Moral damages to relatives of a traffic victim: inapplicability of the insurance statute's exclusion for dependents of the at-fault driver where claimants are relatives of the deceased.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 29 septembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantele A. şi B. au solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.A la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune-interese, pentru repararea prejudiciului moral suferit de către A., în calitate de bunică a defunctei D. şi a sumei de 300.000 euro, cu titlu de daune-interese, pentru repararea prejudiciului moral suferit de către B., în calitate de soră a aceleiaşi defuncte, ca urmare a producerii accidentului rutier din 14 decembrie 2012, în care a decedat numita D.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194, art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., art. 1349, art. 1357, art. 1381 şi art. 1385 C. civ., precum şi pe cele ale Legii nr. 136/1995 şi Ordinului C.S.A. nr. 3/2013.

Prin Sentinţa civilă nr. 1368/2016 din 17 mai 2016, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A.; a obligat pe pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 8.000 de euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, cu titlu de daune morale, către reclamanta A. şi a sumei de 6.000 de euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, cu titlu de daune morale, către reclamanta B.

Împotriva Sentinţei civile nr. 1368/2016 din 17 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, au declarat apel reclamantele A. şi B., prin care au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi pârâta S.C. C. S.A., prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia civilă nr. 2035A din 5 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins apelul declarat de apelantele-reclamante A. şi B. şi apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 1368/2016 din 17 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. C. S.A., prin care a solicitat, în temeiul art. 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., admiterea recursului şi schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, iar în cazul admiterii recursului şi desfiinţării titlului executoriu reprezentat de hotărârea recurată, întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare, în temeiul art. 722 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a dezvoltat atât critici care vizează existenta prejudiciului şi întinderea daunelor morale acordate, cât şi critici care vizează existenţa obligaţiei de plată a daunelor morale, ca urmare a interpretării date art. 50 din Legea nr. 136/1995, prin Decizia nr. 23/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Cu privire la criticile care vizează existenţa prejudiciului şi întinderea daunelor morale acordate, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că deşi, potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ., au dreptul la reparaţie persoanele aflate în relaţie de rudenie apropiată cu victima, respectiv, ascendenţi, descendenţi, fraţi, surori, soţul victimei, precum şi alte persoane ce ar putea dovedi existenţa unui prejudiciu moral, iar potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, instanţa de judecată urmează să aprecieze asupra sumelor de bani solicitate cu titlu de despăgubiri morale.

Or, cererea de acordare a despăgubirilor formulate de către bunică şi soră va fi apreciată ca fiind întemeiată numai în măsura în care va fi dovedit un prejudiciu moral.

Recurenta-pârâtă a arătat că instanţa supremă a statuat că, deşi nu se poate nega, în principiu, dreptul unei astfel de rude de a i se acorda daune morale, urmează să fie analizate circumstanţele factuale în care acest drept a fost pretins şi situaţia concretă a fiecărei persoane ce a afirmat că a suferit un prejudiciu, apreciind că nu a fost făcută dovada suferinţelor morale. Or, această analiză ţine exclusiv de situaţia de fapt, iar în prezenta cauză reclamantele nu au făcut dovada acestui tip de prejudiciu.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că la acordarea daunelor trebuie avute în vedere condiţiile de producere a accidentului şi urmările acestuia, aspecte la care se raportează repararea prejudiciului, dar şi necesitatea inexistenţei unei îmbogăţiri fără justă cauză.

De asemenea, trebuie avute în vedere şi condiţiile socio-economice individuale ale părţilor civile, precum şi cele generale, constând în venitul minim şi mediu la nivel naţional şi local pe cap de locuitor. Astfel, toate aceste elemente obiective trebuie să determine daunele morale, care reprezintă un element subiectiv.

Cu privire la criticile care vizează inexistenţa dreptului la daune morale, ca urmare a interpretării date art. 50 din Legea nr. 136/1995, prin Decizia nr. 23/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că a criticat soluţia instanţei de fond şi din perspectiva neaplicării în cauză a acestei decizii a Înaltei Curţi, având în vedere vinovăţia exclusivă la producerea accidentului a rudei (fiu/unchi) reclamantelor.

În acest sens, recurenta-pârâtă a învederat că art. 50 din Legea nr. 136/1995 enumeră situaţiile în care asigurătorul acordă despăgubiri, printre aceste cazuri fiind prevăzută şi situaţia în care persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul (soţia) sau persoane aflate în întreţinerea proprietarului ori a conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului. Însă, acest caz de acordare a despăgubirilor se referă doar la situaţia în care rudele persoanei vinovate de producerea accidentului au suferit vătămări corporale ca urmare a evenimentului rutier.

În sprijinul susţinerii sale, recurenta-pârâtă a evocat Decizia nr. 23/2015, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, "dreptul la despăgubiri recunoscut soţului (soţiei) sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului priveşte doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier".

Deşi instanţa de apel a reţinut că apelanta-pârâtă nu a adus nicio critică interpretării date de prima instanţă acestei decizii, prin cererea de apel s-a arătat că este imposibil de defalcat prejudiciul moral suferit de către victimele indirecte ale accidentului faţă de cele două persoane decedate, respectiv şoferul şi pasagerul.

În drept, recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 24 martie 2017, intimatele-reclamante au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia netimbrării şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 6 aprilie 2017, recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de către intimatele-reclamante şi a reiterat concluziile de admitere a recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 13 iunie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurenta-pârâtă nu a depus un punct de vedere la raport.

Intimatele-reclamante au depus un punct de vedere la raport, prin care au învederat că soluţia care trebuie pronunţată în cauză este cea de anulare a recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În şedinţa din 3 octombrie 2017, constatând că recursul nu poate fi soluţionat nici conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nici conform art. 493 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a pronunţat, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi act normativ, o încheiere de admitere în principiu a recursului, acordând termen de judecată la 23 ianuarie 2018, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, Înalta Curte apreciază că excepţiile invocate sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepţia netimbrării recursului, Înalta Curte constată că în sarcina recurentei-pârâte a fost stabilită obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1182,5 RON, conform art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

După ce a fost înştiinţată cu privire la această obligaţie, recurenta-pârâtă s-a conformat măsurii dispuse de instanţă în sensul că a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1182,5 RON.

Având în vedere că recursul a fost timbrat cu respectarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va respinge excepţia netimbrării recursului.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, intimatele-pârâte au învederat, în esenţă, că se impune anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi act normativ, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Din analiza textelor de lege anterior evocate rezultă că nu este incidentă sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care cererea de recurs cuprinde critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că, deşi o parte din criticile din cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc critici de nelegalitate care pot fi încadrate motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vor fi indicate şi analizate cu ocazia examinării pe fond a recursului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului şi schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, contrar prevederilor art. 497 C. proc. civ., care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă, în caz de admitere a recursului.

Prin cererea de recurs au fost formulate critici care vizează existenţa prejudiciului şi întinderea daunelor morale acordate, precum şi critici care vizează existenţa obligaţiei de plată a daunelor morale.

Criticile care vizează existenţa obligaţiei de plată a daunelor morale vor fi examinate cu prioritate, întrucât în absenţa existenţei unui obligaţii nu se mai pune problema întinderii acesteia.

În esenţă, recurenta-pârâtă susţine că obligarea sa la plata de daune morale s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 136/1995, care trebuiau interpretate conform celor statuate prin Decizia nr. 23/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, întrucât beneficiază de dreptul la despăgubiri doar rudele persoanei vinovate de producerea accidentului care au suferit vătămări corporale, în urma unui accident rutier.

Fiind invocată aplicarea greşită a unor norme de drept material, prin prisma interpretării date de Înalta Curte într-un recurs în interesul legii, aceste critici vor fi examinate prin raportare la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri pronunţate cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Se cuvine subliniat că prin Decizia nr. 23/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soţului (soţiei) sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, priveşte doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier".

Premisa avută în vedere la pronunţarea deciziei anterior evocate vizează situaţia în care un conducător auto este victima unui accident rutier produs din culpa sa, iar soţia sau persoanele aflate în întreţinerea conducătorului vehiculului asigurat solicită despăgubiri de la societatea de asigurare pentru prejudiciul suferit ca urmare a vătămării sau decesului şoferului.

În prezenta cauză, situaţia premisă este diferită de cea avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 23/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, întrucât reclamantele şi-au întemeiat cererea de despăgubire pe calitatea lor de rude cu defuncta D. şi nu pe cea de rude cu conducătorul vehiculului asigurat.

Potrivit dispoziţiilor art. 1391 alin. (2) C. civ., "instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu".

Dat fiind că A. avea calitatea de bunică a defunctei, iar B. avea calitatea de soră a defunctei, rezultă că intimatele-reclamante erau rude cu victima faptei cauzatoare de prejudicii săvârşită de către conducătorul vehiculului asigurat, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 1391 alin. (2) C. civ., în temeiul cărora pot fi acordate despăgubiri, sub forma daunelor morale, pentru durerea încercată prin moartea victimei.

Referitor la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia autorului faptei, instanţa supremă constată că întrunirea cumulativă a acestor condiţii a fost stabilită de către instanţele de fond, în urma evaluării probelor administrate în cauză.

Dat fiind că verificarea îndeplinirii acestor condiţii ar presupune reevaluarea probelor administrate în cauză, rezultă că aspectele de fapt reţinute în acest sens de către instanţele devolutive se menţin şi în calea extraordinară de atac a recursului, în care se realizează numai un control de legalitate a hotărârii recurate.

Aşadar, este îndeplinită cerinţa existenţei unui raport de răspundere civilă delictuală pe care să se grefeze raportul de asigurare de răspundere civilă.

Cu privire la raportul de asigurare de răspundere civilă, instanţa supremă constată că emitentul poliţei de asigurare RCA pentru vehiculul implicat în accident este recurenta-pârâtă S.C. C. S.A.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1996 şi art. 26 alin. (1) lit. a) şi art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din 29.11.2011, în vigoare la data producerii evenimentului asigurat, rezultă că societatea de asigurare este obligată să repare prejudiciile materiale şi morale suferite de terţele persoane prin fapta conducătorului sau proprietarului vehiculului asigurat.

Având în vedere că vehiculul implicat în accidentul rutier era asigurat conform poliţei de asigurare RCA, emise de S.C. C. S.A., rezultă că sunt incidente dispoziţiile legale anterior evocate, fiind astfel îndeplinite condiţiile pentru plata daunelor morale de către societatea de asigurare către terţele persoane prejudiciate.

Cu privire la criticile din cererea de recurs referitoare la existenta prejudiciului şi întinderea daunelor morale acordate, instanţa supremă apreciază că aceste critici vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

Dat fiind că nu se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a unor texte de lege care să conţină criterii în funcţie de care se determină cuantumul despăgubirilor, rezultă că recurenta-pârâtă încearcă să redimensioneze cuantumul acestor despăgubiri, prin reevaluarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele de fond.

În privinţa criticilor privind existenţa prejudiciului moral suferit de către intimatele-reclamante, chiar recurenta-pârâtă afirmă în cuprinsul cererii de recurs că soluţionarea acestor critici presupune analizarea situaţiei de fapt.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului pot fi examinate numai criticile privind nelegalitatea hotărârii recurate, pentru motivele de casare prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens pot fi evocate şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora, "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, criticile de netemeinicie referitoare la existenta prejudiciului şi întinderea daunelor morale acordate urmează a fi înlăturate.

Pentru aceste motive, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A împotriva Deciziei civile nr. 2035A din 5 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.

Procesat de GGC -NN