Final criminal fraud ruling revives leasing dispute; revision upheld and prior judgment reversed.

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 5 august 2014 sub nr. x/2014, revizuenta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., a solicitat revizuirea Sentinţei civile nr. 5401 din 25 septembrie 2000, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în Dosarul nr. x/2000, în sensul schimbării în tot a sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulate de către S.C. B. S.R.L., cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 4, coroborat cu art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. din 1865 şi cu art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999.

La termenul din 16 septembrie 2014, revizuenta a depus la dosar la dosar o cerere modificatoare a cadrului procesual pasiv al cererii de revizuire, prin care a precizat că înţelege să se judece şi în contradictoriu cu C., în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii S.C. B. S.R.L.

Intimata C. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a solicitat respingerea cererii de revizuire.

Prin Sentinţa civilă nr. 2686 din 18 mai 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire şi a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu intimatele S.C. B. S.R.L. şi C.

Împotriva acestei decizii a declarat apel revizuenta S.C. A. S.A., prin care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi respingerea excepţiei tardivităţii formulării cererii de revizuire ca neîntemeiată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, precum şi obligarea intimatei C. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 770 din 6 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta S.C. A. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 2686 din 18 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatele S.C. B. S.R.L. şi C.; a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta C., care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 2096 din 13 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub acelaşi număr unic de dosar.

Prin Sentinţa civilă nr. 2340 din 13 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis cererea de revizuire şi a schimbat în tot Sentinţa civilă nr. 5401 din 25 septembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în Dosarul nr. x/2000, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi a obligat-o pe intimată la plata către revizuentă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.458,17 RON.

În motivarea acestei sentinţe, s-au reţinut următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din 1865, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare se poate cere în cazul în care hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.

Prima instanţă a constatat că prin Sentinţa civilă nr. 5401 din 25 septembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în Dosarul nr. x/2000 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. A1 S.A. (în prezent S.C. A. S.A.) şi a fost obligată pârâta la încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare a activului "D.".

Prima instanţă a reţinut că în cauză au fost indicate drept înscrisuri declarate false prin Sentinţa penală nr. 2076 din 9 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2005, determinante pentru pronunţarea hotărârii atacate cu revizuire, următoarele: art. 17 din Decizia nr. 17 din 28 septembrie 1999 a Consiliului de Administraţie al A. S.A., prin care s-a decis încheierea contractului de asociere în participaţiune cu S.C. B. S.R.L. şi art. 7 din Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor A. S.A. din 21 octombrie 1999, prin care s-a aprobat perfectarea contractului de asociere în participaţiune cu S.C. B. S.R.L. şi Contractul de asociere în participaţiune nr. 198/1999.

Aşa cum se menţionează în sentinţa penală, contractul de asociere în participaţiune este rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesul-verbal al şedinţei Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor A. S.A. din 21 octombrie 1999, în scopul aprobării şi întocmirii contractului.

Prima instanţă a reţinut că din considerentele sentinţei penale rezultă că au fost declarate false hotărârile organelor de conducere ale societăţii revizuente, emise în baza proceselor-verbale respective.

În privinţa contractelor de asociere în participaţiune, inclusiv Contractul nr. x/1999, încheiat cu S.C. B. S.R.L., s-a reţinut că se impune anularea acestora pentru două motive: în temeiul art. 348 C. proc. pen., deoarece sunt rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesele-verbale ale şedinţelor C.A. şi A.G.A., în sensul aprobării lor şi al întocmirii hotărârilor A.G.A. şi C.A. în acelaşi scop şi în temeiul art. 12 din Legea nr. 133/1999, deoarece încheierea contractelor s-a întemeiat pe o cauză ilicită.

Aşadar, contractul de asociere în participaţiune a fost anulat pentru că instanţa penală a reţinut că faptele inculpatului se circumscriu infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, iar respectivul contract a fost consecinţa directă a activităţii infracţionale.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, la 7 septembrie 2000 sub nr. x/2000, reclamanta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. A1 S.A. (în prezent S.C. A. S.A.) la încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare a activului "D.".

În temeiul dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 133/1999 şi a Contractului de asociere în participaţiune nr. 198/1999, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat-o pe pârâtă la încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare a activului "D.".

Întrucât Contractul de asociere în participaţiune nr. 198/1999 a fost desfiinţat prin Sentinţa penală nr. 2076 din 9 octombrie 2006, prima instanţă a constatat incidenţa în cauză a motivului de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din 1865.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel C., prin care a solicitat admiterea apelului şi modificarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de revizuire, iar în subsidiar, cenzurarea cheltuielilor de judecată acordate prin sentinţa apelată.

Prin Decizia civilă nr. 1792 A din 23 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins apelul declarat de apelanta C. împotriva Sentinţei civile nr. 2340 din 13 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014 ca nefondat.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a constatat că sentinţa apelată a fost pronunţată prin raportare directă la dispoziţiile Contractului de asociere nr. x/1999, temeiul juridic al acţiunii fiind reprezentat de art. 12 din Legea nr. 133/1999.

S-a arătat că, potrivit dispozitivului Sentinţei penale nr. 2076 din 8 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2005, pe lângă cauza de nulitate determinată de încălcarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 133/1999, în privinţa Contractului de asociere în participaţiune nr. 198/1999 încheiat cu S.C. B. S.R.L., instanţa penală a reţinut că acest contract este consecinţa directă sau chiar una din modalităţile de realizare a activităţii infracţionale a inculpatului E.

Atât timp cât Contractul de asociere nr. x/1999 a fost anulat prin Sentinţa penală nr. 2076 din 09 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2005, iar acesta a reprezentat motivul determinant pentru pronunţarea Sentinţei civile nr. 5401 din 25 septembrie 2000, curtea de apel a constatat că în mod judicios tribunalul a admis cererea de revizuire, fiind îndeplinite în mod cumulativ cerinţele impuse în mod imperativ de dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Totodată, instanţa de apel nu a reţinut susţinerile revizuentei, în sensul că prin Hotărârea nr. 2340 din 13 iunie 2017 se obţine o dublă reparaţie pentru aceeaşi faptă, în condiţiile în care nu există echivalenţă între daunele acordate părţilor civile în cadrul procesului penal şi anularea produsului, rezultatului infracţiunii.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei în primă instanţă, curtea de apel a apreciat că, raportat la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, la complexitatea cauzei deduse judecăţii, dar şi la modalitatea concretă de soluţionare a acesteia şi la activitatea efectivă a apărătorilor pe parcursul procesului civil, atât în etapa premergătoare cercetării judecătoreşti, dar şi în faza de judecată, apreciază că onorariul avocaţial în cuantum de 4458,17 RON este justificat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs C., prin care a solicitat admiterea căii de atac şi desfiinţarea hotărârii pronunţate în apel.

În drept, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Recurenta consideră că decizia atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, pentru următoarele motive:

Cu toate că în cuprinsul hotărârii atacate sunt redate aproape în integralitate susţinerile cu privire la netemeinicia hotărârii pronunţate în fond, recurenta consideră că, atunci când motivează respingerea apelului, instanţa se rezumă la reluarea aceloraşi constatări făcute de către judecătorul fondului, fără să analizeze în vreun fel apărările invocate.

Susţine că singura motivare a deciziei recurate se rezumă la o singură frază, respectiv:

"Curtea nu poate reţine susţinerile revizuentei, în sensul că prin Hotărârea nr. 2340/13.06.2017 se obţine o dublă reparaţie pentru aceeaşi faptă, în condiţiile în care nu exista echivalenţă între daunele acordate părţilor civile în cadrul procesului penal şi anularea produsului, rezultatului infracţiunii", analizând aspecte pe care nici nu le-a invocat în cererea de apel.

Cu alte cuvinte, arată că nu a fost invocată "dubla reparaţie pentru aceeaşi faptă", întrucât excede obiectului prezentului dosar, cererea de revizuire având un caracter nepatrimonial, iar obiectul cererii de chemare în judecată a fost "obligaţie de a face". O eventuală dublă reparaţie sau îmbogăţire fără just titlu poate fi antamată în cadrul unui dosar viitor de anulare a vânzării activului, nu în cadrul revizuirii.

Recurenta apreciază că instanţa de apel a omis să se pronunţe cu privire inadmisibilitatea cererii de revizuire motivată de culpa revizuentei în declararea ca fals a înscrisului ce a stat la baza pronunţării hotărârii revizuite.

În opinia recurentei, revizuenta S.C. A. S.A. poartă, alături de fostul său director general, E., condamnat definitiv, culpa pentru falsificarea înscrisului definitoriu. Această susţinere este întemeiată pe poziţia de parte responsabilă civilmente pe care revizuenta a avut-o în cadrul dosarului penal, datorată calităţii sale de comitent al prepusului inculpat. Astfel, arată că instanţa penală a avut în vedere principiul de drept civil al răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, întrucât inculpatul avea calitatea de director general al acesteia la momentul comiterii faptelor penale ce au dus la declararea drept "false" a înscrisurilor ce au stat la baza pronunţării hotărârii revizuite.

Consideră inacceptabil şi ilicit faptul că persoana culpabilă de declararea ca "fals" a înscrisului să beneficieze de culpa sa prin formularea cererii de revizuire, reprezentând, de fapt, o prevalare de proprie turpitudine, care ar fi trebuit să ducă la respingerea căii de atac de retractare. Mai mult, admiţându-se cererea de revizuire formulată de persoana care răspunde pentru falsificarea înscrisurilor ce au stat la baza pronunţării hotărârii, se deturnează scopul pentru care a fost creată însăşi instituţia revizuirii.

O altă critică priveşte respingea cererii recurentei de diminuare a cheltuielilor de judecată acordate revizuentei cu ocazia rejudecării fondului, respectiv suma de 4.458 de RON.

Susţine că aspectele reţinute de instanţa de apel sunt eronate, deoarece valoarea obiectului cererii nu poate avea relevanţă, întrucât cererea de revizuire nu are caracter patrimonial, ci tinde spre anularea unei hotărâri privind o obligaţie de "a face", nu de "a da", complexitatea cauzei a fost foarte scăzută, drept dovadă fiind motivarea ce s-a limitat doar la a constata existenţa unui înscris definitoriu declarat fals, urmată de admiterea cererii, iar activitatea relevantă a apărătorilor este cea desfăşurată la singurul termen de judecată a fondului, respectiv termenul din 06 iunie 2017. Pentru restul activităţilor desfăşurate de apărătorii revizuentei au fost acordate în mod definitiv alte cheltuieli de judecată. Având în vedere că pentru tot ciclul procesual anterior (fond-apel-recurs) au fost acordate cheltuieli în cuantum de 3.831 de RON, recurenta consideră exagerate şi nejustificate cheltuielile de aproximativ 4.500 de RON acordate pentru un singur termen de judecată de către judecătorul fondului în al doilea ciclu procesual.

Intimata S.C. A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, aceasta susţinând în esenţă că instanţa de apel a omis să se pronunţe cu privire inadmisibilitatea cererii de revizuire motivată de culpa revizuentei în declararea ca fals a înscrisului ce a stat la baza pronunţării hotărârii revizuite, după cum s-a folosit de argumente care nu au fost deduse judecăţii în apel, motiv pentru care decizia instanţei de apel este nelegală.

Sub aspectul relevat de recurentă se cuvin precizate în prealabil două aspecte:

Primul dintre acestea vizează faptul că recurenta-intimată, deşi invocă expres motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu indică în concret norma de drept încălcată sau greşit aplicată de instanţa de prim control judiciar. În acest context, ţinând seama de temeiurile învestirii instanţei de revizuire şi de parte a criticilor dezvoltate în recursul de faţă, critica se va analiza prin trimitere la modul în care instanţa de apel a urmărit şi aplicat dispoziţiile art. 274 şi pe cele ale art. 322 pct. 4 C. proc. civ., celelalte dispoziţii legale şi principii generale, în limitele în care a fost criticată hotărârea primei instanţe.

Al doilea aspect care se cuvine remarcat este legat de faptul că recurenta-intimată a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la o critică esenţială dezvoltată în apel, după cum a folosit în argumentarea soluţiei pronunţate considerente străine de criticile din apel, toată această critică fiind apreciată de instanţa supremă ca fiind circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în ipotezele prevăzute în prima şi a treia teză a textului legal citat, calificarea fiind făcută în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Examinând motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în contextul expus în precedent, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. prevăd că revizuirea unei hotărâri definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere "dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii".

Se constată în acest context că instanţa de apel a examinat hotărârea primei instanţe prin prisma îndeplinirii tuturor condiţiilor de admisibilitate prevăzute de cazul de revizuire invocat de parte şi, în raport cu probatoriul administrat, a reţinut sintetic, dar judicios că instanţa de revizuire a făcut în mod corect aplicarea acestui articol la cazul dedus judecăţii.

Sub acest aspect, complinind motivarea instanţei de apel şi răspunzând şi criticii întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa supremă constată că instanţa de apel a reţinut în antepenultimul paragraf al considerentelor un argument legat de inexistenţa în cauză a unei duble reparaţii, deşi acesta nu se regăseşte în memoriul de apel. Această împrejurare, însă, nu este de natură a invalida raţionamentul fundamental bazat pe întrunirea condiţiilor de admisibilitate impuse de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., constituind doar un argument suplimentar, fără pondere semnificativă în economia silogismului juridic.

În examinarea aceleiaşi critici, instanţa supremă apreciază că în cauză nu i se poate opune revizuentei finele de neprimire decurgând din principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, câtă vreme prin hotărârea penală definitivă s-a antrenat răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals doar a directorului societăţii revizuente, nu şi răspunderea penală a acestui din urmă subiect de drept, care este şi titular al revizuirii în cauza de faţă.

A da eficienţă susţinerilor recurentei-intimate echivalează cu lipsirea de efecte a hotărârii penale sub aspectul laturii civile. Contrar susţinerilor recurentei, decizia penală are efecte depline asupra raporturilor juridice dintre părţi, respectiv asupra actelor încheiate prin vicierea voinţei societare, deoarece decizia penală, ca instrument de realizare a scopului legii penale, are puterea de a restabili legalitatea raporturilor juridice de drept privat încălcate prin săvârşirea infracţiunilor.

În aceste condiţii, se impune concluzia că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865, motiv pentru care Înalta Curte va înlătura criticile recurentei referitoare la inadmisibilitatea revizuirii.

Nu poate fi primită nici critica recurentei potrivit căreia în mod nelegal instanţa de apel a menţinut cuantumul cheltuielilor de judecată acordate revizuentei cu ocazia rejudecării fondului, critică subsumată dispoziţiilor art. 304 pct. 9, raportat la art. 274 C. proc. civ.

Astfel, în această etapă procesuală nu se poate da eficienţă solicitării recurentei-intimate de diminuare a cuantumului sumei acordate cu acest titlu, întrucât pot face obiectul căii de atac a recursului doar criticile de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Critica menţionată nu poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dat fiind caracterul normei legale a cărei aplicare s-a solicitat a se face prin recurs, respectiv art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Norma menţionată este una cu caracter supletiv, ce nu poate fi încadrată în cazul de nelegalitate invocat, iar susţinerea despre greşita aplicare a acesteia constituindu-se, eventual, într-o critică de netemeinicie, care vizează aspecte de apreciere factuală şi care, în raport de actuala configuraţie a căii de atac a recursului, nu mai poate constitui obiect de analiză în calea de atac dedusă judecăţii.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că în speţă nu se verifică existenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a din acelaşi Cod recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta C. împotriva Deciziei civile nr. 1792A din 23 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2018.

Procesat de GGC -NN