Execution of European Arrest Warrant for criminal organization-related burglary: rejection of refusal grounds under mutual recognition principle

Asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 112/F din data de 16 mai 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

A dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 24 aprilie 2019 de Procuratura Graz pe numele persoanei solicitate A..

A dispus predarea, cu respectarea regulii specialităţii, a persoanei solicitate către autorităţile judiciare austriece.

A luat act de faptul că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii.

A dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la 16 mai 2019 până la 14 iunie 2019, inclusiv.

A constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată preventiv de la 2 mai 2019 la zi.

Conform art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen..., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 103 din Legea nr. 302/2004 şi nefiind incident niciun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 98 din acelaşi act normativ.

Împotriva sus-menţionatei încheieri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A., solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii contestate şi, în rejudecare, respingerea solicitării formulate de statul austriac.

În esenţă, a apreciat că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, având în vedere toate actele de la dosar şi poziţia sa, în sensul că refuză să fie predată autorităţilor austriece, precum şi nivelul scăzut de gravitate al faptelor de care este acuzată în Austria.

Concluzionând, a solicitat a se respinge sesizarea făcută de statul austriac şi a se lua act de faptul că are în îngrijire un copil cu handicap, astfel că prezenţa sa în România ar fi benefică pentru acesta.

Contestaţia formulată de persoana solicitată A. este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că, la data de 3 mai 2019 a fost înregistrată pe rolul instanţei, sub nr. x/2019, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoz. art. 101 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, având ca obiect procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24 aprilie 2019 (fiind indicată din eroare data de 1 aprilie 2019), de către autorităţile judiciare austriece, respectiv Procuratura Graz, pe numele persoanei solicitate A., urmărit pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt prin efracţie într-o locuinţă, ca membru al unei organizaţii criminale, prevăzute şi pedepsite de secţiunile 15, 127, 129/2 cifra 1, 130 alin. (1), al doilea caz şi alin. (2) din C. pen. austriac.

Prin încheierea de şedinţă de la data de 3 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în temeiul art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 rep. a admis propunerea Parchetului şi s-a dispus arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate A., pentru o perioadă de 15 zile, cu începere de la 3 mai 2019 până la data de 17 mai 2019, inclusiv.

La dosarul cauzei a fost depus, în copie, mandatul european de arestare emis la data de 1 aprilie 2019, de Procuratura Graz, în limba germană şi tradus în limba română prin care se solicita predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Republica Austria, în vederea efectuării urmăririi penale.

În acest context legislativ, după cum şi prima instanţă, Înalta Curte constată că sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 103 din Legea nr. 302/2004 şi nefiind incident niciun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 98 din acelaşi act normativ.

Astfel, din menţiunile cuprinse în actele emise de autorităţile austriece (mandat european de arestare emis la data de 24 aprilie 2019, de Procuratura Graz, pe numele persoanei solicitate A.), a rezultat că, pentru persoana solicitată, cetăţean român, s-a emis un mandat european de arestare pentru suspiciunea că, în fapt, la data de 19 martie 2019, între orele 10:23 şi 10:35 în Einöde a încercat să sustragă bunuri mobile străine cu o valoare totală mai mare de 5000 euro, dar care nu depăşeşte 300.000 euro, prin spargeri în locuinţe ca membru al unei organizaţii criminale compuse din el, B., C. şi D. (art. 12 C. pen.), cu complicitatea unui alt membru al acesteia, cu intenţia de a se îmbogăţi în mod ilegal şi anume, în complicitate conştientă şi intenţionată cu B. ca autor nemijlocit a încercat să fure soţilor E. şi F. obiecte de valoare prin spargerea unui geam, mod în care şi-au asigurat intrarea în casa acestora pe care au răscolit-o, fapta rămânând doar o tentativă din lipsa găsirii unor obiecte de valoare.

În drept, s-a arătat că faptele săvârşite de persoana solicitată A. constituie infracţiunea de tentativă de furt prin efracţie într-o locuinţă, ca membru al unei organizaţii criminale, prevăzute şi pedepsite de secţiunile 15, 127, 129/2 cifra 1, 130 alin. (1), al doilea caz şi alin. (2) din C. pen. austriac, fiind pedepsită cu închisoarea de 10 ani.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că, potrivit art. 96 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, fapta de furt organizat sau armat nu este supusă condiţiei dublei incriminări, de altfel aceasta având echivalent în legislaţia penală română, reprezentând infracţiunea prevăzută de art. 229 alin. (2) lit. b) din C. pen. român.

De asemenea, în raport de faptul că persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea, invocând că a fost nevinovat şi de celelalte acte ale dosarului, se constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare a mandatului european, prev. de art. 98 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speţă cel din Austria, Procuratura Graz, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speţă cea română, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru, respectiv Austria, Procuratura Graz, a unei persoane solicitate, care se execută în baza principiului recunoaşterii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002, cât şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât şi în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.

Conform Deciziei-cadru a Consiliului nr. x/584/JAI din 13 iunie 2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a se asigura punerea în executare a mandatului european de arestare şi în raport de infracţiunile săvârşite de persoana solicitată, fapte pentru care s-a emis mandatul european de arestare, reţine că toate aspectele prezentate sunt motive de fapt şi de drept ce se constituite în raţiuni puternice de natură a determina în mod justificat instanţa de fond să aprecieze că se impune luarea măsurii arestării în vederea predării pentru evitarea eventualei sustrageri de la executarea mandatului de arestare european şi în considerarea gravităţii faptelor comise.

În raport de argumentele anterior prezentate, Înalta Curte constată că persoana solicitată este cea care a fost prezentată în faţa instanţei de către parchet, că nu există vreun motiv de refuz al predării astfel cum este acesta reglementat de dispoziţiile legale şi că în prezenta cale de atac nu s-a invocat niciun argument de fapt sau de drept pentru care să se impună reformarea hotărârii atacate, aceasta fiind legală şi temeinică.

Aşa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestaţia formulată de persoana solicitată A., nefiind fondată, în baza art. 4251 alin. (7) pc. 1 lit. b) C. proc. pen..., va fi respinsă.

Văzând şi disp. art. 275 alin. (2) şi (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 112/F din data de 16 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 mai 2019.

Procesat de GGC -MM