Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 192/A/2019 AI generated

Inadmissibility of revision against foreign judgment recognition and transfer of sentenced persons order

Case Number Decizia nr. 192/A/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the appeal of the incarcerated appellant, upholding the lower court’s dismissal of his petition for revision as inadmissible. The dispute concerned the legality of a domestic court order recognizing four final Spanish criminal judgments—covering convictions for robbery, sexual assault, rape, and bodily injury—under the European Convention on the Transfer of Sentenced Persons, which mandated the appellant's transfer to Romania to serve a cumulative sentence of 12,680 days of imprisonment. The core issue was procedural, challenging whether a judicial decision regarding the recognition of a foreign conviction and the transfer of a sentenced person constitutes a final judgment on the merits of a case capable of being attacked through revision. Relying on Articles 452 and 453 of the Romanian Code of Criminal Procedure, the court held that revision is an extraordinary remedy available only against final judgments that resolve the substantive penal action (such as conviction, acquittal, or termination of proceedings), not against execution-phase orders like the recognition of foreign judgments or transfer decisions, as such orders do not adjudicate the merits of the underlying criminal case.

Legislator headnote

AI generated

art. 178 din C. pen, art. 147 din C. pen, art. 242 alin. (1) din C. pen, art. 29 din C. pen, art. 180 alin. (1) pct. 2 din C. pen, art. 153 din Legea nr. 302/2004; Inadmissibility of revision against foreign judgment recognition and transfer of sentenced persons order: The dispute concerned the legality of a domestic court order recognizing four final Spanish criminal judgments—covering convictions for robbery, sexual assault, rape, and bodily injury—under the European Convention on the Transfer of Sentenced Persons, which mandated the appellant's transfer to Romania to serve a cumulative sentence of 12,680 days of imprisonment. The core issue was procedural, challenging whether a judicial decision regarding the recognition of a foreign conviction and the transfer of a sentenced person constitutes a final judgment on the merits of a case capable of being attacked through revision. Relying on Articles 452 and 453 of the Romanian Code of Criminal Procedure, the court held that revision is an extraordinary remedy available only against final judgments that resolve the substantive penal action (such as conviction, acquittal, or termination of proceedings), not against execution-phase orders like the recognition of foreign judgments or transfer decisions, as such orders do not adjudicate the merits of the underlying criminal case.

Keywords

AI generated
transfer of sentenced persons revision of a judgment execution of sentences recognition of foreign decision code of criminal procedure extraordinary revision

Cited Legislation

AI generated
art. 178 din C. pen
spaniol şi la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală prev de art. 178 din C. pen.
art. 147 din C. pen
spaniol şi la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală prev de art. 147 din C. pen.
art. 242 alin. (1) din C. pen
237 şi art. 242 alin. (1) din C. pen.
art. 29 din C. pen
179 raportat la art. 29 din C. pen.
art. 180 alin. (1) pct. 2 din C. pen
179 şi art. 180 alin. (1) pct. 2 din C. pen.
art. 153 din Legea nr. 302/2004
Verificările efectuate de procuror în temeiul art. 153 alin.
art. 617 alin. (1) din C. pen
pen., şi o infracţiune uşoară (abatere) de vătămări corporale, din art. 617 alin. (1) din C. pen.".
art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004
Verificând, pentru infracţiunile reţinute în sarcina persoanei condamnate, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege (art. 154 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Procedural basis cited to support the rejection of the appeal and the imposition of court costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 22/FCJI din data de 8 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi - CCJI secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., deţinut în Penitenciarul Giurgiu, împotriva Sentinţei penale nr. 39FCJI/11 august 2017 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul cu nr. x/2017, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 338/A//3 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că la data de 9 august 2017, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi privind recunoaşterea Sentinţei Judecătoriei Penale nr. 5 din Alicante, cu nr. 134/2013, pronunţată la data de 15 aprilie 2013, rămasă definitivă la data de 15 aprilie 2013, a Sentinţei Judecătoriei Penale nr. 1 din Alicante, cu nr. 408/2013, pronunţată la data de 19 noiembrie 2013, rămasă definitivă la data de 19 noiembrie 2013, a sentinţei Audienţei Provinciale din Murcia, cu nr. 153/2013, pronunţată la data de 5 iunie 2013, precum şi a sentinţei Audienţei Provinciale din Alicante, secţia nr. 1, cu nr. 271/2014, pronunţată la data de 31 martie 2014 privind persoana condamnată A., şi transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării în România a pedepsei de 12680 de zile de închisoare, aplicată condamnatului prin hotărârile penale menţionate.

În referatul procurorului s-a arătat că prin Adresa nr. x/2016/DEL/EM din data de 11 iulie 2017, Ministerul Justiţiei a transmis documentele privind transferul în România a condamnatului A., în prezent încarcerat într-un penitenciar din Spania, în vederea executării mai multor pedepse cu închisoarea, la care a fost condamnat prin următoarele hotărâri judecătoreşti:

1 - Sentinţa nr. 134/2013 a Judecătoriei Penale nr. 5 din Alicante, pronunţată la data de 15 aprilie 2013 prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 242. 1 din C. pen. spaniol şi la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală prev de art. 178 din C. pen. spaniol, constând în aceea că, la data de 16 iunie 2012, împreună cu numitul B., a acostat-o pe numita C. care se afla la grupul sanitar din staţia de autobuz din Alicante unde, prin ameninţare, victima a fost deposedată de bunuri în valoare de 505 euro pe care le avea în geantă (suma de 130 euro, 2 telefoane şi un iPod), cei doi desfăcându-i apoi nasturii de la cămaşă şi încercând să o introducă într-una din băi, acţiune ce nu a mai fost finalizată datorită rezistenţei victimei.

2 - Sentinţa nr. 408/2013 a .Judecătoriei Penale nr. 1 din Alicante, pronunţată la data de 22 noiembrie 2012, prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 242. 1 din C. pen. spaniol şi la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală prev de art. 147 din C. pen. spaniol, constând în aceea că, la data de 17 iunie 2012, în jurul orelor 2200, a acostat-o pe numita D., împreună cu numitul B., într-o parcare subterană din Alicante, cu scopul de a-i sustrage geanta şi, întrucât victima a opus rezistenţă, cei doi au exercitat acte de agresiune asupra acesteia, până şi-a pierdut starea de conştientă, în cele din urmă reuşind să-i sustragă geanta în care avea bijuterii şi alte bunuri personale (prejudiciu în valoare de 1683 euro). Ca urmare a actelor de agresiune ce au fost exercitate asupra sa, victima a suferit leziuni vindecabile într-un număr de 106 zile îngrijiri medicale.

3 - Sentinţa nr. 153/2013 a Audienţei Provinciale din Murcia, pronunţată la data de 5 iunie 2012, prin care numitul A. a fost condamnat la trei pedepse de câte trei ani închisoare pentru comiterea unui număr de trei infracţiuni de furt cu violenţă, prev. de ar. 237 şi art. 242 alin. (1) din C. pen. spaniol, respectiv la o pedeapsă de un an închisoare şi o pedeapsă de trei ani închisoare, pentru complicitate la două infracţiuni de agresiune sexuală, prev de art. 179 raportat la art. 29 din C. pen. spaniol, constând în aceea că, în dimineaţa zilei de 22 iunie 2012, începând cu ora 0130, condamnatul A. şi numitul B. le-au abordat pe stradă, pe rând, în localitatea Murcia, pe numitele E., F. şi G., au exercitata acte de violenţă asupra acestora şi le-au sustras gentile în care aveau sume de bani, telefoane şi alte bunuri personale. În cazul primelor două victime, cei doi au încercat să întreţină şi raporturi sexuale prin constrângere, nefinalizându-şi acţiunile şi abandonând victimele datorită apropierii unor trecători.

4 - Sentinţa nr. 271/2014 a Audienţei Provinciale din Alicante, secţia nr. 1, pronunţată la data de 31 martie 2014, prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de agresiune sexuală - subtipul viol, prev. de art. 179 şi art. 180 alin. (1) pct. 2 din C. pen. spaniol şi la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea unei infracţiuni de furt prin violenţă (tâlhărie) prev de art. 147 şi 148 alin. (1) din C. pen. spaniol, constând în aceea că, la data de 18 iunie 2012, în jurul orelor 2100, condamnatul A. a acostat-o împreună cu numitul B. pe victima H., în parcarea subterană a imobilului în care aceasta locuia în Alicante, au constrâns-o să le remită suma de 70 euro pe care sus-numita o avea asupra sa, într-un portofel, apoi au condus-o cu forţa într-o zonă mai puţin circulată a parcării şi au obligat-o să întreţină raporturi sexuale şi să le remită şi alte bunuri pe care le avea (telefon, un lănţişor din aur).

Potrivit certificatului emis la data de 15 decembrie 2015 de magistratul judecător I., Galdiz din cadrul Judecătoriei de Supraveghere Penitenciară din Palencia şi fişei de calcul a pedepselor pentru condamnatul A. s-a stabilit o pedeapsă totală de 12.680 zile (echivalând cu 34 ani şi 9 luni) închisoare, ce urmează a fi executată integral la data de 10 martie 2047.

Condamnatul şi-a exprimat acordul pentru continuarea executării pedepselor în România .

Verificările efectuate de procuror în temeiul art. 153 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 302/2004 au relevat faptul că numitul A. nu este în prezent cercetat penal de autorităţile judiciare române .

S-a arătat că faptele pentru care a fost condamnat numitul J. de instanţele din Spania au corespondent în legea penală română respectiv întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

"tâlhărie" prev de ari. 233 raportat art. 234 alin. (1) lit. d) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen. (art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2), (1) lit. e) în C. pen. din 1969), "vătămare corporală" prev de art. 194 alin. (1) lit. b) din din Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen. ("vătămare corporală gravă" prev de art. 182 alin. (1) în C. pen. din 1969), "viol" prev de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen. (art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) în C. pen. din 1969), fiind sancţionată şi tentativa la această infracţiune.

Recunoaşterea şi executarea în România a celor 4 hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele din Alicante şi Murcia nu este contrară principiului non bis in idem şi nu este incident niciun motiv de nerecunoaştere şi neexecutare, dintre cele prevăzute expres în art. 151 alin. (1)-(3) din Legea nr. 302/2004 .

Examinând actele şi lucrările dosarului în strânsă corelare cu dispoziţiile legale (naţionale şi europene) incidente în materie, Curtea a constatat întemeiată sesizarea pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.

Ministerul Justiţiei din România a fost sesizat de către Judecătoria de Supraveghere Penitenciară Nr. 4 din Castilla y Leon, Palencia, Spania cu cererea de transfer într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., în prezent încarcerat în Penitenciarul Duenas Moraleja, Palencia, Spania.

Prin Adresa nr. x/2016/DEL/EM din data de 11 iulie 2017, Ministerul Justiţiei din România a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi cererea de transfer formulată de autoritatea judiciara din Spania, la care au fost ataşate documentele şi informaţiile prevăzute de art. 6 alin. (2) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnare, Strasbourg, 21 martie 1983, respectiv: certificatul emis la data de 15 decembrie 2015, în baza prevederilor art. 4 din Decizia Cadru 2008/909/JAI întocmit de statul emitent, declaraţia persoanei condamnate din care rezultă că este de acord să fie transferat în România, hotărârile de condamnare, respectiv sentinţa Judecătoriei Penale nr. 5 din Alicante, cu nr. 134/2013, pronunţată la data de 15 aprilie 2013, rămasă definitivă la data de 15 aprilie 2013, sentinţa Judecătoriei Penale nr. 1 din Alicante, cu nr. 408/2013, pronunţată la data de 19 noiembrie 2013, rămasă definitivă la data de 19 noiembrie 2013, sentinţa Audienţei Provinciale din Murcia, cu nr. 153/2013, pronunţată la data de 5 iunie 2013, precum şi sentinţa Audienţei Provinciale din Alicante, secţia nr. 1, cu nr. 271/2014, pronunţată la data de 31 martie 2014, hotărâri ce au fost transmise în limba statului emitent şi în limba română, fişa de calcul a pedepselor din care rezultă perioada în care persoana condamnată a fost arestată preventiv şi data de începere a executării pedepsei.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a efectuat verificările prevăzute de art. 153 din Legea nr. 302/2004, modificată, din care au rezultat datele de stare civilă şi identificare ale persoanei condamnate A., fişa de evidenţă emisă de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, fişa de cazier a persoanei condamnate, procesul-verbal întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi din 26 iulie 2017, privind verificările în baza de date ECRIS Global Persons Search şi verificările prevăzute de art. 134 alin. (2) din Legea 302/2004 modificată, reţinând că persoana condamnată A. nu este cercetată penal în prezent în România, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la regula specialităţii.

Instanţa a reţinut că persoana condamnată A. a fost de acord să fie transferată în România şi a solicitat acest lucru, aşa cum rezultă din declaraţia care conţine opinia sa, din care reiese clar că este de acord să fie transferat în România, opinie care rezultă şi din Certificatul emis la data de 15 decembrie 2015 de magistratul judecător I., Galdiz din cadrul Judecătoriei de Supraveghere Penitenciară din Palencia.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

- prin Sentinţa Judecătoriei Penale nr. 5 din Alicante, cu nr. 134/2013, pronunţată la data de 15 aprilie 2013, rămasă definitivă la data de 15 aprilie 2013, s-a dispus condamnarea cetăţeanului român A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de "tâlhărie" prev. de art. 242. 1 din C. pen. spaniol şi la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de "agresiune sexuală" prev. de art. 178 din C. pen. spaniol, în certificatul transmis fiind reţinute următoarele cu privire la încadrările juridice şi sub aspectul situaţiei de fapt:

"În jurul orei 1945 a zilei de 16 iunie 2012, împreună cu B., au abordat-o pe dna C. La toaleta de femei din autogara din Alicante şi, în timp ce A. bloca uşa de la ieşire, victima, pentru a nu fi lovită, le-a înmânat geanta, persoanele condamnate însuşindu-şi 130 de euro, două telefoane şi un mp3 de muzică, ce au fost valorate, toate aceste lucruri, într-o sumă de 505 euro. După aceea, i-au verificat buzunarele, i-au deschis bluza, i-au pipăit sânii şi au încercat să o introducă într-una din toalete, dar nu au reuşit acest lucru.

Natura şi încadrarea juridică a infracţiunii (infracţiunilor), precum şi dispoziţiile legale aplicabile pe baza cărora s-a pronunţat hotărârea judecătorească: furt cu violenţă (tâlhărie) (art. 242 alin. (1) din C. pen.) şi agresiune sexuală (art. 178 din C. pen.)"

- prin Sentinţa Judecătoriei Penale nr. 1 din Alicante, cu nr. 408/2013, pronunţată la data de 19 noiembrie 2013, rămasă definitivă la data de 19 noiembrie 2013, prin care persoana condamnată A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de "tâlhărie" prev. de art. 242. 1 din C. pen. spaniol şi la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 147 din C. pen. spaniol, în certificatul transmis fiind reţinute următoarele cu privire la încadrările juridice şi sub aspectul situaţiei de fapt:

"În jurul orei 22 a zilei de 17 iunie 2012, în garajul din Alicante, acuzaţii au abordat-o pe D., strângând-o de gât în timp ce celălalt încerca să îi ia geanta şi lucrurile de valoare, aceasta căzând la pământ şi fiind dusă de către ambii acuzaţi în alt loc din garaj, pierzându-şi cunoştinţa în timp ce o loveau în continuare şi îi sustrăgeau lucrurile personale în valoare de 1.683 de euro, dna D. suferind daune fizice ce au necesitat de un tratament farmacologic şi care s-au vindecat după 106 zile, dintre care în 40 de zile nu şi-a putut desfăşura activităţile obişnuite, iar precum sechele i-au rămas nişte tulburări pentru stres post-traumatic şi fracturi la cuspizii molari inferiori.

Natura şi încadrarea juridică a infracţiunii (infracţiunilor), precum şi dispoziţiile legale aplicabile pe baza cărora s-a pronunţat hotărârea judecătorească: o infracţiune de furt cu violenţă (tâlhărie) din art. 242 alin. (1) din C. pen. şi o infracţiune de vătămări corporale din art. 147 din C. pen."

- prin Sentinţa Audienţei Provinciale din Murcia, cu nr. 153/2013, pronunţată la data de 05 iunie 2013, prin care persoana condamnată A. a fost condamnat la trei pedepse de câte trei ani închisoare pentru comiterea unui număr de trei infracţiuni de furt cu violenţă, prev. de art. 237 şi art. 242 alin. (1) din C. pen. spaniol, respectiv la o pedeapsă de un an închisoare şi o pedeapsă de trei ani închisoare, pentru complicitate la două infracţiuni de agresiune sexuală prev. de art. 179 raportat la art. 29 din C. pen. spaniol, în certificatul transmis fiind reţinute următoarele cu privire la încadrările juridice şi sub aspectul situaţiei de fapt:

"a) La data de 22 iunie 2012 în jurul orei 1:30 au abordat-o în Piaţa S. Isabel din Murcia pe E.. pen., pe care au dus-o, ţinând de ea, până la o stradă mai puţin luminată, unde B. a strâns-o de gât, iar A. a tras-o de geantă, iar după ce B. i-a dat drumul s-a pus în faţa tui E. şi a început sa o atingă, îndepărtându-se după ce au auzit că trecea cineva prin zonă.

b) în continuare, în jurul 3,30, pe strada x, au surprins-o pe F.., pe care B. a strâns-o de gât, i-a smuls rucsacul, a atins-o, i- a ridicat fusta, i-a pipăit zona genitală, şi a renunţat să mai facă acest lucru atunci când a auzit că trecea cineva prin zonă.

c) în cele din urmă, în jurul orei 6, au oprit-o pe G.. în dreptul blocului nr. 5 de pe strada x, B. şi A. intrând în bloc, acesta trăgând de ea cu atâta putere încât a doborât-o pe G. la pământ, încercând amândoi să îi ia geanta şi târând-o pe jos până ce B. a reuşit să îi ia geanta, iar B. ţinea între timp de uşă şi îi lua obiectele pe care le avea asupra sa, fugind ambii de la locul faptelor atunci când au observat că fuseseră văzuţi de către nişte vecine.

Natura şi încadrarea juridică a infracţiunii (infracţiunilor), precum şi dispoziţiile legale aplicabile pe baza cărora s-a pronunţat hotărârea judecătorească: trei infracţiuni de furt cu violenţă (tâlhărie) din art. 237 şi 242 alin. (1) din C. pen. Complice a două infracţiuni de agresiuni sexuale."

- prin Sentinţa Audienţei Provinciale din Alicante, secţia nr. 1, cu nr. 271/2014, pronunţată la data de 31 martie 2014, prin care persoana condamnată A. a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de agresiune sexuală - subtipul viol, prev. de art. 179 şi art. 180 alin. (1) pct. 2 din C. pen. spaniol şi la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea unei infracţiuni de furt prin violenţă (tâlhărie) prev. de art. 147 şi 148 alin. 1 din C. pen. spaniol, în certificatul transmis fiind reţinute următoarele cu privire la încadrările juridice şi sub aspectul situaţiei de fapt:

"A abordat-o împreună cu un alt bărbat pe o femeia atunci când a ajuns cu maşina la subsolul din garajul blocului în care locuia şi, ameninţând-o, i-au cerut să îi dea banii, nepărându-i suficienţi banii pe care aceasta li i-a dat, aşa că au dus-o într-un loc mai izolat din parcare, unde au trântit-o la pământ şi, după ce au bătut-o, i-au verificat geanta. La un moment dat, colegul său şi-a dat pantalonii jos şi, luând-o amândoi de cap, şi-a introdus penisul în gura victimei. Persoana în cauză a scos un prezervativ şi i i-a dat colegului său, care şi I-a pus, iar atunci când femeia a comentat că avea ciclu şi au verificat că era adevărat, au trântit-o la pământ şi acesta a penetrat-o anal, lovind-o din nou. în cele din urmă, persoana în cauză şi-a pus prezervativul şi a încercat să o penetreze, reuşind, de această dată, să o penetreze vaginal.

Natura şi încadrarea juridică a infracţiunii (infracţiunilor), precum şi dispoziţiile legale aplicabile pe baza cărora s-a pronunţat hotărârea judecătorească: o infracţiune de abuz sexual constitutiv de viol, din art. 179 şi 180 alin. (1) punctul 2 din C. pen., o infracţiune de furt cu violenţă şi intimidare de persoane (tâlhărie), din art. 147 şi 148 alin. (1) din C. pen., şi o infracţiune uşoară (abatere) de vătămări corporale, din art. 617 alin. (1) din C. pen.".

Persoana condamnată A. şi-a exprimat acordul pentru continuarea executării pedepselor în România.

Faptele pentru care cetăţeanul român A. a fost condamnat de către autorităţile judiciare spaniole constituie infracţiuni şi potrivit legii penale române, respectiv "tâlhărie" prev. de art. 233 raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen. (art. 21l alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. e) în C. pen. din 1969), "vătămare corporală" prev. de art. 194 alin. (1) lit. b) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen. ("vătămare corporală gravă" prev. de art. 182 alin. (1) în C. pen. din 1969), "viol" prev. de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen. (art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) în C. pen. din 1969), fiind sancţionată şi tentativa la această infracţiune, fiind astfel îndeplinită condiţia dublei încriminări.

Verificând, pentru infracţiunile reţinute în sarcina persoanei condamnate, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege (art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, modificată), s-a constatat că sunt îndeplinite toate cerinţele legii, iar pedepsele stabilite corespund, atât sub aspectul naturii cât şi sub aspectul regimului, cu pedepsele prevăzute de legea penală română şi nu depăşesc limitele maxime ale pedepselor prevăzute de legea penală română pentru aceleaşi infracţiuni, neimpunându-se, în cauză, adaptarea acestei pedepse.

Persoana condamnată A. a fost de acord să fie transferată în România, astfel încât sunt incidente prevederile art. 157 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, nefiind aplicabilă regula specialităţii.

Condiţiile pentru recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti penale de faţă prevăzute de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a constatat că sunt îndeplinite în cauză.

S-a apreciat că nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 151 din Legea nr. 302/2004, modificată.

Cadrul legislativ aplicabil în materia transferului persoanelor condamnate îl constituie Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate (Strasbourg, 21 martie 1983).

Împotriva Sentinţei penale nr. 39FCJI din data de 11 august 2017 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2017 a formulat cerere de revizuire condamnatul A..

În drept, revizuentul A. şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., învederând că în Spania a avut un concurs de infracţiuni, i-a fost redusă pedeapsa la 20 de ani închisoare, însă în urma recunoaşterii sentinţelor penale de condamnare a fost transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 30 de ani închisoare.

Instanţa de fond a arătat că revizuirea, cale extraordinară de atac destinată înlăturării erorilor de fapt la judecarea unei cauze soluţionate în mod definitiv, nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri penale prin care s-a dispus asupra fondului cauzei, respectiv împotriva hotărârii penale prin care s-a pronunţat o soluţie de condamnare, de achitare, de încetare a procesului penal, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei.

Instanţa de fond a constatat că prin Sentinţa penală nr. 39FCJI din data de 11 august 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul cu nr. x/2017, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi s-a dispus: recunoaşterea sentinţei Judecătoriei Penale nr. 5 din Alicante, cu nr. 134/2013, pronunţată la data de 15 aprilie 2013, rămasă definitivă la data de 15 aprilie 2013, prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 242. 1 din C. pen. spaniol şi la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală prev. de art. 178 din C. pen. spaniol, a sentinţei Judecătoriei Penale nr. 1 din Alicante, cu nr. 408/2013, pronunţată la data de 19 noiembrie 2013, rămasă definitivă la data de 19 noiembrie 2013, prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 242. 1 din C. pen. spaniol şi la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 147 din C. pen. spaniol, a sentinţei Audienţei Provinciale din Murcia, cu nr. 153/2013, pronunţată la data de 5 iunie 2013, prin care numitul A. a fost condamnat la trei pedepse de câte trei ani închisoare pentru comiterea unui număr de trei infracţiuni de furt cu violenţă, prev. de ar. 237 şi art. 242 alin. (1) din C. pen. spaniol, respectiv la o pedeapsă de un an închisoare şi o pedeapsă de trei ani închisoare, pentru complicitate la două infracţiuni de agresiune sexuală, prev. de art. 179 raportat la art. 29 din C. pen. spaniol şi Sentinţa Audienţei Provinciale din Alicante, secţia nr. 1, cu nr. 271/2014, pronunţată la data de 31 martie 2014, prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de agresiune sexuală - subtipul viol, prev. de art. 179 şi art. 180 alin. (1) pct. 2 din C. pen. spaniol şi la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea unei infracţiuni de furt prin violenţă (tâlhărie) prev. de art. 147 şi 148 alin. (1) din C. pen. spaniol, privind persoana condamnată A.; continuarea executării pedepsei totale de 12680 zile de închisoare, într-un penitenciar din România; transferarea persoanei condamnate A., în prezent deţinut în Penitenciarul Duenas Moraleja, Palencia, Spania, într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei totale de 12680 zile de închisoare.

În consecinţă, hotărârea penală care este obiect al revizuirii de faţă nu este o hotărâre prin care instanţa de judecată să se fi pronunţat asupra fondului cauzei, în sensul pronunţării unei hotărâri de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Prin această hotărâre, Curtea de Apel Iaşi, în aplicarea dispoziţiilor cuprinse în Titlul VI din Legea nr. 302/2004, referitoare la recunoaşterea hotărârii penale străine şi transferarea persoanelor condamnate, a recunoscut pe teritoriul României efectele hotărârilor pronunţate de autorităţile judiciare ale unui alt stat membru al UE.

Faptele sau împrejurările ce nu au fost cunoscute de instanţă, la soluţionarea cauzei, trebuie să se refere la netemeinicia hotărârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei şi s-a pronunţat una dintre soluţiile prev. de art. 453 alin. (4) C. proc. pen.

Această condiţie nu este îndeplinită, hotărârea penală atacată prin revizuire soluţionează, în faza de executare, recunoaşterea unor hotărâri penale străine şi transferarea persoanei condamnate, astfel că nu este supusă căii de atac a revizuirii, deşi este o hotărâre penale definitivă, dar prin care nu se dispune asupra fondului cauzei.

În aceste condiţii, s-a apreciat că cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 39FCJI din data de 11 august 2017 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul cu nr. x/2017 este inadmisibilă.

Împotriva Sentinţei penale nr. 22/FCJI din data de 8 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi - CCJI secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen. a formulat apel revizuentul A.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul formulat de revizuentul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă ori numai cu privire la o parte dintre fapte şi făptuitori, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a acţiunii penale, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt şi de drept, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condiţiile şi în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de petent nu îndeplineşte condiţiile art. 452 C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal.

Hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat vizează recunoaşterea unei hotărâri străine, prin care s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-au recunoscut efectele unor sentinţe penale pronunţate de autorităţi judiciare spaniole şi s-a dispus transferarea sa într-un penitenciar din România pentru continuarea executării sancţiunii, sens în care se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 22/FCJI din data de 8 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi - CCJI secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 22/FCJI din data de 8 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi - CCJI secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2019.

Procesat de GGC -LM