Recharacterization of bribery to receiving undue benefits and applicability of the more favorable law after decriminalization

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin Sentinţa penală nr. 209 din 14 mai 2018, Tribunalul Prahova, secţia Penală a dispus:

În baza art. 5 C. pen., a constatat lege penală mai favorabilă inculpatului A. C. pen. anterior(varianta 1969).

În baza art. 377 alin. (4) C. proc. pen., a admis cererea de schimbare încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de primirea de foloase necuvenite, prev. de art. 256 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 alin. (1) C. pen. rap. 6 din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 81 C. pen. anterior a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată pe durata termenului de încercare de 2 ani la care a adăugat durata pedepsei aplicată, aşa cum se prevede de disp. art. 82 C. pen. anterior, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor ce decurg din nerespectarea disp. art. 83 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe care le-a suspendat potrivit art. , 75 alin. (5) din acelaşi cod.

În baza disp. art. 256 alin. (2) C. pen. anterior a confiscat de la inculpat suma de 1.785,64 RON.

A menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 217/P/2016 din data de 7 septembrie 2016 a D.N.A.- Serviciul Teritorial Ploieşti, asupra bunului mobil aparţinând inculpatului, constând în cota de ½ din autoturismul marca B. cu numărul de înmatriculare x, culoare gri, an fabricaţie 2004, serie şasiu x, serie motor X, reprezentând folosul material necuvenit până la concurenţa sumei de 1.785,64 RON.

B. Prin Decizia penală nr. 1212 din data de 12 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a dispus:

A admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 209 din data de 14 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova pe care a desfiinţat-o în parte, în latură penală şi, rejudecând,

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului A., născut la data de 17 mai 1967 în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, absolvent de studii superioare, director executiv al Direcţiei Gestiune Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 alin. (1) vechiul C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 8 luni închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare.

Potrivit disp. art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 81 vechiul C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei mai sus menţionate pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni calculat în conformitate cu art. 82 alin. (1) vechiul C. pen.

A atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 vechiul C. pen. referitor la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

A aplicat disp. art. 71 vechiul C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II - a, lit. b) şi c) vechiul C. pen.

A dispus ca în baza art. 71 alin. (5) vechiul C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii să suspende şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 256 alin. (2) vechiul C. pen., a confiscat de la inculpatul A. suma de 3.785,64 RON.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

A respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 209 din data de 14 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova.

Împotriva Deciziei penale nr. 1212 din data de 12 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

C. Prin încheierea din 3 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a admis în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1212 din data de 12 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

A trimis cauza la Completul 3 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 29 mai 2019, reţinându-se că îndeplinirea condiţiilor de tipicitate pentru infracţiunile ce au condus la soluţii de condamnare pot face obiectul analizei în cadrul căii extraordinare de atac.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că inculpatul a invocat cazul prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen...:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", arătând că instanţele au pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de primire de foloase necuvenite.

Apărarea a apreciat că hotărârile instanţelor sunt nelegale întrucât inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală apreciind că infracţiunea de primire de foloase necuvenite nu se regăseşte în conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, astfel cum este prevăzut de art. 289 C. pen.

A mai precizat că fapta, aşa cum a fost descrisă atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârile pronunţate de cele două instanţe sub forma primirii de foloase ulterior îndeplinirii atribuţiilor legale nu este sancţionată de legea penală în vigoare întrucât fapta prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. săvârşită de una din persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) C. pen., constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

În consecinţă, apărarea a apreciat că nu se poate reţine incidenţa art. 5 C. pen. întrucât în cauză sunt întrunite condiţiile cerute de art. 4 C. pen. conform cărora legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

În acest sens, a arătat că în textul de lege prevăzut de art. 256 C. pen. din 1969 se prevede că este incriminată primirea de bani sau alte foloase necuvenite nefiind incriminată fapta de pretindere a unor asemenea foloase. A considerat că pretinderea de foloase necuvenite în cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite ar putea constitui o tentativă, dar tentativa la această infracţiune nu se pedepseşte.

Înalta Curte reţine că recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac ce are ca obiect înlăturarea efectelor hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen... şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Din analiza actelor dosarului se constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen.

Potrivit art. 256 C. pen. anterior, primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Se observă că elementul material al infracţiunii de primire de foloase necuvenite este acela al primirii de către funcţionar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase necuvenite după ce a îndeplinit un act licit în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia. Nu constituie infracţiune fapta funcţionarului care pretinde bani sau alte foloase necuvenite după îndeplinirea unui act licit în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, legea incriminând numai primirea efectivă.

Potrivit art. 289 alin. (1) C. pen., fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

În acest sens, se observă că modificările survenite în legislaţia penală cu privire la infracţiunea de luare de mită au în vedere înlocuirea expresiei "în scopul" cu aceea de " în legătură cu" îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Consecinţa acestei "înlocuiri" o constituie extinderea elementului material al infracţiunii de luare de mită şi la momente ulterioare îndeplinirii atribuţiei de serviciu, condiţionat de cerinţa ca pretinderea, primirea de bani sau alte foloase să fie în legătură cu atribuţia îndeplinită.

Astfel, se constată că modificarea adusă de noul C. pen. constă în incriminarea ca infracţiune de luare de mită şi a actelor care, anterior, erau specifice infracţiunii de primire de foloase necuvenite. În acest sens, se reţine că nu se poate vorbi de o dezincriminare a infracţiunii de primire de foloase necuvenite reglementată de art. 256 C. pen. anterior deoarece actele materiale specifice se regăsesc în conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită. (C. pen., Comentarii pe articole, Ediţia 2,Ed. C., pct. 9, p. 876).

Faţă de aceste aspecte, se constată că susţinerile inculpatului conform cărora în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 4 C. pen. sunt neîntemeiate.

Înalta Curte reţine că prin Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă I. C. civ..J. - D.N.A.-Serviciul Teritorial Ploieşti s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. reţinându-se în sarcina acestuia că, în calitate de director al Direcţiei de Gestiune Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti, în perioada martie - aprilie 2012, a pretins denunţătorului D. foloase materiale necuvenite constând în lucrări de amenajare cu tâmplărie PVC şi geam termopan la apartamentul său din municipiul Ploieşti şi la un alt imobil, în valoare totală de 3.785,64 RON reprezentând contravaloarea materialelor puse în operă, achiziţionate de S.C. E. S.R.L. Ploieşti - firma denunţătorului, lucrări care au fost executate în perioada august- septembrie 2012, în legătură cu efectuarea cu celeritate a demersurilor necesare promovării şi supunerii aprobării Consiliului Local Ploieşti a unui proiect de hotărâre pentru prelungirea contractului de asociere încheiat între Municipiul Ploieşti şi S.C. F. S.R.L. Ploieşti - devenită ulterior S.C G. S.R.L. Ploieşti (la care denunţătorul avea calitatea de asociat), vizând exploatarea în comun a unor panouri publicitare aflate pe terenul aparţinând domeniului public de interes local al municipiului, precum şi pentru stingerea unui litigiu civil dintre cele două entităţi aflat pe rolul instanţei, sens în care a semnat raportul de specialitate la proiectul de hotărâre, referatul nr. x din 25 aprilie 2012 cu propunere de renunţare la continuarea acţiunii civile în instanţă împotriva societăţii menţionate şi actul adiţional nr. x din 4 mai 2012 de prelungire a contractului de asociere.

Se observă că instanţa de fond a reţinut că materialul probator administrat în cauză demonstrează dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul a primit de la martorul denunţător elemente de tâmplărie termopan ce au fost asamblate la locuinţa acestuia, pentru ca instanţa de apel să reţină ca fiind pe deplin dovedită primirea de foloase necuvenite de către inculpatul A. din partea martorului D. în legătură directă cu îndeplinirea anterioară a atribuţiilor sale de serviciu în baza următoarelor aspecte: a) Este de necontestat faptul că societatea la care martorul D. era asociat - S.C. E. S.R.L. Ploieşti - este cea care a achiziţionat materialele necesare montajului. De asemenea este de necontestat că inculpatul A. nu a plătit nici manopera efectuată de martorul H.. Nu există nici un mijloc de probă care să dovedească susţinerea inculpatul A.‚ în sensul că ar fi plătit, în realitate, o sumă de bani, indiferent care ar fi aceasta, martorului D.. b) Plecând de la această realitate, se naşte evident întrebarea, de ce ar fi acceptat martorul D. să suporte din buzunarul propriu efortul financiar - chiar şi relativ modic - reprezentat de lucrarea realizată în beneficiul inculpatului A..

Răspunsul, unul logic şi bazat chiar pe declaraţiile martorului D. coroborate parţial cu cele ale inculpatului A. - în sens indirect - este: drept contraprestaţie a "ajutorului" acordat de inculpat cu câteva luni în urmă în vederea prelungirii contractului de asociere cu Primăria Ploieşti, al firmei S.C. G. S.R.L. Chiar dacă ajutorul respectiv - aşa cum a fost el imaginat de martorul D. - presupune o desfăşurare firească a procedurii respective, chiar dacă într-un ritm alert. Nu se poate concepe ca, într-o societate relativ dezvoltată din punct de vedere al preceptelor democratice, un funcţionar public, în plus şi cu funcţie de conducere, să accepte a-şi rezolva probleme personale de natură patrimonială prin intermediul unei persoane de care a fost, şi eventual va fi şi pe viitor, legată ca urmare a îndeplinirii sarcinilor de serviciu. Raporturile de prietenie între aceste persoane, mai mult sau mai puţin strânse, nu diminuează, ci agravează răspunderea penală a inculpatului A. care, tocmai în aceste condiţii, ar fi trebuit să se abţină de la a accepta favoruri financiare şi chiar de a iniţia discutarea lor.

Astfel, se constată că instanţele de fond şi apel au avut în vedere la condamnarea inculpatului A. săvârşirea infracţiunii în modalitatea de pretindere şi primire de foloase necuvenite.

În ceea ce priveşte calitatea de funcţionar cerută de lege se are în vedere că funcţia de director al Direcţiei de Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti se circumscrie subiectului activ al infracţiunii de primire de foloase necuvenite.

Faţă de cele anterior evocate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1212 din data de 12 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen...,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1212 din data de 12 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2019.

Procesat de GGC - MM