State budget recovery from former officials for illegal VAT corrections: lack of causal link due to insolvency claims registration

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la 7 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a solicitat obligarea pârâţilor A. şi B. la plata sumei de 1.465.938 RON, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi sau majorări de întârziere, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul constând în diminuarea nejustificată a TVA-ului de plată şi până la repararea efectivă a pagubei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1382, art. 1383, art. 1385 şi art. 1386 C. civ., art. 731 din Legea nr. 500/2002, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 53/2003 şi O.G. nr. 92/2003.

Prin întâmpinările depuse în primă instanţă, pârâţii A. şi B. au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei de interes, iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentinţa civilă nr. 408/CA din 19 aprilie 2016, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la 25 aprilie 2016, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Sentinţa civilă nr. 1036 din 23 iunie 2016, Tribunalul Harghita, secţia civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva pârâtului A., iar pe fondul cauzei, a respins ca neîntemeiată acţiunea îndreptată împotriva pârâtei B.; a respins cererea pârâţilor privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia nr. 632/A din 10 noiembrie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva Sentinţei civile nr. 1036 din 23 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă; a anulat în parte sentinţa apelată cu privire la soluţia dată acţiunii îndreptate împotriva pârâtului A. şi, rejudecând în aceste limite, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiuni şi a dispus respingerea acţiunii ca neîntemeiată; a menţinut soluţia privind respingerea ca neîntemeiată a acţiunii îndreptate împotriva pârâtei B.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, iar în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, după expunerea istoricului litigiului, recurenta-reclamantă a arătat, în sinteză, că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au soluţionat în mod greşit fondul cauzei, întrucât au reţinut în mod eronat situaţia de fapt şi de drept deduse judecăţii, consecinţa acestui fapt fiind interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente, care nu au fost raportate la probatoriul administrat în cauză.

S-a învederat că hotărârea recurată cuprinde aprecieri subiective şi contradictorii ale instanţei de judecată, care nu a motivat corespunzător decizia pronunţată în cauză şi a înlăturat orice analiză a probatoriului administrat.

Astfel, hotărârea atacată nu îndeplineşte cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel reia în mod subiectiv şi confuz doar aspectele reţinute neîntemeiat de prima instanţă, astfel cum acestea au fost prezentate de intimaţii-pârâţi în întâmpinarea la acţiunea introductivă.

În această situaţie, este evident că decizia recurată nu a fost pronunţată în urma unei judecăţi obiective, care să asigure părţilor certitudinea că susţinerile şi probele administrate au fost analizate în mod just.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanţa a motivat în mod întemeiat doar dispoziţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, după care a procedat la examinarea pe fond a cauzei în mod expeditiv.

Întreaga motivare a soluţiei de respingere a acţiunii, sumară şi expeditivă, constă în greşita opinie a primei instanţe, preluată în parte şi de instanţa de apel, în sensul că nu ar exista legătura de cauzalitate între faptele ilicite ale intimaţilor-pârâţi şi prejudiciul cauzat bugetului de stat.

Or, în prezenta cauză sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1382, art. 1383, art. 1385 şi art. 1386 C. civ., constând în existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi a culpei personale în producerea prejudiciului.

În legătură cu prejudiciul din prezenta cauză, recurenta-reclamantă a criticat nerespectarea de către instanţa de apel a puterii de lucru judecat decurgând din Decizia nr. 595/R din 16 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. x/2014, prin care s-a reţinut că, "demersurile în cadrul procedurii insolvenţei constând în înscrierea în tabelul de creanţe, chiar şi admiţând că au fost înscrise sumele constatate cu titlu de prejudiciu, nu echivalează cu recuperarea efectivă a prejudiciului şi nici nu se poate considera că prejudiciul a fost înlăturat prin simplul fapt al înscrierii sumelor respective în tabelul de creanţe, până la momentul distribuirii sumelor rezultate în urma valorificării averii celor două societăţi debitoare (...)".

Recurenta-reclamantă a învederat că a depus la Tribunalul Harghita declaraţii rectificative de creanţe pentru suma de 1.083.506 RON, cu privire la debitoarea S.C. C. S.R.L. şi pentru suma de 382.432 RON, cu privire la debitoarea S.C. D. S.R.L., reprezentând TVA-ul datorat de cele două societăţi, lichidatorul judiciar procedând la rectificarea tabelului definitiv al creanţelor.

Titulara cererii de recurs a arătat că prin raportul de control intern nr. 15212/10.12.2015, s-a constatat că intimaţii-pârâţi au dispus în mod nelegal măsuri de corectare a erorilor din deconturile de TVA, în condiţiile în care acestea nu se încadrau în categoria erorilor materiale definitive prin O.M.F.P. nr. 179/2007, motiv pentru care nu puteau fi corectate de organele fiscale.

Urmare a acestor măsuri, a fost diminuat în mod nejustificat TVA-ul datorat de contribuabilii S.C. D. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. cu suma de 1.465.938 RON.

Astfel, în bugetul general consolidat s-a produs un prejudiciu în cuantum de 1.465.938 RON, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi, ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către intimaţii-pârâţi, în calitate de foşti funcţionari publici.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu a fost dovedită prin înscrisurile depuse în probaţiune.

Având în vedere că, la data formulării cererii de chemare în judecată, intimaţii-pârâţi nu mai aveau calitatea de funcţionari publici, nu mai poate fi emisă o decizie de imputare pentru neregulile săvârşite, întrucât nu mai există un raport juridic între aceştia şi D.G.R.F.P. Braşov, motiv pentru care se impune angajarea răspunderii civile delictuale a acestora, în temeiul art. 1349 şi următoarele din C. civ.

Fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, se impune obligarea intimaţilor-pârâţi la repararea prejudiciului cauzat recurentei-reclamante, în temeiul art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1382, art. 1383, art. 1385 şi art. 1386 C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 9 februarie 2017, intimaţii-pârâţi A. şi B. au invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 13 iunie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Intimaţii-pârâţi au depus un punct de vedere la raport, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2017, Înalta Curte a respins excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a civile şi excepţia nulităţii recursului şi a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 27 februarie 2018, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă constată că recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., fără însă a încadra criticile de nelegalitate dezvoltate prin cererea de recurs în motivele de casare invocate.

În aceste condiţii, instanţa supremă va proceda la examinarea criticilor de nelegalitate din perspectiva motivelor de casare în care pot fi încadrate.

Criticile de nelegalitate prin care s-a arătat, în esenţă, că hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât cuprinde aprecieri subiective şi contradictorii ale instanţei de judecată, care nu a motivat corespunzător decizia pronunţată în cauză şi a înlăturat orice analiză a probatoriului administrat, rezumându-se în a relua aspectele reţinute în mod neîntemeiat de către prima instanţă, pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, se poate cere casarea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cercetând decizia recurată din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate, instanţa supremă constată că instanţa de apel a arătat în considerentele hotărârii care sunt motivele pentru care a apreciat că pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate.

Astfel, instanţa de apel nu s-a rezumat în a reproduce considerentele reţinute de prima instanţă, ci a expus considerentele sale proprii, care justifică şi explică soluţia din dispozitivul hotărârii recurate, de natură a permite realizarea controlului judiciar de către instanţa de recurs.

Mai mult decât atât, analiza comparativă a hotărârilor pronunţate de instanţele devolutive relevă că motivarea instanţei de apel este chiar mai amplă decât cea a primei instanţe.

Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, instanţa de apel a procedat la stabilirea situaţiei de fapt, prin prisma probelor administrate în cauză, evocând în cuprinsul hotărârii aspectele de fapt pe care le-a considerat relevante pentru soluţionarea apelului.

Susţinerea referitoare la caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei instanţei de apel nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, fiind invocată strict formal, întrucât recurenta-reclamantă nu a arătat care sunt considerentele pretins contradictorii din decizia recurată.

Or, instanţa de recurs nu se poate substitui recurentei-reclamante în dezvoltarea criticilor de nelegalitate întrucât, dacă ar proceda în acest mod, ar aduce atingere principiului egalităţii părţilor în procesul civil reglementat de art. 8 C. proc. civ.

În aceste condiţii, instanţa supremă constată că decizia recurată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 425 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care va înlătura ca nefondate criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ.

Criticile de nelegalitate prin care recurenta-reclamantă a invocat nerespectarea de către instanţa de apel a puterii de lucru judecat decurgând din Decizia nr. 595/R din 16 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. x/2014, care conţine statuări referitoare la prejudiciul invocat în prezenta cauză, poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (7) C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, se poate cere casarea unei hotărâri când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Critica recurentei-reclamante vizează pretinsa încălcare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia, "oricare dintre părţi poate opune lucru anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Deşi, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu presupune îndeplinirea cerinţei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, este necesar ca aspectul litigios invocat în noul proces să fi fost dezlegat anterior între aceleaşi părţi, pentru a se asigura astfel respectarea principiului relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti.

În acest sens, pot fi evocate şi dispoziţiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, "hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora".

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că Decizia nr. 595/R din 16 septembrie 2015 a fost pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. x/2014, în care au figurat ca părţi, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în calitate de reclamantă şi Curtea de Conturi a României, în calitate de pârâtă.

Dat fiind că intimaţii-pârâţi A. şi B. nu au figurat ca părţi în Dosarul nr. x/2014, rezultă că statuările din decizia anterior evocată nu pot fi opuse în prezentul litigiu cu putere de lucru judecat.

Prin urmare, criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. urmează a fi înlăturate ca nefondate.

Celelalte critici de nelegalitate din cererea de recurs, prin care s-a arătat, în esenţă, că există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită constatată prin Raportul de control intern nr. 15212/10.12.2015 şi prejudiciul suferit de recurenta-reclamantă în cuantum de 1.465.938 RON, fiind astfel îndeplinite toate condiţiile necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimaţilor-pârâţi, în temeiul art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1382, art. 1383, art. 1385 şi art. 1386 C. civ., pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de casare, se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Examinând criticile anterior evocate prin prisma motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă constată că prin decizia instanţei de apel s-a reţinut că, la momentul întocmirii şi avizării referatelor de corectare a deconturilor TVA de către intimaţii-pârâţi, cei doi contribuabili figurau cu obligaţii restante de plată a TVA-ului, respectiv S.C. C. S.R.L. figura cu suma de 1.084.241 RON, plus accesorii în cuantum de 219.017 RON, iar S.C. D. S.R.L. figura cu suma de 382.472 RON, ambele sume, nediminuate, fiind mai apoi acceptate şi înscrise în tabelul definitiv de creanţe al societăţilor debitoare aflate în insolvenţă.

Cum aspectele anterior menţionate vizează situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, în urma evaluării probelor administrate în cauză, rezultă că aceste aspecte rămân câştigate cauzei şi în etapa procesuală a recursului, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pornind de la această constatare de fapt a instanţei de apel, instanţa supremă reţine că pretinsa fapta imputată intimaţilor-pârâţi de a întocmi şi aviza în mod nelegal referatele de corectare a deconturilor de TVA nu a condus la pierderea sau diminuarea creanţelor deţinute de recurenta-reclamantă împotriva societăţilor contribuabile, din moment ce aceste creanţe au fost acceptate şi înscrise integral în tabelele definitive de creanţe din cadrul procedurilor de insolvenţă deschise împotriva acestor societăţi.

Instanţa supremă notează că însăşi recurenta-reclamantă precizează în cererea de recurs (pagina 11 - penultimul paragraf din cererea de recurs) că a depus la Tribunalul Harghita declaraţii de creanţe rectificative pentru suma de 1.083.506 RON, cu privire la debitoarea S.C. C. S.R.L. şi pentru suma de 382.432 RON, cu privire la debitoarea S.C. D. S.R.L., reprezentând TVA-ul datorat de cele două societăţi, lichidatorul judiciar procedând la rectificarea tabelului definitiv al creanţelor.

Astfel, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu a reuşit să recupereze creanţa în cuantum de 1.465.938 RON nu poate fi imputată intimaţilor-pârâţi, cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat, din moment ce nu există o legătură de cauzalitate între faptele constatate prin raportul de control intern nr. 15212/10.12.2015 şi prejudiciul invocat de recurenta-reclamantă.

Prin urmare, criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. urmează a fi înlăturate ca nefondate.

Pentru aceste motive, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva Deciziei nr. 632/A din 10 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2018.

Procesat de GGC -NN