Rejection of voluntary suspension request in commercial debt collection dispute due to lack of sufficient legal link to related insolvency cases

Asupra cererii de recurs de faţă

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 23.03.2017, reclamanta A. reprezentată prin lichidator judiciar B.. a solicitat obligarea pârâtei C. S.A., la plata sumei de 7.942.908,34 RON reprezentând marfă vândută şi neachitată şi a sumei de 2.410.748,37 RON reprezentând dobânda legală aplicată debitului principal de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data 21.03.2017, precum şi la plata dobânzii legale până la plata integrală a debitului.

Prin Sentinţa civilă nr. 2655 din 28.06.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta A. prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi a obligat reclamanta să plătească cheltuielile de judecată avansate de către pârâtă, în cuantum de 10.000,00 RON.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2189/A din 11 decembrie 2017 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. prin lichidator judiciar B., împotriva Sentinţei civile nr. 2655/28.06.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi a obligat apelanta-reclamantă A. prin lichidator judiciar B. la plata, din averea debitoarei, a cheltuielilor de judecată avansate în apel de către intimata-pârâtă C. S.A., în cuantum de 16.391,66 RON.

Împotriva Deciziei civile nr. 2189/A din 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. prin lichidator judiciar B. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului invocat, recurenta a arătat, în esenţă, că au fost interpretate greşit normele de drept material aplicabil instituţiei suspendării facultative instituită de dispoziţiile art. 413 C. proc. civ., precum şi cele privind principiul disponibilităţii ce trebuie să guverneze orice pricină.

Recurenta susţine că instanţa de apel a respins cererea de suspendare în ciuda evidenţei legături între soluţiile posibile din dosarele indicate şi prezenta cauză, stabilind că, deşi există legături între aceste dosare, urmările posibile nu sunt de natură a influenţa soarta prezentei cauze, ceea ce este evident o greşeală de interpretare a normelor de drept material privind această instituţie a suspendării facultative.

Recurenta precizează că a solicitat suspendarea soluţionării până la finalizarea atât a Dosarului nr. x/2014 cât şi a Dosarului nr. x/2014, însă numai Dosarul nr. x/2017 este în acest moment pe rolul instanţelor de judecată, iar Dosarul nr. x/2014 este la rându-i suspendat până la soluţionarea Dosarului nr. x/2014

Recurenta susţine că instanţa de apel a analizat exclusiv incidenţa şi repercusiunile posibile ale soluţionării Dosarului x/2014, ceea ce nu este riguros aplicat în speţa de faţă, atâta vreme cât există un dosar - x/2014, suspendat până la soluţionarea Dosarului nr. x/2014, adică, atâta vreme cât s-a realizat o analiză de către o instanţă de judecată şi s-a găsit justificabilă această legătură indisolubilă între cele două dosare, nu se pot analiza cele două dosare separat din perspectiva şi incidenţa lor în cauză.

În opinia recurentei, soluţia este nelegală şi în ceea ce priveşte respectarea principiului disponibilităţii având în vedere precizarea instanţei de apel că "nu există niciun motiv pentru ca plata preţului prin emiterea biletului la ordin să nu fie acceptată ca modalitate de stingere a obligaţiei".

Din această perspectivă, recurenta consideră că se află în situaţia în care instanţa învestită cu o cerere în pretenţii analizează în fapt cererea ce face obiectul Dosarului nr. x/2014, depăşindu-şi astfel atribuţiile şi încălcând cadrul stabilit de reclamant şi nu numai că o analizează, dar utilizează considerente greşite ce ar putea avea repercusiuni în Dosarele nr. x/2014 şi y/2014

Astfel, susţine recurenta, instanţa de apel nu era chemată să analizeze dacă şi în ce fel un bilet la ordin reprezintă sau nu o plată în condiţiile date, instanţa depăşindu-şi atribuţiile.

Recurenta susţine că instanţa de apel nu a fost chemată să analizeze dacă obiectul din Dosarul nr. x/2014 este corect sau nu, dacă biletul la ordin reprezintă un instrument de plată sau nu, ci a fost chemată să analizeze dacă există legătură între dosarele invocate care ar putea să influenţeze în mod decisiv soluţia din prezentul dosar.

În opinia recurentei, argumentaţia avută în vedere pentru respingerea cererii de suspendare şi a apelului este lipsită de temeinicie fiind încălcate regulile privind suspendarea facultativă şi fiind depăşit cadrul procesual stabilit de reclamant.

Recurenta consideră că instanţa de apel face o eroare antamând, în mod gratuit, nepermis şi nociv pentru buna desfăşurare a lucrărilor tuturor dosarelor, situaţia admiterii sau nu a cererii ce face obiectul Dosarului nr. x/2014 fără să ia în considerare legătura indisolubilă a acestuia cu Dosarul nr. x/2014.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului formulat împotriva deciziei recurate, casarea în tot a deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recursul vizează interpretarea greşită a normelor de drept material aplicabil instituţiei suspendării facultative instituită de dispoziţiile art. 413 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, suspendarea legală prevăzută de art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activităţii de judecată de natură a temporiza curgerea firească a activităţii de judecată care trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, având însă un caracter facultativ.

Prin urmare, instanţa sesizată cu soluţionarea unei astfel de cereri, chiar dacă va constata îndeplinirea cerinţelor normei, are puterea de apreciere asupra utilităţii (chiar a necesităţii), dar şi asupra oportunităţii măsurii în ansamblul raporturilor juridice dintre părţi, astfel încât măsura să nu permită concluzia unui abuz de drept procesual al părţii care o invocă.

Suspendarea reglementată de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. implică cercetarea următoarelor cerinţe legale: dezlegarea pricinii cu care este învestită instanţa în faţa căreia se invocă acest incident să depindă în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi.

Aplicând aceste criterii legale la speţa dedusă judecăţii, instanţa a reţinut că nu se impune suspendarea cauzei apreciind că modul de judecată a apelului nu depinde de soluţionarea Dosarelor nr. x/2014 şi y/2014 întrucât nu există o legătură suficient de caracterizată şi nu există riscul pronunţării unei soluţii contradictorii, cauza de faţă având ca obiect cerere declanşată în considerarea procedurii insolvenţei pentru reîntregirea activului debitoarei, cerere care se soluţionează cu celeritate.

Cu alte cuvinte, în aplicarea art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Curtea de Apel a considerat că nu este oportună soluţionarea pricinii cu care este învestită.

Analizând cele două acţiuni în comparaţie, Înalta Curte constată că raţionamentul Curţii de Apel Bucureşti de a nu suspenda judecarea apelului este corect, în speţă nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că litigiul de faţă vizează obligarea pârâtei C. S.A., la plata sumei de 7.942.908,34 RON reprezentând marfă vândută şi neachitată şi a sumei de 2.410.748,37 RON reprezentând dobânda legală aplicată debitului principal de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data 21.03.2017, precum şi la plata dobânzii legale până la plata integrală a debitului iar obiectul Dosarului nr. x/2014 este reprezentat de cererea de constatare a nulităţii operaţiunii de girare x din 1 august 2014 a sumei de 7.942.908,34 RON, respectiv a operaţiunilor de compensare încheiate între C. S.A. şi debitoarea A. S.R.L. în temeiul acestei operaţiuni de girare după data deschiderii procedurii.

Sunt nefondate şi criticile care vizează faptul că instanţa de apel a analizat aspecte de fond din Dosarul nr. x/2014, considerentele deciziei atacate relevând faptul că analiza instanţei a vizat exclusiv verificarea existenţei unei legături suficient de caracterizate de natură să impună suspendarea cauzei de faţă pentru a se evita pronunţarea unor soluţii contradictorii.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul.

Având în vedere că nu s-a făcut dovada achitării cheltuielilor de judecată Înalta Curte, chitanţa depusă la dosar neîntrunind elementele unui document justificativ sub aspectul valorii acestora, va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă C. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin lichidator judiciar B. împotriva Deciziei civile nr. 2189/A din 11 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă C. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2019.

Procesat de GGC -NN