Scope of constitutional interpretation limiting criminal prescription interruption to notified procedural acts

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală pronunţată în Dosarul nr. x/2014, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpata A. împotriva Sentinţei nr. 99/2017 din 18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Înalta Curte a reţinut că inculpata A. a criticat soluţia primei instanţe învederând că aceasta a reţinut în mod eronat că a comis infracţiunea de înşelăciune în dauna B. cu forma de vinovăţie prevăzută de lege şi, pe cale de consecinţă, a dispus pronunţarea soluţiei de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei.

Instanţa de apel a analizat criticile formulate de către inculpata menţionată cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă şi a concluzionat că aceasta a apreciat în mod corespunzător probatoriul administrat în cauză, stabilind pe baza acestuia în mod corect starea de fapt, criticile formulate de către apelantă fiind considerate ca nefondate.

A mai arătat că, în aceste condiţii, soluţia adoptată de prima instanţă cu privire la această infracţiune reţinută în sarcina inculpatei, apare ca fiind una legală şi temeinică, fapta pe care aceasta a comis-o întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Din punctul de vedere al laturii subiective, inculpata a comis infracţiunea cu intenţie, aşa cum s-a arătat atât în motivarea hotărârii atacate, cât şi în prezenta decizie, neputându-se reţine ca aceasta a acţionat fără intenţie, în condiţiile unei participaţii improprii.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond în mod legal a pronunţat o soluţie de încetare a procesului penal cu privire la această infracţiune ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen., nefiind posibilă pronunţarea unei soluţii de achitare, aşa cum a solicitat inculpata.

Similară este situaţia în privinţa infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în privinţa căreia apărările apelantei inculpate au vizat tot inexistenţa vinovăţiei în comiterea faptelor, aceasta solicitând pronunţarea, de asemenea, a unei soluţii de achitare, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. Şi cu privire la această infracţiune prima instanţă a reţinut în mod just starea de fapt şi ca atare a aplicat legal şi temeinic prevederile referitoare la încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, apelanta inculpată comiţând fapta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, nefiind posibilă pronunţarea unei soluţii de achitare în sensul solicitărilor acesteia.

În privinţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, inculpata a învederat că în mod eronat prima instanţă nu a dispus o soluţie de achitare în conformitate cu prevederile art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., în condiţiile în care falsul nu a produs consecinţe juridice.

În privinţa efectelor pe care le-a produs înscrisul sub semnătură privată falsificat de inculpată, instanţa de apel a reţinut anterior că, în contradicţie cu susţinerile apelantei, procesului-verbal de custodie, anexa nr. x la Contractul de leasing financiar nr. x/2007, a produs efecte juridice, în sensul că a fost un element, alături de celelalte acte care au fost prezentate de inculpată, care a condus la inducerea în eroare a reprezentanţilor B. cu ocazia încheierii contractului de împrumut pentru finanţarea Contractului de leasing nr. x din 6 aprilie 2007.

În aceste condiţii, prima instanţă constatând întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., având în vedere şi prevederile legale vizând prescripţia răspunderii penale, a dispus legal şi temeinic soluţia de încetare a procesului penal.

A mai reţinut că, un alt aspect învederat de inculpata apelantă, care nu reprezintă în fapt o critică a soluţiei pronunţate de instanţa de fond, este reprezentat de faptul că, prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, se impune a se dispune în ceea ce o priveşte pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal şi cu privire la comiterea infracţiunii de spălare a banilor, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., intervenind prescripţia răspunderii penale şi pentru această infracţiune.

Înalta Curte a constatat că judecătorul fondului a realizat în privinţa acestei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei o corespunzătoare încadrare juridică a stării de fapt corect stabilite, aşa cum acest lucru a fost analizat anterior, şi ca atare a dispus o soluţie de condamnare legală şi temeinică.

Cu privire la solicitarea inculpatei apelante, instanţa de apel a constatat, în primul rând faptul că, în contradicţie cu susţinerile acesteia, Curtea Constituţională nu a declarat integral neconstituţional alin. (1) al art. 155 C. pen., fiind declarată neconstituţională sintagma "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul textului legal.

Pe cale de consecinţă, a constatat că art. 155 alin. (1) C. pen. are în prezent următoarea formă determinată de intervenţia instanţei de contencios constituţional şi de neîndeplinirea de către legiuitor a obligaţiei pozitive ce îi revenea: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea."

Instanţa de apel a apreciat că, chiar dacă textul legal apare ca fiind unul inform, rezultă că acesta nu este ieşit din fondul activ al legislaţiei, iar instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale nu a fost declarată neconstituţională în întregul său.

În aceste condiţii, instanţei de judecată îi revine obligaţia de a aplica prevederea legală, neputând a considera că este în imposibilitate de interpretare a conţinutului textului.

În interpretarea acestui text legal, instanţa este obligată a porni de la considerentele deciziei Curţii Constituţionale în condiţiile în care, pe de o parte, deciziile instanţei de contencios constituţional sunt general obligatorii, iar, pe de altă parte, acest caracter este ataşat nu doar dispozitivului, ci şi considerentelor deciziei, aşa cum acest lucru rezultă din jurisprudenţa Curţii.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale a României, "în măsura în care instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă fie direct din dispozitivul deciziei, fie indirect din coroborarea considerentelor cu dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate cu privire la acelaşi text şi cu o motivare identică se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale, care se ataşează inclusiv deciziilor prin care se constată constituţionalitatea legilor sau a ordonanţelor ori a unor dispoziţii din acestea."(Decizia 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 6 octombrie 2011).

Prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011), Curtea a stabilit că, "indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare".

În aceste condiţii, a apreciat că în primul rând se impune a fi stabilit care este caracterul Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, dacă aceasta este o decizie simplă, ori este o decizie intermediară, interpretativă.

La o primă vedere decizia menţionată pare a fi o decizie simplă, Curtea Constituţională stabilind că o anumită soluţie legislativă este neconstituţională.

Cu toate acestea, în condiţiile în care deciziile interpretative pronunţate de Curte nu au o formă predefinită, după cum nu au nici o consacrare legală, fiind un produs al jurisprudenţei, iar existenţa lor poate fi determinată nu doar din dispozitiv, ci şi din analiza considerentelor, aşa cum s-a statuat prin deciziile anterior menţionate, Înalta Curte constată că, din analiza considerentelor deciziei ce a fost invocată în cauză, aceasta este în mod evident o decizie interpretativă.

În acest sens, a avut în vedere paragrafele 23, 24, 28 şi 34 din decizie, prin care sunt indicate condiţiile care permit menţinerea instituţiei întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale în condiţii de constituţionalitate.

Curtea Constituţională a arătat că: "Aşa fiind, analiza dispoziţiilor legale ce reglementează întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale trebuie făcută din aceeaşi dublă perspectivă, ea reprezentând, pe de o parte, o soluţie juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripţie, în care îşi poate exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoştinţa suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârşit-o nu şi-a pierdut rezonanţa socială avută în momentul comiterii sale.

24. Prin prisma acestui ultim aspect, întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale.

28. Având în vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menţionat este şi data de la care începe să curgă şi poate fi calculat noul termen de prescripţie. A accepta soluţia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului şi care au ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripţiei speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din C. pen.

34. Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea constată că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat."

Prin raportare la aceste considerente, având în vedere că nu a fost constatată neconstituţionalitatea textului legal în integralitatea sa, ci doar a unei părţi a acestuia, instituţia întreruperii cursului prescripţiei fiind în esenţă constituţională faţă de considerente anterior citate, Înalta Curte a reţinut faptul că Decizia nr. 297/2018 are caracterul unei decizii interpretative, în cuprinsul acesteia fiind indicată şi calea pe care organele judiciare urmează a acţiona în această materie.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte a constatat că întreruperea cursului termenului de prescripţie se poate realiza doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat, aşa cum a statuat expres Curtea Constituţională în considerentele deciziei menţionate.

A considerat că, o soluţie contrară, pe lângă faptul că ar lăsa fără efecte o decizie a instanţei de control constituţional, lucru interzis potrivit legii, deschide în mod evident calea unor interpretări ale prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen. care nu sunt de natură a garanta drepturile persoanelor implicate în proceduri judiciare.

Apelanta inculpată A. a solicitat instanţei de apel să constate că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale şi pentru infracţiunea de spălare a banilor reţinută în sarcina sa, teza invocată fiind aceea că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. au fost declarate integral neconstituţionale.

Înalta Curte a apreciat că această teză nu poate fi primită, în condiţiile în care se constată că decizia Curţii Constituţionale indică şi soluţia ce se impune a fi aplicată.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a arătat că termenul de prescripţie a răspunderii penale nu s-a împlinit cu privire la infracţiunea de spălare a banilor, în condiţiile în care fapta a fost comisă în luna iunie 2007, iar potrivit prevederilor art. 154 alin. (1) lit. c) raportat la art. 155 alin. (1) şi (4) C. pen., termenul de prescripţie specială se împlineşte în iunie 2023.

Împotriva acestei decizii, inculpata A. a formulat contestaţie în anulare.

În esenţă, a arătat că motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare este cel prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., respectiv că exista o cauză de încetare a procesului penal, aspect ce a fost invocat şi în faţa instanţei de apel la data de 4 octombrie 2018, însă asupra căruia acesta a omis să se pronunţe.

Astfel, a precizat că prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. au fost declarate neconstituţionale, reţinându-se încălcarea dreptului la un proces echitabil, întrucât persoana acuzată nu era informată şi nu putea cunoaşte termenele de la care începea să curgă prescripţia specială.

În opinia contestatoarei, legiuitorul avea obligaţia să înlocuiască textul declarat neconstituţional cu prevederi clare care să determine cunoaşterea actului de procedură care trebuia comunicat, precum şi legiferarea în sensul că prescripţia se întrerupe de la data efectuării actului de procedură respectiv. Legiuitorul a omis să modifice textul declarat neconstituţional în 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale, aspect în raport de care a solicitat să se constatate că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt abrogate de drept.

În această situaţie, contestatoarea a apreciat că la data de 4 octombrie 2018 (data la care au avut loc dezbaterile pe fond în faţa Înaltei Curţi în Dosarul nr. x/2018) prescripţia nu mai putea fi analizată decât raportat la art. 154 C. pen., deoarece legiuitorul a omis să legifereze în ceea ce priveşte momentul întreruperii prescripţiei, pentru a se putea aplica termenele de prescripţie specială.

Astfel, a arătat că infracţiunea de spălare de bani se prescrie într-un termen de 8 ani de la data săvârşirii faptei, respectiv iunie 2007, termen care s-a împlinit la data de 4 iunie 2015 raportat la Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

În susţinerea motivelor contestaţiei în anulare formulate, contestatoarea a invocat Sentinţa penală nr. 254 din data de 5 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2017 prin care s-a dispus încetarea procesului penală, care urmare a aplicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

Examinând contestaţia în anulare formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte aminteşte că prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională, impunându-se necesitatea stabilirii unui termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de tragere la răspundere penală a inculpatului, termen care să aibă o durată previzibilă pentru acesta, reglementarea actuală fiind de natură să încalce principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, principiu ce are în vedere nu doar norma de incriminare, ci şi mecanismele prin intermediul cărora presupusul autor al faptei este informat cu privire la persistenţa în timp a efectelor sociale ale faptelor sale.

În considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-au reţinut următoarele:

(paragraful 24):

"Întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale. (...)" (paragraful 28):

"Având în vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menţionat este şi data de la care începe să curgă şi poate fi calculat noul termen de prescripţie. (...)" (paragraful 31):

"Curtea reţine că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (...)".

(paragraful 34):

"Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea constată că soluţia legislativă anterioară prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969 îndeplinesc condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat ".

Astfel, din considerentele obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 citate anterior şi, în special din considerentul 31, se desprinde concluzia că, în prezent, în interpretarea art. 155 alin. (1) din C. pen., cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură îşi produce efectele numai în cazul actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Prin urmare, Curtea Constituţională prin considerentele deciziei anterior menţionate a furnizat instanţelor judecătoreşti toate elementele necesare pentru cunoaşterea efectelor ce trebuie atribuite deciziei sale. Din perspectiva întinderii acestor efecte, Curtea Constituţională a precizat, de asemenea, că doar sintagma declarată neconstituţională lipseşte de previzibilitate norma de incriminare.

În acest context, efectul Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale - în condiţiile în care legiuitorul nu a reacţionat în termen de 45 de zile de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, constă în faptul că instituţia întreruperii cursului termenului prescripţiei răspunderii penale continuă să funcţioneze (este activă în sfera dreptului pozitiv) dar numai în interpretarea (constituţională) limitată, potrivit căreia incidenţa sa este restrânsă doar la desfăşurarea (într-o cauză penală) acelor acte de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului. În ansamblul lor, considerentele Deciziei nr. 297/2018, apreciată ca fiind una interpretativă (intermediară, conţinând o rezervă de interpretare/clauză de interpretare obligatorie), iar nu una simplă (extremă/radicală, de constatare a neconstituţionalităţii normei din art. 155 alin. (1) din C. pen.) susţin (atât prin trimitere la soluţia legislativă anterioară în materie, cât şi prin formulări directe, neechivoce) importanţa instituţiei întreruperii cursului termenului prescripţiei răspunderii penale şi împrejurarea că o funcţionare constituţională a acesteia presupune recunoaşterea efectului întreruptiv specific doar actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului. În plus, formularea întrebuinţată în dispozitivul deciziei poate fi interpretată, în mod rezonabil, în sensul susţinerii acestei coerente continuităţi, pe fond, cu ideea afirmată constant în considerente, impunându-se observarea nuanţei potrivit căreia ceea ce s-a declarat a fi neconstituţional nu este art. 155 alin. (1) din C. pen. (per ansamblu, dispoziţiile acestuia), ci (doar) "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen." (formulare care poate fi asociată/echivalată cu aceea de neconstituţionalitate a sintagmei îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", sens în care se statuează expres şi în cuprinsul paragrafului 31 şi 34 din decizie).

Aplicând aceste consideraţii teoretice prezentei cauze, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită susţinerea contestatoarei potrivit căreia, în contextul Deciziei nr. 297/2018, prescripţia răspunderii penale nu mai putea fi analizată decât raportat la art. 154 C. pen., deoarece legiuitorul a omis să legifereze în ceea ce priveşte momentul întreruperii prescripţiei, pentru a se putea aplica termenele de prescripţie specială.

Din cuprinsul motivării Deciziei nr. 297/2018 rezultă că aspectul criticat ca fiind neconstituţional este doar acela al soluţiei legislative adoptate în sensul că, orice act de procedură efectuat în cauză întrerupe cursul prescripţiei răspunderii penale, ceea ce ar crea pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, iar soluţia legislativă ce este în concordanţă cu dispoziţiile Constituţiei este aceea că întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale se poate realiza doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat persoanei care are în cauză calitatea de învinuit sau inculpat.

Astfel, în sarcina contestatoarei a fost reţinută săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, potrivit cărora "constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani: a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei" termenul general de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fiind de 8 ani.

În acest context argumentativ, Înalta Curte reţine că infracţiunea de spălare de bani a fost săvârşită de inculpată în iunie 2007, iar prin ordonanţa din data de 27 februarie 2014 s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva acesteia, dată la care cursul prescripţiei răspunderii penale s-a întrerupt. Astfel, raportat la dispoziţiile art. 155 alin. (4) C. pen., termenul de prescripţie specială a răspunderii penale se împlineşte în iunie 2023.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2019.

Procesat de GGC -LM