Cassation appeal rejected; 4-year 2-month aggregate sentence for fraud complicity upheld.

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A.,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 413 din data de 23 mai 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă cererea reprezentantului Ministerului Public, iar în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus, printre altele, schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, din infracţiunile de complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute şi pedepsite de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracţiunile de complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute şi pedepsite de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. şi art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

A fost respinsă cererea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În temeiul art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost interzisă inculpatului A. - ca pedeapsă accesorie - exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost interzisă inculpatului A. - ca pedeapsă accesorie - exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe perioada executării pedepsei principale.

S-a constatat că faptele concurente pentru care inculpatul A. a fost condamnat în speţă au fost săvârşite în concurs şi cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 699 din 14 decembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Buftea, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 628 din 26 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

A fost înlăturată dispoziţia privind revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 85 alin. (1) din C. pen. din 1969, a fost anulată suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 (un) an închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 699 din 14 decembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Buftea, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 628 din 26 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

În temeiul art. 38 din C. pen. şi 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, deci un spor de 9 (nouă) luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

A fost revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 699 din 14 decembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Buftea, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 628 din 26 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

S-a constatat că fapta pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 202 din 7 aprilie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. x/2014, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 607 din 6 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost săvârşită în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat în speţă şi în stare de pluralitate intermediară cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 699 din 14 decembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Buftea, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 628/26 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

În temeiul art. 44 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 (două) luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 2 (două) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., a fost interzisă inculpatului A. - ca pedeapsă accesorie - exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen., s-a dedus perioada deja executată din data de 10 - 11 octombrie 2013 şi de la data de 6 aprilie 2016 la zi.

A fost anulat M.E.P.I. nr. 393 din 6 aprilie 2016 emis de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri.

În temeiul art. 397 şi art. 25 din C. proc. pen., au fost desfiinţate următoarele înscrisuri:

- Convenţia de credit nr. x din 24 iunie 2008;

- Adeverinţa de venit nr. 117 din 30 mai 2008 eliberată de SC B. SRL pe numele C.;

- Copia contractului individual de muncă nr. x din 4 februarie 2007;

- Copia contractului de închiriere nr. x din 28 ianuarie 2008 .

În temeiul art. 397 şi art. 23 şi 25 din C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă D. SRL şi au fost obligaţi inculpaţii E., C. şi A., în solidar, la plata sumei de 2.024.777,69 franci elveţieni reprezentând 1.386.352,47 franci elveţieni debit principal restant, 59.653,93 franci elveţieni dobândă restantă, 537.075,24 franci elveţieni dobândă penalizatoare restantă, 39.053,09 franci elveţieni comisioane restante şi 2.642,96 franci elveţieni penalităţi restante.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului asigurător dispus în cursul urmăririi penale asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A., măsură dispusă prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din 11 aprilie 2013.

În temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel: inculpatul A. la plata sumei de 3.000 RON.

În temeiul art. 272 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., s-a dispus ca onorariile apărătorilor din oficiu să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond a declarat apel, printre alţii, inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 1458 din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, printre altele, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 413 din data de 23 mai 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti din Dosarul nr. x/2014.

A obligat inculpatul la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare faţă de stat.

Onorariile parţiale ale avocaţilor din oficiu au fost reţinute în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat prezentul recurs în casaţie inculpatul A..

Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.- "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În motivarea recursului în casaţie, inculpatul a susţinut nelegalitatea pedepselor ce i-a fost aplicate prin hotărârea recurată, în esenţă, întrucât pedepsele la care a fost condamnat au fost contopite greşit, în doi paşi şi pentru că, instanţa de apel nu a reţinut cauza de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, deşi existau probe că a formulat un denunţ finalizat cu o hotărâre de condamnare.

A apreciat că, în ceea ce priveşte contopirea pedepselor, trebuia aplicată Decizia nr. 29/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv determinarea legii penale mai favorabile, care este C. pen. anterior şi stabilirea pedepsei mai grele, fără aplicarea unui spor.

Totodată, a susţinut faptul că apelul a fost judecat la termenul din 11 octombrie 2017, deşi era lipsă de procedură cu privire la inculpatul E. şi prin încălcarea dreptului său la o apărare reală şi efectivă, dat fiind faptul că s-a revenit asupra probei încuviinţate de audiere a acestui inculpat.

A menţionat că la momentul săvârşirii faptelor deduse judecăţii nu era cunoscut cu antecedente penale, fapt pentru care în mod greşit s-a reţinut că avea antecedente penale la momentul individualizării pedepselor.

A precizat că reaudierea martorilor a condus la o altă situaţie de fapt şi şi-a susţinut nevinovăţia, prin raportare la probele administrate în cauză.

Prin încheierea din data de 4 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1458 din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Prin încheierea din data de 19 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis, din oficiu, adresă către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, pentru a se comunica dacă recurentul-inculpat A. a efectuat un denunţ, în baza căruia s-a format Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie sau o altă cauză, stadiul cercetărilor şi dacă aceasta poate beneficia de cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu referire la numărul de dosar şi la datele concrete care susţin această cauză de reducere a pedepsei.

Urmare a prin Adresei nr. x/2015 din 3 mai 2019 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, la dosarul cauzei au fost ataşate, din oficiu, Decizia nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie nr. 247/P/2015 din 8 octombrie 2015, depusă în dosarul x/2012 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Examinând, pe fond, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Inculpatul A. şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Acest caz de casare se circumscrie doar conceptului de individualizare legală a pedepsei, aspect ce reiese din scopul recursului în casaţie, aşa cum este acesta reglementat de dispoziţiile art. 433 prin raportare la art. 447 din C. proc. pen. (examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate), din interpretarea gramaticală a textului, precum şi din reglementarea distinctă, în capitole diferite, a pedepselor şi a individualizării acestora.

Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută/menţinută prin hotărârea atacată, instanţa de recurs nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, datorită limitării erorilor de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

O pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune. Însă, există situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă.

Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi şi de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).

Înalta Curte reţine că recurentul-inculpat A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., la pedepsele principale de 3 ani şi 3 luni închisoare, respectiv 1 an şi 3 luni închisoare.

Conform dispoziţiilor art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., infracţiunea de înşelăciune se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar potrivit art. 322 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Cum în cauză nu au fost reţinute de către instanţa de apel împrejurări care să conducă la reducerea sau majorarea limitelor speciale prevăzute de textele de incriminare, pedepsele aplicate recurentului-inculpat A. se încadrează în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunile de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.

Recurentul-inculpat invocă incidenţa cazului de casare prevăzut de pct. 12 alin. (1) al art. 438 din C. proc. pen., cu referire la fiecare pedeapsă, raportat la greşita aplicare a legii penale mai favorabile, analiză ce nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casaţie, precum şi la omisiunea de a se reţine cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Susţine inculpatul că a făcut denunţuri ce au fost materializate cu o soluţie de condamnare în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/2015 Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, prin adresa din 3 mai 2019, a confirmat că inculpatul A. a formulat, la data de 27 martie 2015, un denunţ prin care semnala fapte de corupţie pe care le-a perceput personal în cursul lunii martie 2015, săvârşite de către F. zis G., sprijinit de mai multe persoane, care i-au cerut sume de bani, promiţându-i soluţionarea favorabilă a unui dosar penal, prin invocarea influenţei pe care o are asupra unor judecători de la diferite instanţe din municipiul Bucureşti. Totodată, a menţionat că, în conţinutul denunţului, inculpatul a precizat că este judecat în Dosarul nr. x/2012, în calea de atac a recursului, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru infracţiuni de corupţie.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie să îi comunice o adresă care să confirme că este autorul unui denunţ şi că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, cerere pe care a adresat-o şi Curţii de apel Bucureşti în şedinţa din 11 octombrie 2017, respinsă cu motivarea că, în cauză, au fost efectuate nenumărate adrese la mai multe unităţi de parchet în vederea identificării denunţului formulat de către inculpat şi că, în condiţiile în care a fost indicat Dosarul nr. x/2015, care a şi fost judecat, nu mai este necesară efectuarea unei astfel de adrese, însă cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu a fost reţinută în favoarea inculpatului prin decizia recurată.

Totodată, reţine că, raportat la conţinutul adresei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie nr. 247/P/2015 din 8 octombrie 2015, identică cu cea ataşată la adresa din 3 mai 2019, transmisă de către aceeaşi unitate de parchet Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta a fost aplicată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Cauza nr. 2932/2/2012, prin Decizia nr. 300/A din 14 iulie 2016 .

Prin urmare, având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 3 din 28 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, conform cărora "Efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată, având ca obiect una sau mai multe infracţiuni comise de persoana care, înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecăţii acelei cauze, a denunţat şi facilitat tragerea la răspundere penală a participanţilor la săvârşirea unor infracţiuni grave; autorul denunţului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracţiuni concurente comise de acesta.", Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, denunţul inculpatului fiind deja valorificat prin reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa prin Decizia nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În ceea ce priveşte criticile privind legalitatea pedepsei rezultante, Înalta Curte constată că inculpatul A. a făcut referire la greşita reţinere a stării de recidivă, precum şi la modalitatea de contopire a pedepselor ce i-au fost aplicate pentru infracţiuni concurente.

Din analiza deciziei recurate, reiese că instanţele de fond şi de apel nu au reţinut săvârşirea vreuneia dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în stare de recidivă şi nici nu a dat efecte unei astfel de împrejurări, context în care nu se impune verificarea legalităţii pedepsei rezultante sub acest aspect.

În ceea ce priveşte contopirea pedepselor aplicate inculpatului, Înalta Curte constată că faptele pentru care inculpatul A. a fost condamnat în prezenta cauză (la pedepsele de1 an şi 3 luni închisoare şi 1 an şi 3 luni închisoare), ambele consumate în perioada mai - iunie 2008, sunt concurente cu cea din 4 august 2010, pentru care inculpatul a fost condamnat de Judecătoria Buftea, prin Sentinţa penală nr. 699 din 14 decembrie 2011, definitivă la 26 martie 2012 la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Totodată, reţine că ulterior rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 699 din 14 decembrie 2011 a Judecătoriei Buftea, inculpatul a mai săvârşit o faptă penală, la data de 13 iulie 2012, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, prin Sentinţa nr. 202 din 7 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, ocazie cu care s-a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei închisorii aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 699 din 14 decembrie 2011 a Judecătoriei Buftea.

Având în vedere faptul că inculpatul este condamnat pentru infracţiuni săvârşite atât anterior cât şi ulterior unei hotărâri de condamnare, modalitatea de determinare a pedepsei ce urmează a fi executată este stabilită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile unite, prin Decizia în interesul legii nr. 42/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, ale cărei efecte se produc în continuare, conform dispoziţiilor art. 4741 din C. proc. pen., în condiţiile în care dispoziţiile normative analizate subzistă şi în noua reglementare.

Astfel, prin decizia anterior menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit următoarele:

"În cazul în care instanţa este învestită prin acelaşi act de sesizare cu judecarea a două infracţiuni intenţionate, săvârşite de acelaşi inculpat, dintre care una anterior şi cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, sunt aplicabile exclusiv dispoziţiile art. 85 din C. pen.

Pedeapsa ce va fi executată urmează a fi determinată astfel:

- se vor aplica pedepse pentru fiecare dintre cele două infracţiuni deduse judecăţii;

- se va dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei pronunţate anterior;

- se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, pedeapsa a cărei executare a fost iniţial suspendată condiţionat cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, putându-se adăuga un spor de pedeapsă;

- pedeapsa rezultantă, astfel determinată, se va contopi, după caz, conform regulilor prevăzute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară, cu cea stabilită pentru fapta săvârşită în termenul de încercare, putându-se adăuga un spor de pedeapsă."

Faţă de dezlegarea dată problemei de drept anterior menţionate, obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 475 alin. (4) din C. proc. pen., raportat la particularităţile prezentei cauze, în mod corect a fost înlăturată dispoziţia privind revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 699 din 14 decembrie 2011 a Judecătoriei Buftea şi s-a procedat la anularea suspendării condiţionate a acestei pedepse, ce a fost contopită, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, cu pedepsele aplicate prin decizia recurată, iar pedeapsa rezultantă, astfel determinată, a fost contopită conform regulilor prevăzute la pluralitatea intermediară cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa nr. 202 din 7 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru fapta săvârşită în termenul de încercare.

Astfel, conform art. 39 alin. (1) lit. b), într-o primă etapă, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 9 luni închisoare (1/3* (1 an şi 3 luni + 1 an), inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

În cea de-a doua etapă, pedeapsa de 4 ani închisoare, a fost contopită conform dispoziţiilor art. 44 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu pedeapsa de 6 luni închisoare, stabilită prin Sentinţa nr. 202 din 7 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti pentru fapta săvârşită în termenul de încercare, respectiv inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 6 luni închisoare (2 luni), urmând să execute pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare.

În consecinţă, pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului A. este corect determinată şi se încadrează în limitele prevăzute de lege. De altfel, chiar dacă contopirea pedepselor s-ar fi făcut într-o singură etapă, cum solicită recurentul-inculpat, pedeapsa rezultantă ar avea aceeaşi durată, de 4 ani şi 2 luni închisoare (3 ani şi 3 luni închisoare + 1/3 * (1 an şi 3 luni + 1 an + 6 luni).

Referitor la celelalte aspecte de nelegalitate invocate, respectiv lipsa de procedură cu o altă parte din dosar sau încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea nu se încadrează în cazul de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.) şi în alt caz de casare prevăzut de lege, motiv pentru care nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casaţie.

În ceea ce priveşte apărările pe fondul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că o analiză a probelor care au condus la concluzia că recurentul a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casaţie, limitată doar la probleme de drept, întrucât recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, pentru a stabili dacă recurentul-inculpat A. a emis în numele SC B. SRL, al cărei reprezentant legal era, Adeverinţa de venit nr. 117 din 30 mai 2008 în care atesta, neconform realităţii, că inculpatul C. este angajatul acestei societăţi şi că obţine venituri consistente de la aceasta, adeverinţă pe care i-a remis-o celui din urmă în vederea folosirii la bancă pentru obţinerea unui credit, ci analizează doar dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A..

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1458 din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu al recurentului-inculpat A., în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 iunie 2019.

Procesat de GGC -LM