Criminal cassation scope: prohibition of factual re-evaluation and penalty individualization under Romanian Code of Criminal Procedure.

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 224 din 4 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. x/2017, între altele, în baza art. 292 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 323 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A., stabilindu-se pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor lui de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune desemnat cu supravegherea sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice sau RA Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, sub supravegherea şi în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune Constanţa, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 274 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului A. care, în cursul lunii mai 2014, pentru a preschimba atât lui, cât şi soţiei sale B., permisul de conducere, l-a contactat pe inculpatul C. căruia i-a oferit suma de 316 RON, ce reprezenta "taxe şi deranjul acestuia", pentru ca cel din urmă să intervină asupra numitei D., medic în cadrul SC E. SRL Constanţa, în vederea eliberării de adeverinţe medicale, activitate care s-a şi materializat în fapt, la data de 14 mai 2014, fiind eliberate adeverinţe medicale pentru cei doi inculpaţi, necesare preschimbării permiselor de conducere, atestându-se, astfel, în fals, de către medicul D. că aceştia sunt clinic sănătoşi la toate examenele din fişa medicală, fără a-i consulta în prealabil şi fără a fi prezenţi la cabinetul medical la momentul eliberării adeverinţelor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului A. de a folosi adeverinţa medicală falsificată la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Constanţa, în vederea preschimbării permisului de conducere cu ocazia depuneri dosarului în acest sens, în data de 14 mai 2014, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen.

Totodată, s-a arătat că situaţia de fapt reţinută rezultă din declaraţiile date în calitate de martori şi de inculpaţi de către numiţii C., F., B. şi A., care se coroborează cu procesul-verbal de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate în cauză la 14 mai 2014, ora 11:36.50, între numita D., utilizatoare a postului telefonic 0724.XXXX şi numitul G., utilizator al postului telefonic 0723.XXXX, dar şi cu înscrisurile de la dosar.

Ţinând seama că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele anterior prezentate există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat, tribunalul a dispus condamnarea acestuia la pedepse cu închisoarea, la individualizarea cărora a avut în vedere circumstanţele concrete ale comiterii activităţii infracţionale şi cele privind persoana acuzatului. Ca urmare, având în vedere atitudinea de prezentare în faţa instanţei, de datele ce caracterizează profilul profesional, familial şi moral, de faptul că nu are antecedente penale, de pericolul social al faptelor şi urmările aduse valorilor ocrotite de legea penală, de suma modică primită, s-a apreciat că o pedeapsa orientată spre limita minimă este în măsura sa asigure realizarea scopului pedepsei de reintegrare şi reeducare.

Împotriva sentinţei penale nr. 224 din 04 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2017, a declarat apel, între alţii, inculpatul A., solicitând, în principal, achitarea, în temeiul art. 16 lit. a) sau b C. proc. pen., iar, în subsidiar, aplicarea prevederilor art. 80 C. pen. privind renunţarea la aplicarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 1061/P din 21 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 224 din 4 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a se pronunţa în acest sens, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză în cursul anchetei, dar şi al cercetării judecătoreşti în fond şi apel, Curtea a reţinut, în esenţă, în fapt, că inculpatul A., în cursul lunii mai 2014, pentru a preschimba atât lui, cât şi soţiei sale B., permisul de conducere, l-a contactat pe inculpatul C. căruia i-a oferit suma de 316 RON, ce reprezenta "taxe şi deranjul acestuia", pentru ca cel din urmă să intervină la D., medic în cadrul SC E. SRL Constanţa, în vederea eliberării de adeverinţe medicale. Astfel, la data de 14 mai 2014, au fost eliberate adeverinţe medicale pentru inculpaţii A. şi B., necesare preschimbării permiselor de conducere, atestându-se, în fals, de către medicul D. că aceştia sunt clinic sănătoşi la toate examenele din fişa medicală, fără a-i consulta în prealabil şi fără a fi prezenţi la cabinetul medical la momentul eliberării adeverinţelor. Totodată, s-a reţinut că inculpatul A. a folosit adeverinţa medicală falsificată la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Constanţa, în vederea preschimbării permisului de conducere cu ocazia depuneri dosarului în acest sens în data de 14 mai 2014.

S-a arătat că, deşi, în faţa instanţei de apel, inculpatul a încercat să îşi atenueze răspunderea penală, apărările sale sunt contrazise de ansamblul probator administrat pe parcursul procesului penal. Astfel, susţinerile inculpatului C. referitoare la cuantumul sumei de bani primite sunt contrazise de declaraţia inculpatului A. Pe de altă parte, A. a recunoscut că l-a contactat pe numitul C. şi i-a oferit acestuia suma de 316 RON ce reprezenta taxa şi deranjul acestuia pentru a-l ajuta atât pe el, cât şi pe soţia sa B., în vederea preschimbării permiselor de conducere, precum şi faptul că nu s-au prezentat la cabinetul niciunui doctor pentru a fi consultaţi, însă cei doi soţi au negat faptul că au observat că în dosarele de preschimbare a permiselor de conducere se aflau şi fişele medicale. Or, în opinia Curţii, acest din urmă aspect nu prezintă relevanţă, fiind evident că cei doi inculpaţi cunoşteau că fişele medicale erau necesare în vederea preschimbării permiselor de conducere, acesta fiind şi motivul pentru care inculpatul A. a intervenit la inculpatul C.

De asemenea, s-a reţinut că martorul F. a declarat că inculpatul A. i-a spus că îi expiră permisul de conducere şi l-a întrebat dacă "ştie ce acte îi trebuiesc pentru că abia se modificase legea şi se cerea act medical". Totodată, inculpatul C. a relatat că a acceptat să-l ajute pe A. să obţină documentele necesare preschimbării permisului de conducere, nu înainte, însă, să o sune pe medicul D. şi să primească de la aceasta confirmarea că poate să îl ajute, astfel cum reiese şi din procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice din data de 14 mai 2014.

Pentru considerentele expuse, nu au putut fi primite motivele de apel prin care se solicită achitarea.

În ceea ce priveşte regimul sancţionator aplicat de către prima instanţă inculpatului A., în opinia Curţii, acesta corespunde gradului de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite şi poate realiza scopul preventiv şi educativ la pedepsei, având în vedere relaţiile sociale lezate, modalitatea de comitere a faptelor, dar şi atitudinea parţial sinceră manifestată pe parcursul procesului penal.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat H. (cu delegaţie nr. 020124/2018 eliberată de Baroul Constanţa), invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat, în esenţă, că, în mod nelegal, a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care la dosar nu există probe directe (declaraţii) din care să rezulte că i-ar fi solicitat coinculpatului C. să intervină pe lângă numita D. în vederea eliberării de adeverinţe medicale, astfel încât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, deci fapta nu este prevăzută de legea penală. S-a mai susţinut că singura probă relevantă (convorbirea interceptată dintre inculpatul C. şi D.) este lovită de nulitate raportat la cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016, precum şi că, din coroborarea probelor, nu a rezultat modalitatea în care s-ar fi realizat cumpărarea/traficarea de influenţă de către inculpaţii A. şi C. ori că ar fi fost menţionată, cu acel prilej, vreo persoană sau funcţia persoanei pe lângă care urma să fie traficată o presupusă sumă de bani sau alte avantaje. În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen.

Totodată, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a susţinut că, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., instanţa de apel a făcut o greşită individualizare a pedepsei, admiţând doar apelul declarat de inculpata B. (şi dispunându-se renunţarea la aplicarea pedepsei în condiţiile art. 80 C. pen.), deşi ambii apelanţi au fost trimişi în judecată pentru aceeaşi infracţiune. În opinia apărării, se impunea aplicarea unui tratament sancţionator identic celor doi inculpaţi apelanţi, în condiţiile în care este acelaşi dosar, aceeaşi situaţie de fapt şi aceeaşi poziţie procesuală. În consecinţă, pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 80 şi urm. C. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat, printre altele, pentru aceea că, în cursul lunii mai 2014, pentru a preschimba atât lui, cât şi soţiei sale B., permisul de conducere, l-a contactat pe inculpatul C. căruia i-a oferit suma de 316 RON, ce reprezenta "taxe şi deranjul acestuia", pentru ca cel din urmă să intervină asupra numitei D., medic în cadrul SC E. SRL Constanţa, în vederea eliberării de adeverinţe medicale, activitate care s-a şi materializat în fapt, la data de 14 mai 2014, fiind eliberate adeverinţe medicale pentru cei doi inculpaţi, necesare preschimbării permiselor de conducere, atestându-se, astfel, în fals, de către medicul D. că aceştia sunt clinic sănătoşi la toate examenele din fişa medicală, fără a-i consulta în prealabil şi fără a fi prezenţi la cabinetul medical la momentul eliberării adeverinţelor, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen.

Totodată, se constată că, pe calea recursului în casaţie promovat, recurentul inculpat A. a invocat, în ceea ce priveşte această faptă, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de cumpărare de influenţă, întrucât nu există probe directe administrate în cauză de natură a dovedi, dincolo de orice îndoială, că i-ar fi solicitat coinculpatului C. să intervină pe lângă medicul D. în vederea eliberării de adeverinţe medicale. În acelaşi sens, recurentul a invocat şi nulitatea singurei probe relevante, în opinia sa, constând în interceptarea convorbirii telefonice purtată între C. şi medicul D. la data de 14 mai 2014, arătând că aceasta nu a fost administrată cu respectarea principiilor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi solicitând înlăturarea sa din materialul probator.

Se observă, astfel, că, prin criticile formulate, recurentul încearcă să acrediteze ideea că nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat, întrucât, cu prilejul discuţiilor avute cu C., nu s-a vehiculat ideea pretinderii de către cel din urmă a unei sume de bani în vederea traficării influenţei sau obţinerii fişelor medicale de la un funcţionar şi nu s-a dovedit că ar fi acceptat o asemenea activitate. Or, prin aceste susţineri, recurentul tinde, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză, ca urmare a înlăturării din ansamblul probator a interceptării convorbirii telefonice din 14 mai 2014, cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalităţii hotărârii atacate. De altfel, recurentul nici nu a invocat vreun motiv de nelegalitate a hotărârii atacate de natură a atrage incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Ca atare, Înalta Curte constată că recurentul a indicat doar în mod formal cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma acestuia neputându-se proceda la reconfigurarea şi reinterpretarea materialului probator de la dosar având drept consecinţă stabilirea unei alte situaţii de fapt, care să conducă la achitarea sa pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, aşa cum solicită prin motivele scrise, acest atribut aparţinând exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, de apel.

Pe de altă parte, se constată că, prin motivele formulate în scris, recurentul A. a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că instanţa de apel a făcut o greşită individualizare a pedepsei aplicată pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., raportat la modalitatea de executare a sancţiunii stabilită pentru aceeaşi faptă în privinţa coinculpatei B.

Examinând dispoziţiile legale aplicabile în speţă, se constată că art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevede că hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Verificând, din această perspectivă, hotărârea atacată, Înalta Curte constată că prin sentinţa primei instanţe, ce a fost menţinută în apel, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen. Cum, potrivit normei ce incriminează această faptă, pedeapsa este cuprinsă între 3 luni şi 3 ani închisoare, se observă că sancţiunea aplicată de instanţa de fond, de 6 luni închisoare, se află între limitele prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte susţinerile apărării în sensul că, prin admiterea doar a apelului coinculpatei B., instanţa de apel a stabilit în mod inechitabil modalitatea de executare a pedepsei închisorii aplicată pentru aceeaşi faptă de uz de fals celor doi inculpaţi, Înalta Curte arată, aşa cum a subliniat anterior, că prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu poate fi cenzurată modalitatea de individualizare a pedepsei, astfel cum a solicitat recurentul, acest aspect vizând temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea ei. Astfel, operaţiunea de individualizare judiciară a sancţiunii penale, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, este atributul exclusiv al instanţelor de fond, singurele în măsură să stabilească o pedeapsă în limitele prevăzute de lege în funcţie de criteriile menţionate în art. 74 C. pen., instanţa de recurs în casaţie fiind limitată, conform art. 447 C. proc. pen., la a verifica exclusiv legalitatea deciziei.

Faţă de considerentele de mai sus, întrucât în cauză criticile formulate nu pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., invocate de recurent, Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1061/P din 21 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Totodată, faţă de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1061/P din 21 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2019.

Procesat de GGC -LM