Ownership of construction on state public land under 1983 cooperation agreement: Cassation appeal dismissed, prior ruling upheld.

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Aleşd, reclamanţii Comuna Lugaşu de Jos şi Consiliul Local al comunei Lugaşu de Jos în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român în contradictoriu cu pârâtele A. şi B., au solicitat, în principal să se constate că, intenţia reală a părţilor la încheierea Convenţiei nr. 74 din 31 mai 1983 încheiata între Consiliul Popular al Comunei Lugaşu de Jos şi B. a fost aceea ca, dreptul de proprietate asupra construcţiei reprezentând bloc cu 6 apartamente, cu magazin la parter, sa revină Comunei Lugaşu de Jos; că, reclamanta Comuna Lugaşu de Jos, a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de construire asupra spaţiilor comerciale situate la parterul blocului situat în Lugaşu de Jos; să se dispună intabularea dreptului de proprietate cu titlu de construire în CF nr. x Lugaşu de Jos, cu număr cadastral x. În subsidiar să se constate nulitatea absolută a Convenţiei nr. 74 din 31 mai 1983 pentru cauză ilicita, urmare a încheierii acesteia cu încălcarea dispoziţiilor legale privind caracterul inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil al bunurilor proprietatea publică a Statului Român; să se constate că, reclamanta Comuna Lugaşu de Jos, a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de construire asupra imobilului constând în bloc de locuinţe cu 6 apartamente şi spaţii comerciale la parter, situat în Lugaşu de Jos nr. 209, judeţul Bihor, situat pe terenul înscris în CF nr. x Lugaşu de Jos, număr cadastral x; să se dispună efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară. În terţiar s-a solicitat a se reţine excepţia de neexecutare a convenţiei mai sus arătate din partea pârâtei şi prin urmare să se constate că imobilul construcţie bloc de locuit + spatii comerciale a fost edificat prin contribuţia proprie a reclamantei Comuna Lugaşu de Jos şi pe cale de consecinţă să se constate dreptul de proprietate al reclamantei cu titlu de construire asupra imobilului cu efectuarea cuvenitelor menţiuni de carte funciară.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 480 vechiul C. civ., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 44 Constituţia României.

Judecătoria Aleşd, prin Sentinţa civilă nr. 310/2016 din 30 martie 2016, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Aleşd şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Prin Sentinţa civilă nr. 144/C din 29 iunie 2016, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de Sentinţa civilă nr. 16 din 21 ianuarie 2014 a Judecătoriei Aleşd rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 333/A din 6 octombrie 2014 a Tribunalului Bihor, şi în consecinţă, a respins cererea formulată de către reclamanţii Comuna Lugaşu de Jos în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român şi Consiliul Local al comunei Lugaşu de Jos în contradictoriu cu pârâtele A. şi B.

Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 813/2016-A din 06 octombrie 2016, a admis ca fondat apelul declarat de Comuna Lugaşu de Jos şi Consiliul Local al Comunei Lugaşu de Jos-în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Statului Român, în contradictoriu cu intimatele pârâte B. şi A., împotriva Sentinţei civile nr. 144/C din 29 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul Bihor, cheltuielile de judecată urmând a fi avute în vedere cu această ocazie.

În rejudecare, Tribunalul Bihor, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 71/C/2017 din 29 martie 2017, a respins cererile formulate în principal, subsidiar şi terţiar de către reclamanţii Comuna Lugaşu de Jos şi Consiliul Local al comunei Lugaşu de Jos în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român în contradictoriu cu pârâtele A. şi B. şi a obligat reclamanţii să plătească pârâtelor suma de 3.700 RON cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 950/2017-A din 28 noiembrie 2017, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii Comuna Lugaşu de Jos şi Consiliul Local al Comunei Lugaşu de Jos în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român împotriva Sentinţei civile nr. 71/C/2017 din 29 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, pe care a menţinut-o în întregime şi au fost obligaţi apelanţii la 3.700 RON cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatelor.

Împotriva Deciziei civile nr. 950/2017-A din 28 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă reclamanţii Comuna Lugaşu de Jos şi Consiliul Local al Comunei Lugaşu de Jos au declarat recurs prin două cereri formulate de avocat C. şi avocat D.

Recursul formulat de avocat C. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 1 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenţii, după ce au prezentat critici privind hotărârea primei instanţe, au arătat, în esenţă, că instanţa de apel în mod greşit a apreciat ca nefondată critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 41 C. proc. civ.

După redarea unui fragment din considerentele deciziei recurate, recurenţii reclamanţi au susţinut că soluţia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică şi că raportat la vechea reglementare (art. 24 C. proc. civ. de la 1865) art. 41 alin. (1) C. proc. civ. a extins limitele incompatibilităţii judecătorului de a mai participa la judecata aceleiaşi pricini.

În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii, după o prezentare a obiectului convenţiei, au susţinut că din conţinutul convenţiei rezultă că intenţia părţilor a fost aceea ca dreptul de proprietate să-i revină reclamantei Comuna Lugaşu de Jos în integralitate, respectiv ca aceasta să fie executată din fondurile comunei, iar cooperarea din partea B. să constea în contribuţia oamenilor din sat, respectiv munca fizică a acestora la edificarea construcţiei.

Recurenţii susţin că, împrejurarea că intenţia comună a fost de a se dobândi un drept de proprietate în favoarea comunei rezultă din faptul că, autorizaţia de construire s-a eliberat pe numele Consiliului Popular al Comunei, în calitate de viitor proprietar.

În continuarea motivării, recurenţii, pentru a lămuri modul în care s-a edificat construcţia, au prezentat aspecte ale situaţiei de fapt, înscrisurile ce au fost depuse la dosar privind situaţia lucrărilor pe anii 1980 - 1982, declaraţiile martorului E. şi a d-nei F., Procesul-verbal de recepţie preliminară din 23 decembrie 1988 şi Nota de debitare internă nr. x din 25 decembrie 1988, susţinând că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale privind forţa probantă a acestor înscrisuri şi a înlăturat greşit declaraţia martorului E..

Pentru aceste motive, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea apelului, anularea sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Recursul formulat de avocat D. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate recurenţii au susţinut că solicită să se constate că judecătorul care a pronunţat Sentinţa civilă nr. 144/C din 29 iunie 2016 Tribunalul Bihor a judecat aceeaşi pricină după retrimiterea cauzei spre rejudecare, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 41 C. proc. civ.

După redarea unui fragment din considerentele deciziei recurate, recurenţii consideră că prin judecarea excepţiei de autoritate de lucru judecat se atinge şi fondul cauzei pentru a se putea constata identitatea de părţi, obiect şi cauză.

Recurenţii susţin că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii şi chiar străine de natura cauzei, mai mult hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

După prezentarea conţinutului pct. I din Convenţia nr. 74 din 31 mai 1983, opinii privind conţinutul preambulului, a situaţiei de fapt privind finanţarea şi construcţia imobilului, a temeiului de drept al acestei convenţii şi a voinţei reale a părţilor la încheierea acestei convenţii, recurenţii au susţinut că deşi aceste aspecte au fost atinse atât la fond cât şi la apel, nu s-au analizat prevederile HCM nr. 931/1963, actul care a stat la baza încheierii convenţiei.

Totodată, susţin recurenţii, instanţa de apel constată că nici dovada contribuţiei la cooperare de fonduri nu a fost dovedită de către pârâtă, totuşi recurenţii consideră că antecesoarea acestora nu a îndeplinit obligaţiile contractuale.

Recurenţii consideră că instanţa de apel, administrând întregul probatoriu, constată că nu există la dosarul cauzei nici un înscris care să dovedească contribuţia pârâtei B. - A. la edificarea construcţiei, aspecte pe care le constată, însă îşi motivează în mod contradictoriu hotărârea, respingând apelul.

Astfel, susţin recurenţii, înainte de dispozitivul hotărârii se reţine"este adevărat că pârâta nu a depus la dosar înscrisuri privind plata unor materiale de construcţie, a unor lucrări, respectiv a unor sume menţionate în convenţie, invocând în acest sens faptul că plata nu s-a făcut global, ci fracţionat pe faze şi categorii de lucrări…" - aspect reţinut de instanţa de apel fără a avea vreun mijloc de probă în acest sens, întemeindu-şi constatările doar pe declaraţia părţii adverse.

În continuarea motivării, recurenţii au prezentat aspecte ale situaţiei de fapt referitoare la eliberarea autorizaţiei de construire, finanţarea - cooperarea de fonduri, Procesul-verbal de recepţii preliminarii din 23 decembrie 1988, apreciind că aceste acte nu sunt acte administrative, care să dovedească existenţa unui drept de proprietate, ci sunt doar acte contabile care nici la acea dată nu făceau dovada dreptului de proprietate.

Recurenţii consideră nelegale şi netemeinice concluziile instanţei cum că în baza unor acte contabile, care nu vorbesc de nici o investiţie în dreptul de proprietate privind construcţia, s-ar naşte un drept de proprietate.

În opinia recurenţilor instanţa de apel, în mod greşit a interpretat inclusiv procesul-verbal de recepţie întocmit la data de 23 decembrie 1988, care viza recepţia şi darea în folosinţă a spaţiilor comerciale, deoarece această recepţie se referă la amenajările interioare, inclusiv cu utilajele necesare funcţionării magazinului şi nicidecum nu se referă la o contribuţie privind construcţia spaţiului comercial, iar interpretarea dată de instanţa de apel contravine dreptului material de la acea vreme.

După prezentarea declaraţiilor martorilor G. şi E., recurenţii consideră că instanţa de apel nu a coroborat declaraţia martorilor cu înscrisurile de la dosarul cauzei, a interpretat eronat conţinutul înscrisurilor depuse la dosar în contradicţie cu prevederile dreptului material.

Recurenţii consideră că instanţa de apel, în mod eronat îşi motivează hotărârea luând drept temei şi hotărârea pronunţată de Tribunalul Bihor - Sentinţa civilă nr. 3332/CA/2012 privind anularea HCL nr. 44 din 30 iunie 2009, deoarece acea cauză se referă doar la valabilitatea unui act administrativ şi nicidecum la dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial, ci la modalitatea şi actele în baza cărora a avut loc adoptarea unor acte administrative.

Pentru aceste motive recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi judecarea cauzei pe fond.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în sensul că recursul este admisibil în principiu.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin Încheierea din data de 23 mai 2018, comunicarea acestuia părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Prin încheierea de la 10 octombrie 2018, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii invocată de intimatele-pârâte B. şi A. şi a admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Comuna Lugaşu de Jos - în nume propriu şi în Reprezentarea Statului Român şi Consiliul Local al Comunei Lugaşu de Jos - în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Statului Român împotriva Deciziei civile nr. 950/2017 - A din 28 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Analizând recursul formulat împotriva Deciziei civile nr. 950/2017 - A din 28 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, Înalta Curte constată ca este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prealabil, Înalta Curte face precizarea că motivele de casare dezvoltate prin cele două memorii de recurs urmează să fie examinate de către instanţa de recurs prin considerente comune.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin intermediul acestui motiv de casare, recurentele susţin că hotărârea primei instanţe este lovită de nulitate absolută, întrucât judecătorul care a pronunţat Sentinţa civilă nr. 144/2016 a Tribunalului Bihor a judecat aceeaşi pricină după trimiterea cauzei spre rejudecare, încălcând dispoziţiile art. 41 C. proc. civ.

Se observă că în primul ciclu procesual, Tribunalul Bihor prin sentinţa civilă nr. 144/C/2016 a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea formulată de reclamanţi prin reţinerea acestei excepţii.

Prin Decizia civilă nr. 813/A/2016 Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat apelul declarat de reclamante, anulând sentinţa, cauza fiind trimisă spre rejudecare, reţinând că nu există autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte constată că nu există incompatibilitate în situaţia în care, în aceeaşi pricină, unui judecător care a soluţionat cauza în apel în primul ciclu procesual a judecat cauza şi în rejudecare. În decizia de casare judecătorul şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, iar în rejudecare judecătorul a fost investit cu judecarea fondului cauzei, situaţia în care nu se poate aprecia că există cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de acest motiv de recurs recurentele au făcut trimitere la existenţa motivelor contradictorii în cuprinsul considerentelor deciziei atacate.

Se susţine conform art. 488 pct. 6 C. proc. civ. că decizia atacată cuprinde motive contradictorii în legătură cu interpretarea Convenţiei din 31 mai 1983 şi a actului juridic dedus judecăţii, respectiv Convenţia nr. 74 din 31 mai 1983.

Critica recurentei nu este fondată.

Deşi se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în realitate recurentele sunt nemulţumite de faptul că instanţa de apel a interpretat greşit probele administrate în cauză, aspect care vizează netemeinicia hotărârii şi care nu poate fi supus controlului judiciar.

Instanţa de apel a reţinut în esenţă că partea beneficiară a investiţiei - B. şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin convenţie, iar din expunerea raţionamentului logic al considerentelor reţinute de către instanţa de apel nu se poate deduce existenţa contrarietăţii între dispozitiv şi considerente.

Având în vedere aceste precizări, se constată că nu este incident, din acest punct de vedere, nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte face precizarea că prin intermediul acestui motiv de recurs este permisă remedierea oricărei nelegalităţi numai din punct de vedere al aplicării dreptului substanţial, fără a putea fi reanalizat pe fond litigiul dintre părţi, în virtutea caracterului nedevolutiv al recursului.

Prin prisma acestui motiv de nelegalitate, recurentele au formulat critici cu privire la caracterul ilicit al cauzei încheierii convenţiei şi pe cale de consecinţă cu privire la nulitatea absolută a acesteia.

Considerentele instanţei au vizat analizarea Convenţiei nr. 74 din 31 mai 1983 încheiată între părţi, în raport de clauzele acestuia, reţinând că nu există nicio clauză prin care părţile să fi convenit în privinţa unor bunuri aflate în proprietatea publică a Statului Român.

Convenţia a fost încheiată în conformitate cu HCM nr. 931/1963, iar Consiliul local prin Comitetul executiv a acţionat în calitate de autoritate locală care reprezenta Statul Român, neputându-se reţine că s-a convenit în sensul dobândirii vreunui drept real de proprietate sau a altui drept real asupra unui bun care la momentul încheierii Convenţiei să figureze în domeniul public al Statului Român.

De asemenea, în condiţiile în care Consiliul Local al Comunei Lugaşu de Jos a semnat Convenţia, se constată că a existat acordul proprietarului terenului. De altfel, în cuprinsul Convenţiei nu există nicio referire cu privire la teren, iar din probele administrate nu a rezultat ca acesta făcea parte din domeniul public al Statului Român.

În consecinţă, se reţine că prin semnarea Convenţiei nu s-a produs nicio încălcare a caracterului inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil al bunurilor proprietatea publică a Statului Român.

Criticile recurentelor au mai vizat considerentele instanţei de apel în ceea ce priveşte excepţia de neexecutare a convenţiei din partea pârâtei care în opinia sa are drept consecinţă dobândirea dreptului de proprietate cu titlu de construire asupra imobilului.

Critica adusă deciziei în ceea ce priveşte greşita analiză a excepţiei de neexecutare a contractului nu este fondată.

Deşi recurenta nu a indicat în dezvoltarea acestei critici dispoziţia de drept material incidentă, Înalta Curte constată aplicabile dispoziţiile art. 1556 C. civ. care reglementează excepţia de neexecutare a contractului.

Recurenta a invocat în faţa instanţei de fond excepţia de neexecutare a contractului, susţinând că pârâta nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii.

Modul în care reclamantele şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale cu trimitere la probatoriul administrat în cauză, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să poată face obiect de analiză pentru instanţa de recurs. Soluţionarea aspectelor legate de pretinsa neexecutare a contractului a primit o dezlegare corectă din partea ambelor instanţe, bazată pe interpretarea probatoriilor administrate în cauză.

Neexecutarea obligaţiilor asumate de pârâtă nu a fost demonstrată, edificarea construcţiei prin contribuţia exclusivă a reclamantelor fiind înlăturată prin predarea spaţiilor comerciale către antecesoarea în drepturi a pârâtei şi folosirea lor timp de 10 ani în aceeaşi modalitate, fără a exista vreo menţiune în sensul că aceasta ar fi avut de achitat anumite diferenţe către reclamante.

În mod judicios au stabilit ambele instanţe că pârâta şi-a executat obligaţiile potrivit Convenţiei cu privire la spaţiile comerciale de la parterul blocului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Comuna Lugaşu de Jos - în Nume Propriu şi în Reprezentarea Statului Român şi Consiliul Local al Comunei Lugaşu de Jos - în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Statului Român împotriva deciziei civile nr. 950/2017 - A din 28 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Înalta Curte, constatând culpa procesuală a recurentelor în declanşarea prezentei căi de atac, urmează ca în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. să admită cererea intimatei B. şi să dispună obligarea, în solidar, a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de exercitarea prezentei căi de atac, astfel cum au fost justificate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Comuna Lugaşu de Jos - în Nume Propriu şi în Reprezentarea Statului Român şi Consiliul Local al Comunei Lugaşu de Jos - în Nume Propriu şi în calitate de reprezentant al Statului Român împotriva Deciziei civile nr. 950/2017 - A din 28 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Obligă recurenţii-reclamanţi Comuna Lugaşu de Jos - în Nume Propriu şi în Reprezentarea Statului Român şi Consiliul Local al Comunei Lugaşu de Jos - în Nume Propriu şi în calitate de reprezentant al Statului Român la plata sumei de 3.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei B.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2019.

Procesat de GGC -LM