Fraud by lawyer over fictitious property auction: sentence reduced and conditional release granted on appeal

Deliberând asupra apelului declarat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 105/F din 30 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 105/F din 30 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosar nr. x/2016, în temeiul art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din art. 215 alin. (1), (2), (3) şi art. 5 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 în art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., legea penală nouă în ansamblul ei, fiind mai favorabilă inculpatei A..

În temeiul art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatei inculpata A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. g) (dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conf. art. 68 lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a interzis inculpatei A., ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. g) (dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a constatat că infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, ambele cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen. din 1968 pentru care inculpata A. a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 427/A din 12 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 105 alin. (1) C. pen., s-a anulat beneficiul liberării privind restul de 535 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 427/A din 12 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 427/A din 12 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 luni închisoare care au fost repuse în individualitatea lor.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. - art. 39 alin. (1) lit. b) Cod s-au contopit pedepsele de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 luni închisoare cu pedeapsa de 5 ani închisoare, urmând ca inculpata A. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-a adăugat (o treime din totalul celorlalte pedepse), 1 an şi 2 luni închisoare, în total, inculpata A. având de executat, pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 2 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei A. alături de pedeapsa principală de 6 ani şi 2 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. g) (dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii) pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conf. art. 68 lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatei A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. g) (dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pedeapsa accesorie executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 6 ani şi 2 luni închisoare.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa, perioada executată de la 15 decembrie 2014 la 26 octombrie 2016.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. şi art. 25 C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. şi a fost obligată inculpata A. către aceasta, la plata sumei de 76.285 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la suma de 9.000 RON cheltuieli judiciare către stat în care este inclusă şi suma de 7.000 RON stabilită prin rechizitoriu.

În temeiul art. 272 alin. (1) C. proc. pen., onorariile avocaţilor din oficiu C. în sumă de 400 RON, 130 RON D. şi 260 RON E. s-au acoperit din sumele avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că prin Rechizitoriul nr. x/2009, întocmit la data de 18 februarie 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., arestată în altă cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) din C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 5 alin. (1) din C. pen. - faptă din luna decembrie 2008 (2 acte materiale).

În fapt, în sarcina inculpatei A. s-a reţinut că a fost înscrisă ca avocat stagiar în Baroul Bucureşti începând cu data de 1 iunie 1996 şi ca avocat definitiv începând cu data de 18 decembrie 1999, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Cabinetului Individual de Avocatură A. până la data de 27 ianuarie 2015, când a încetat calitatea acesteia în conformitate cu prevederile art. 14 lit. a) şi 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, ca urmare a unei condamnări suferite de aceasta.

S-a arătat că în luna decembrie 2008 inculpata A. a indus-o în eroare pe persoana vătămată B., cetăţean român şi american, domiciliată în Los Angeles/S.U.A., prin afirmaţii mincinoase că o poate ajuta să cumpere un număr de 12 imobile (apartamente/spaţii administrative situate în centrul municipiului Bucureşti, pe Bulevardul x, sector 1) de la Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" (RAAPPS), imobile despre care inculpata a afirmat în mod mincinos că această instituţie urma să le scoată la licitaţie publică până în luna februarie 2009. În susţinerea afirmaţiilor sale mincinoase, inculpata a prezentat o listă nereală cu imobilele care urma să fie scoase la licitaţie publică de către RAAPPS, pe care a arătat-o iniţial martorei F., prin intermediul căreia a cunoscut-o pe persoana vătămată.

Fiind interesată de achiziţionarea unor imobile în România, persoana vătămată a acceptat oferta inculpatei, stabilind cu aceasta ca în vederea finalizării tranzacţiilor să fie reprezentată de martora G., o rudă a sa, pe care o împuternicise şi pentru alte afaceri pe care le avea în ţară, conform procurii autentificate de BNP H. şi I. sub nr. x din 11 mai 2005.

S-a arătat că inculpata a pretins suma de 10.000 de euro pentru fiecare dintre aceste imobile, deci un total de 120.000 de euro, cu privire la care a precizat că reprezintă garanţie în vederea participării la licitaţie, sumă pe care a solicitat-o în numerar şi a încasat-o de la mandatara persoanei vătămate integral în cursul decembrie, aşa cum a rezultat din cele două contracte de asistenţă juridică încheiate cu martora G., astfel:

În Contractul nr. x din 4 decembrie 2008, având ca obiect "Consultanţă imobiliară - clădiri centrale cu preţ de max. 1000 e/mp, obiectiv - 8 imobile + 1 imobil", cu perioadă prospectare 60 de zile, nu este trecut un onorariu, iar la art. 5 "Alte clauze" se menţionează:

"depozit constituit la data semnării 80.000 e + 10.000 e; la termen, după evaluare, se restituie integral, parţial sau se transformă în onorariu".

În contractul nr. x/19 decembrie 2008, având ca obiect "Consultanţă imobiliară - clădiri centrale preţ de max. 1000 e/mp, obiectiv - 3 imobile", cu perioadă prospectare 60 de zile, nu este trecut un onorariu, iar la art. 5 "Alte clauze" se menţionează:

"depozit constituit la data semnării 30.000 e; la termen, după evaluare, se restituie integral, parţial sau se transformă în onorariu".

Cele două contracte de asistenţă juridică au fost ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 21 ianuarie 2011 la adresa unde locuia la acel moment inculpata, respectiv Bucureşti, B-dul x, nr. 22, sector 3 în baza Autorizaţiei de percheziţie nr. x din 21 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Apel Bucureşti ca urmare a cererii formulate în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 1477/P/2010, finalizat prin trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru infracţiuni similare celei din prezenta cauza, dosarul fiind înregistrat la instanţa competentă sub nr. x/2011*.

Acuzarea a susţinut că din declaraţiile martorei G., rezultă că primul Contract - cel cu numărul x din 4 decembrie 2008, a vizat iniţial un număr de 8 apartamente situate pe B-dul x, nr. 26, înscrise în lista pusă la dispoziţie de inculpată la poziţiile 1 (6 apartamente în suprafaţă totală de 580,48 mp situate la etajele 1 şi 2, 15, 16, 17 şi 18, inculpata precizând că cele de la poziţiile 15 şi 16 şi respectiv 17 şi 18 sunt unite, formând de fapt două apartamente. La momentul încheierii contractului, martora G. a plătit inculpatei suma de 80.000 de euro. La interval de câteva zile, inculpata a determinat-o pe persoana vătămată să îi mai dea încă 10.000 de euro pentru a participa la licitaţie şi pentru apartamentul aflat pe listă la poziţia 14, acesta fiind şi motivul pentru care pe acest contract apar menţiunile:

"+ 1 IMOBIL" şi respectiv "+ 10.000 E".

S-a reţinut că manevrele dolosive ale inculpatei au continuat, aceasta reuşind să înşele încrederea acordată de persoana vătămată şi să o determine să îi mai înmâneze la data de 19 decembrie 2008 suma de 30.000 de euro prin intermediul mandatarei G., când a fost încheiat contractul nr. x pentru un număr de trei imobile despre care a afirmat că se află la aceeaşi adresă, la mansarda imobilului.

După trecerea intervalului de 60 de zile menţionat în cele două contracte, nefiind obţinut nici un rezultat în ceea ce priveşte tranzacţiile preconizate, persoana vătămată, atât personal cât şi prin mandatarul său, i-au solicitat explicaţii inculpatei, aceasta continuând să le menţină în eroare prin prezentarea ca fiind reală a împrejurării mincinoase că imobilele vor fi scoase la licitaţie însă a fost amânat termenul de către RAAPPS.

De asemenea, inculpata a mers împreună cu martora G. la imobilul din Bulevardul x, însă i-a precizat acesteia că nu se poate intra deoarece spaţiile sunt încuiate. Aceste manevre ale inculpatei au fost devoalate de către G., care mergând singură la imobilul respectiv a observat că acestea sunt locuite, conştientizând astfel că B. este victima unei înşelăciuni, aducându-i acesteia la cunoştinţă cele descoperite.

În acest context, persoana vătămată i-a solicitat inculpatei să restituie suma de bani primită, respectiv 120.000 de euro, menţionată în cele două contracte de asistenţă juridică.

La data de 25 martie 2009, prin intermediul martorului J., care efectua diverse servicii pentru inculpată (transport persoane sau obiecte cu autovehiculul utilizat de aceasta), aceasta a restituit suma de 30.000 de euro martorei G., care a scris pe originalul Contractului nr. x din 19 decembrie 2008 menţiunea:

"în data de 25 martie 2009 am primit depozitul integral, respectiv 30.000 e (treizecimiieuro)" şi l-a restituit inculpatei.

La data de 27 martie 2009, inculpata a întocmit o dispoziţie de transfer pentru suma de 9750 de euro din contul pe care îl deţine la K. în contul deschis pe numele mamei persoanei vătămate la L., cont în care după reţinerea comisioanelor a ajuns suma de 9730 de euro la data de 31 martie 2009.

În jurul datei de 10 aprilie 2009, persoana vătămată a venit în România şi i-a solicitat inculpatei să se întâlnească pentru a-i restitui diferenţa de bani, însă aceasta a refuzat sub pretextul că nu este în ţară. Cu toate acestea a încercat să o menţină pe persoana vătămată prin prezentarea de copii ale unui număr de două înscrisuri denumite "dispoziţii de transfer", datate 10 martie 2009, care ar fi atestat că a mai efectuat plăţi de 50.000 de euro şi respectiv 4.000 de euro prin virament bancar. Aceste dispoziţii de plată au fost transmise prin intermediul martorului M., de profesie avocat, care în declaraţia sa a menţionat că a inculpata i-a solicitat să transmită acele înscrisuri persoanei vătămate, care era cazată la Hotelul N. din Bucureşti, inculpata motivând că pleacă din localitate şi nu poate să le aducă personal.

În realitate, s-a arătat că nu a fost efectuată plata sumelor de bani înscrise în cele două dispoziţii de transfer. Faptul că singura persoană care ar fi putut profita de pe urma acestor înscrisuri era inculpata, s-a concluzionat că le-a plăsmuit pentru a menţine în continuare în eroare persoana vătămată şi a obţine o amânare la restituirea sumelor datorate.

Prin dispoziţia de transfer din data de 14 aprilie 2009, în contul mamei persoanei vătămate a mai ajuns suma de 3985 de euro, conform extrasului de cont prezentat de martorul G..

În ceea ce priveşte afirmaţiile inculpatei referitoare la intenţia Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"de a scoate la vânzare prin licitaţie publică imobilele situate în Bucureşti, Bulevardul x, care au avut un rol principal în câştigarea încrederii persoanei vătămate şi în determinarea acesteia să îi remită sumele de bani menţionate pe cele două contracte de asistenţă juridică, acestea sunt mincinoase, aşa cum rezultă din corespondenţa purtată cu regia autonomă menţionată. Ca urmare a solicitării formulate de parchet, Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" prin Adresa nr. x din 8 septembrie 2011 a precizat că are în administrare directă imobilul situat în Bucureşti, Bulevardul x, sector 1 prin Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar, însă imobilele în cauză nu au fost scoase la vânzare prin licitaţie publică.

De altfel art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" în vigoare la data săvârşirii faptelor, prevedea că "vânzarea prin licitaţie a imobilelor cuprinse în lista stabilită prin hotărâre a Guvernului se face cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului."

Activitatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" este reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2005, care în anexa nr. 4 prevede la poziţia 348 că imobilul situat în Bucureşti, Bulevardul x, sector 1 este în domeniul privat al statului şi se află în administrarea regiei.

Examinând modificările aduse Hotărârii Guvernului României nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" în perioada respectivă, se constată că singurul act normativ prin care s-a aprobat vânzarea prin licitaţie deschisă a unor imobile aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" este Hotărârea Guvernului nr. 633/11 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 453/18 iunie 2008. În anexa 1 la această hotărâre este menţionat într-adevăr la poziţia 3 apartamentul nr. x din imobilul de pe Bulevardul x nr. 26 din Bucureşti, însă acesta nu figurează pe lista prezentată de inculpată persoanei vătămate.

În fapt, s-a precizat că primul act normativ în care aceste imobile sunt menţionate ca propuse în vederea vânzării este Ordonanţa de Urgenţă nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 851 din 30 noiembrie 2011. În anexa nr. 3 a acestui act normativ denumită "Lista imobilelor din domeniul privat al statului aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi a imobilelor proprietate proprie, propuse în vederea vânzării", la poziţiile 227 - 260 sunt prevăzute spaţiile din imobilul situat în Bucureşti, Bulevardul x, propuse la vânzare, acestea fiind magazinele 1 - 5 aflate la parterul clădirii şi apartamentele de la 1 la 33 situate la etajele 1 - 6 şi mansardă. Prin urmare, aceste imobile nu au fost propuse la vânzare, aspect cunoscut de către inculpată, care în declaraţiile sale încearcă să transfere responsabilitatea alegerii spaţiilor în sarcina persoanei vătămate şi a mandatarei acesteia. Apreciem declaraţiile acesteia ca fiind nesincere, fiind combătute atât de către persoana vătămată, cât şi de martorii G. şi F., aceasta din urmă susţinând existenţa listei de imobile puse la dispoziţia persoanei vătămate de către inculpata A.

Totodată, s-a susţinut de către acuzare că atitudinea inculpatei, ulterioară săvârşirii faptelor, confirmă existenţa intenţiei frauduloase. Dacă ar fi fost de bună credinţă, având în vedere că sumele de bani îi fuseseră înmânate ca garanţie pentru participarea la licitaţii, inculpata ar fi trebuit să le păstreze în siguranţă şi să le utilizeze în acest scop. În schimb, inculpata le-a folosit în alte interese, contrare interesului persoanei vătămate, ba mai mult, nu le-a restituit nici până în prezent în totalitate, deşi, în declaraţia sa din data de 13 septembrie 2011 a precizat că diferenţa nerestituită persoanei vătămate se află într-o casetă de valori a cărei locaţie a refuzat să o comunice organelor judiciare, invocând o falsă stare de pericol ce ar putea fi determinată de aflarea acestei informaţii de către persoane rău voitoare. Dacă ar fi existat acea sumă de bani la locul indicat, inculpata ar fi putut să o returneze persoanei vătămate la data de 10 aprilie 2009, atunci când aceasta a venit în România, situaţie care ar fi stins conflictul ivit între cele două părţi, iar nu să evite întâlnirea cu aceasta şi să încerce să o inducă în eroare prezentându-i prin intermediari înscrisuri (dispoziţii de transfer) contrafăcute referitoare la o presupusă restituire a sumei de 54.000 de euro.

De asemenea, examinând cele două contracte de asistenţă juridică, s-a observat că inculpata, profitând că persoana vătămată şi mandatara acesteia nu au cunoştinţe juridice, a inserat la rubrica "obiectul contractului" noţiuni cu caracter general, respectiv "consultanţă imobiliară - clădiri centrale preţ de max 1.000/mp", fără a specifica faptul că aceste clădiri sunt în administrarea regiei, iar sumele de bani primite au fost menţionate la rubrica "alte clauze" din contract neindividualizat, ca fiind depozit, dând astfel clauzelor contractuale un caracter îndoielnic, care în cazul unui litigiu, la care de altfel se aştepta, să fie interpretate în favoarea sa, conform principiului in dubio pro reo, principiu transpus în perioada de referinţă în art. 983 din C. civ. de la 1864, care prevedea că atunci când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă. De altfel, acesta a fost unul dintre aspectele invocate de inculpată şi în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. x/2010, când a precizat că banii primiţi de la persoanele vătămate din acel dosar pentru a fi folosite la îndeplinirea obligaţiilor asumate au fost mutaţi în alte conturi ale sale, neexistând o obligaţie contractuală în acest sens. Încă de la început inculpata a urmărit ca tragerea sa la răspundere să fie îngreunată de lipsa unor obligaţii concrete în sarcina sa, având în vedere şi faptul că ea este cea care a completat sau a dispus completarea celor două contracte, tipizate de altfel.

Acuzarea a susţinut că un alt aspect care denotă intenţia frauduloasă a inculpatei este că nu a efectuat niciun demers în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin cele două contracte de asistenţă juridică, aşa cum rezultă din dosarul de cercetare disciplinară a acesteia întocmit de Comisia de Disciplină din cadrul Baroului Bucureşti.

În drept, fapta inculpatei A., care în luna decembrie 2008, având ocupaţia de avocat, a indus-o în eroare prin prezentarea ca fiind adevărată a împrejurării nereale că Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" urmează să scoată la vânzare prin licitaţie un număr de 12 apartamente din clădirea situată în Bucureşti, Bulevardul x, pe persoana vătămată B., determinând-o pe aceasta să încheie contractele de asistenţă juridică nr. 401963 din 4 decembrie 2008 şi nr. 401965 din 19 decembrie 2008 şi să îi remită suma de 120.000 de euro, despre care a făcut afirmaţii mincinoase că ar reprezenta garanţie în vederea participării la procedura de vânzare menţionată mai sus, sumă ce reprezintă atât un folos material injust pentru cât şi o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate realizează elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215, alin. (1), (2), (3), (5) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 41, alin. (2) din C. pen. din 1968.

Elementul material al infracţiunii îl constituie acţiunea de inducere în eroare a persoanei vătămate prin prezentarea ca fiind adevărată a faptului că R.A.- A.P.P.S. va scoate la licitaţie publică mai multe apartamente situate în Bulevardul x, imobil situat în zona km 0 a municipiului Bucureşti, urmată de pretinderea sumei de 120.000 de euro de la aceasta, sumă ce ar fi constituit garanţie în vederea participării la licitaţiile de vânzare a celor 12 apartamente.

Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei pagube în patrimoniul persoanei vătămate B. în cuantum de 120.000 de euro, care este în legătură de cauzalitate cu acţiunea ce constituie elementul material. Corelativ pagubei create în patrimoniul persoanei vătămate, inculpata a obţinut un folos material injust pentru sine.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpata a acţionat cu intenţie directă prevăzută de art. 19, alin. (1), lit. a) din C. pen. anterior (art. 16, alin. (1), lit. a) din Noul C. pen.), calificată prin scopul urmărit de aceasta, respectiv acela de a obţine un folos patrimonial injust.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a reţinut că prejudiciul cauzat persoanei vătămate B. a fost de 120.000 euro, din care a restituit suma de 43.715 euro. Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 76.285 de euro.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 7 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Încheierea nr. 1262 din 29 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost respinse excepţiile privind nelegalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, ca neîntemeiate. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. S-a dispus începerea judecăţii cauzei.

Urmare a cercetării judecătoreşti efectuată în cauză, analizând materialul probator administrat, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Inculpata A. a avut calitatea de avocat în cadrul Baroului Bucureşti până la data de 27 ianuarie 2015 când a fost exclusă, în conformitate cu art. 14 lit. a) şi 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, ca urmare a condamnării la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 427/A din 12 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din declaraţia persoanei vătămate B., dată în faza de urmărire penală, coroborată cu declaraţiile martorilor G., F., J., M., în prezent decedat (declaraţia din faza de urmărire penală), precum şi înscrisurile existente la dosarul cauzei (dispoziţii de transfer, carnet de Contracte de asistenţă juridică nr. 401963 din 4 decembrie 2008 şi nr. 401965 din 19 decembrie 2008, Raport de expertiză nr. x din 13 februarie 2012, Adresa nr. x din 8 septembrie 2011 emisă de RAAPPS), Curtea a reţinut că în luna decembrie 2008, inculpata A. a săvârşit infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, în dauna părţii civile B., cauzându-i un prejudiciu total de 120.000 euro.

Instanţa de fond a apreciat că probele dosarului confirmă fără niciun dubiu că, încă din momentul în care inculpata martora F. a pus-o în legătură pe A. cu partea civilă B., care domiciliază în SUA, statul California, a avut intenţia să o înşele pe aceasta, afirmând în mod mincinos că o poate ajuta să cumpere 12 apartamente, spaţii administrative, situate în centrul municipiului Bucureşti, pe B-dul x nr. 26, de la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului.

Conform adresei nr. x din 8 septembrie 2011, emisă de APPSRA - APPS prin Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar, care are în administrare directă imobilul din B-dul x nr. 26, sector 1 Bucureşti, nu s-au scos la licitaţie apartamentele menţionate în lista prezentată de către inculpata A., atât părţii civile B. cât şi mandatarei acesteia, martora G..

La dosarul cauzei, inculpata A. a depus Hotărârea Guvernului României pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"precum şi pentru aprobarea vânzării prin licitaţie deschisă a unor imobile aflate în domeniul privat al statului şi în Administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului Statului", publicată în Monitorul oficial al României, partea I, nr. 453 din 18 iunie 2008, care, conform listei urma să fie scos la licitaţie numai apartamentul nr. x, situat în imobilul din Nicolae Bălcescu nr. 26, sector 1 Bucureşti, aşa încât apărarea acesteia în sensul că cea care i-a prezentat lista cu imobilele ce urmau a fi scoase la licitaţie, a fost martora F., urmează a fi înlăturată.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că declaraţia părţii civile B. privind lista imobilelor specificate la fila x d.u.p. se coroborează cu declaraţiile martorelor G. şi F., în sensul că cea care s-a folosit de lista cu imobilele scoase la licitaţie, din B-dul x nr. 26, pentru a săvârşi infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată este inculpata A., în scopul obţinerii unui beneficiu injust.

Prin declaraţia sa, inculpata A. a susţinut că natura contactului de asistenţă juridică nu este cea de rezultat, ci este cea de diligenţă şi că ambele părţi semnatare ale Contractului de asistenţă juridică nr. 401963 din 4 decembrie 2008 şi nr. 401965 din 19 decembrie 2008 având ca obiect consultanţă imobiliară şi-au asumat faptul că pot exista fluctuaţii în legătură cu numărul imobilelor, în condiţiile în care intenţia acesteia rezultată din modalitatea de săvârşire a infracţiunii nu a fost aceea decât de a o înşela pe partea civilă B..

Instanţa de fond a considerat că vinovăţia inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în forma continuată este confirmă şi faptul că aceasta a pretins suma de 10.000 euro pentru fiecare din imobilele care nu au fost scoase la licitaţie de către RAPPS, astfel cum rezultă din adresa existentă la dosarul cauzei cât şi din Hotărârea Guvernului mai sus menţionată.

S-a reţinut că suma pe care inculpata A. a solicitat-o în numerar şi a încasat-o de la mandatara părţii civile B., G., verişoara acesteia, integral în cursul lunii decembrie, conform contractelor de asistenţă juridică încheiate, este de 120.000 euro.

Referitor la primul contract - 401963 din 4 decembrie 2008, conform declaraţiei martorei G. coroborată cu declaraţia părţii civile B. şi cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, s-a reţinut că inculpata A. a primit suma de 80.000 euro în momentul încheierii acestuia pentru a participa la licitaţia cu privire la 8 apartamente situate în B-dul x nr. 26 (6 apartamente în suprafaţă de 580, 48 mp, situate la etajele 1 şi 2), 15, 16, 17 şi 18, aceasta făcând precizarea că apartamentele 15 şi 16 şi respectiv 17 şi 18 sunt unite, formând de fapt două apartamente.

Inculpata A., deşi cunoştea că imobilele situate în B-dul x nr. 26, aflate în administrarea RAPPS, cât şi imobilele proprii, nu erau scoase la licitaţie, ci numai propuse în vederea vânzării, conform Hotărârii de Guvern nr. 633/11 iunie 2008, Anexa 3, a încheiat contractul de asistenţă juridică susmenţionat.

Instanţa de fond a reţinut că inculpata A. a indus-o în eroare pe partea civilă B., cu privire la imobilele scoase la licitaţie din B-dul x nr. 26, Ordonanţa de Urgenţă nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" publicată în Monitorul oficial nr. 851 din 30 noiembrie 2011 venind în confirmarea acestei stări de fapt. Astfel, termenul de 60 de zile de prospectare a pieţei, stipulat în contractul de asistenţă juridică raportat la lista prezentată, cât şi menţiunea "se restituie integral, parţial sau se transformă în onorariu", nu constituie decât un element determinat în săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave de către inculpata A.

Instanţa de fond a reţinut şi perseverenţa infracţională a inculpatei A. în săvârşirea aceluiaşi gen de fapte (fiind condamnată anterior la pedeapsa definitivă de 3 ani şi 4 luni închisoare), perseverenţă care rezultă şi din modalitatea prin care a mai solicitat părţii civile B. prin mandatara acesteia G., încă 10.000 euro pentru a participa la licitaţia apartamentului nr. x din B-dul x, motiv pentru care s-a specificat în primul contract încheiat 1 IMOBIL şi respectiv + 10.000 €.

Instanţa de fond a considerat că prin negarea faptului că lista cu imobilele ce urmau a fi scoase la licitaţie a fost prezentată părţii civile de către aceasta, inculpata A., de fapt, încearcă să acrediteze ideea că şi-a îndeplinit obligaţia pe care o avea în calitate de avocat şi anume aceea de a încheia contracte de asistenţă juridică cu prospectarea pieţei, urmând ca după un termen de 60 zile să se facă o evaluare, fapt nereal, astfel cum rezultă din declaraţia martorei G.. Acesta la termenul de judecată din 18 aprilie 2017 a arătat că inculpata A. i-a prezentat o listă cu apartamentele ce urmau a fi scoase la licitaţie.

S-a reţinut că obligaţia inculpatei A. privitoare la contractele încheiate era de consultanţă şi de a depune garanţia de 10.000 euro pentru participarea la licitaţie.

Insistând în activitatea infracţională pentru a obţine în continuare sume importante de bani de la partea civilă B., inculpata A. a determinat-o pe aceasta să-i înmâneze prin intermediul mandatarei G., suma de 30.000 euro pentru trei imobile, despre care a afirmat că se află la mansarda imobilului din B-dul x nr. 26.

Instanţa de fond a reţinut că prin aceeaşi modalitate infracţională, inculpata A. a încheiat cu mandatara G. al doilea contract nr. x din 18 decembrie 2008, care are ca obiect "consultanţă imobiliară", clădiri centrale preţ de maxim 1000 euro/mp obiectul 3 imobile, primind suma de 30.000 euro.

Aşadar, prima instanţă a apreciat că intenţia inculpatei A. în săvârşirea celor două acte materiale a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave rezultă şi din modalitatea în care a încercat să o inducă în eroare pe partea civilă B., prin intermediul mandatarei G., în condiţiile în care, deşi au mers împreună în B-dul x nr. 26, i-a spus acesteia că "nu putem viziona apartamentele deoarece clădirea s-a eliberat, dar este încuiată".

S-a reţinut că inculpata A., prin modalitatea de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune, dedusă judecăţii, nu a urmărit decât prejudicierea părţii civile B., care îşi propusese să deschidă un salon de înfrumuseţare în România, împrejurarea confirmată şi de răspunsul pe care l-a dat mandatarei acesteia, martora G., în momentul în care a văzut că imobilul în discuţie, din B-dul x este iluminat şi anume:

"poate sunt luminile uitate".

S-a constatat, de asemenea, pe baza probelor administrate în cauză, că inculpata A. i-a restituit părţii civile B., prin intermediul mandatarei G., sumele de 20.000 euro (bani predaţi mandatarei de martorul J.) şi 13.000 euro prin virament bancar. Ulterior, în jurul datei de 10 aprilie 2009, când partea civilă B. a venit în România şi i-a cerut inculpatei A. restituirea diferenţei de bani, aceasta insistând în activitatea sa infracţională de o gravitate deosebită, i-a trimis prin intermediul martorului M., în prezent decedat, două dispoziţii de transfer datate din 10 martie 2009, prin care se atestă că au fost efectuate două plăţi de 50.000 euro şi respectiv 4.000 euro prin virament bancar.

În realitate, plata sumelor de bani înscrise în cele două dispoziţii de transfer nu a fost efectuată, ceea ce conduce fără dubiu, în opinia instanţei de fond, la concluzia menţinerii în eroare a părţii civile B. cu privire la încheierea celor două contracte de asistenţă juridică cu inculpata A., prin mandatar.

Deşi inculpata A., prin declaraţia formulată, a contestat susţinerea procurorului din rechizitoriu, în sensul că a profitat de faptul că partea civilă B. şi mandatara acesteia nu au cunoştinţe juridice, în ceea ce priveşte obiectul celor două contracte, Curtea a constatat că prin menţionarea obiectului celor două contracte de asistenţă juridică - "Consultanţă imobiliară - clădiri centrale preţ de max. 1.000 e/mp", - făcând specificaţia ultimă "sau se transformă în onorariu", aceasta a încercat să scape de răspundere penală în eventualitatea formulării unei plângeri penale. De fapt, prin declaraţia sa, inculpata A. a susţinut că natura contractului de asistenţă juridică nu este de rezultat ci de diligenţă, ceea ce confirmă încă o dată intenţia de a o înşela pe partea civilă B., în modalitatea mai sus descrisă.

Mai mult, s-a constatat, astfel cum rezultă din dosarul de cercetare disciplinară, ca urmare a sesizării Comisiei de disciplină din cadrul Baroului Bucureşti de către B., că inculpata A. nu a efectuat niciun act în calitatea sa de avocat cu privire la cele două contracte de asistenţă juridică, ceea ce denotă intenţia sa frauduloasă în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată.

Curtea de apel a reţinut că, în drept, fapta inculpatei A., săvârşită în perioada decembrie 2008, astfel cum mai sus a fost descrisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968.

Elementul material al infracţiunii îl constituie, astfel cum a reţinut şi procurorul prin rechizitoriu, acţiunea de inducere în eroare a părţii civile B. prin prezentarea ca fiind adevărată a faptului că R.A.- A.P.P.S. va scoate la licitaţie publică mai multe apartamente situate în Bulevardul x, imobil situat în zona km 0 a municipiului Bucureşti, urmată de pretinderea sumei de 120.000 de euro de la aceasta, sumă ce ar fi constituit garanţie în vederea participării la licitaţiile de vânzare a celor 12 apartamente.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat intenţia directă, calificată prin scop, a inculpatei A. de a obţine pentru sine un folos material injust de la partea civilă B., respectiv suma de 120.000 euro.

Urmarea imediată a infracţiunii a constat în paguba produsă părţii civile B. de 120.000 euro, din care a fost restituită suma de 43.715 euro.

S-a reţinut că inculpata A. a urmărit producerea unei pagube în patrimoniul părţii civile B., existând şi raportul de cauzalitate cerut de lege, în condiţiile în care eroarea în care s-a aflat aceasta este un element esenţial al faptei de înşelăciune.

Curtea de apel a constatat că legea penală mai favorabilă este legea nouă, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 5 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., referitoare atât la gravitatea infracţiunii de înşelăciune săvârşită în dauna părţii civile B., cât şi periculozitatea inculpatei A. care se află în permanent conflict cu legea penală, conform fişei de cazier judiciar.

Instanţa de fond a constatat că în cursul cercetării judecătoreşti inculpata A., încercând să scape de răspunderea penală, deşi avea cunoştinţă că s-a dispus începerea judecăţii cauzei, a lipsit nejustificat, invocând o dată cu repunerea cauzei pe rol, că nu a fost citată la noua adresă la care locuieşte.

Prin reluarea cercetării judecătoreşti, au fost reaudiaţi martorii din lucrări, au fost admise cereri în apărare, cât şi cu privire la încheierea unui acord de mediere cu partea civilă B.

S-a reţinut că medierea nu a mai avut loc din cauza inculpatei A., care a invocat noi motive pentru a nu achita diferenţa de prejudiciu în sumă de 76.285 euro, astfel cum a arătat martora G. în declaraţia sa, cât şi partea civilă B., prin înscrisul depus la dosar.

Prima instanţă a constatat că inculpata A., în cursul urmăririi penale, a declarat că diferenţa de 120.000 euro se află într-o casetă de valori a cărei locaţie a refuzat să o aducă la cunoştinţa procurorului de caz, motivând că există pericolul ca persoane rău voitoare să intre în posesia acestei informaţii.

În şedinţa publică din data de 5 martie 2018, inculpata A. a invocat în mod mincinos că va achita diferenţa de prejudiciu, întrucât urmează să obţină suma de 100.000 euro prin încheierea unui contract.

S-a reţinut că avocatul inculpatei A. a fost începând cu data de 5 martie 2018, O. Inculpata A., ulterior acestei date a lipsit nejustificat, respectiv la termenele de judecată din 27 martie 2018, 24 aprilie 2018 şi 22 mai 2018.

La ultimul termen de judecată din data de 22 mai 2018, inculpatei A. i-a fost desemnat avocat din oficiu, având în vedere că a încetat contractul de asistenţă juridică încheiat cu avocatul ales, O.. Motivul încetării contractului de asistenţă juridică, conform susţinerilor avocatului O. în cererea depusă la dosar, a fost faptul că inculpata A. a pretins în mod nereal că a achitat plata onorariului avocaţial "prin virament bancar din mai multe depuneri până la concurenţa sumei totale. Acestea se vor evidenţia succesiv, fiecare având menţiuni plată parţială factură".

Prima instanţă a apreciat că probele administrate în cauză confirmă cu certitudine că inculpata a cauzat părţii civile B. un prejudiciu de 120.000 euro, din care mai are de achitat suma de 76.285 euro.

Astfel, Curtea de apel, în temeiul art. 397 C. proc. pen. şi art. 25 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. şi a obligat inculpata A. către aceasta, la plata sumei de 76.285 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii.

Împotriva Sentinţei penale nr. 105/F din 30 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat apel inculpata A..

Cererea de apel a inculpatei (nemotivată) a fost înaintată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 22 iunie 2018. Motivele scrise au fost depuse la dosar la data de 18 septembrie 2018 solicitându-se trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nemotivarea hotărârii şi încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin neadministrarea integrală a mijloacelor de probă din faza de urmărire penală, instanţa de fond limitându-se numai la audierea inculpatei şi a trei martori. În subsidiar, s-a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul 16 lit. b) teza I pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. În fine, pentru ipoteza reţinerii vinovăţiei inculpatei s-au formulat concluzii de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Motivele scrise nu au fost susţinute integral cu ocazia dezbaterilor, apărarea nemainvocând cauza de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare, fiind formulată însă o critică suplimentară, privind greşita încadrare juridică dată faptei prin reţinerea dispoziţiilor alin. (2) ale art. 244 C. pen. De asemenea, ca temei al achitării au fost menţionate dispoziţiile art. 16 lit. a) sau c) C. proc. pen. Criticile punctuale formulate de inculpată urmează a fi dezvoltate cu prilejul analizei fiecărui motiv de apel.

Din oficiu, Înalta Curte a pus în discuţie incidenţa în cauză a Deciziei nr. 29/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, publicată în M. Of. nr. 29 din 15 ianuarie 2016.

La termenul din 30 octombrie 2018, inculpata, prin apărător ales, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) C. pen., cerere asupra căreia Înalta Curte s-a pronunţat prin încheiere supusă separat căii de atac a recursului.

Analizând hotărârea apelată din perspectiva acelor critici ce au fost susţinute în şedinţă publică şi au făcut obiectul dezbaterii contradictorii, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi justiţie reţine următoarele:

În ceea ce priveşte primul motiv de apel, prin care se tinde la pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 lit. a), b) teza I sau c) C. proc. pen., inculpata a criticat situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, susţinând că nu există o acţiune de inducere în eroare urmată de realizarea unui folos patrimonial injust, întrucât din probatoriile administrate rezultă că persoana vătămată cunoştea anterior despre existenţa unei dispoziţii legale prin care se scoteau la vânzare anumite imobile din Bucureşti. Listele cu imobile propuse spre vânzare sunt anexe ale unor hotărâri de guvern, pe care nu le-a ticluit inculpata în vederea inducerii în eroare a persoanei vătămate, fiind aduse la cunoştinţa acesteia de martora F., anterior momentului în care inculpata a luat legătura cu partea vătămată. De asemenea, s-a arătat că exista o dispoziţie legală potrivit căreia respectivele imobile trebuiau scoase la vânzare, însă nu se stabilise data licitaţiei care era un element viitor şi sigur, rolul avocatului fiind acela de a urmări acest moment şi de a îndeplini toate formalităţile pentru a participa la respectiva licitaţie publică. S-a arătat că niciunul dintre aceste elemente nu erau apte să inducă în eroare persoana vătămată, respectiv să o determine să acţioneze, aceasta fiind deja determinată să acţioneze în acel fel.

De asemenea, s-a susţinut că în cauză ar fi incidente dispoziţiile prevăzute de C. civ. privind contractele de mandat şi depozit, nefiind un conflict juridic de natură penală ci un contract civil în care un avocat s-a obligat să presteze anumite activităţi specifice profesiei şi, în paralel, a luat un depozit, amândouă în baza legii civile vechi. Astfel, dispoziţiile art. 1541 din vechiul C. civ. prevăd că mandatarul este dator, oricând i se va cere, să remită tot ce a primit de la mandant. Contractul încheiat între cele două părţi este şi un contract de depozit, or, depozitul, în baza art. 1608 şi următoarele din C. civ., poate fi remis doar la solicitarea expresă a deponentului. În baza dispoziţiilor contractelor de mandat şi depozit, obligaţia inculpatei de a remite ceea ce a primit nu este prescrisă, însă, inculpatei nu i s-a solicitat acest lucru. Inexistenţa unei solicitări exprese din partea deponentului sau din partea mandantului de a i se remite sumele de bani pe care i le-a dat inculpatei, face ca această obligaţie sa nu fie exigibilă. În concret, prejudiciul pretins în faţa instanţei penale nu a fost niciodată solicitat de către partea civilă, iar aceasta s-a adresat direct organelor judiciare şi nu a apelat, în prealabil, la serviciile unui executor judecătoresc.

Referitor la prejudiciul stabilit la suma de 120.000 de euro, s-a arătat că inculpata a înapoiat o sumă de bani, astfel că, în prezent, se poate susţine existenţa unui presupus prejudiciu, de circa 70.000 de euro.

Înalta Curte constată neîntemeiate toate aceste critici, din analiza materialului probator administrat în cauză reţinând, în esenţă, că inculpata A., în calitatea sa de avocat, în luna decembrie 2008, a indus-o în eroare pe persoana vătămată B., prin prezentarea ca fiind adevărată a împrejurării nereale că, în luna februarie 2009, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat urmează să scoată la vânzare, prin licitaţie un număr de 12 apartamente din clădirea situată în Bucureşti, Bulevardul x, folosind în acest scop o lista cuprinzând mai multe imobile, determinând-o să încheie Contractele de asistenţă juridică nr. 401963 din 4 decembrie 2008 şi nr. 401965 din 19 decembrie 2008 şi să îi remită suma de 120.000 de euro, despre care a afirmat în mod nereal că ar reprezenta garanţie în vederea participării la licitaţie.

În primul rând, Înalta Curte reţine faptul că apartamentele pentru care s-au încheiat cele două Contracte de asistenţă juridică nr. 401963 din 4 decembrie 2008 şi nr. 401965 din 19 decembrie 2008, respectiv apartamentele de la etajele 1 şi 2 (6 locuinţe), apartamentele nr. x, 15, 16, 17 şi 18 şi trei apartamente de la mansarda imobilului din Bulevardul x, în perioada respectivă nu au fost propuse în vederea vânzării la licitaţie. Acest imobil se afla în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (Hotărârea Guvernului nr. 60/2005, anexa nr. 4 poziţia 348). Prin Hotărârea Guvernului nr. 633 din 11 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 453 din 18 iunie 2008 s-a aprobat vânzarea prin licitaţie deschisă a unor imobile aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, respectiv cele menţionate în anexa hotărârii. La poziţia 3 din aceasta anexă este prevăzut doar apartamentul nr. x din imobilul de pe Bulevardul x nr. 26 din Bucureşti. De asemenea, din relaţiile comunicate în cursul urmăririi penale de către Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a rezultat că până la acea dată (septembrie 2009) celelalte apartamente din b-dul x nr. 26 nu au fost scoase la licitaţie.

Înalta Curte reţine că primul act normativ în care aceste apartamente au fost propuse în vederea vânzării este O.U.G. nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, precum şi pentru modificarea unor acte normative. În anexa nr. 3 cuprinzând "Lista imobilelor din domeniul privat al statului aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi a imobilelor proprietate proprie, propuse în vederea vânzării", la poziţiile 227 - 260 sunt menţionate spaţiile din imobilul situat în Bucureşti, Bulevardul x, magazinele 1 - 5 aflate la parterul clădirii şi apartamentele de la 1 la 33 situate la etajele 1 - 6 şi mansardă.

Aşadar, este în afara oricărei îndoieli faptul că în perioada decembrie 2008- decembrie 2011 (când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 101/2011), singurul apartament care putea fi vândut de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat era cel cu nr. 29 (care însă nici nu figura pe lista prezentată de inculpată persoanei vătămate).

Inculpata a susţinut că nu ea este cea care i-a prezentat părţii civile lista cuprinzând mai imobile aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, ci aceasta o avea de la martora F. invocând în acest sens declaraţia martorei G. care a arătat că B. primise această lista de la F..

Înalta Curte constată tot probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că inculpata este cea de la care a provenit această listă, iar dacă i-a trimis-o în mod direct părţii civile B., sau prin intermediul martorei F. este total lipsită de relevanţă sub aspectul reţinerii vinovăţiei acesteia.

Astfel, martora F. a arătat că "doamna avocat a venit la mine cu numeroase oportunităţi de afaceri în care încerca să atragă oameni interesaţi în investiţii imobiliare. În acest sens, doamna avocat a propus la un moment dat o listă de apartamente aflate în regia RAPPS care urmau să fie scoase la licitaţie." ."A. m-a întrebat dacă cunosc pe cineva dispus să participe la această licitaţie şi mi-a prezentat o listă ale unor imobile ce se aflau în proprietatea RAPPS. Datorită faptului că erau foarte multe apartamente în lista prezentată de A., eu nefiind interesată de aceste locuinţe, i-am prezentat situaţia prietenei mele B., care era interesată de cumpărarea unor imobile în România. După ce i-am prezentat oportunitatea respectivă şi B. şi-a manifestat interesul, am pus-o în legătură directă cu A . . . . . . . . . .mai arăt că A. atunci când mi-a prezentat lista imobilelor ce urmau să fie scoase la licitaţie de RAPPS mi-a comunicat că pentru a putea participa la aceasta trebuie constituit mai întâi un depozit, reprezentând 10% din valoarea fiecărui imobil ce urma să se liciteze…. În cursul lunii februarie 2009 am fost contactată de B. care m-a întrebat cu privire la stadiul licitaţiei pentru locuinţele pe care dorea să le achiziţioneze prin intermediul numitei A. … Aceasta, respectiv B. era îngrijorată că nu se mai organiza licitaţia la momentul promis de A., ea plătindu-i avansul solicitat, fără a-mi spune ce sumă. Urmare a acestei discuţii am contactat-o pe A. cerându-i explicaţii. Aceasta m-a liniştit spunându-mi că este în contact permanent cu B. şi că este doar o întârziere în organizarea licitaţiei". Declaraţia martorei în faţa instanţei este în acelaşi sens.

De asemenea, partea civilă B. a arătat că inculpata i-a recomandat cumpărarea la licitaţie a celor 12 apartamente, şi că "la acel moment mi-a comunicat că este în legătură cu persoana care organizează licitaţia, arătându-mi documente care cuprindeau lista imobilelor ce urmau să iasă la licitaţie." Martora G., persoana împuternicită de partea civilă să încheie contractele de asistenţă juridică şi să îi achite banii inculpatei, a confirmat aceeaşi situaţie de fapt, respectiv că "inculpata A. mi-a prezentat o listă cu apartamentele ce urmau să fie scoase la licitaţie", "am contacta-o pe dna. avocat (..), iar aceasta mi-a adus la cunoştinţă ca trebuie depusă o garanţie de participare la licitaţie de 10.000 euro pentru fiecare apartament ce urma a fi dobândit. Aceeaşi discuţie a fost purtată de către avocată şi cu B. (..), că pentru cele două contracte de asistenţă juridică "am înmânat personal inculpatei A. suma de 120.000 euro" .

Înscrisul înmânat de inculpată, sub forma unui tabel care cuprindea şi rubrica "scos la vânzare" în temeiul "Hot. 633/2008" reprezintă un mijloc fraudulos apt să inducă în eroare, şi, alături de asigurările date de inculpată, ce avea calitatea de avocat, că procedura de licitaţie urma să se desfăşoare în interval de aproximativ 2 luni ("60 de zile de la depunerea avansului") şi este necesară depunerea unei cauţiuni de 10% pentru fiecare dintre apartamente, au determinat partea civilă să îi înmâneze, prin mandatara sa G., suma de 120.000 de dolari. Tabelul nu cuprindea date reale, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, întrucât H.G. nr. 633/2008 nu autoriza vânzarea acestor apartamente. Apartamentele nu erau destinate vânzării, fiind închiriate care diverse persoane fizice sau juridice, inculpata prezentându-i martorei G. doar exteriorul imobilul din Bulevardul x, menţionând că, deşi clădirea s-a eliberat, nu poate fi vizitată întrucât spaţiile sunt închise.

Intenţia inculpatei de inducere în eroare a părţii civile, în vederea obţinerii sumelor de bani încasaţi cu titlu de garanţie participare la licitaţie, rezultă atât din modul de comitere a faptei anterior descris dar şi din comportamentul său ulterior. Astfel, după trecerea intervalului de 60 de zile menţionat în cele două contracte, martora G. trecând pe lângă Bulevardul x a observat luminile în imobil aprinse, dându-şi seama că este locuit, împrejurare comunicată inculpatei care a asigurat-o că luminile ar fi fost uitate aprinse. Martora a comunicat părţii civile cele constatate, aceasta "luând legătura personal cu inculpata care a asigurat-o că în termenul cel mai scurt va fi organizată licitaţia şi va fi rezolvată problema" şi că termenul a fost amânat de către RAAPPS. În condiţiile în care nu se obţinuse nici un rezultat în ceea ce priveşte tranzacţiile preconizate, B. atât personal cât şi prin mandatarul său, i-a solicitat inculpatei restituirea sumei de bani. La data de 25 martie 2009, prin intermediul martorului J., aceasta a restituit suma de 30.000 de euro martorei G., la data de 27 martie 2009, inculpata a întocmit o dispoziţie de transfer pentru suma de 9.750 de euro iar, ulterior prin intermediul martorului M. i-a transmis parţii civile fotocopiile unor dispoziţii de transfer, datate 10 martie 2009, care ar fi atestat că a mai efectuat plăţi de 50.000 de euro şi respectiv 4.000 de euro prin virament bancar, sume care nu au fost virate însă niciodată în contul parţii civile. K. a confirmat faptul că la data de 10 martie 2009 clienta A. nu a efectuat dispoziţie de transfer pentru sumele de 50.000 de euro şi 4.000 de euro către B. .

Deşi inculpata nu a recunoscut că ea este cea care a întocmit dispoziţiile de transfer şi că le-a transmis părţii civile, susţinând că nu are cunoştinţă despre existenţa lor, iar expertiza grafică efectuată în cauză nu a putu stabili o concluzie în acest sens din cauza faptului că expertul a avut la dispoziţie doar fotocopiile xerox redate la un nivel calitativ scăzut, martorul M. infirmă aceste declaraţii. Astfel, martorul a arătat că inculpata, cu motivarea că pleacă la munte, l-a rugat să ducă un plic cu nişte documente unei cliente care urmează să sosească din SUA în seara respectivă. Martorul a primit plicul cu documente prin intermediul şoferului inculpatei, după care, în aceeaşi seara a mers la hotelul N., s-a întâlnit cu B. care era însoţită de o verişoară din Constanţa (martora G.) iar acestea, în prezenţa lui au deschis plicul în care se aflau "două fotocopii nelegalizate ale unor dispoziţii de transfer". Martorul a învederat că cele două persoane şi-au ridicat problema ca înscrisurile să fie false, şi că "deranjat de postura în care fusese pus" de inculpată, le-a spus părţii civile şi martorei să aştepte câteva zile "până luni, marţi să vedem dacă banii intră în contul doamnei B., iar în caz contrar să formuleze plângere penală urgent, cu cerere de instituire de sechestru judiciar şi să facă plângere la barou împotriva făptuitoarei". Ulterior a aflat de la G. că suma de bani nu a intrat în contul B., martora solicitându-i ajutorul pentru recuperarea banilor, M. recomandându-le un avocat experimentat în materie penală, P., care a şi devenit apărătorul părţii civile.

Apărările formulate de inculpată sub aspectul situaţiei de fapt sunt în mod vădit contrazise de materialul probator expus anterior, aceasta construind diverse variante, unele chiar fanteziste, diferite de la o depoziţie la alta. În declaraţia sa din data de 13 septembrie 2011 a precizat că diferenţa nerestituită se află într-o casetă de valori a cărei locaţie a refuzat să o comunice organelor judiciare, invocând o stare de pericol ce ar putea fi determinată de aflarea acestei informaţii de către persoane rău voitoare. În apel, inculpata a arătat că banii i-a depus într-un seif la biroul lui F. urmând "să fie depuşi în contul de garanţie la momentul participării la licitaţie" şi că nu a adus la cunoştinţa procurorului pentru că "m-am gândit că precizând faptul că banii nu sunt la mine ci sunt într-o cutie de valori şi văzând ce se întâmplă, cele două îşi vor regla problema şi nu va trebui să aducem în spaţiul public problemele legate de modalitatea de alegere a imobilului. Am declarat că banii sunt într-un seif, nu am indicat adresa crezând că lucrurile se vor reglementa între cele două persoane".

În ceea ce priveşte susţinerea că în cauză litigiul dintre părţi ar avea caracter civil, reglementat de dispoziţiile de la contractele de mandat şi cel de depozit, se constată că apărarea porneşte de la o altă premisă decât cea demonstrată de probele administrate în cauză. Inculpata a intrat în posesia sumelor de bani prin inducerea în eroare a părţii civile cu privire la iminenta vânzare la licitaţie a apartamentelor din imobilul din B-dul x, ceea ce exclude varianta susţinută, cea a unui simplu litigiu civil.

În fine, tot sub aspectul laturii penale, s-a criticat încadrarea juridică dată faptei solicitându-se schimbarea acesteia din infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu argumentaţia că fapta de inducere în eroare a persoanei vătămată nu a fost săvârşită prin folosirea de mijloace frauduloase.

Înalta Curte reţine că varianta agravată a infracţiunii de înşelăciune se deosebeşte de varianta-tip numai prin mijloacele prin care a fost săvârşită acţiunea de amăgire, de inducere în eroare a subiectului pasiv şi care sunt de natură să asigure mai uşor reuşita acestei acţiuni. Înşelăciunea calificată a existat şi în condiţiile art. 215 alin. (2) C. pen. din 1969 care prevedea că infracţiunea este săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase. Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 676 din 6 noiembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. (2) C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 1115 din 28 decembrie 2018, mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite (paragraf 23).

Astfel cum s-a dezvoltat în cele ce preced, se constată, contrar argumentelor apărării, că ceea ce atrage reţinerea elementului circumstanţial agravant prev. de alin. (2) al art. 244 C. pen. este înfăţişarea unor înscrisuri care prezentau mincinos realitatea de la acel moment iar acestea au avut drept consecinţă inducerea în eroare a părţii civile şi au determinat-o să ia dispoziţii cu privire la patrimoniul său, acţiune de pe urma căreia a suferit o pagubă. Lista cu imobilele aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat în conţinutul căreia exista menţiunea că vor fi vândute în temeiul Hotărârii nr. 633/2008 reprezintă mijlocul fraudulos prin care B. a fost determinată să încheie Contractele de asistenţă juridică nr. x din 4 decembrie 2008 şi nr. 401965 din 19 decembrie 2008 şi să îi remită inculpatei suma de 120.000 de euro.

Criticile sunt, aşadar, nefondate, încadrarea juridică stabilită de instanţa de fond (potrivit legii noi care constituie, într-adevăr, lege penală mai favorabilă inculpatei, prin limitele de pedeapsă mai reduse, cuprinse între 1 an şi 5 ani faţă de 10 - 20 ani conform legii în vigoare la data faptei), art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fiind corectă.

Un al doilea motiv de apel vizează solicitarea de încetare a procesului penal prin împlinirea termenului general de prescripţie penală, apărarea invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 prin care s-a reţinut că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. este neconstituţională. Având în vedere pasivitatea Guvernului şi a Parlamentului care nu au pus de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei în termen de 45 de zile, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, apărarea a susţinut că prevederile art. 155 alin. (1) C. pen. şi-au încetat efectele juridice, nemaiexistând un termen de prescripţie specială, astfel că se aplică termenul de prescripţie generală care este împlinit în cauză.

Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 297/2018 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională.

Conform art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. De asemenea, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Pentru a contraargumenta susţinerile apărării, instanţa de control judiciar se raportează atât la dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, cât şi la considerentele acesteia, întrucât, într-o jurisprudenţă constantă, instanţa constituţională a arătat că deciziile sale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că acestea trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce priveşte dispozitivul deciziei, dar şi considerentele care îl explicitează (în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din data de 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din data de 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din data de 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din data de 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 415 din data de 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din data de 5 mai 2010, Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din data de 23 iunie 2011, Decizia nr. 536 din data de 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din data de 07 iulie 2011).

Prin considerentele Deciziei nr. 297/2018 Curtea Constituţională a precizat că doar sintagma declarată neconstituţională - îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză - lipseşte de previzibilitate norma de incriminare. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (..) paragr. 31.

Nu se poate susţine, aşadar, că nu mai există instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, atâta vreme cât din considerentele deciziei menţionate anterior se desprinde concluzia că, în interpretarea art. 155 alin. (1) din C. pen., cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură îşi produce efectele numai în cazul actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

În speţă, cursul termenului de prescripţie a fost întrerupt la data de 13 septembrie 2011, când a fost adusă la cunoştinţă învinuirea (conform procesului-verbal din data de 13 septembrie 2011 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2009).

Ca atare, Înalta Curte reţine că în cauză, conform art. 155 alin. (4) raportat la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. termenul de prescripţie este de 10 ani, acesta a început să curgă, potrivit art. 154 alin. (2) teza a III a C. pen., de la data comiterii ultimei acţiuni, respectiv de la data de 19 decembrie 2008 când a fost încheiat cel de-al doilea contract de asistenţă juridică şi inculpata a încasat suma de bani aferenta acestui contract (30.000 euro) şi nu s-a împlinit până în prezent, epuizându-se la 18 decembrie 2018, deci ulterior datei soluţionării definitive a dosarului.

În raport de aceste considerente, solicitarea de încetare a procesului penal întemeiată pe dispoziţiile art. 16 lit. f) teza a II a C. proc. pen. este neîntemeiată.

O altă critică formulată de apărare vizează cuantumul prejudiciului stabilit de către instanţa de fond, susţinându-se că o parte din acesta a fost restituit de către inculpată anterior formulării plângerii penale de către B., astfel că prejudiciul nu se poate ridica la suma de 120.000 euro.

Înalta Curte reţine că prejudiciul cauzat părţii civile prin săvârşirea infracţiunii, urmare a inducerea sa în eroare a parţii civile B. cu privire la vânzarea unor apartamente îl reprezintă întreaga sumă încasată de inculpată cu titlul de garanţie participare la licitaţie, respectiv 120.000 euro. Restituirea sumelor de 30.000 euro şi respectiv 9.750 de euro echivalează cu acoperirea în parte a prejudiciului şi prezintă relevanţă sub aspectul acţiunii civile a cauzei, constituind totodată un aspect care poate fi avut în vedere şi la individualizarea pedepsei.

Criticile sunt, aşadar, nefondate şi, mai mult, în condiţiile reţinerii legii noi ca lege penală mai favorabilă, cuantumul prejudiciului nici nu mai este de natură să influenţele limitele de pedeapsă prevăzute de lege, noul C. pen. nemaistabilind în cazul infracţiunii de înşelăciune, ca element circumstanţial agravant producerea unor consecinţe deosebit de grave.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicată inculpatei, Înalta Curte reţine că instanţa de fond s-a orientat către o pedeapsă egală cu maximul prevăzut de noul C. pen., identificat ca lege penală mai favorabilă în cauză.

În cauză, Înalta Curte, procedând la verificarea hotărârii sub acest aspect, în raport de criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., va reţine atât gravitatea infracţiunii de înşelăciune săvârşită în dauna părţii civile B., cât şi periculozitatea inculpatei A. care se află în permanent conflict cu legea penală, conform fişei de cazier judiciar dar şi faptul că inculpata a restituit o parte din prejudiciului cauzat. Totodată, având în vedere intervalul extrem de mare de timp scurs de la data săvârşirii infracţiunii (aproximativ 10 ani, cauza fiind soluţionată cu puţin timp anterior împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale), reţinând şi culpa organelor de urmărire penală care, deşi sesizate cu plângerea persoanei vătămate din decembrie 2009, într-o cauză de o complexitate redusă, trimiterea în judecată a inculpatei s-a făcut după peste 6 ani, în 18 februarie 2016, va valorifica aceste împrejurări care au avut un impact asupra duratei rezonabile de soluţionare a cauzei prin reducerea pedepsei aplicată inculpatei la un cuantum orientat către mediul prevăzut de lege de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 67 C. pen., va aplica inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. g) (dreptul de a exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conf. art. 68 lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., va interzice inculpatei A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. g) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Referitor la incidenţa în cauză a Deciziei nr. 29/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, chestiune pusă în discuţie din oficiu, se reţin următoarele:

Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 427/A din 12 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), pronunţată în Dosarul nr. x/2011,în al doilea ciclu procesual, inculpata A. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune calificată în convenţii cu consecinţe deosebit de grave (faptă comisă în anul 2010), prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 7 4 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e), art. 80 C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare, fapte penale care sunt concurente cu infracţiunea care a atras condamnarea în prezenta cauză, respectiv infracţiunea de înşelăciune (faptă comisă în anul 2008).

Potrivit art. 43 alin. (1), (2) C. pen., când, înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, pedepsele stabilite pentru acestea se contopesc conform regulilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultantă se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară. Această situaţie este incidentă în speţa de faţă.

Prima instanţă a constatat că legea penală mai favorabilă este legea nouă, iar în temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. - 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 luni închisoare cu pedeapsa de 5 ani închisoare, urmând ca inculpata A. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă (o treime din totalul celorlalte pedepse), 1 an şi 2 luni închisoare. În total, inculpata A. având de executat pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 2 luni închisoare.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 29/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept s-a stabilit că, în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul C. pen. anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracţiune săvârşită sub C. pen. anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din C. pen.

Deşi contopirea nu se realizează ulterior rămânerii definitive a ambelor hotărâri, Înalta Curte apreciază că acesta decizie este pe deplin incidentă în cauză, nefiind permis ca pedeapsa ce trebuie executată, sub aspectul cuantumului său, să depindă de un element aleatoriu, respectiv de momentul în care, din punct de vedere procedural, se realizează această operaţiune. Astfel, în ipoteza în care contopirea pedepsei aplicată în prezenta cauză nu s-ar fi realizat cu ocazia judecăţii prezentei fapte, ci ulterior, în procedura reglementată art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-ar fi determinat legea penală mai favorabilă concursului de infracţiuni, care în mod evident ar fi fost C. pen. anterior, ajungându-se teoretic la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni şi nu de 4 ani, 2 luni şi 20 de zile la cât s-ar fi ajuns prin aplicarea legii noi.

În plus, este de arătat că în prezenta cauză, prin hotărârea anterioară contopirea pedepselor s-a făcut în baza C. pen. din 1969, statuându-se cu caracter definitiv asupra legii aplicabile concursului de infracţiuni.

În raport de considerentele anterioare, în aplicarea Deciziei nr. 29/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, publicată în M. Of. nr. 29 din 15 ianuarie 2016, instanţa de apel va constata că legea penală mai favorabilă în materia concursului de infracţiuni este C. pen. din 1969, şi, pe cale de consecinţă:

Va constata că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu cele pentru care inculpata A. a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 427/A din 12 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi 5 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 105 alin. (1) C. pen., va anula beneficiul liberării condiţionate privind restul de 535 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 427/A din 12 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 427/A din 12 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente: de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 luni închisoare, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, va contopi pedepsele de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 luni închisoare, mai sus menţionate, cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpata A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare.

Va aplica inculpatei A. alături de pedeapsa principală de 3 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. g) (dreptul de a exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conf. art. 68 lit. c) C. pen.

Va aplica inculpatei A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. g) (dreptul de a exercita profesia de avocat), pedeapsa accesorie executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 3 ani şi 4 luni închisoare.

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la aplicabilitatea art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, introduse prin Legea nr. 169/2017, Înalta Curte constată că aceste dispoziţii reglementează "compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare", stabilind că la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

În temeiul dispoziţiilor art. 551 alin. (8) din Legea nr. 254/2013, perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.

Instanţa de apel are în vedere şi Decizia nr. 7/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că în interpretarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din C. pen., trebuie recalculată, începând cu data de 24 iulie 2012 - perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare.

În cauză, din datele comunicate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi fişa individuală de cazare, rezultă că deţinuta A. a executat un număr de 678 de zile în condiţii improprii în Penitenciarul de Femei Ploieşti Târgşorul Nou în perioada 18 decembrie 2014 - 26 octombrie 2016, rezultând un număr de 132 de zile considerate executate suplimentar în baza Legii nr. 169/2017 şi un rest de 18 zile .

Aşadar, Înalta Curte constată că din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni ce se va aplica în prezenta cauză, inculpata A. a executat perioada cuprinsă între data de 15 decembrie 2014 şi data de 26 octombrie 2016, la care se adaugă un număr de 132 de zile considerate executate suplimentar în baza Legii nr. 169/2017, executând efectiv o perioadă de 2 ani, 2 luni şi 12 zile închisoare, aproximativ 2/3 din pedeapsă, fără luarea în considerare a muncii prestate în penitenciar.

Înalta Curte reţine că prin Sentinţa penală nr. 2387 din 20 octombrie 2016, Judecătoria Ploieşti a admis propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de propuneri din cadrul penitenciarului Târgşor privind pe condamnata A., aflată în executarea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi a dispus liberarea condiţionată a acesteia privind restul de pedeapsă neexecutată. Judecătoria a reţinut că persoana privată de libertate a îndeplinit fracţia de pedeapsă obligatorie, că execută pedeapsa în regim deschis, că pe parcursul executării pedepsei nu a fost sancţionată disciplinar şi a beneficiat de recompense. S-a învederat, de asemenea, interesul manifestat de condamnată pentru activităţile de natură socioeducative organizate în mediu carceral, comportamentul persuasiv şi eforturile depuse în scopul reintegrării.

Înalta Curte reţine că, în caz de anulare a liberării condiţionate, dacă în urma contopirii pedepselor în raport de pedeapsa rezultantă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, se poate acorda liberarea condiţionată (art. 105 alin. (2) C. pen.).

Faţă de împrejurarea că pedeapsa rezultantă este egală cu cea anterior dispusă, de durata deja executată (până la data soluţionării prezentei cauze pedeapsa fiind considerată ca executată), de faptul că inculpata (condamnata) s-a aflat în regim deschis de executare, de comportamentul său pe perioada privării de libertate şi de datele reţinute de Judecătoria Ploieşti care au condus la admiterea propunerii de liberare condiţionată formulată de Comisia de propuneri din cadrul penitenciarului Târgşor, instanţa de apel, în baza art. 105 alin. (2) C. pen., va acorda liberarea condiţionată pentru restul de 403 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin prezenta decizie (535 zile conform hotărârii de liberare condiţionată, din care se scad 132 zile recurs compensatoriu).

Pentru considerentele şi în limitele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul formulat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 105/F din 30 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, va proceda conform celor anterior arătate.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, constatând că sub celelalte aspecte aceasta este legală şi temeinică.

Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial al avocatului din oficiu, în sumă de 65 de RON, se va suporta din fondurile Ministerului de Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 105/F din 30 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosar nr. x/2016.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpata A. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 67 C. pen., aplică inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. g) (dreptul de a exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conf. art. 68 lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., interzice inculpatei A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. g) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu cele pentru care inculpata A. a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 427/A din 12 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi 5 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 105 alin. (1) C. pen., anulează beneficiul liberării condiţionate privind restul de 535 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 427/A din 12 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 427/A din 12 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente: de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 luni închisoare, pe care le repune în individualitatea lor.

În aplicarea Deciziei nr. 29/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, publicată în M. Of. nr. 29 din 15 ianuarie 2016, constată că legea penală mai favorabilă în materia concursului de infracţiuni este C. pen. din 1969, astfel încât:

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, contopeşte pedepsele de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 luni închisoare, mai sus menţionate, cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpata A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare.

Aplică inculpatei A. alături de pedeapsa principală de 3 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. g) (dreptul de a exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conf. art. 68 lit. c) C. pen.

Aplică inculpatei A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. g) (dreptul de a exercita profesia de avocat), pedeapsa accesorie executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 3 ani şi 4 luni închisoare.

Constată că din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni aplicată în prezenta cauză, inculpata A. executat perioada cuprinsă între data de 15 decembrie 2014 şi data de 26 octombrie 2016, la care se adaugă un număr de 132 de zile considerate executate suplimentar în baza Legii nr. 169/2017.

În baza art. 105 alin. (2) C. pen., acordă liberarea condiţionată pentru restul de 403 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin prezenta decizie (535 zile conform hotărârii de liberare condiţionată, din care se scad 132 zile recurs compensatoriu).

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial al avocatului din oficiu, în sumă de 65 de RON, se suportă din fondurile Ministerului de Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 noiembrie 2018.

Procesat de GGC -LM