Cancellation challenge for material error in service dismissed; state department loses after court upholds late appeal rejection

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, din actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 488 din 14 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile a concilierii directe; a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâţilor A. şi S.C. B. S.A.; a respins cererea de introducere în cauză a moştenitorilor pârâtului A.; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor S.C. B. S.A., S.C. C. S.A. şi D. S.A.; a admis excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului prin Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, în contradictoriu cu pârâţii S.C. E. S.A., F., A., S.C. C. S.A., S.C. B. S.A., şi D. S.A.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, prin care a solicitat admiterea apelului, anularea în parte a sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Prin Decizia nr. 1153/2017 din 23 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat reclamant împotriva Sentinţei civile nr. 488 din 14 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2011.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii apelului şi anulării în parte a sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Prin Decizia nr. 1665 din 10 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului împotriva Deciziei nr. 1153/2017 din 23 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În motivarea acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că decizia recurată a fost comunicată recurentului-reclamant Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului la 17 iulie 2017, conform dovezii de primire şi procesului-verbal de predare aflate la dosar apel, termenul de recurs împlinindu-se la 2 august 2017.

Recurentul-reclamant a exercitat calea de atac a recursului la 9 august 2017 - dosar recurs, prin transmiterea cererii de recurs prin fax, după împlinirea termenului de recurs.

De altfel, cererea de recurs a fost înregistrată în evidenţele Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului cu numărul de ieşire 3670 din 9 august 2017.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 301 raportat la art. 101 alin. (1) şi art. 103 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, instanţa de recurs a admis excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu şi a respins ca tardiv recursul declarat în cauză.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamantul Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, prin care a solicitat anularea deciziei contestate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de recurs.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat, în esenţă, că este incident motivul de anulare prevăzut la art. 318 C. proc. civ., întrucât hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale.

În acest sens, a susţinut că prin decizia contestată a fost admisă excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu, deşi contestatorul a învederat instanţei de recurs că hotărârea pronunţată în apel nu a fost comunicată către Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului.

Astfel, decizia pronunţată în apel a fost comunicată, din eroare, către Ministerul Economiei, care reprezintă o entitate distinctă faţă de Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului.

Dat fiind că decizia anterior evocată nu a fost comunicată către contestator nici până în prezent, rezultă că nu a început să curgă termenul de declarare a recursului.

Astfel, greşeala materială a instanţei de recurs constă în neobservarea faptului că la dosarul cauzei nu se regăseşte dovada de comunicare a deciziei pronunţate în apel către contestator.

În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 261 alin. (3), art. 266 alin. (3), art. 303 alin. (1), art. 318 C. proc. civ. din 1865, art. 25 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134 din 2010 şi art. 401 din Legea nr. 137/2002.

Intimata S.C. E. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.

Contestatorul a depus concluzii scrise, prin care a reiterat motivele pentru care solicită admiterea contestaţiei în anulare.

Analizând argumentele invocate în susţinerea contestaţiei în anulare, subsumate motivului prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ. din 1865, "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale (...)".

Dispoziţiile legale anterior menţionate reglementează contestaţia în anulare specială, care poate fi exercitată atunci când hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Având în vedere caracterul de excepţie al textului de lege anterior evocat, analiza criticilor privind existenţa unei "greşeli materiale" presupune o interpretare restrictivă, în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale care au caracter procedural şi care au dus, în mod necesar, la pronunţarea unei soluţii eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante existente la dosarul cauzei.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că titularul contestaţiei în anulare susţine, în esenţă, că soluţia dată în recurs este rezultatul unei erori materiale, constând în neobservarea de către instanţa de recurs a faptului că la dosarul cauzei nu se regăseşte dovada de comunicare a deciziei pronunţate în apel către contestatorul Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, entitate distinctă faţă de Ministerul Economiei.

Verificând actele şi dovezile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, prin cererea de apel, contestatorul a menţionat că sediul său social este situat în Bucureşti, str. x, fără să indice o altă adresă la care să îi fie comunicate actele de procedură.

Decizia nr. 1153/2017 din 23 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2017, a fost comunicată funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei, la sediul indicat în cuprinsul cererii de apel, respectiv cel din Bucureşti, str. x, conform dovezii aflate la dosar apel.

Prin urmare, la dosarul cauzei există dovada care atestă că decizia instanţei de apel a fost comunicată contestatorului, conform art. 266 alin. (3) C. proc. civ. din 1865.

Faptul că la adresa anterior evocată îşi desfăşoară activitatea şi alte entităţi juridice nu poate conduce la concluzia că decizia instanţei de apel nu a fost legal comunicată contestatorului, din moment ce comunicarea deciziei s-a realizat la adresa indicată de această parte în cuprinsul cererii de apel.

Opţiunea contestatorului de a indica instanţei o adresă la care funcţionează o registratură generală, utilizată şi de alte entităţi juridice, nu se poate constitui într-o neregularitate procedurală, întrucât în acest mod s-ar ajunge la protejarea unei conduite nediligente a unei părţi din procesul civil.

Astfel, modul de organizare a corespondenţei de la sediul contestatorului reprezintă o chestiune administrativă internă ce nu poate fi opusă instanţei de judecată.

Având în vedere că la dosarul cauzei există dovada comunicării la sediul contestatorului a deciziei pronunţate în apel, rezultă că soluţia instanţei de recurs de respingere ca tardiv a recursului declarat de această parte, prin raportare la data menţionată pe dovada respectivă, nu este consecinţa unei greşeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Pentru aceste considerente, constatând că motivul prevăzut la art. 318 teza I C. proc. civ. din 1865 nu este incident în privinţa deciziei instanţei de recurs, în temeiul art. 320 din acelaşi normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului împotriva Deciziei nr. 1665 din 10 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în Dosarul nr. x/2017.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.

Procesat de GGC -NN