motivele scrise de recurs.

Sub acest aspect, se observă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. pen. (1969), infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice constă în omisiunea funcţionarului public de a îndeplini un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu ori în îndeplinirea în mod defectuos a acestuia, în cadrul şi în limitele atribuţiilor de serviciu, fiind necesar ca acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al faptei să cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat sau o pagubă patrimoniului acesteia, iar între fapta funcţionarului public şi rezultatul produs să existe legătură de cauzalitate, art. 2481 C. pen. sancţionând această faptă când are drept consecinţă producerea unor consecinţe deosebit de grave.

Pe de altă parte, se constată că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 C. pen. (1969) şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", statuându-se, astfel, că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară ori a unor acte interne ale angajatorului se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Această soluţie a fost adoptată, ulterior, de Curtea Constituţională şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 248 C. pen. (1969), prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, reţinându-se valabilitatea considerentelor avute iniţial în vedere.

Aşadar, în raport cu cele statuate de instanţa de contencios constituţional, sfera atribuţiilor de serviciu în virtutea cărora funcţionarului public îi incumbă obligaţia de a îndeplini anumite acte trebuie să îşi găsească o reglementare expresă în lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului, în situaţia neîntrunirii acestei exigenţe conduita funcţionarului neputând fi inclusă în sfera ilicitului penal. Ca urmare, întrucât prin decizia Curţii Constituţionale invocată de recurent s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, restrângându-i-se sfera de incidenţă, Înalta Curte apreciază că, în măsura în care fapta săvârşită nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare în interpretarea dată de instanţa de contencios constituţional, decizia menţionată are caracterul unei legi de dezincriminare cu consecinţele ce decurg din reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 4 C. pen. În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul instanţei supreme în considerentele Deciziilor nr. 18 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 18 noiembrie 2016, şi nr. 6 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 284 din 24 aprilie 2017 (cu referire la efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei norme de incriminare).

În condiţiile anterior expuse, se constată că neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reţinută ca element material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu atunci când se raportează la menţiuni sau obligaţii regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice ori fişa postului, în esenţă, orice acte normative subsecvente legii sau documente interne ale angajatorului.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului, că, în sarcina executorului judecătoresc B., autorul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice la care s-a constatat complicitatea recurentului A., s-a reţinut că, fiind învestit să efectueze un serviciu de interes public, cu ştiinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 425, art. 426 şi art. 500 C. proc. civ. şi art. 136 alin. (9) C. proc. fisc. , cauzând un prejudiciu bugetului de stat, o tulburare importantă bunului mers al AFPCM Suceava şi, totodată, obţinând avantaje patrimoniale pentru sine şi pentru alţii (pag. 106 din decizie).

Aşa fiind, în condiţiile în care în sarcina autorului B. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislaţiei primare (dispoziţii din C. proc. civ. şi C. proc. fisc. ), nu pot fi primite aspectele invocate de recurentul complice A. prin cererea de recurs în casaţie, în sensul lipsei acestei cerinţe, fapta comisă, astfel cum a fost reţinută în mod definitiv de instanţa de apel, întrunind elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 C. pen. (1969) combinat cu art. 2481 C. pen. (1969) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969). Prin urmare, se constată că dispoziţiile Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale nu operează în prezenta cauză de vreme ce acuzaţia de abuz în serviciu a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege.

Pe de altă parte, nu pot fi primite nici susţinerile recurentului referitoare la lipsa calităţii speciale a subiectului activ, având în vedere că, raportat la forma de participaţie reţinută (complicitatea), nu era necesar să întrunească în propria persoană respectiva calitate, fiind suficient ca autorul să respecte această cerinţă. Or, executorul judecătoresc B. (autorul faptei) întruneşte cerinţa de a fi funcţionar public în sensul legii penale, acesta fiind cel care a realizat activitatea ilicită cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, iar nu complicele.

Argumentele expuse anterior cu privire la întrunirea cerinţei cerută de lege subiectului activ al infracţiunii sunt valabile şi în ceea ce priveşte criticile vizând infracţiunea de evaziune fiscală, în sarcina recurentului reţinându-se şi pentru această faptă forma de participaţie a complicităţii, cu atât mai mult cu cât legiuitorul nici nu a impus o condiţie specială pentru persoana care săvârşeşte fapta prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 (care poate fi comisă şi de o terţă persoană), cu excepţia situaţiei în care cel care comite fapta este debitorul, când subiectul activ devine calificat, însă, în cauză nu a fost reţinută această ipoteză.

În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul A. întrunesc toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2010.

Faţă de faptul că recurentul se află în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 260 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2018.

Procesat de GGC -LM