Cassation limits: bar on factual re-evaluation in cassation and irrelevance of Constitutional Court ruling on money laundering variant where conviction rests on other statutory modes

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 43 din 14 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. x/2016, între altele, cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru toate infracţiunile şi a C. pen. din 1968, a fost condamnat inculpatul A.:

- pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen. (1969), la pedeapsa de1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. (1969) (cu excepţia dreptului de a alege).

În baza art. 65 alin. (2), (3) C. pen. (1969), nu s-au aplicat pedepse complementare.

- pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. (1969), la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. (1969) (cu excepţia dreptului de a alege).

În baza art. 65 alin. (2), (3) C. pen. (1969) nu s-au aplicat pedepse complementare.

- pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. (1969), la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. (1969) (cu excepţia dreptului de a alege).

În baza art. 65 alin. (2), (3) C. pen. (1969) nu s-au aplicat pedepse complementare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969) s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 35, art. 71 C. pen. (1969) s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. (1969) (cu excepţia dreptului de a alege).

În baza art. 865 C. pen. (1969) s-a anulat beneficiul suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare, stabilită pe un termen de încercare 4 ani şi 8 luni, dispusă prin Sentinţa penală nr. 657 din 13 martie 2013, de Judecătoria Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 644/R din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara.

S-a repus această pedeapsă în individualitatea ei şi s-a constatat că infracţiunile judecate în prezenta speţă şi infracţiunea ce a atras pedeapsa menţionată sunt concurente.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969) s-a contopit pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu cea de 2 ani şi 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. (1969) s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, stabilită pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, dispusă prin Sentinţa penală nr. 61 din 4 februarie 2010, de Judecătoria Caransebeş, definitivă prin Decizia penală nr. 1247/R din 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara şi s-a dispus executarea acesteia.

S-a dispus ca inculpatul să execute pedepsele cumulate de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 6 luni închisoare, în total 3 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 35, art. 71 C. pen. (1969) s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. (1969) (cu excepţia dreptului de a alege).

În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 241/2005, s-au menţinut măsurile asigurătorii, luate prin Ordonanţa nr. 20/P/2015 din 13 februarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatului A.:

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, constituit din teren în suprafaţa de 250 mp, situat intravilan, în Caransebeş, str. x, casa nr. 7, în valoare de 30.000 Euro, la 13 aprilie 2007 (data achiziţiei);

- imobil înscris în cartea funciară nr. x (provenit din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. 12168) a localităţii Caransebeş, constituit din teren în suprafaţă de 7.414 mp, situate în intravilan, în Caransebeş, având edificat pe el construcţii administrative şi social cultural în suprafaţă de 2.061 mp, în valoare de 24.000 Euro, la 16 aprilie 2010 (data achiziţiei);

S-a dispus anularea următoarelor înscrisuri declarate false: Contractul nr. x din 31 iulie 2013, de vânzare a unui cap tractor DAF XF, încheiat cu SC B. SRL, în calitate de cumpărător, şi Contractul nr. x din 31 decembrie 2011, încheiat între SC B. SRL, în calitate de cumpărător, şi SC C. SRL, în calitate de vânzător.

În baza art. 19 alin. (3), (5) şi art. 25 alin. (1), art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 1349 alin. (1)-(2) şi art. 1357 - 1371, art. 1381 - 1395 C. civ. s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi a obligat inculpaţii în solidar, la plata către partea civilă Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în solidar cu persoanele civilmente responsabile SC D. SRL Caransebeş, prin lichidator E., şi F. SRL, prin administrator G., la plata sumei de 187.169 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a constatat că inculpatul A. a acoperit parţial prejudiciul cauzat, ataşându-se la dosarul cauzei, în original, chitanţa seria x 181 nr. x, din data de 16 martie 2015, prin s-a făcut dovada plăţii sumei de 100.000 de RON.

S-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara pentru suma de 100.000 RON, şi s-a mai respins acţiunea civilă şi până la concurenţa sumei de 318.642 RON, reprezentând constituirea de parte civilă în cauză.

A constatat că persoana civilmente responsabilă SC C. SRL este dizolvată şi nu are capacitate de folosinţă, drept pentru care s-a respins acţiunea civilă formulată împotriva sa.

În baza art. 272, art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpatul să plătească suma de 25.000 de RON, cheltuieli judiciare faţă de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că, prin rechizitoriul din 2 martie 2016, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în Dosarul nr. x/2015, şi înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la 8 martie 2016, între alţii, a fost trimis în judecată inculpatul A., sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) - 14 acte materiale, art. 29 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 290 C. pen. (1969) toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În fapt, s-a reţinut, în esenţă, la data de 21 august 2012, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că pe raza judeţului Caraş-Severin au fost identificaţi administratori de societăţi comerciale care au creat şi operaţionalizat un mecanism complex prin care au diminuat masa impozabilă şi valoarea TVA de plată, prejudiciind bugetul consolidat al statului, în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2011, fiind estimat de cca 5 milioane RON.

Diminuarea masei impozabile şi deducerea TVA se realizează printr-un circuit financiar în cadrul căruia mai mulţi agenţi economici emit facturi fictive, pe care nu le declară la organele fiscale, însă acestea sunt înregistrate în contabilitatea celorlalţi agenţi economici din circuit, sub formă de cheltuieli şi TVA deductibil.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin sub nr. x/2012 şi a fost preluat prin Rezoluţia nr. 140/C/2014 din 23 ianuarie 2014 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi înregistrat sub nr. x/2014 la secţia de urmărire penală şi criminalistica.

Au fost identificate următoarele societăţi comerciale cu preocupări pe linia evaziunii fiscale: SC H. SRL, SC D. SRL, SC I. SRL, SC J. SRL şi SC B. SRL.

La dosarul cauzei s-a ataşat Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost audiaţi inculpatul A., martorii G. şi K. şi s-au întocmit expertize tehnico-judiciare în construcţii şi în specialitatea contabilitate, ce au fost suplimentate . S-au depus înscrisuri în probaţiune şi în circumstanţiere, dar şi concluzii scrise.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a arătat că îşi însuşeşte starea de fapt reţinută prin rechizitoriul emis în cauză, cu precizarea că faptele vor fi prezentate numai în esenţa lor şi numai sub aspectele ce sunt relevante pentru stabilirea caracterului infracţional al faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, omise fiind aspectele nerelevante sub acest raport, astfel:

La data de 21 august 2012, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza judeţului Caraş-Severin au fost identificaţi administratori de societăţi comerciale care au creat şi operaţionalizat un mecanism complex prin care au diminuat masa impozabilă şi valoarea TVA de plată, prejudiciind bugetul consolidat al statului, în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2011 fiind estimat de cca 5 milioane RON.

Diminuarea masei impozabile şi deducerea TVA se realizează printr-un circuit financiar în cadrul căruia mai mulţi agenţi economici emit facturi fictive, pe care nu le declară la organele fiscale, însă acestea sunt înregistrate în contabilitatea celorlalţi agenţi economici din circuit, sub formă de cheltuieli şi TVA deductibil.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin sub nr. x/2012 şi a fost preluat prin Rezoluţia nr. 140/C/2014 din 23 ianuarie 2014 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi înregistrat sub nr. x/2014 la secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Din probele administrate în cauză s-a stabilit faptul că SC D. SRL având codul de înregistrare fiscală xxx, a fost înmatriculată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. x/x/2010, atribuit în data de 17 septembrie 2010, are sediul social în localitatea Caransebeş, Str. x, Nr. 7, Judeţ Caraş-Severin. Societatea are un capital social subscris în valoare de 10.000 RON, integral vărsat, compus din 1.000 părţi sociale. Conform documentelor de înfiinţare şi funcţionare s-a constatat faptul că asociat unic şi administrator al acesteia este inculpatul A.. Contribuabilul are ca obiect principal de activitate declarat: 4617 - Intermedieri în comerţul cu produse alimentare, băuturi şi tutun.

SC D. SRL, a declarat, în perioada 2011 - 2012, achiziţii de la partenerul SC C. SRL în valoare totală de 501.877 RON (404.739 baza impozabilă şi 97.138 TVA), sume pe care, partenerul comercial, SC C. SRL, nu le-a declarat în totalitate; în contrapartidă, ca şi livrări SC C. SRL a declarat suma de 18.991 RON, din care 15.315 baza impozabilă şi 3.676 TVA, rezultând o diferenţă de 482.986 RON (389.424 RON baza impozabilă şi 93.462 RON TVA).

SC D. SRL, a declarat, în semestrul 2, an 2011, achiziţii de la partenerul SC F. SRL în valoare totală de 148.887 RON (120.070 baza impozabilă şi 28.817 TVA), în timp ce partenerul comercial, SC F. SRL, în contrapartidă, ca şi livrări, a declarat suma de 520.266 RON, din care 419.569 baza impozabilă şi 100.697 TVA), rezultând o diferenţă de -371.380 RON (299.499 RON baza impozabilă şi -71.880 RON TVA). Deci, SC F. SRL a declarat în semestrul 2/2011 livrări către SC D. SRL mai mari decât achiziţiile declarate de acesta din urmă, cu suma de 371.380 RON (299.499 RON baza impozabilă şi 71.880 RON TVA).

Firmele din dosar şi-au înregistrat în contabilitate facturile fictive de achiziţii, au regularizat TVA deductibilă aferentă facturilor de achiziţie cu TVA de plată şi au dedus cheltuielile cu achiziţiile fictive din profitul impozabil. S-a constatat că multe dintre facturile de cumpărări de bunuri şi servicii nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 155, alin. (5) din C. fisc. şi nu sunt considerate documente justificative.

SC D. SRL, SC C. SRL şi SC F. SRL nu au evidenţa contabilă în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, republicată, astfel încât a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991.

SC D. SRL şi-a înregistrat în contabilitate, în perioada 2 septembrie 2011 - 28 iulie 2012, un număr de 11 (unsprezece) facturi de achiziţie emise de către SC C. SRL în valoare totală de 500.905,22 RON din care a dedus TVA-ul în valoare de 96.949,40 RON şi impozitul pe profit, conform jurnalelor de cumpărări.

Având în vedere faptul că din extrasele de cont ale SC C. SRL nu rezultă că sumele încasate de această societate de la SC D. SRL şi de la alţi plătitori în perioada 2011 - 2012, ar fi fost utilizate în vederea achitării plăţii personalului angajat, al furnizorilor de bunuri şi servicii, al plăţii de impozite şi taxe ale bugetelor locale sau a bugetului general consolidat, s-a procedat la analizarea conţinutului economic al operaţiunilor cuprinse în facturile fiscale, emise de SC C. SRL către SC D. SRL, constatându-se faptul că principalele caracteristici ale acestor operaţiuni sunt: societatea emitentă a facturilor, nu a depus deconturi de TVA şi declaraţii fiscale, sau a declarat sume mai mici, nu a evidenţiat achiziţii de bunuri în perioada vizată sau a fost sume foarte mici, fără relevanţă în verificarea condiţiilor de deductibilitate a TVA din facturi la beneficiar; profitul preconizat înainte de impozitare este nesemnificativ în comparaţie cu valoarea avantajelor fiscale scontate, având în vedere faptul ca SC C. SRL nu a realizat şi declarat profit aferent; majoritatea încasărilor de la SC D. SRL, au fost retrase sub forma de numerar cu scopul "achiziţii cereale" prin aceste tranzacţii sau serii de tranzacţii se eludează obiectul, spiritul şi scopul dispoziţiilor fiscale care s-ar aplica în mod normal; SC D. SRL nu poate justifica achiziţia de bunuri prin alte documente justificative legale, aşa cum prevede expres Codul fiscal.

De asemenea, facturile conţin datele privind expediţia, cele mai multe având menţionate la rubrica "Date privind expediţia":

"L., M.,", facturile fiind ştampilate şi semnate de către furnizor. De asemenea, facturile nu au documentele justificative care să ateste transportul mărfurilor de la vânzător la cumpărător sau prestarea efectivă a serviciilor de transport.

Facturile emise sunt documente care justifică doar scriptic desfăşurarea unor operaţiuni economice între cele 2 societăţi, fără să fie dovedită şi realitatea faptică a efectuării acestora.

A fost încheiat un "Contract de prestări servicii transport din 30 august 2011" în care SC C. SRL are calitatea de prestator, iar SC D. SRL are calitatea de beneficiar al serviciilor de transport. În contract nu sunt specificate persoanele care reprezintă fiecare firmă. Contractul este fictiv, deoarece nu se poate dovedi cu vreun mijloc de probă admis de legislaţia în materie că el ar fi consemnat voinţa reală a părţilor de a contracta, ci, din împrejurările cauzei, rezultă că el era destinat justificării, acoperirii, unor "mişcări de bani"dintr-un patrimoniu în altul.

S-a constatat faptul că livrările de bunuri nu s-au efectuat, neputând fi dovedită realitatea şi materialitatea acestora, şi, cu atât mai mult, nefiind realizate condiţiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor cuprinse în facturi, în valoare totală de 500.905,22 RON, din care 403.955,82 RON reprezintă baza impozabilă şi 96.949 RON TVA. Aceste tranzacţii nu au avut conţinut economic, creându-se astfel avantaje fiscale pentru SC D. SRL.

De asemenea, SC D. SRL şi-a înregistrat în contabilitate, în perioada 9 decembrie 2011 - 30 decembrie 2011, un număr de 3 (trei) facturi de achiziţie emise de către SC F. SRL în valoare totală de 148.886,80 RON din care a dedus TVA-ul în valoare de 28.816,80 RON şi impozitul pe profit, conform jurnalelor de cumpărări

Având în vedere faptul că din extrasele de cont ale SC F. SRL nu rezultă că sumele încasate de această societate de la SC D. SRL şi de la alţi plătitori în perioada 2011 - 2012, ar fi fost utilizate în vederea achitării plăţii personalului angajat, al furnizorilor de bunuri şi servicii, al plăţii de impozite şi taxe ale bugetelor locale sau a bugetului general consolidat, s-a procedat la analizarea conţinutului economic al operaţiunilor cuprinse în facturile fiscale, emise de SC F. SRL către SC D. SRL, constatându-se faptul că principalele caracteristici ale acestor operaţiuni sunt: societatea emitentă a facturilor, nu a depus deconturi de TVA şi declaraţii fiscale, sau a declarat sume mult mai mari, nu a evidenţiat achiziţii de bunuri în perioada vizată sau a fost sume foarte mici, fără relevanţă în verificarea condiţiilor de deductibilitate a TVA din facturi la beneficiar; profitul preconizat înainte de impozitare este nesemnificativ în comparaţie cu valoarea avantajelor fiscale scontate, având în vedere faptul ca SC C. SRL nu a realizat şi declarat profit aferent; majoritatea încasărilor de la SC D. SRL, au fost retrase sub forma de numerar cu scopul "achiziţii cereale" SC D. SRL nu poate justifica achiziţia de bunuri prin alte documente justificative legale, aşa cum prevede Codul fiscal.

Facturile emise sunt, în asemenea condiţii şi în această situaţie, numai nişte documente care justifică doar scriptic desfăşurarea unor operaţiuni economice între cele 2 societăţi, fără să fie dovedită şi realitatea faptică a efectuării acestora.

Facturile conţin datele privind expediţia, cele mai multe având menţionate la rubrica "Date privind expediţia":

"L., M.", facturile fiind ştampilate şi semnate de către furnizor. Facturile nu au documentele justificative care să ateste transportul mărfurilor de la vânzător la cumpărător.

Aferent facturilor de livrare a bunurilor de către SC F. SRL către SC D. SRL nu există nici un contract de livrare bunuri.

În consecinţă, din punct de vedere fiscal, sub aspect probatoriu, este temeinic şi legal să se reţină că livrările de bunuri nu s-au efectuat, că aceste tranzacţii nu au avut conţinut economic, creându-se astfel avantaje fiscale pentru SC D. SRL. Nu erau realizate condiţiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor cuprinse în facturi, în valoare totală de 148.886,80 RON din care 120.070,00 RON reprezintă baza impozabilă şi 28.816,80 RON TVA.

S-a stabilit că valoarea sumelor facturate de către SC C. SRL, 500.905,22 RON, este egală cu valoarea sumelor achitate de către SC D. SRL, înscrise pe ordinele de plată prin conturile bancare deschise la N. SA şi O. şi pe cele şase chitanţe aferente plăţilor efectuate în numerar.

În urma înregistrării facturilor fictive de achiziţie de la SC C. SRL, SC D. SRL a efectuat plata integrală a acestor facturi astfel: 7 plăţi în valoare totală de 478.283 RON efectuate prin banca, din care 6 plăţi în valoare totală de 469.836 RON s-au efectuat de către SC D. SRL în contul x al SC C. SRL, deschis la P. şi o plată în valoare de 8.447 RON în contul deschis la N.; 6 plăţi în valoare totală de 22.622,22 RON efectuate în numerar, cu chitanţă, conform situaţiei prezentate.

Valoarea sumelor facturate de către SC F. SRL, 148.886,80 RON, este egală cu valoarea sumelor achitate de către SC D. SRL înscrise pe ordinele de plată prin contul bancar deschis la N..

În urma înregistrării facturilor fictive de achiziţie de la SC F. SRL, SC D. SRL a efectuat plata integrală a celor 3 facturi, în valoare de 148.886,80 RON, efectuând un număr de 3 (trei) plăţi prin ordine de plată din contul aparţinând SC D. SRL, x în contul SC F. SRL, ambele conturi deschise la N.

S-a procedat la analiza extraselor de cont aferente celor două conturi deţinute de către SC C. SRL şi s-a constatat că sumele încasate de la SC D. SRL în contul facturilor emise de primul, au fost retrase în totalitate (cu excepţia celor încasate în numerar), direct de la ghişeul băncii sau de la ATM, de către numitul L. Astfel s-au efectuat un număr de 11 (unsprezece) retrageri de numerar în valoare totală de 475.250 RON, din care un număr de 6 retrageri în valoare de 467.300 RON de la ghişeul băncii cu justificarea de achiziţii cereale şi un număr de 5 retrageri în valoare de 7.950 RON de la ATM-ul băncii

S-a procedat la analiza extraselor de cont aferente contului deţinut de către SC F. SRL şi s-a constatat că sumele încasate de la SC D. SRL în contul facturilor emise de primul, au fost retrase în totalitate, direct de la ghişeul băncii de către numitul L.. Astfel s-au efectuat un număr de 2 (două) retrageri de numerar în valoare totală de 147.800 RON de la ghişeul băncii cu justificarea de achiziţii cereale.

Cu privire la evidenţierea în contabilitatea societăţii verificate, respectiv SC D. SRL a operaţiunilor desfăşurate cu SC C. SRL, aferente perioadei 2 septembrie 2011 - 14 decembrie 2011, s-au constatat următoarele:

Societatea verificată a evidenţiat în contabilitate, în jurnalele şi deconturile de TVA, în decursul anului 2011, cheltuieli în valoare de 378.900 RON şi TVA deductibilă aferentă în valoare totală de 90.936 RON, după cum urmează:

Societatea verificată a evidenţiat în contabilitate, în jurnalele de TVA şi în deconturile de TVA, cheltuieli şi TVA deductibilă aferentă, cu privire la achiziţii de natura prestărilor de servicii -"transport intern" de la SC C. SRL, în baza a 5 facturi: în decursul lunii septembrie 2011, cheltuieli în valoare de 206.150 RON baza + TVA deductibila în valoare de 49.476 RON, în baza următoarelor facturi fiscale: - factura seria x nr. x din 2 septembrie 2011, reprezentând "transport intern", 17.000 km, preţ unitar 3,80 RON, în valoare de 64.600 RON baza şi TVA 15.504 RON; - factura seria x nr. x din 10 septembrie 2011, reprezentând "transport intern", 18.000 km, preţ unitar 3,80 RON, în valoare de 68.400 RON baza şi TVA 16.416 RON; factura seria x nr. x din 30 septembrie 2011, reprezentând "transport intern", 19.250 km, preţ unitar 3,80 RON, în valoare de 73.150 RON baza TVA 17.556 RON; - în decursul lunii decembrie 2011, cheltuieli în valoare de 79.000 RON baza + TVA deductibilă în valoare de 18.960 RON, în baza următoarelor facturi fiscale: - factura seria x nr. x din 9 decembrie 2011, reprezentând "transport intern", 1 buc., preţ unitar 40.000 RON, în valoare totală de 49.600 RON din care 40.000 RON baza şi TVA 9.600 RON; - factura seria x nr. x din 14 decembrie 2011, reprezentând "transport intern", 1 buc., preţ unitar 39.000 RON, în valoare totala de 48.360 RON din care 39.000 RON baza şi TVA 9.360 RON;

În data de 8 iulie 2014, administratorul societăţii verificate a prezentat Contractul de prestări servicii de transport din 30 august 2011, încheiat de către SC C. SRL, în calitate de Prestator şi SC D. SRL, în calitate de Beneficiar.

Obiectul acestui contract îl reprezintă transportul de mărfuri pe plan intern de la furnizori la Beneficiar, cu livrare în Caransebeş sau Reşiţa. Conform art. IV pct. 4.1, contractul intră în vigoare la data semnării lui legale de către părţile contractante şi până la data de 30 august 2012. Preţul prestaţiei este stabilit la 3,80 RON/km, la care se adaugă TVA.

Societatea verificată a evidenţiat în contabilitate, în jurnalele de TVA şi în deconturile de TVA, cheltuieli şi TVA deductibilă aferentă, cu privire la achiziţii de bunuri (anvelope diferite tipuri şi dimensiuni), de la SC C. SRL, în baza unei facturi, după cum urmează: - în decursul lunii septembrie 2011, cheltuieli în valoare de 93.750 RON baza + TVA deductibila în valoare de 22.500 RON, în baza facturii fiscale seria x nr. x din 15 septembrie 2011, în valoare de 93.750 RON bază şi TVA 22.500 RON, diferite tipuri de anvelope după cum urmează:

"Anvelope semiremorcă 385/65/22,5, în cantitatea de 21 buc., Anvelope cap tractor 315/80/22,5, în cantitatea de 12 buc.; Anvelope camion 265/70/19,5 în cantitatea de 24 buc".

Societatea verificată nu a prezentat notele de recepţie a acestor bunuri şi nici bonuri de consum, sau alt document justificativ privind intrarea în patrimoniul societăţii, aceste achiziţii fiind evidenţiate direct în contul 602.

S-a precizat că facturile fiscale emise de către SC C. SRL, au aplicată o ştampilă cu datele de identificare ale furnizorului, fiind ştampilate şi semnate de către furnizor, având menţionate la rubrica privind expediţia, prin aplicarea unei ştampile, următoarele date:

"L. M.

SC D. SRL, a efectuat plata contravalorii acestor facturi din contul curent, conform OP nr. x din 28 noiembrie 2011, OP nr. x din 29 noiembrie 2011, OP nr. x din 27 decembrie 2011, deschis la N. şi din contul curent deschis la Q., conform OP f.n. din 11 ianuarie 2012; OP fn. din 16 martie 2012; Op f.n din 10 aprilie 2012;

Din verificările suplimentare la SC C. SRL, prin interogarea bazei de date a ANAF, s-au constatat următoarele: asociat şi administrator al societăţii este dl. L.; asociat G.; societatea este declarata inactiv fiscal din data de 28 ianuarie 2013 de către organele de inspecţie fiscală; societatea are/a avut deschise conturi curente la următoarele unităţi bancare: N. SA, R. SA Sucursala Timişoara şi P. SA; în perioada decembrie 2012, la SC C. SRL s-a efectuat un control inopinat de către reprezentanţii Activităţii de inspecţie fiscală din cadrul DGFP Timiş, încheindu-se PV nr. 579/04 decembrie 2012, urmare căruia, au fost constatate o serie de neconcordante între declaraţiile recapitulative şi informative depuse de partenerii de afaceri intracomunitari şi din ţară. Prin adresa nr. x din 06 decembrie 2013, Activitatea de inspecţie fiscală a solicitat la SJIF Timiş, informaţii de tip SCAC/ANTIFRAUDA şi a emis 3 invitaţii pe adresa sediului social declarat şi pe adresele de domiciliu ale asociaţilor/administratorului; în perioada 18 decembrie 2013 - 6 ianuarie 2014, s-a efectuat de către AFPM Timişoara, o inspecţie fiscală- controlul nr. 3, fiind stabilite suplimentar de plata TVA aferenta perioadei 1 iulie 2010 - 30 iunie 2013 şi Profit aferent perioadei 1 iulie 2010 - 30 iunie 2013, fiind întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 6 ianuarie 2014, în baza căruia se constată faptul că la sediul declarat nu a putut fi identificata societatea şi nici actele contabile în vederea efectuării inspecţiei fiscale, iar reprezentanţii legali nu s-au prezentat urmare invitaţiilor trimise, administratorul acesteia sustrăgându-se de la efectuarea controlului;

Acest contribuabil nu a declarat în lista livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii efectuate pe teritoriul naţional/S1 şi S2/2011, livrări către SC D. SRL deşi aceasta evidenţiază achiziţii în valoare de 378.909 RON + TVA 90.936 RON.

Procedându-se la verificarea neconcordanţelor/necorelaţiilor existente în baza de date a ANAF - "Declaraţia 394 - pentru ANUL (All Column Values) (All Column Values) tip operaţiuni L,A,V,C data transfer 4 noiembrie 2014 - a SC D. SRL, s-a constatat că la rândul 7, este cuprinsă o diferenţă de bază impozabilă în valoare de 378.900 RON şi 90.936 RON TVA, în relaţia cu SC C. SRL.

În data de 28 mai 2014, inspectorii antifraudă din cadrul DRAF 5 Deva, s-au deplasat la sediul social declarat al SC C. SRL, fiind întocmit PV nr. x din 28 mai 2014, iar în data de 3 iunie 2014, a fost emisa Invitaţia nr. x din 3 iunie 2014, către administratorul societăţii.

Având în vedere faptul că din extrasele de cont ale SC C. SRL, nu rezultă că sumele încasate de la SC D. SRL şi de la alţi plătitori în perioada 1 noiembrie 2011 - 30 aprilie 2012, au fost utilizate în vederea achitării plăţii personalului angajat, al c/v combustibilului necesar utilizării şi efectuării de transporturi, al furnizorilor de bunuri şi servicii, al plăţii de impozite şi taxe ale bugetelor locale sau a bugetului general consolidat, cât şi faptul că toate sumele încasate de SC C. SRL, în această perioadă au fost ridicate în numerar de la ghişeul unităţii bancare şi ATM-uri în proporţie de 80% în aceeaşi zi în care au fost încasate, în vederea achiziţiei de cereale (chiar şi în perioada de toamnă-iarnă), după analizarea conţinutului economic al operaţiunilor cuprinse în cele 6 facturi fiscale, emise de SC C.

SRL, către SC D. SRL, s-a constatat faptul că principalele caracteristici ale acestor operaţiuni sunt: tranzacţia sau seria de tranzacţii, conduc la obţinerea de avantaje fiscale semnificative pentru SC D. SRL, având în vedere faptul că SC C. SRL nu a dispus şi nu dispune de mijloace materiale şi umane pentru efectuarea prestaţiilor de transport şi nu a efectuat achiziţii de bunuri de natura "anvelopelor" care au fost facturate ulterior SC D. SRL. De asemenea această societate nu a depus deconturi de TVA sau a declarat sume mai mici, nu a evidenţiat consum de carburanţi în perioada vizată sau au fost sume foarte mici fără relevanţă în verificarea condiţiilor de deductibilitate a TVA din facturi la beneficiar; profitul preconizat înainte de impozitare este nesemnificativ în comparaţie cu valoarea avantajelor fiscale scontate, întrucât SC C.

SRL nu a realizat şi declarat profit aferent, conform situaţiei din baza de date a ANAF - "Date privind societatea ce are CUI-ul xxx la data de 4 iulie 2014; în perioada analizata SC C. SRL nu efectuează prin bancă, plaţi către furnizori de bunuri şi servicii decât într-o proporţie foarte mică din sumele încasate (aproximativ 11%), dar în schimb ridică sume foarte mari în numerar din contul bancar cu explicaţia "achiziţii cereale", în condiţiile în care nu deţine în patrimoniu sau prin închiriere, spaţii pentru depozitarea acestor produse; prin aceste tranzacţii sau serii de tranzacţii se eludează obiectul, spiritul şi scopul dispoziţiilor fiscale care s-ar aplica în mod normal;

SC D. SRL nu poate justifica, prestarea efectivă a serviciilor de transport prin alte documente justificative legale, aşa cum prevede Codul fiscal, serviciile fiind enunţate la modul general, fără a fi detaliate cu elemente concrete cu privire la prestator, termene de livrare, tarife practicate, valoarea totală a contractului, costurile reale ale prestării acestora precum şi documente justificative care atestă prestarea şi necesitatea acestora; nu a făcut dovada pe ce trasee s-a efectuat transportul, ce persoane/bunuri au fost transportate, scopul transportului de mărfuri, natura şi cantitatea materialelor transportate;

SC D. SRL nu poate justifica achiziţia de bunuri, cuprinse în facturile emise de/în numele SC C. SRL, prin alte documente justificative legale, aşa cum prevede Codul fiscal; din situaţiile prezentate de SC D. SRL nu reies informaţii cu privire la momentul efectuării prestării fata de cel al facturii în conformitate cu prevederile art. 1341, alin. (1) şi alin. (7) din Codul fiscal; facturile emise sunt documente care justifică scriptic desfăşurarea unor operaţiuni economice între cele 2 societăţi fără ca să se dovedească şi realitatea faptică a efectuării acestora.

Cu privire la evidenţierea în contabilitatea societăţii verificate, a operaţiunilor desfăşurate cu SC F. SRL, aferente perioadei 1 ianuarie 2011 - 7 mai 2014, s-a constatat că societatea verificată a evidenţiat în contabilitate, în jurnalele şi deconturile de TVA, în decursul anului 2011, cheltuieli în valoare de 120.070 RON şi TVA deductibilă aferentă în valoare totală de 28.816,8 RON, după cum urmează:

Societatea verificată a evidenţiat în contabilitate, în jurnalele de TVA şi în deconturile de TVA, cheltuieli şi TVA deductibilă aferentă, cu privire la achiziţii de diverse bunuri (euro-paleţi, lavabilă S. şi foi rigips) la SC F. SRL, în baza unui nr. de 3 facturi, după cum urmează: în decursul lunii decembrie 2011, cheltuieli în valoare de 120.070 RON + TVA deductibilă în valoare de 28.816,80 RON, în baza următoarelor facturi fiscale: factura fiscală seria x nr. x din 9 decembrie 2011, în valoare de 40.670 RON baza şi TVA 9.760,80 RON, cantitatea de 8.300 euro-paleţi, la preţul unitar de 4,9 RON. Societatea verificată a evidenţiat această operaţiune în contul 471, efectuând recepţia ambalajelor la data de 3 ianuarie 2012, conform Notei de recepţie şi constatare diferenţe nr. x; factura fiscală seria x nr. x din 29 decembrie 2011, în valoare de 39.800 RON baza şi TVA 9.552 RON, cantitatea de 200 buc. lavabilă S. 15 L, la preţul unitar de 199 RON. Aceste bunuri au fost recepţionate de către societatea verificată conform Notei de recepţie şi constatare de diferenţe nr. x din 29 decembrie 2011; factura fiscală seria x nr. x din 30 decembrie 2011, în valoare de 39.600 RON bază şi TVA 9.504 RON, cantitatea de 1100 buc. foi rigips, la preţul unitar de 36 RON. Aceste bunuri au fost recepţionate de către societatea verificată conform Notei de recepţie şi constatare de diferenţe nr. x din 30 decembrie 2011;

S-a precizat că facturile fiscale emise de către SC F. SRL au aplicată o ştampilă cu datele de identificare ale furnizorului, fiind ştampilate şi semnate de către furnizor, având menţionate la rubrica privind expediţia, prin aplicarea unei ştampile, următoarele date:

"L. M.

SC D. SRL a efectuat plata contravalorii acestor facturi din contul curent deschis la N., conform OP nr. x din 17 ianuarie 2012, OP nr. x din 17 ianuarie 2012 şi OP nr. x din 12 ianuarie 2012.

Procedând la verificarea legalităţii TVA în amonte cât şi a datelor înscrise şi declarate de către SC T. SRL, în D 394/S2/2011, depusă, la organul fiscal şi înregistrată sub nr. x din 25 ianuarie 2012, s-a constatat că aceasta a declarat o singură achiziţie în semestrul 2 al anului 2011, de la SC U. SRL în valoare de 3.136.477 RON bază şi 752.754 RON TVA.

SC U. SRL a declarat în D 394/S2/2011, depusă, la organul fiscal şi înregistrată sub nr. x din 6 februarie 2012, această livrare către SC T. SRL, însă nu a declarat achiziţii în această perioada, în acest fel TVA din amonte aferente achiziţiilor efectuate de către SC F. SRL respectiv a livrărilor efectuate în această perioadă către SC D. SRL, fiind fără susţinere economică şi fiscală.

Având în vedere faptul că din extrasele de cont ale SC F. SRL nu rezultă că sumele încasate de această societate de la SC D. SRL, în perioada verificată, au fost utilizate în vederea achitării plăţii personalului angajat, al furnizorilor de bunuri care să fi fost ulterior livrate, al plăţii de impozite şi taxe ale bugetelor locale sau a bugetului general consolidat, am procedat la analizarea conţinutului economic al operaţiunilor cuprinse în cele 3 facturi fiscale, emise de SC F. SRL, către SC D. SRL, constatându-se faptul că principalele caracteristici ale acestor operaţiuni sunt: tranzacţia sau seria de tranzacţii, conduc la obţinerea de avantaje fiscale semnificative pentru SC D.

SRL, având în vedere faptul că aceasta nu a efectuat achiziţii de bunuri de natura "euro-paleţi, lavabilă S., foi rigips" care au fost facturate ulterior SC D. SRL. De asemenea această societate nu a depus deconturi de TVA sau a declarat sume mai mici, nu a evidenţiat achiziţii de bunuri în perioada vizată sau au fost sume foarte mici fără relevanţă în verificarea condiţiilor de deductibilitate a TVA din facturi la beneficiar; profitul preconizat înainte de impozitare este nesemnificativ în comparaţie cu valoarea avantajelor fiscale scontate, având în vedere faptul ca SC F.

SRL nu a realizat şi declarat profit aferent; în perioada 12 ianuarie 2012 - 17 ianuarie 2012, totalitatea încasărilor prin contul bancar (prin care s-au derulat majoritatea operaţiunilor de încasări şi plăţi) deschis la N.-agenţia Timişoara 2, au fost retrase sub formă de numerar cu scopul "achiziţiilor de cereale", de către persoane fizice, în condiţiile în care SC F. SRL nu deţine în patrimoniu şi nici sub formă de chirie spaţii de depozitare pentru acest gen de produse; prin aceste tranzacţii sau serii de tranzacţii se eludează obiectul, spiritul şi scopul dispoziţiilor fiscale care s-ar aplica în mod normal;

SC D. SRL nu poate justifica achiziţia de bunuri prin alte documente justificative legale, aşa cum prevede art. 21, alin. (4), lit.

f) din Codul fiscal; din situaţiile prezentate de SC D. SRL nu reies informaţii cu privire la momentul livrării bunurilor fata de cel al facturii în conformitate cu prevederile Codul fiscal; facturile emise sunt documente care justifica scriptic desfăşurarea unor operaţiuni economice între cele 2 societăţi fără ca să se dovedească şi realitatea faptică a efectuării acestora SC D. SRL s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul general consolidat al statului.

Coroborarea informaţiilor prezentate în extrasele de cont analizate, conduc la concluzia potrivit căreia SC C. SRL şi SC F. SRL, funcţionează pe principiul firmelor "fantoma", fiind folosite doar pentru a incasa sume în cont şi a le retrage în numerar.

Astfel, s-au constatat următoarele: din valoarea de 371.876 RON, reprezentând totalitatea încasărilor realizate de către SC C. SRL, în perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2011, de la SC D. SRL, au fost ridicate sume în numerar de către persoane fizice, de regula în aceeaşi zi bancară, în proporţie de aproximativ 99%, iar din suma de 97.960 RON, reprezentând încasări ale SC C. SRL, în perioada 4 ianuarie 2012 - 31 decembrie 2012, de la SC D. SRL, au fost ridicate sume în numerar de către persoane fizice, de regulă în aceeaşi zi bancară, în proporţie de aproximativ 98%; din valoarea de 148.886,8 RON, reprezentând totalitatea încasărilor realizate de către SC F. SRL, în perioada 1 ianuarie 2012 - 31 decembrie 2012, de la SC D. SRL, au fost ridicate sume în numerar de către persoane fizice, de regulă în aceeaşi zi bancară, în proporţie de aproximativ 99%.

Livrarea de bunuri şi servicii de la SC C. SRL către SC D. SRL, nu s-a efectuat, nefiind astfel realizate condiţiile legale necesare pentru deductibilitatea cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente operaţiunilor cuprinse în facturile seria x nr. x din 2 septembrie 2011 în valoare totală de 80.104 RON din care TVA 15.504 RON, factura seria x nr. x din 10 septembrie 2011 în valoare totală de 84.816 RON din care TVA 16.416 RON, factura seria x nr. x din 30 septembrie 2011 în valoare totală de 90.706 RON din care TVA 17.556 RON, factura seria x nr. x din 09 decembrie 2011 în valoare totală de 49.600 RON din care TVA 9.600 RON, factura seria x nr. x din 14 decembrie 2011 în valoare totală de 48.360 RON din care TVA 9.360 RON şi a facturii fiscale seria x nr. x din 15 septembrie 2011 în valoare totală de 116.250 RON din care TVA 22.500 RON, aceste tranzacţii neavând conţinut economic, creându-se astfel avantaje fiscale SC D. SRL.

Livrarea de bunuri de la SC F. SRL, către SC D. SRL nu s-a efectuat, nefiind astfel realizate condiţiile legale necesare pentru deductibilitatea cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente operaţiunilor cuprinse în facturile: seria x nr. x din 9 decembrie 2011, în valoare totală de 50.430,80 RON din care TVA 9.760,80 RON, seria x nr. x din 29 decembrie 2011, în valoare totală de 49.352 RON din care TVA 9.552 RON, seria x nr. x din 30 decembrie 2011, în valoare totală de 49.104 RON din care TVA 9.504 RON, aceste tranzacţii neavând conţinut economic, creându-se astfel avantaje fiscale SC D. SRL.

Este vădit faptul că SC C. SRL şi SC F. SRL sunt doua societăţi folosite de firma din amontele fluxurilor financiare, descrise anterior, pentru a le furniza documente justificative în vederea măririi în mod artificial a cheltuielilor şi a TVA deductibilă cu scopul diminuării obligaţiilor de plată către bugetul de stat. Prin transferul fondurilor încasate, urmate de retragerea în numerar s-a urmărit ruperea fluxului documentelor care ar putea conduce la identificarea originii banilor .

De altfel, sunt probe irefutabile în acest sens şi declaraţiile inculpatului Preda din cursul urmăririi penale, coroborate cu analiza tranzacţiilor financiare ale celor două firme şi cu totală inexistenţa a vreunei activităţi demonstrabile a celor două firme în sensul de a avea activitate sau personal remunerat.

Fictivitatea relaţiilor comerciale a rezultat şi din declaraţiile inculpatului L.

Astfel, nu au putut fi luate în considerare "tranzacţiile economice" consemnate în documentele prezentate de SC D. SRL, întrucât aceste operaţiuni nu reprezintă operaţiuni economice de vânzare-cumpărare de mărfuri sau de prestări servicii de natura transporturilor, ci reprezintă operaţiuni prin care se doreşte disimularea realităţii prin crearea aparentei existente a unor operaţiuni care în fapt nu exista, scopul fiind diminuarea profitului impozabil şi a impozitului pe profit, respectiv a majorării TVA deductibilă şi implicit a diminuării TVA de plata, către bugetul de stat, SC C. SRL şi SC F. SRL, prezentând un comportament fiscal similar firmelor de tip "fantoma".

Prin aceste operaţiuni, SC D. SRL a calculat şi evidenţiat în contabilitate, în baza facturilor care au precizat că emitent/furnizor, SC C. SRL, în conturile de cheltuieli, în deconturile de TVA şi în jurnalele TVA de cumpărări, în bilanţul contabil aferent exerciţiului financiar 2011, cheltuieli care nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal; a calculat şi evidenţiat în contabilitate, în baza facturilor care au precizat ca emitent/furnizor, SC F. SRL, în conturile de cheltuieli, în deconturile de TVA şi în jurnalele TVA de cumpărări, în bilanţul contabil aferent exerciţiului financiar 2011, cheltuieli care nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal.

Având în vedere cele mai sus menţionate, a rezultat că SC D. SRL, prin derularea operaţiunilor descrise, cu bună ştiinţă şi cu intenţie directă, a prejudiciat bugetul statului.

În drept, faptele inculpatului A. constând în aceea că:

- în calitate de administrator la SC D. SRL, în perioada septembrie 2011 - august 2012, a înregistrat, cu ştiinţă, în actele contabile un număr total de 14 facturi fiscale, cunoscând că ele nu reflectau operaţiuni economice reale, deci fără a avea loc vreun transfer de proprietate al bunurilor înscrise în acestea, facturi emise de numitul L. în numele SC C. SRL (facturile seria x nr. x din 2 septembrie 2011, y din 10 septembrie 2011, z din 30 septembrie 2011, w din 9 decembrie 2011, t din 14 decembrie 2011 şi r din 15 septembrie 2011, seria x nr. x din 30 mai 2012, seria x nr. x din 25 iulie 2012, y din 26 iulie 2012, z din 27 iulie 2012, w din 28 iulie 2012), respectiv SC F. SRL (facturile seria x nr. x din 9 decembrie 2011, y din 29 decembrie 2011 şi z din 30 decembrie 2011), cu scopul diminuării bazei de calcul pentru impozit pe profit şi TVA, prejudiciind bugetul de stat realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (14 acte materiale).

- în calitate de administrator al SC D. SRL, în perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2012, a dispus efectuarea de transferuri bancare din conturile societăţii pe care o administrează în conturile SC C. SRL şi SC F. SRL a sumei totale de 627.169 RON, ceea ce reprezintă o parte din contravaloarea facturilor fiscale fictive înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii al cărei administrator este, cunoscând că banii provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în scopul disimulării originii ilicite al acestora, bani ce au fost apoi ridicaţi în numerar, fără vreo justificare legală, de către reprezentanţii societăţilor menţionate, şi apoi predaţi inculpatului în numerar realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălarea banilor, faptă prevăzută de art. 29 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

- în calitate de administrator al SC D. SRL, A. a întocmit şi semnat în fals Contractul de prestări servicii de transport din 30 august 2011", încheiat de către SC C. SRL, în calitate de"Prestator" şi SC D. SRL, în calitate de:

"Beneficiar", având ca obiect transportul de mărfuri pe plan intern de la furnizori la Beneficiar, cu livrare în Caransebeş sau Reşiţa, contract care intra în vigoare la data semnării lui legale de către părţile contractante şi până la data de 30 august 2012, preţul prestaţiei fiind stabilit la 3,80 RON/km, la care se adaugă TVA, contract care nu are la bază operaţiuni comerciale reale, deşi avea reprezentarea lipsei intenţiei părţilor de a se oblige contractual şi a fictivităţii obiectului convenţiilor, înscris pe care ulterior l-a folosit prin înregistrarea în contabilitate în vederea sustragerii de la plata obligaţiilor fiscal datorate bugetului de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. (1969).

Toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., lege mai favorabilă sub aspectul tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni.

În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală şi de fals material în înscrisuri sub semnătură privată atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective.

1. Evaziunea fiscală.

Potrivit normelor fiscale din România, în preţul de vânzare al unui bun pe teritoriul naţional este inclus automat TVA-ul, la "vânzarea"(doar scriptică) societăţile fantomă pun în circuit această taxă, iar societăţile beneficiare care înregistrează în evidenţele contabile o achiziţie internă, au posibilitatea să o deducă din TVA-ul colectat cu ocazia vânzării mărfii propriilor clienţi. În acest mod rezultă un TVA de plată la bugetul consolidat al statului sensibil micşorat, diferenţa rezultată fiind însuşită şi împărţită de participanţii la comiterea infracţiunii.

Pentru a crea o situaţie de fapt diferită de cea reală, inculpatul A. a înregistrat în contabilitate facturi fiscale false, ce figurau ca fiind emise de societăţile comerciale înregistrate în România, şi care nu reflectau realitatea întrucât raportul comercial atestat de acele facturi nu a existat în realitate, însă datorită faptului că în preţul cu care erau achiziţionate acele bunuri era inclus TVA-ul, avea posibilitatea deducerii lui, rezultând acea diminuare a TVA-ului ce trebuia achitat statului.

2. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată.

În prezenta cauză, cei doi inculpaţi au procedat la întocmirea şi semnarea în fals a Contractului de prestări servicii de transport din 30 august 2011", încheiat de SC C. SRL, în calitate de "Prestator", reprezentată de inculpatul L. şi SC D. SRL, în calitate de "Beneficiar", reprezentată de A. având ca obiect transportul de mărfuri pe plan intern de la furnizori la Beneficiar, cu livrare în Caransebeş sau Reşiţa, contract care intra în vigoare la data semnării lui legale de către părţile contractante şi până la data de 30 august 2012, preţul prestaţiei fiind stabilit la 3,80 ron/km, la care se adaugă TVA, contract care nu are la bază operaţiuni comerciale reale şi care a fost înregistrat în contabilitate pentru a crea aparenţa de legalitate a operaţiunilor economice pretins derulate. Este un fals prin contrafacere.

3. În ceea ce priveşte infracţiunea de spălarea banilor, procesul de spălare a banilor urmărit de inculpaţi s-a realizat în trei etape care au cuprins totalitatea tranzacţiilor succesive efectuate după cum urmează:

- Plasarea - a reprezentat separarea sumei infracţionale rezultate din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (prin creşterea nejustificată a cheltuielilor, constând în evidenţierea în actele contabile şi în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale), respectiv sumele înscrise pe facturile decontate prin transfer bancar (diminuată de comisioanele bancare), în vederea efectuării în continuare a transferurilor succesive a sumei supuse procesului de spălare.

Prin suma care a făcut obiectul spălării de bani trebuie să se înţeleagă suma transferată ilicit în baza contractelor de prestări servicii, ce au generat raporturi comerciale fictive; înregistrarea acestora în contabilitate a reprezentat infracţiunea mijloc de evaziune fiscală, ca urmare întreaga sumă transferată ilegal prin conturi a făcut obiectul spălării banilor, nu numai suma reprezentând efectul fiscal al înregistrării în contabilitate a unor operaţiuni nereale.

- Stratificarea - a reprezentat procesul de mişcare a sumei reprezentând valoarea facturilor fiscale din conturile SC D. SRL, spre conturile bancare ale societăţilor implicate în cauză, respectiv SC C. SRL şi SC DDD C. SRL şi implicit, separarea veniturilor de sursa lor prin crearea rulajelor în cont.

- Integrarea - a urmărit furnizarea unei aparente legalităţi privind sumele virate de SC D. SRL spre conturile bancare ale societăţilor implicate în cauză prin întocmirea documentelor justificative privind respectivele sume încasate (contracte de prestări servicii şi facturi aferente acestora, în realitate nefiind prestate aceste servicii), şi în final, încheierea procesului de spălare a banilor, prin revenirea sumelor spălate în posesia inculpaţilor, prin ridicarea în numerar din conturile bancare ale societăţilor implicate, precum şi de la dispozitivele ATM .

Faptele au fost probate prin următoarele mijloace de probă: procese-verbale de control ale inspectorilor din cadrul ANAF; proces-verbal de sesizare; raport de constatare tehnico ştiinţifică din cursul urmăririi penale şi rapoartele de expertiză tehnico-judiciară din faza judecăţii; declaraţiile inculpaţilor din cursul urmăririi penale; declaraţii de martori din cursul urmăririi penale şi din etapa judecăţii în primă instanţă; recunoaşterea probatoriului şi a stării de fapt ce a avut loc atunci când inculpatul L. a uzat de procedura simplificată;

În latura civilă, prin Adresa nr. x din 9 decembrie 2015, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 199.588 RON reprezentând prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat, cu precizarea că ANAF îşi rezervă dreptul ca, pe baza probatoriului administrat în cauză, să modifice cuantumul sumei. În adresă se menţionează faptul că la suma reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat se adaugă obligaţiile fiscale accesorii, obligaţii ce se vor calcula în conformitate cu legislaţia fiscală, fiind datorate de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data executării integrale a plăţii.

ANAF s-a constituit parte civilă cu suma de 199.588 RON având în vedere doar prejudiciul stabilit de către inspectorii antifraudă din cadrul ANAF DRAF 5 Deva, adresa de constituire fiind anterioară prejudiciul stabilit de către specialistul antifraudă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, care a stabilit un prejudiciu de 209.610 RON.

Finalmente, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a fost precizată pentru suma de 318.642 RON, în cursul judecăţii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, întrucât luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, prin Ordonanţa nr. 20/P/2015 din data de 13 februarie 2015 s-a dispus de către procuror luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând numitului A.: imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, constituit din teren în suprafaţa de 250mp situat intravilan, în Caransebeş, str. x, casa nr. 7, în valoare de 30.000 Euro la 13 aprilie 2007 (data achiziţiei); imobil înscris în cartea funciară nr. x (provenit din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. 12168) a localităţii Caransebeş, constituit din teren în suprafaţă de 7.414 mp situate în intravilan, în Caransebeş, având edificat pe el construcţii administrative şi social cultural în suprafaţă de 2.061 mp, în valoare de 24.000 Euro la data achiziţiei (16 aprilie 2010).

Aceste măsuri asigurătorii au fost menţinute de către instanţă în vederea acoperirii şi recuperării prejudiciului cauzat de inculpat.

S-a ţinut cont de faptul că inculpatul A. a acoperit parţial prejudiciul cauzat ataşând la dosarul cauzei, în original, chitanţa seria x 181 nr. x din data de 16 martie 2015, prin s-a făcut dovada plăţii sumei de 100.000 de RON.

Inculpatul nu a acoperit integral prejudiciul cauzat bugetului de stat, pentru a putea beneficia de dispoziţiile legii speciale privind cauzele de reducere a pedepsei sau de neurmărire, respectiv de încetare a procesului penal.

Acest prejudiciu, stabilit corect de către expertul desemnat de instanţă, nu este de 100.000 RON, ci este de 287.169 RON potrivit lucrărilor expertizei şi suplimentului la expertiză aflate la dosarul cauzei.

Prima instanţă a individualizat pedepsele reţinând dispoziţiile art. 74, 76 C. pen. (1969) respectiv atitudinea sa, inculpatul recuperând parţial prejudiciul cauzat, timpul scurs de la data săvârşirii faptelor şi până la pronunţarea sentinţei, un timp considerabil, de cca 6 ani de zile, ce nu mai recomandă şi nu mai permite pedepsirea grea a inculpatelor.

Împotriva hotărârii menţionate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, inculpatul A., partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi SC B. SRL au declarat apel.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a criticat hotărârea ca nelegală deoarece instanţa de fond nu a respectat Decizia nr. 21/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată şi prin condamnarea inculpatului L. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată; a omis să se pronunţe asupra infracţiunii de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată şi asupra infracţiunii de complicitate la spălarea banilor prevăzută de art. 26 C. pen. 1968 (actual art. 48 C. pen.) raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 pentru care inculpatul L. a fost trimis în judecată; nu a dispus anularea Contractului de prestări servicii de transport din 30 august 2011, încheiat de către SC C. SRL, în calitate de prestator şi SC D. SRL în calitate de beneficiar, dispunând în mod eronat anularea Contractului nr. x din 31 iulie 2013 de vânzare a unui cap tractor DAF XF încheiat cu SC B. SRL şi a Contractului nr. x din 31 decembrie 2011 încheiat între SC B. SRL în calitate de cumpărător şi SC C. SRL, în calitate de vânzător.

La termenul de judecată din 11 septembrie 2018, procurorul şi-a extins motivele de apel şi cu privire la operaţiunea de contopire a pedepselor cu privire la inculpatul L.

Inculpatul A. a solicitat, în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare, făcându-se aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; în subsidiar, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate cu consecinţa achitării, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunile la care a fost condamnat de către instanţa de fond.

A susţinut că hotărârea atacată nu este motivată nici în soluţionarea laturii penale şi nici cu privire la latura civilă, instanţa de fond "însuşindu-şi rechizitoriul", contribuţia primei instanţe constând în referiri cu privire la înlăturarea apărărilor inculpatului în privinţa laturii penale.

A invocat greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în condiţiile inexistenţei unui circuit economic ulterior care să fi fost imputat inculpatului, întrucât această infracţiune nu trebuie reţinută automat în sarcina autorului infracţiunii din care provin bunurile şi revine organelor judiciare în a decide în situaţii concrete dacă aceasta este suficient individualizată.

Totodată, a invocat greşita individualizare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), contrar celor statuate prin Decizia nr. 21/2017 a ICCJ - recurs în interesul legii; greşita revocare a beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 61/2010 a Judecătoriei Caransebeş, definitivă prin decizia penală 1247/R/2010 a Curţii de Apel Timişoara; greşita soluţionare a pluralităţii de infracţiuni regăsite în persoana sa, fiind dispusă spre executare alăturat o pedeapsă rezultanta fără a fi repuse în individualitate pedepsele componente şi înlăturat sporul; greşita dispoziţie de anulare a unui contract de vânzare între SC B. SRL şi SC C. SRL, pentru raţiunea că această stare de fapt nu se regăseşte în obiectul judecăţii, astfel cum a fost el stabilit de către procuror prin rechizitoriu.

În argumentare, inculpatul a susţinut că, în ceea ce îl priveşte, soluţia este netemeinică deoarece s-a reţinut că SC D. SRL - al cărei administrator este - a înregistrat în contabilitate facturi fiscale fictive, în realitate neexistând raporturi comerciale derulate cu SC C. SRL şi nici cu SC F. SRL.

În justificarea acestui punct de vedere, au fost invocate imperfecţiuni de formă ale documentelor fiscale şi pe aprecieri de ordin subiectiv asupra capacităţii comercianţilor de a furniza respectiv, de a recepţiona mărfurile şi serviciile facturate.

În ceea ce priveşte SC D. SRL, aprecierea este echivocă, încadrând în categoria achiziţiilor fictive, mărfurile şi serviciile furnizate de SC C. SRL şi SC F. SRL, fără a se urmări şi a se face referiri cu privire la împrejurările de fapt din cuprinsul cărora rezultă neîndoios că mărfurile şi bunurile achiziţionate au fost introduse într-un circuit economic ulterior (revândute) de către el.

Se creează o majoră şi nepermisă contradicţie între nevalabilitatea achiziţiilor şi valabilitatea tranzacţiilor ulterioare cu mărfurile achiziţionate.

De asemenea, în justificarea caracterului fictiv al serviciilor prestate constând în transport de mărfuri se argumentează caracterul fictiv prin lipsa CMR, cu toate că în speţă este vorba de transport intern de mărfuri, efectuat pe baza unui contract de transport încheiat între părţi.

S-a ignorat, fără vreo justificare legală, opinia exprimată de către expertul-asistent din cuprinsul căreia rezultă că în materia transportului intern de mărfuri, în cazul încheierii unui contract de transport nu este necesară întocmirea CMR.

Indiferent de lipsurile pe care unele dintre documente le prezintă, ele nu pot duce la concluzia că operaţiunile comerciale sunt fictive şi prin urmare să ducă la reţinerea în sarcina sa a infracţiunii de evaziune fiscală şi a celei de spălare de bani.

Aşa-zisul prejudiciu reţinut de către instanţa de fond este imposibil de a fi cuantificat din examinarea probelor administrate şi aceasta deoarece, în opinia expertului desemnat de instanţă, acesta ar fi în sumă totală de 157.297 RON, iar în opinia expertului-asistent de 49.673 RON, valori total diferite faţă de pretenţiile părţii civile.

Prin Decizia penală nr. 915/A din 18 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, inculpatul A., partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi SC B. SRL, împotriva sentinţei penale nr. 43 din data de 14 martie 2018 a Tribunalului Caraş-Severin, a fost desfiinţată sentinţa atacată şi, în rejudecare:

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), a art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. (1969), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată.

S-a constatat că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 657 din 13 martie 2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosar nr. x din 2012, definitivă prin Decizia penală nr. 644/R din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara.

În baza art. 865 raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), s-a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare, dispusă prin Sentinţa penală nr. 657 din 13 martie 2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosar nr. x din 2012, definitivă prin Decizia penală nr. 644/R din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara.

S-a menţinut anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 61 din data de 4 februarie 2010 a Judecătoriei Caransebeş, definitivă prin Decizia nr. 1247 din 06 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente de:

- 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 61 din data de 4 februarie 2010 a Judecătoriei Caransebeş, definitivă prin Decizia nr. 1247 din data de 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;

- 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 657 din 13 martie 2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 644/R din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002;

- 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 657 din 13 martie 2013 a Judecătoriei Timişoara în Dosar nr. x din 2012, definitivă prin Decizia penală nr. 644/R din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;

- 2 luni spor;

A fost înlăturat provizoriu sporul de 2 luni închisoare.

În baza 36 alin. (1) C. pen. (1969) şi art. 34 lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele de: 6 luni închisoare (aplicată prin Sentinţa penală nr. 61 din 4 februarie 2010 a Judecătoriei Caransebeş, definitivă prin decizia nr. 1247 din 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara); 6 luni închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare (aplicate prin sentinţa penală nr. 657 din 13 martie 2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 644/R din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara) cu cele două de pedepse de câte 1 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin prezenta decizie, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, inculpatul A., urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare, în regim privativ de libertate.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. (1969) (cu excepţia dreptului de a alege).

În temeiul art. 10 din Legea nr. 241/2005, s-au menţinut măsurile asigurătorii, luate prin ordonanţa nr. 20/P/2015 din data de 13 februarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatului A.:

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Caransebeş, constituit din teren în suprafaţa de 250mp, situat intravilan, în Caransebeş, str. x, casa nr. 7, în valoare de 30.000 Euro, la 13 aprilie 2007 (data achiziţiei);

- imobil înscris în cartea funciară nr. x (provenit din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. 12168) a localităţii Caransebeş, constituit din teren în suprafaţă de 7.414 mp, situate în intravilan, în Caransebeş, având edificat pe el construcţii administrative şi social cultural în suprafaţă de 2.061 mp, în valoare de 24.000 Euro, la 16 aprilie 2010 (data achiziţiei);

S-a dispus anularea contractului de prestări servicii de transport din 30 noiembrie 2011 încheiat între SC C. SRL, în calitate de prestator şi SC D. SRL în calitate de beneficiar.

În baza art. 19 alin. (3), (5) şi art. 25 alin. (1), art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 1349 alin. (1)-(2) şi art. 1357 - 1371, art. 1381 - 1395 C. civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi au fost obligaţi în solidar ambii inculpaţi, inculpatul A. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC D. SRL Caransebeş, prin lichidator E. şi inculpatul L. în solidar şi partea responsabilă civilmente F. SRL, prin administrator G., la plata sumei de 187.169 RON, cu titlu de despăgubiri civile plus dobânzile legale aferente, către partea civilă Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

S-a constatat că inculpatul A. a achitat parţial prejudiciul cauzat, respectiv suma de 100.000 RON, potrivit chitanţei seria x 181 nr. x, din 16 martie 2015.

S-au respins în rest pretenţiile civile.

S-a constatat că persoana civilmente responsabilă SC C. SRL este dizolvată şi nu are capacitate de folosinţă şi s-a respins acţiunea civilă formulată împotriva sa.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 25.000 de RON, cheltuieli judiciare faţă de stat la prima instanţă.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut, contrar susţinerilor inculpatului A., că modalitatea de săvârşire a faptelor este descrisă în sentinţa atacată, stare de fapt care rezultă din ansamblul probelor administrate, astfel cum sunt analizate de instanţa de fond, analiză pe care instanţa de apel şi-a însuşit-o.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, la instanţa de fond şi instanţa de apel, inculpatul A. a susţinut că este nevinovat, arătând că operaţiunile au fost reale, iar plăţile le-a făcut interbancar.

S-a arătat că susţinerile inculpatului A. sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză din care rezultă starea de fapt astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu şi reţinută de instanţa de fond, iar inculpatul L. a relatat amănunţit modul cum s-a desfăşurat activitatea infracţională, iar în considerentele sentinţei, instanţa de fond a motivat temeinic de ce a înlăturat apărările inculpatului.

În ce priveşte fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, având în vedere decizia nr. 21/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a constatat că prima instanţă, în mod greşit, l-a condamnat pe inculpat.

În speţă, cu privire la fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), s-a reţinut că între SC D. SRL, reprezentată de inculpatul A., în calitate de beneficiar, şi SC C. SRL, reprezentată de inculpatul L., în calitate de prestator, s-a întocmit şi semnat în fals contractul de prestări servicii de transport din 30 august 2011, având ca obiect transportul de mărfuri pe plan intern de la furnizori la beneficiar, cu livrare în Caransebeş sau Reşiţa, contract care intra în vigoare la data semnării lui legale de către părţile contractante şi până la data de 30 august 2012, preţul prestaţiei fiind stabilit la 3,80 ron/km, la care se adaugă TVA, contract care nu are la bază operaţiuni comerciale reale, inculpaţii având reprezentarea lipsei intenţiei de se obliga contractual şi a fictivităţii obiectului convenţiilor, înscris care ulterior a fost folosit prin înregistrarea în contabilitate în vederea sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.

În raport de Decizia nr. 21/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, această faptă constituie numai infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel încât pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se impune achitarea în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Cu privire la faptele de evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată, reţinute în sarcina inculpatului A., din probele administrate în cauză (procese-verbale de control ale inspectorilor din cadrul ANAF, declaraţii inculpaţi, declaraţii martori, raport de constatare tehnico ştiinţifică, rapoarte de expertiză tehnico juridică) rezultă că inculpatul a săvârşit aceste fapte, aşa cum au fost descrise în actul de sesizare, instanţa de fond arătând în considerentele sentinţei, modalitatea de comitere a acestor fapte. De altfel, aşa cum s-a arătat, inculpatul L. a relatat amănunţit activitatea ilicită săvârşită.

Ca atare, au fost apreciate ca neîntemeiate solicitările inculpatului A. de trimitere a cauzei spre rejudecare şi de achitare în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., pentru faptele de evaziune fiscală şi spălare de bani.

În ce priveşte susţinerea parchetului că instanţa de fond nu a dispus condamnarea inculpaţilor şi pentru fapta de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, Curtea a constatat că, în considerente, judecătorul fondului a reţinut şi a descris fapta de spălare de bani, însă în minută şi dispozitiv, probabil din eroare, a menţionat doar art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, în cazul inculpatului A..

Prin urmare, s-a apreciat că se impune a se dispune condamnarea inculpatului A. şi pentru fapta de spălare de bani, în formă continuată prevăzută de art. 29 lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În ce priveşte individualizarea pedepselor, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (1969), respectiv gradul de pericol ridicat al faptelor săvârşite, valorile sociale încălcate prin comiterea acestor fapte, valoarea mare a prejudiciului cauzat bugetului de stat, împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, a negat comiterea faptelor, a achitat 100.000 RON din prejudiciul cauzat, împrejurări ce constituie potrivit art. 74 alin. (2) lit. c) C. pen. (1969), circumstanţe atenuante judiciare, şi care au fost reţinute în favoarea inculpatului.

Având în vedere acestea, instanţa de apel a considerat că aplicarea unor pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 76 lit. c) C. pen. (1969) este în măsură să asigure atingerea scopului, respectiv reeducarea inculpatului şi prevenirea comiterii de noi fapte penale.

În continuare, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., din fişa de cazier judiciar a rezultat că acesta a mai fost anterior condamnat pentru alte fapte penale, faptele din prezenta cauză, fiind concurente cu cele pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 657 din 13 martie 2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosar nr. x din 2012, definitivă prin Decizia penală nr. 644/R din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Tot din fişa de cazier judiciar a rezultat că prin Sentinţa penală nr. 61 din 04 februarie 2010 a Judecătoriei Caransebeş, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1247 din 6 decembrie 2010 a Curţii de apel Timişoara, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendare ce a fost anulată prin Sentinţa nr. 657 din 13 martie 2013 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 644/R din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara.

Verificând sentinţa atacată, Curtea a constatat că judecătorul de fond a efectuat greşit operaţiunea de contopire a pedepselor. Astfel, în mod greşit s-a dispus, într-o primă etapă, contopirea pedepselor aplicate în prezenta cauză, deşi inculpatul A. a săvârşit faptele deduse judecăţii în concurs cu alte fapte pentru care au intervenit hotărâri definitive de condamnare. În situaţia în care infractorul a fost anterior condamnat pentru un concurs de infracţiuni, iar ulterior este judecat pentru una sau mai multe infracţiuni concurente se contopesc pedepsele stabilite pentru infracţiuni concurente şi nu rezultanta pentru o parte din infracţiunile concurente cu pedeapsa sau pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente judecate ulterior. Deci, întotdeauna contopirea are loc între pedepsele stabilite pentru fiecare infracţiune concurentă şi nu între pedepsele rezultante ale unor infracţiuni săvârşite în concurs.

De asemenea, în mod greşit judecătorul fondului a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 61 din 4 februarie 2010 a Judecătoriei Caransebeş, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1247 din 6 decembrie 2010 a Curţii de apel Timişoara, întrucât aceasta a fost anulată prin Sentinţa penală nr. 657 din 13 martie 2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosar nr. x din 2012, definitivă prin Decizia penală nr. 644/R din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara. Anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie un remediu procesual, având ca scop desfiinţarea dispoziţiei de suspendare, ca şi când nu ar fi fost dispusă, făcând să dispară termenele de încercare.

Întrucât ca urmare a anulării suspendării condiţionate dispare termenul de încercare, nu se mai poate reţine că faptele ce fac obiectul prezentei cauze au fost comise în termenul de încercare a executării pedepsei suspendate condiţionat. Astfel a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 42/2008 pronunţată în recurs în interesul legii, stabilind că în cazul concomitenţei dispoziţiilor anulării şi revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, instanţa de judecată, în respectarea principiului legalităţii pedepsei, trebuie să aplice cu prioritate soluţia anulării suspendării condiţionate a executării.

În continuare, în mod greşit judecătorul de fond a dispus anularea Contractului nr. x din 31 iulie 2013 de vânzare a unui cap tractor DAF XF încheiat cu SC B. SRL, în calitate de cumpărător, şi a contractului nr. x din 31 decembrie 2011 încheiat între SC B. SRL în calitate de cumpărător şi SC C. SRL, în calitate de vânzător, întrucât aceste contracte nu au tăcut obiectul prezentului dosar.

În cauză, s-a reţinut că între SC D. SRL, reprezentată de inculpatul A., în calitate de beneficiar, şi SC C. SRL, reprezentată de inculpatul L., în calitate de prestator, s-a întocmit şi semnat în fals contractul de prestări servicii de transport din 30 august 2011, astfel că acest contract trebuia anulat.

Cu privire la latura civilă, Curtea a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că prejudiciul cauzat este cel stabilit prin raportul de expertiză şi suplimentul la expertiză, efectuate în faza de judecată, respectiv în sumă de 287.169 RON. Din această sumă, corect s-a reţinut că inculpatul A. a achitat suma de 100.000 RON, potrivit chitanţei seria x 181 nr. x din data de 16 martie 2015, rămânând o diferenţă de 187.169 RON. Însă, s-a apreciat că, în mod, greşit prima instanţă nu a acordat şi dobânzile legale aferente, potrivit Codului de procedură fiscală.

Curtea a apreciat ca nereală susţinerea inculpatului A. că prima instanţă a reţinut în considerente o sumă de bani şi în dispozitiv a acordat o altă sumă. În considerente, instanţa de fond a arătat suma cu care Statul Român prin DGRFP Timişoara s-a constituit parte civilă (precizată în faza de judecată), însă a menţionat că prejudiciul real cauzat este cel stabilit în raportul de expertiză şi suplimentul la expertiză efectuate în cursul cercetării judecătoreşti.

În ce priveşte măsurile asigurătorii, Curtea a arătat că luarea acestor măsuri este obligatorie potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005, astfel că în mod corect au fost menţinute.

Împotriva Deciziei penale nr. 915/A din 18 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat V., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

Recurentul inculpat a solicitat, admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., respectiv de art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), a art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. (1969), cu consecinţa omiterii soluţionării acţiunii civile.

Susţinând că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, în dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie, ce cuprinde raportări la situaţia de fapt, inculpatul A. arată, în esenţă, că:

- a procedat la înregistrarea în contabilitate a unor facturi legal şi corect emise pentru achiziţiile de bunuri şi servicii, fiind esenţialmente greşit raţionamentul deductiv care a generat reţinerea, atât în rechizitoriu cât şi în hotărârile atacate, a concluziei că lipsa unor alte documente justificative a achiziţiilor de bunuri şi a prestărilor de servicii determină caracterul fictiv al operaţiunii comerciale pentru care au fost emise facturi fiscale înregistrate în contabilitate; din expertiza contabilă efectuată în cauză, precum şi din răspunsul formulat la obiecţiunile la aceasta rezultă că, în perioada de interes, societăţile emitente ale facturilor apreciate că nu au la bază operaţiuni comerciale reale au fost înregistrate în scopuri de TVA şi nu au fost declarate inactive. Ca atare, întrunirea tuturor condiţiilor de formă atât din partea SC D. SRL, cât şi din partea emitentului facturilor şi identificarea mărfurilor transportate şi achiziţionate în evidenţele respectivei societăţi comerciale nu are relevanţă penală.

- infracţiunea de spălare a banilor, astfel cum a fost reţinută prin decizia atacată, ca efect al Deciziei nr. 418/2018 a Curţii Constituţionale, forma regăsită în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 nu mai este prevăzută de legea penală, având în vedere timpul scurs de la data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 625 din 19 iulie 2018 şi până la data pronunţării deciziei atacate 18 septembrie 2018 - termenul de 45 de zile fiind evident depăşit.

- în ceea ce priveşte reţinerea în sarcina inculpatului a săvârşirii infracţiunii în formele regăsite în art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, a susţinut că se impun a fi aplicate atât dispozitivul cât şi considerentele Deciziei nr. 418/2018 a Curţii Constituţionale ce face ineficientă interpretarea dată prin Decizia ICCJ nr. 16/HP/2016, dar statuează asupra necesităţii existentei unui alt temei de fapt constând în elemente materiale distincte de cele ale infracţiunii predicat.

Sub acest aspect, a arătat că pentru a i se reţine în sarcină, pe lângă infracţiunea de evaziune fiscală şi infracţiunea de spălarea banilor, în rechizitoriu s-a făcut referire la ridicările de numerar din bancă făcute de coinculpatul L., reprezentantul societăţilor furnizoare de bunuri şi servicii, activitate materială la care inculpatul susţine că nu a avut nicio participare.

Astfel, a susţinut că situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu nu reflectă implicarea sa în vreun circuit financiar ulterior care să poată constitui element material al infracţiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002; în lipsa stării de fapt imputate, aserţiunile primei instanţe şi ale instanţei de apel referitoare la ridicarea sumelor de bani, în numerar, de către inculpatul L., nu pot justifica condamnarea sa.

În ipoteza respingerii primului motiv de recurs în casaţie, a apreciat că se impune examinarea laturii civile a cauzei prin prisma modului în care s-a respectat legea în stabilirea prejudiciului, cu consecinţe evidente asupra tratamentului sancţionator aplicabil infracţiunii de evaziune fiscală. Astfel, a susţinut că latura civilă a fost nelegal soluţionată deoarece nu se regăseşte în niciun act procedural întocmit, cuantumul reţinut ca fiind prejudiciu şi nici modalitatea în care acesta a rezultat, condiţii esenţiale pentru tipicitatea infracţiunii de evaziune fiscală, cu consecinţe asupra tratamentului sancţionator.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a arătat că sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005 în varianta anterioară modificării din 2013, întrucât valoarea reală a prejudiciului este de 49.673 RON (reţinută de expertul contabil asistent), iar în cursul urmăririi penale a achitat suma de 100.000 RON, ceea ce impunea doar aplicarea unei sancţiuni administrative.

În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei la instanţa de apel spre rejudecare, în contextul în care se va aprecia de către instanţa de recurs nelegalitatea parţială a hotărârii de condamnare prin prisma cazurilor de casare invocate, având în vedere ca pedeapsa rezultantă la care a fost condamnat s-a stabilit potrivit codificării anterioare, pluralitatea fiind soluţionată potrivit cumulului juridic cu spor facultativ şi variabil, astfel încât, orice înlăturare din respectiva pluralitate a unei componente trebuie sa genereze o reapreciere a cuantumului şi a modalităţii de executare a noii pedepse rezultante.

Prin Încheierea din 7 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x din 2016, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 915/A din 18 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate în recursul în casaţie declarat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte are în vedere că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro)

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte observă că, în ansamblul lor, argumentele dezvoltate în cererea de recurs în casaţie privind situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului A. şi condamnarea sa pentru infracţiunile de evaziune fiscală şi spălarea banilor sunt similare criticilor susţinute de către acesta şi în faţa instanţei de apel, instanţă care le-a analizat în raport de probele administrate în cauză şi le-a apreciat ca netemeinice, apelul declarat de inculpat fiind admis în ceea ce priveşte greşita condamnare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. (1969).

Pornind de la aceste aspecte, deşi recurentul inculpat A. şi-a întemeiat cererea de recurs pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că argumentele expuse în cuprinsul cererii se circumscriu, în cea mai mare parte, exclusiv analizării împrejurărilor de fapt şi probelor administrate în cauză care, în opinia inculpatului, nu au fost interpretate de către instanţa de fond şi cea de apel în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile; or, faţă de specificul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, nu se impun a fi analizate acele motive de recurs prin care inculpatul tinde, în concret, la reaprecierea situaţiei de fapt şi a materialului probator în scopul reevaluării temeiniciei soluţiei atacate, întrucât ar însemna ca, într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, să se rejudece pentru a treia oară o cauză, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel, situaţie nepermisă de lege.

Referitor la invocarea Deciziei nr. 418/2018 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 625 din 19 iulie 2018), Înalta Curte constată că, prin decizia indicată, instanţa de contencios constituţional a statuat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii (pct. 2 din dispozitiv), sunt neconstituţionale.

Prin Decizia nr. 16/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea, sunt modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii unice de spălare a banilor; subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile; infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenta unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile."

În considerentele deciziei invocate, Curtea Constituţională a reţinut că primele două modalităţi normative, reglementate la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 pot fi săvârşite de acelaşi subiect activ sau de un subiect activ diferit de cel al infracţiunii predicat (paragraful 26).

"Spre deosebire de acestea, dobândirea sau deţinerea, ce constituie două dintre modalităţile alternative ale elementului material al infracţiunii de spălare a banilor, reglementată la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, sunt, în realitate, situaţii de fapt rezultate, în mod inevitabil, din comiterea infracţiunii din care provin bunurile dobândite sau deţinute, şi nu acţiuni separate, de sine stătătoare, care să poată fi săvârşite de autorul infracţiunii predicat la un moment ulterior consumării acesteia, pe baza unei rezoluţii infracţionale distincte" (paragraful 27).

Referitor la a treia modalitate alternativă a elementului material al infracţiunii de spălare a banilor, reglementată la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, respectiv folosirea de bunuri cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în paragraful 28, Curtea Constituţională a statuat că, "simpla folosire a bunurilor rezultate din comiterea unei infracţiuni de către subiectul activ al infracţiunii săvârşite nu corespunde de plano scopului avut în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării infracţiunilor de spălare a banilor, acela de a disimula provenienţa bunurilor obţinute din infracţiuni. Dacă însă această "folosire" a bunurilor presupune activităţi de schimbare sau transfer al bunurilor în scopul ascunderii sau disimulării originii lor ilicite, atunci se realizează elementele de tipicitate ale variantelor normative de la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002."

În contextul celor expuse, Înalta Curte constată că, procesul de spălare a banilor urmărit de inculpaţi s-a realizat în trei etape care au cuprins totalitatea tranzacţiilor succesive efectuate după cum urmează: plasarea - a reprezentat separarea sumei infracţionale rezultate din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (prin creşterea nejustificată a cheltuielilor, constând în evidenţierea în actele contabile şi în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale), respectiv sumele înscrise pe facturile decontate prin transfer bancar (diminuată de comisioanele bancare), în vederea efectuării în continuare a transferurilor succesive a sumei supuse procesului de spălare; stratificarea - a reprezentat procesul de mişcare a sumei reprezentând valoarea facturilor fiscale din conturile SC D. SRL, spre conturile bancare ale societăţilor implicate în cauză, respectiv SC C. SRL şi SC DDD C. SRL şi implicit, separarea veniturilor de sursa lor prin crearea rulajelor în cont; integrarea - a urmărit furnizarea unei aparente legalităţi privind sumele virate de SC D. SRL spre conturile bancare ale societăţilor implicate în cauză prin întocmirea documentelor justificative privind respectivele sume încasate (contracte de prestări servicii şi facturi aferente acestora, în realitate nefiind prestate aceste servicii), şi în final, încheierea procesului de spălare a banilor, prin revenirea sumelor spălate în posesia inculpaţilor, prin ridicarea în numerar din conturile bancare ale societăţilor implicate, precum şi de la dispozitivele ATM.

În condiţiile în care inculpatul A. contestă participarea sa la activităţile de ridicare de numerar din bancă realizate de coinculpatul L., precum şi implicarea sa în vreun circuit financiar ulterior, deşi cele reflectate de probele administrate sunt în sensul că SC D. SRL administrată de recurentul inculpat A. constituia un pion principal în cadrul circuitelor financiare descrise în rechizitoriu, prin transferul fondurilor încasate urmate de retragerea în numerar (cu restituirea către inculpatul A. a banilor retraşi din conturile societăţilor, conform declaraţiilor coinculpatului L.) urmărindu-se ruperea fluxului documentelor care puteau duce la identificarea originii banilor folosiţi în cadrul circuitului, Înalta Curte apreciază că, şi în această situaţie, criticile vizează reevaluarea materialului probator şi reanalizarea situaţiei de fapt avută în vedere de instanţa de apel; practic, urmărind reconfigurarea elementelor de tipicitate a infracţiunii de spălarea banilor reţinută în sarcina sa, astfel încât să se plieze pe cele statuate prin Decizia nr. 418/2018 a Curţii Constituţionale referitor la subiectul activ al infracţiunii, recurentul inculpat invocă o situaţie de fapt diferită de cea constatată de instanţele de fond şi apel. Ca atare, susţinerile apărării sub acest aspect nu pot fi primite de către Înalta Curte.

De altfel, inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea spălării banilor în toate cele trei variante normative, astfel încât decizia menţionată este lipsită de relevanţă în prezenta cauză, câtă vreme vizează neconstituţionalitatea exclusiv a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

În privinţa criticilor recurentului inculpat circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în sensul că sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005 în varianta anterioară modificării din 2013, ceea ce impunea aplicarea doar a unei sancţiuni administrative întrucât a achitat în cursul urmăririi penale suma de 100.000 RON, Înalta Curte are în vedere că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", sunt incidente în situaţia în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare. Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

În cauză, instanţa de apel a reţinut că prejudiciul cauzat este cel stabilit prin raportul de expertiză şi suplimentul la expertiză, efectuate în faza de judecată, respectiv în sumă de 287.169 RON. Din această sumă, inculpatul A. a achitat suma de 100.000 RON, potrivit chitanţei seria x 181 nr. x din data de 16 martie 2015, rămânând o diferenţă de 187.169 RON. Totodată, instanţa de apel a apreciat că în mod greşit prima instanţă nu a acordat şi dobânzile legale aferente, potrivit Codului de procedură fiscală. Prin urmare, criticile recurentului inculpat sub aspectul nelegalităţii pedepsei aplicate nu sunt întemeiate.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, nefiind identificat niciun motiv de recurs în casaţie care să impună restabilirea legalităţii prin casarea hotărârii definitive pronunţate în speţă, hotărâre prin care s-a dezlegat fondul cauzei, statuându-se asupra existenţei faptelor penale, a persoanei care le-a săvârşit şi a vinovăţiei acesteia, în conformitate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 915/A din 18 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 156 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 915/A din 18 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 156 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 mai 2019.

Procesat de GGC -LM