Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 289/2019 AI generated

Refusal of EAW execution for absentia judgment despite guarantee of appeal rights and lack of res judicata from prior foreign dismissal

Case Number Decizia nr. 289/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the Court of Appeal Galați's decision to execute the European Arrest Warrant (EAW) and order the surrender of the requested Albanian national to Italian judicial authorities for the execution of a cumulative penalty of 9 years, 1 month, and 20 days imprisonment plus a fine. The dispute centered on whether the EAW, issued for three distinct final Italian convictions regarding drug trafficking and document fraud, was subject to mandatory or optional refusal grounds, particularly the applicant's claim of absence during trial for one of the sentences and a prior refusal by Dutch authorities. The court ruled that the EAW complied with formal requirements under Law No. 302/2004 and the Council Framework Decision 2002/584/JHA, noting that the offenses exceeded the three-year threshold for surrender without dual criminality verification. The court rejected the argument that the Dutch refusal bound Romanian authorities due to a lack of identity of object, and found that the optional refusal ground for trial-in-absentia was inapplicable because the requested person was present for two of the three underlying convictions and, for the remaining conviction, Italian law (Law No. 60/2005) provided guarantees for the right to appeal, thereby satisfying the mandatory conditions for surrender.

Legislator headnote

AI generated

art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, art. 110 C. pen, art. 648 C. pen, art. 84 din Legea nr. 302/2004, art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, art. 98 din Legea nr. 302/2004; Refusal of EAW execution for absentia judgment despite guarantee of appeal rights and lack of res judicata from prior foreign dismissal: În baza art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a luat act că persoana solicitată A. nu a consimţit să fie predată autorităţilor judiciare italiene.

Keywords

AI generated
European arrest warrant judgment in absentia foreign law execution of sentences grounds for cassation right to remain

Cited Legislation

AI generated
art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004
În baza art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a luat act că persoana solicitată A.
art. 110 C. pen
este solicitat în vederea executării unei sentinţe stabilită în cumul de 9 ani, 1 lună, 20 zile închisoare şi 98300 Euro amendă, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 110 C. pen.
art. 648 C. pen
309 verificat în 15 martie 2008 în Massa şi Carrara; art. 648 C. pen.
art. 84 din Legea nr. 302/2004
Verificând mandatul european de arestare, Curtea a constatat - contrar susţinerilor persoanei solicitate - că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 84 din Legea nr.
art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004
Astfel, s-a reţinut că, în cuprinsul mandatului european de arestare se indică, în conformitate cu art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, existenţa unei hotărâri naţionale de executare - Ordinul de execuţie constituit de ordin de executare de pedepse concurente nr.
art. 98 din Legea nr. 302/2004
302/2004, precum şi că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.
art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
Prin urmare, s-a constatat că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.
art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
De asemenea, s-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 96 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 82/F din data de 20 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 15 din Decizia-Cadru nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare şi procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene şi art. 107 alin. (1), ref. la art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a admis cererea autorităţilor judiciare din Italia şi s-a dispus punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul din Firenze la data de 12 aprilie 2017, în dosarul de referinţă nr. x/2017 registrul executări (siep), pe numele persoanei solicitate A. .

În baza art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a luat act că persoana solicitată A. nu a consimţit să fie predată autorităţilor judiciare italiene.

În baza art. 12 din Decizia-Cadru nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 103 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 22 mai 2019 şi până la data de 20 iunie 2019 inclusiv şi predarea acesteia către autorităţile judiciare italiene.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare, în baza prezentei sentinţe.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută pentru 24 ore (începând cu data de 7 mai 2019, ora 14:00, până la data de 8 mai 2019, ora 14:00) şi arestată provizoriu (în baza alertei introdusă în Sistemul Informatic Schengen emisă de autorităţile judiciare italiene) pe o durată de 15 zile de la 7 mai 2019 până la 21 mai 2019, inclusiv.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunţat la regula specialităţii.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, prin adresa nr. x/2018 din data de 13 mai 2019, a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. la data de 12 aprilie 2017, în dosarul penal având număr de referinţă x/2017 registrul execuţii (siep) şi arestarea acestuia în vederea predării către autorităţile judiciare italiene.

Autoritatea judiciară Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Firenze a emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A. ce a avut la bază Ordinul de execuţie constituit de ordin de executare de pedepse concurente nr. x/2017 SIEP emis la 1 martie 2017 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Firenze, ca urmare a:

1. Sentinţei nr. x/2007 emisă în data de 19 februarie 2007 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parţial de sentinţa nr. x/12/2009 de Curtea de Apel din Firenze, anulată parţial de Curtea de Casaţie din Roma în data de 12 octombrie 2011, definitivă în 12 octombrie 2011 (nr. referinţă hotărâre nr. x/2003 RGNR, y/2007 R.G. şi n. z/2017 Reg. Sent);

2. Sentinţei n. x/2009 emisă în data de 14 decembrie 2009 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parţial de sentinţa 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel din Firenze, definitivă în 11 mai 2013 (nr referinţă hotărâre n. x/2007 RGNR, n. y/2009 R.G. şi n. z/2009 Reg. Sent.);

3. Sentinţei n. x/2017 emisă în data de 25 noiembrie 2013 de Tribunalul Ordinar din Firenze, definitivă în 4 mai 2015 (nr referinţă hotărâre n. x/2005 RGNR, n. y/2012 R.G. şi n. z/2013 Reg. Sent.), prin care A. este solicitat în vederea executării unei sentinţe stabilită în cumul de 9 ani, 1 lună, 20 zile închisoare şi 98300 Euro amendă, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 110 C. pen. italian, art. 73 d.p.r. 9/10/1990 n. 309; art. 74 d.p.r. 9/10/1990 n. 309; art. 110 C. pen., art. 73 d.p.r. 9/10/1990 n. 309; art. 81, 110 C. pen., art. 73 d.p.r. 9/10/1990 n. 309 verificat în 15 martie 2008 în Massa şi Carrara; art. 648 C. pen.

Autorităţile judiciare italiene au reţinut în sarcina persoanei solicitate A. următoarea situaţie de fapt:

1. Pentru asocierea cu alţii cu scopul de a comite mai multe delicte printre acelea prevăzute de art. 73 d.p.r. 309/1990, de importare ilicit, detenţie şi trafic de substanţe stupefiante, asociaţie în care A. se ocupa împreună cu alţii de a pune în comerţ, prin concesiuni de vânzare cu amănuntul pe piaţa din Firenze printr-o reţea articulată de mercat, o cantitate de 12,5 kg de heroină şi 1 kg de cocaină.

2. a) Pentru ca, sub formă organizată şi acţionând în domeniu criminal internaţional, importat din Olanda şi primit în Firenze cu finalitatea de a efectua un vast trafic de cantităţi multiple de substanţe stupefiante de tip cocaină;

b) Pentru că A. a primit împreună cu alţii din Spania de la un curier sloven cu finalitatea traficului 4,369 kg de cocaină;

c) Pentru că a cedat material, A., în data de 15 martie 2008 la cumpărători B. şi C. o bucată şi cinci cilindre conţinând 1,157 kg de cocaină împreună cu alţii.

3. Pentru ca, pentru a-şi procura un profit, primea un paşaport american n. x, provenind dintr-un delict de furt în dăunarea lui D..

Verificând mandatul european de arestare, Curtea a constatat - contrar susţinerilor persoanei solicitate - că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Firenze, precum şi condiţiile de conţinut şi formă prevăzute de art. 86 din aceeaşi lege. Astfel, s-a reţinut că, în cuprinsul mandatului european de arestare se indică, în conformitate cu art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, existenţa unei hotărâri naţionale de executare - Ordinul de execuţie constituit de ordin de executare de pedepse concurente nr. x/2017 SIEP emis la 1 martie 2017, în baza a 3 hotărâri naţionale de condamnare:

1. Sentinţa nr. x/2007 emisă în data de 19 februarie 2007 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parţial de sentinţa nr. x/12/2009 de Curtea de Apel din Firenze, anulată parţial de Curtea de Casaţie din Roma în data de 12 octombrie 2011, definitivă în 12 octombrie 2011 (nr. referinţă hotărâre nr. x/2003 RGNR, x/2007 R.G. şi n. x/2017 Reg. Sent);

2. Sentinţa n. x/2009 emisă în data de 14 decembrie 2009 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parţial de sentinţa 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel din Firenze, definitivă în 11 mai 2013 (nr referinţă hotărâre n. x/2007 RGNR, n. x/2009 R.G. şi n. x/2009 Reg. Sent.);

3. Sentinţa n. x/2017 emisă în data de 25 noiembrie 2013 de Tribunalul Ordinar din Firenze, definitivă în 04.05.2015 (nr referinţă hotărâre n. x/2005 RGNR, n. x/2012 R.G. şi n. x/2013 Reg. Sent.).

De asemenea, s-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 96 alin. (1) pct. 1 şi 5 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv o faptă care dă loc la predare, indiferent de denumirea pe care o are în legislaţia statului emitent, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de peste 3 ani, nefiind supusă verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.

S-a mai arătat că, din actele dosarului rezultă că nu există nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art. 98 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin urmare, apreciind că cererea formulată de autorităţile judiciare italiene, de punere în executare a mandatului european de arestare este pe deplin justificată.

Prezentă în instanţă şi asistată de avocat ales, persoana solicitată A. a precizat că nu este de acord cu predarea sa autorităţilor judiciare italiene.

Fiind audiată în conformitate cu disp. art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoana solicitată a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare italiene deoarece aceste autorităţi au dispus punerea sa în libertate şi expulzarea, apreciind totodată că a executat pedeapsa la care se referă prezentul mandat european. De asemenea, persoana solicitată a arătat că şi statul olandez a refuzat predarea sa în baza aceluiaşi mandat european de arestare.

Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. x/584/JAJ din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002."

S-a arătat că din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la verificarea motivelor de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Faţă de natura infracţiunilor menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, având în vedere durata pedepsei rezultante privative de libertate care s-a aplicat pentru infracţiunile pentru care a fost condamnată persoana solicitată, Curtea a apreciat că punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecinţa arestării şi predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene este pe deplin justificată, iar măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Prin urmare, s-a constatat că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum şi că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.

Întrucât persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea sa, instanţa a procedat la audierea acesteia, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile, însă aceasta nu a invocat vreun motiv din cele prevăzute de art. 98 din Legea 302/2004, care să justifice refuzul punerii în executare a mandatului european. S-a considerat că, aspectele invocate de persoana solicitată nu se circumscriu niciuneia dintre situaţiile care pot constitui motive de neexecutare obligatorie sau facultativă a mandatului european de arestare prevăzute de art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2014, respectiv de art. 3 şi 4 din Decizia-Cadru nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare şi procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene.

Curtea nu a reţinut opinia apărătorului persoanei solicitate care a apreciat că, în cauză, executarea mandatului nu poate avea loc întrucât anterior a fost deja pronunţată o hotărâre de către autorităţile judiciare olandeze prin care a fost refuzată predarea persoanei solicitate autorităţilor judiciare italiene motivat de faptul că mandatul european de arestare a fost insuficient documentat, întrucât hotărârea autorităţilor judiciare din Olanda a avut la bază un singur mandat european emis doar cu privire la Sentinţa n. x/2009 emisă în data de 14 decembrie 2009 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parţial de sentinţa 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel din Firenze, definitivă în 11 mai 2013 (nr referinţă hotărâre n. x/2007 RGNR, n. x/2009 R.G.

şi n. x/2009 Reg. Sent.). Ori, în prezenta cauză, autorităţile judiciare din Italia au emis 3 mandate europene de arestare, cu acelaşi număr de referinţă - x/2017 registrul execuţii (siep), prin care s-au cumulat pedepsele stabilite în mod definitiv prin 3 hotărâri distincte, respectiv: prin sentinţa nr. x/2007 emisă în data de 19 februarie 2007 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parţial de Sentinţa nr. x/12/2009 de Curtea de Apel din Firenze, anulată parţial de Curtea de Casaţie din Roma în data de 12 octombrie 2011, definitivă în 12 octombrie 2011 (nr. referinţă hotărâre nr. x/2003 RGNR, x/2007 R.G.

şi n. x/2017 Reg. Sent), s-a stabilit pedeapsa închisorii în cuantum de 4 ani şi amenda în valoare de 18.000 euro; prin Sentinţa n. x/2009 emisă în data de 14 decembrie 2009 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parţial de sentinţa 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel din Firenze, definitivă în 11 mai 2013 (nr referinţă hotărâre n. x/2007 RGNR, n. x/2009 R.G. şi n. x/2009 Reg. Sent.) - hotărâre avută în vedere de autorităţile judiciare din Olanda -persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 7 ani şi 4 luni închisoare şi la o amendă de 80.000 euro; prin Sentinţa n. x/2017 emisă în data de 25 noiembrie 2013 de Tribunalul Ordinar din Firenze, definitivă în 4 mai 2015 (nr referinţă hotărâre n. x/2005 RGNR, n. x/2012 R.G.

şi n. x/2013 Reg. Sent.), aceeaşi persoană solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 6 luni închisoare şi o amendă de 300 euro. Prin cumulul acestor 3 pedepse a rezultat o pedeapsă finală, din care au mai rămas de executat 9 ani, o lună şi 20 zile închisoare şi o amendă de 98.300 euro. În concluzie, Curtea apreciază că prezentul mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene este complet şi conţine toate datele şi elementele necesare şi suficiente (3 mandate europene de arestare) pentru a fi pus în executare, spre deosebire de cel anterior care a fost respins de autorităţile din Olanda pe motiv că a fost insuficient documentat (întrucât conţinea un singur mandat european de arestare din cele 3).

Curtea a reţinut că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunţat şi de art. 84 alin. (2) din legea specială internă.

Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conţinutul mandatului, precum şi datele personale ale persoanei solicitate, care este cetăţean albanez, născut în Albania şi care în prezent se află într-o procedură de solicitare a unui permis de şedere pe teritoriul României, fiind căsătorit cu numita E., locuind fără forme legale în municipiul Brăila, s-a apreciat că motivul opţional de refuz prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată nu este aplicabil în prezenta cauză.

De asemenea, Curtea a apreciat că nu este incidentă nici ipoteza prevăzută în art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât potrivit menţiunilor mandatului european de arestare, persoana solicitată a fost prezentă personal la judecată în cauzele soluţionate prin Sentinţa nr. x/2007 emisă în data de 19 februarie 2007 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parţial de sentinţa nr. x/12/2009 de Curtea de Apel din Firenze, anulată parţial de Curtea de Casaţie din Roma în data de 12 octombrie 2011, definitivă în 12 octombrie 2011 (nr. referinţă hotărâre nr. x/2003 RGNR, x/2007 R.G. şi n. x/2017 Reg. Sent) . Sentinţa n. x/2009 emisă în data de 14 decembrie 2009 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parţial de sentinţa 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel din Firenze, definitivă în 11 mai 2013 (nr referinţă hotărâre n. x/2007 RGNR, n. x/2009 R.G. şi n. x/2009 Reg. Sent.).

Persoana solicitată nu a fost prezentă personal la judecată în cauza în care a fost pronunţată Sentinţa n. x/2017 emisă în data de 25 noiembrie 2013 de Tribunalul Ordinar din Firenze, definitivă în 4 mai 2015 (nr referinţă hotărâre n. x/2005 RGNR, n. x/2012 R.G. şi n. x/2013 Reg. Sent.), însă potrivit garanţiilor conferite de legea italiană (n.red. în cuprinsul mandatului se face referire la Legea nr. 60 din 22 aprilie 2005) persoana solicitată poate fi repusă în termenul pentru exercitarea căii de atac.

De asemenea, persoana solicitată a precizat că nu renunţă la regula specialităţii prev. în art. 115 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, situaţie în care predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene va fi condiţionată de faptul că aceasta nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării.

În consecinţă, Curtea a considerat că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă ale mandatului european de arestare emis de autorităţile italiene pe numele persoanei solicitate şi că nu există nici un motiv de refuz al executării.

Împotriva Sentinţei penale nr. 82/F din data de 20 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019, solicitând admiterea acesteia şi respingerea solicitării autorităţilor judiciare italiene.

În susţinerea contestaţie a invocat faptul că nu a fost prezent la judecata sentinţelor despre care se face vorbire în mandatul european de arestare, fiind incidente dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. i) pct. i) din Legea nr. 302/2004, precum şi faptul că anterior, Tribunalul din Amsterdam a respins solicitarea autorităţilor italiene, solicitare care este reformulată la momentul acesta, practic fiind acelaşi mandat european de arestare şi pentru a doua oară când se solicită a fi predat autorităţilor italiene.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. x/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002."

Din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială, art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004 care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Cât priveşte conţinutul şi forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conţină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres, şi indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 88 şi art. 96 din prezenta lege.

Analizând actele şi lucrările cauzei, se constată că sunt îndeplinite cerinţele legii privind conţinutul şi forma mandatului european de arestare, dat fiind faptul că autorităţile judiciare italiene au menţionat că solicitarea adresată autorităţilor judiciare române se bazează pe Ordinul de execuţie constituit de ordin de executare de pedepse concurente nr. x/2017 SIEP emis la 1 martie 2017 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Firenze, ca urmare a:

1. Sentinţei nr. x/2007 emisă în data de 19 februarie 2007 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parţial de sentinţa nr. x/12/2009 de Curtea de Apel din Firenze, anulată parţial de Curtea de Casaţie din Roma în data de 12 octombrie 2011, definitivă în 12 octombrie 2011 (nr. referinţă hotărâre nr. x/2003 RGNR, x/2007 R.G. şi n. x/2017 Reg. Sent);

2. Sentinţei n. x/2009 emisă în data de 14 decembrie 2009 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parţial de sentinţa 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel din Firenze, definitivă în 11 mai 2013 (nr referinţă hotărâre n. x/2007 RGNR, n. x/2009 R.G. şi n. x/2009 Reg. Sent.);

3. Sentinţei n. x/2017 emisă în data de 25 noiembrie 2013 de Tribunalul Ordinar din Firenze, definitivă în 4 mai 2015 (nr. referinţă hotărâre n. x/2005 RGNR, n. x/2012 R.G. şi n. x/2013 Reg. Sent.), prin care A. este solicitat în vederea executării unei sentinţe stabilită în cumul de 9 ani, 1 lună, 20 zile închisoare şi 98300 euro amendă, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 110 C. pen. italian, art. 73 d.p.r. 9/10/1990 n. 309; art. 74 d.p.r. 9/10/1990 n. 309; art. 110 C. pen., art. 73 d.p.r. 9/10/1990 n. 309; art. 81, 110 C. pen., art. 73 d.p.r. 9/10/1990 n. 309 verificat în 15 martie 2008 în Massa şi Carrara; art. 648 C. pen.

Totodată, se constată că nu a fost identificată vreuna din situaţiile prevăzute de art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 republicată care să constituie motiv obligatoriu sau opţional de refuz de executare.

Faţă de natura infracţiunilor menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A., având în vedere durata maximă a pedepsei sau a măsurii de siguranţă privative de libertate care se poate aplica pentru infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată, precum şi numărul mare de fapte săvârşite, Înalta Curte apreciază că măsura instanţei de fond de a dispune punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecinţa arestării şi predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene, este întemeiată.

Totodată, se constată că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 96 alin. (1) pct. 1 şi 5 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv o faptă care dă loc la predare, indiferent de denumirea pe care o are în legislaţia statului emitent, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de peste 3 ani, nefiind supusă verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.

Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţei, constată că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum şi că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 98 alin. (2) lit. i) pct. i) din Legea 302/2004, Înalta Curte are în vedere faptul că autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare, aceste fiind un motiv opţional de refuz.

Se observă că persoana solicitată a fost prezentă personal la judecarea cauzelor soluţionate prin Sentinţa nr. x/2007 emisă în data de 19 februarie 2007 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parţial de sentinţa nr. x/12/2009 de Curtea de Apel din Firenze, anulată parţial de Curtea de Casaţie din Roma în data de 12 octombrie 2011, definitivă în 12 octombrie 2011 şi Sentinţa n. x/2009 emisă în data de 14 decembrie 2009 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parţial de sentinţa 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel din Firenze, definitivă în 11 mai 2013, lipsind numai la cauza în care a fost pronunţată Sentinţa nr. x/2017 emisă în data de 25 noiembrie 2013 de Tribunalul Ordinar din Firenze, definitivă în 4 mai 2015 . Cu toate acestea, autorităţile străine au precizat garanţiile juridice care reies din Legea nr. 60 din 22 aprilie 2005, care prevede că dacă a fost pronunţată sentinţa în absenţă inculpatul este repus în termenul de a face apel. Mai mult, se constată că, deşi nu a fost prezent la judecată, inculpatul a fost reprezentat de apărător din oficiu din cadrul Baroului din Firenze.

Înalta Curte aminteşte că autorităţile olandeze au respins anterior solicitarea autorităţilor italiene de punere în executare a mandatului european de arestare întrucât nu ar fi conţinut date suficiente. Acest mandatul european privea numai Sentinţa nr. x/2009 emisă în data de 14 decembrie 2009 de G.I.P. de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, reformată parţial de Sentinţa 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel din Firenze, definitivă în 11 mai 2013, nr. referinţă hotărâre n. x/2007 RGNR, n. x/2009 R.G. şi n. x/2009 Reg. Sent (p. 51 - 54, dosar CA Galaţi).

În cauză autorităţile italiene au solicitat punerea în executare şi au emis 3 mandate europene de arestare, vizând 3 hotărâri distincte, având un obiect distinct, una dintre acestea fiind cea analizată de Tribunalul din Amsterdam, în baza cărora s-a stabilit pedeapsa finală de executat. Se constată cele 3 sentinţe anterior evocate cuprind elemente clare, precise apte a fi puse în executare, spre deosebire de mandatul anterior ce a fost respins de autorităţile olandeze fiind evaluat ca neclar. Mai mult, decizia autorităţile olandeze nu are autoritate de lucru judecat, instanţa nefiind ţinută de hotărârea autorităţilor străine de a refuza punerea în executare a unui mandat european în condiţiile în care nu există identitate de obiect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 82/F din data de 20 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019 şi va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 82/F din data de 20 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul interpretului de limbă albaneză se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2019.

Procesat de GGC -MM