Revision of judgment based on false contract upheld; appeal against revision dismissed

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 5 august 2014, sub nr. x/2014, revizuenta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., a solicitat revizuirea Sentinţei civile nr. 5390 din 25 septembrie 2000, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia comercială în Dosarul nr. x/2000, în sensul schimbării în tot a sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulate de către S.C. B. S.R.L., cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 4 coroborat cu art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. din 1865 şi art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999.

Intimata S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca tardivă, iar în subsidiar, ca inadmisibilă şi/sau ca lipsită de interes, precum şi obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 5353 din 31 octombrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire şi a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei decizii a declarat apel revizuenta S.C. A. S.A., prin care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi respingerea excepţiei tardivităţii formulării cererii de revizuire ca neîntemeiată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, precum şi obligarea intimatei S.C. B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 1370A/2015 din 30 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta S.C. A. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 5353 din 31 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L.; a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta S.C. B. S.R.L., care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 641 din 30 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Sentinţa civilă nr. 1606 din 2 mai 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiate; a admis cererea de revizuire şi a schimbat în tot Sentinţa civilă nr. 5390 din 25 septembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială în Dosarul nr. x/2000, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi a obligat intimata la plata către revizuentă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.302,76 RON.

În motivarea acestei sentinţe, s-au reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia lipsei de interes, prima instanţă a constatat că Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2002 a fost încheiat atât în baza Contractului de asociere în participaţiune nr. x/4.10.1999, cât şi în baza Sentinţei civile nr. 5390/2000.

Astfel, în litigiul privind valabilitatea acestui contract prezintă relevanţă pentru revizuentă desfiinţarea sentinţei civile, în a cărei executare a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, în vederea stabilirii corecte a cadrului procesual şi a limitelor apărărilor părţilor litigante.

Prima instanţă a înlăturat apărările formulate de intimată, vizând condiţiile încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întrucât aceste apărări pot fi valorificate cel mult în cadrul unei eventuale acţiuni în anularea contractului de vânzare-cumpărare, iar nu în cadrul cererii de revizuire.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii revizuirii, au fost evocate dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din 1865, potrivit cărora, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare se poate cere în cazul în care hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.

Prima instanţă a constatat că, prin Sentinţa civilă nr. 5390 din 25 septembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia Comercială în Dosarul nr. x/2000, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. A.1 S.A. (în prezent S.C. A. S.A.) şi s-a dispus obligarea pârâtei la încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare a activului Baza C. Străuleşti.

Prima instanţă a reţinut că în cauză au fost indicate drept înscrisuri declarate false prin Sentinţa penală nr. 2076 din 9 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2005, determinante pentru pronunţarea hotărârii atacate cu revizuire, următoarele: art. 3 din Decizia nr. 20/1999 a Comitetului de Direcţie al C. S.A., prin care s-a decis încheierea contractului de asociere în participaţiune cu S.C. B. S.R.L. şi art. 7 din Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor C. S.A. din 21 octombrie 1999, prin care s-a aprobat perfectarea contractului de asociere în participaţiune cu S.C. B. S.R.L. pentru baza C. Străuleşti şi Contractul de asociere în participaţiune nr. 183/1999.

Aşa cum se menţionează în sentinţa penală, contractul de asociere în participaţiune este rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesul-verbal al şedinţei Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor C. S.A. din 21 octombrie 1999, în scopul aprobării şi întocmirii contractului.

Prima instanţă a reţinut că, din considerentele sentinţei penale, rezultă că au fost declarate false hotărârile organelor de conducere ale societăţii revizuente, emise în baza proceselor-verbale respective.

În privinţa contractelor de asociere în participaţiune, inclusiv Contractul nr. x/1999, încheiat cu S.C. B. S.R.L., s-a reţinut că se impune anularea acestora pentru două motive: în temeiul art. 348 C. proc. pen., deoarece sunt rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesele-verbale ale şedinţelor C.A. şi A.G.A., în sensul aprobării lor şi al întocmirii hotărârilor A.G.A. şi C.A. în acelaşi scop şi în temeiul art. 12 din Legea nr. 133/1999, deoarece încheierea contractelor s-a întemeiat pe o cauză ilicită.

Aşadar, contractul de asociere în participaţiune a fost anulat pentru că instanţa penală a reţinut că faptele inculpatului se circumscriu infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, iar respectivul contract a fost consecinţa directă a activităţii infracţionale.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia comercială la 20 iulie 2000, sub nr. x/2000, reclamanta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. A1 S.A. (în prezent S.C. A. S.A.) la încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare a activului Baza C. Străuleşti.

În temeiul dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 133/1999 şi a Contractului de asociere în participaţiune nr. 183/1999, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare a activului Baza C. Străuleşti.

Întrucât Contractul de asociere în participaţiune nr. 183/1999 a fost desfiinţat prin Sentinţa penală nr. 2076 din 9 octombrie 2006, prima instanţă a constatat incidenţa în cauză a motivului de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din 1865.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel S.C. B. S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului şi modificarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire, cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 1428/A/2017 din 21 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta S.C. B. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 1606 din 2 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014; a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat apelanta S.C. B. S.R.L. la plata către intimata S.C. A. S.A. a sumei de 4.208,08 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate; a respins ca neîntemeiată cererea intimatei S.C. A. S.A. privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată din apel.

În motivarea acestei decizii s-a reţinut că prima instanţă a respins în mod corect excepţia lipsei de interes întrucât, din moment ce sentinţa supusă revizuirii conţine o obligaţie instituită în sarcina revizuentei de încheiere a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare, acesta justifică un interes în promovarea căii de atac a revizuirii.

Aspectele învederate de către apelantă referitoare la actele care au stat la baza încheierii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2002 pot avea relevanţă într-un eventual litigiu având ca obiect acel contract.

Or, obiectul căii de atac a revizuirii este reprezentat de Sentinţa nr. 5390 din 25 septembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în Dosarul nr. x/2000, iar nu contractul de vânzare-cumpărare anterior evocat.

Cu privire la a doua critică care vizează referirea primei instanţe la Contractul de asociere în participaţiune nr. 183/1999, instanţa de apel a reţinut că, deşi din considerentele sentinţei primei instanţe reiese că aceasta s-a referit la două numere de contracte, respectiv 183 şi 188, indicarea Contractului nr. x reprezintă în mod evident o eroare materială, în condiţiile în care obiectul revizuirii îl reprezintă o sentinţă pronunţată în baza Contractului de asociere în participaţiune nr. 188/1999.

Cu privire la soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii, instanţa de prim control judiciar a constatat că această excepţie a fost respinsă în mod temeinic de către prima instanţă, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire.

Critica apelantei referitoare la faptul că instanţa penală nu ar fi anulat Contractul de asociere în participaţiune nr. 188/1999, pe motiv că ar reprezenta rezultatul activităţii infracţionale de fals ori că nu ar corespunde realităţii, ci pentru fraudă la lege a fost înlăturată de către instanţa de apel.

În acest sens, instanţa de apel constatat că, din verificarea Sentinţei penale nr. 2076 din 8 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2005, rezultă că, pe lângă cauza de nulitate determinată de încălcarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 133/1999, în privinţa contractelor de asociere în participaţiune încheiate cu alte părţi vătămate, printre care şi S.C. B. S.R.L., instanţa penală reţinut că şi aceste contracte sunt consecinţa directă a activităţii infracţionale.

Atât timp cât unul dintre motivele de nulitate a Contractului de asociere în participaţiune nr. 188/1999 a fost acela că respectivul contract este rezultatul activităţii infracţionale, este evident că exprimă un conţinut fals, care nu corespunde realităţii, fiind deopotrivă îndeplinite atât condiţiile de admisibilitate, cât şi cele de fond pentru a fi admisă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din 1865.

Criticile referitoare la dispoziţia de obligare a apelantei S.C. B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată au fost apreciate ca fiind fondate de către instanţa de apel.

În acest sens s-a reţinut că prima instanţă nu putea acorda revizuentei cheltuieli de judecată efectuate în alte etape procesuale, doar instanţele învestite cu cererile privitoare la aceste cheltuieli putând statua asupra lor, inclusiv în privinţa caracterul justificat ori proporţional.

În măsura în care revizuenta nu a inclus în solicitarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie toate cheltuielile de judecată aferente recursului ori contestaţiei în anulare, putea formula pe cale separată o cerere de chemare în judecată cu acest obiect, însă nu era îndreptăţit să le solicite primei instanţe.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a constatat că revizuenta S.C. A. S.A. este îndreptăţită a recupera de la partea adversă doar suma de 4.208,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, reprezentând onorariu avocaţial, conform Facturilor fiscale nr. x/15.11.2016 (3.480,74 RON), nr. SCPA 2268/19.12.2016 (263,24 RON) şi nr. SCPA 2485/15.03.2017 (464,10 RON), emise pentru perioada 1 - 31 octombrie 2016, 1 - 14 decembrie 2016, respectiv 1 - 28 februarie 2017, când dosarul s-a aflat în faza judecăţii în primă instanţă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs B. S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii în tot a apelului şi schimbarea sentinţei primei instanţe în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care vizează atât considerentele privitoare la excepţia lipsei de interes, cât şi critici de nelegalitate care vizează considerentele privitoare la inadmisibilitatea revizuirii.

În drept, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Cu privire la criticile referitoare la excepţia lipsei de interes, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a analizat în mod greşit această excepţie, raportându-se la alte circumstanţe şi argumente decât cele care au făcut obiectul hotărârii primei instanţe şi al motivelor de apel, încălcând astfel dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. din 1865.

În legătură cu acest aspect, recurenta a învederat că autorul cererii de revizuire nu obţine un folos practic, legal şi imediat, întrucât anularea Sentinţei civile nr. 5390 din 25 septembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, nu conduce la redobândirea de către revizuent a imobilului care a format obiectul Contractului de asociere în participaţiune nr. x/4.10.1999, în condiţiile în care imobilul respectiv este deţinut în proprietate de către recurentă, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D.

Recurenta a arătat că instanţa de apel a omis cu desăvârşire să analizeze motivele reţinute de instanţa de fond şi a respins excepţia lipsei de interes în baza unor considerente proprii.

În acest sens, a susţinut că instanţa de apel trebuia să analizeze dacă sentinţa a cărei revizuire se cere are legătură cu actul de vânzare-cumpărare anterior evocat, în concret, dacă acest contract a fost încheiat în executarea sentinţei respective şi în baza contractului de asociere în participaţiune.

Contrar considerentelor deciziei din apel, simplul fapt că sentinţa supusă revizuirii conţine o obligaţie instituită în sarcina revizuentei de încheiere a unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare nu generează un interes în promovarea căii de atac a revizuirii.

Interesul se traduce prin folosul practic pe care îl obţine partea în urma demarării procedurilor judiciare. Or, prin admiterea cererii de revizuire şi anularea obligaţiei instituite în sarcina revizuentei de încheiere a contractului de leasing imobiliar, acesta nu obţine niciun folos practic.

Aşa cum s-a arătat prin motivele din cererea de apel, anularea obligaţiei de încheiere a contractului de leasing imobiliar nu creează premisele redobândirii imobilului care a format obiectul contractului, întrucât acest imobil este deţinut în proprietate de către recurentă în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D., care nu are nicio legătură cu sentinţa supusă revizuirii.

Din conţinutul explicit al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D., rezultă că acest contract nu a fost încheiat în baza Contractului de asociere în participaţiune nr. x/4.10.1999 şi nici în baza sau în executarea sentinţei ce face obiectul cererii de revizuire.

În acest sens, recurenta a susţinut că actul de vânzare-cumpărare anterior evocat a fost încheiat doar în baza H.A.G.A. a S.C. C. S.A. nr. 16/28.10.2002, a contractului de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare nr. 4141/16.11.2000, precum şi în temeiul O.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 577/2002, Legii nr. 99/1999 şi a Legii nr. 137/2002.

În condiţiile în care nici H.A.G.A. a S.C. C. S.A. nr. 16/28.10.2002 şi nici contractul de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare nr. 4141/16.11.2000 nu au făcut obiectul Dosarului penal nr. x/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi nici obiectul prezentului dosar, în opinia recurentei, excepţia lipsei de interes invocată prin întâmpinare este temeinic justificată.

Cu privire la criticile de nelegalitate referitoare la inadmisibilitatea revizuirii, recurenta a învederat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. din 1865 şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 322 alin. (4) din acelaşi act normativ.

În acest sens, titularul cererii de recurs a arătat că instanţa de apel a denaturat sensul clar al considerentelor Sentinţei penale nr. 2076 din 9 octombrie 2006 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia penală, reţinând în mod greşit că, din cuprinsul acestei sentinţe, ar rezulta că toate contractele de asociere în participaţiune încheiate de C. S.A., inclusiv Contractul nr. x/4.10.1999, încheiat cu S.C. B. S.R.L., sunt consecinţa directă a activităţii infracţionale.

În realitate, paragraful de la pagina 23 a hotărârii penale, reţinut de instanţa de apel, nu face referire în mod exhaustiv la toate contractele de asociere în participaţiune, ci conţine simple aprecieri cu caracter de generalitate, fiind urmat de două puncte şi de explicaţii concrete.

Potrivit explicaţiilor oferite în continuare chiar de judecătorul care a pronunţat sentinţa penală anterior evocată, numai contractele de asociere în participaţiune încheiate cu societăţile E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T. au fost anulate în temeiul art. 348 C. proc. pen., fiind considerate ca rezultat direct ale falsificării celor consemnate în procesele-verbale ale şedinţelor C.A. şi A.G.A.

Potrivit aceloraşi explicaţii oferite de judecătorul care a pronunţat sentinţa penală, în privinţa Contractului de asociere în participaţiune nr. x/4.10.1999 nu s-a constatat că ar fi incidente două motive de anulare, între care şi motivul referitor la faptul că respectivul contract ar fi rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesele-verbale ale şedinţelor C.A. şi A.G.A.

Astfel cum rezultă din considerentele sentinţei penale (pagina 24 din sentinţă), în privinţa Contractului de asociere în participaţiune nr. x/4.10.1999 s-a reţinut o singură cauză de desfiinţare, respectiv o altă cauză de nulitate absolută decât cea de la pagina 23 (referitoare la fals).

Întrucât însuşi judecătorul care a pronunţat sentinţa penală a arătat că în privinţa Contractului de asociere în participaţiune nr. x/4.10.1999 există o altă cauză de nulitate absolută, iar nu că există şi o altă cauză de nulitate absolută, instanţei de apel nu îi era permis să completeze această hotărâre şi să stabilească în contra conţinutului ei evident.

Având în vedere că actul de asociere în participaţiune anterior menţionat nu a fost declarat fals şi nici nu s-a constatat că nu corespunde realităţii, ci s-a dispus anularea lui pentru fraudă la lege, respectiv pentru încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 133/1999, rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile stricte de admisibilitate prevăzute la art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865.

Recurenta a mai învederat că Sentinţa civilă nr. 5390 din 25 septembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, nu a fost pronunţată nici în baza Deciziei nr. 20/1.10.1999 a Comitetului de Direcţie al C. S.A., nici în baza H.A.G.E.A 21.10.1999. a C. S.A., ci a avut în vedere doar contractul de asociere în participaţiune.

În partea finală a cererii de recurs, s-a arătat că noţiunea de fraudă la lege nu este sinonimă cu cea de fals şi nu se confundă, astfel încât anularea unui înscris pentru fraudă la lege nu se circumscrie motivului de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865, chiar dacă înscrisul anulat ar fi fost determinant la pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cere.

Intimata S.C. A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că, deşi recurenta a invocat numai motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, în cuprinsul cererii de recurs au fost formulate şi critici care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865.

În concret, în cadrul criticilor referitoare la excepţia lipsei de interes, recurenta a învederat că instanţa de apel a analizat în mod greşit această excepţie, raportându-se la alte circumstanţe şi argumente decât cele care au făcut obiectul hotărârii primei instanţe şi al motivelor de apel, încălcând astfel dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. din 1865.

În continuare, autoarea recursului a arătat că instanţa de apel a omis cu desăvârşire să analizeze motivele reţinute de instanţa de fond şi a respins excepţia lipsei de interes în baza unor considerente proprii.

Având în vedere că recurenta critică soluţionarea de către instanţa de apel a excepţiei lipsei de interes în baza unor motive străine de natura pricinii, instanţa supremă, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, va încadra, din oficiu, criticile anterior evocate în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 din acelaşi act normativ.

Prin decizia recurată s-a reţinut că, atât timp cât sentinţa supusă revizuirii conţine o obligaţie instituită în sarcina revizuentei de încheiere a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare, aceasta justifică un interes în promovarea căii de atac a revizuirii.

Totodată, s-a mai reţinut că aspectele învederate de către apelantă, referitoare la actele care au stat la baza încheierii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2002 pot avea relevanţă într-un eventual litigiu având ca obiect acel contract şi că obiectul căii de atac a revizuirii este reprezentat de Sentinţa civilă nr. 5390 din 25 septembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, iar nu contractul anterior evocat.

Considerentele anterior evocate relevă raţionamentul realizat de către instanţa de apel în soluţionarea motivelor de apel privitoare la excepţia lipsei de interes, prin prisma relevanţei pe care a acordat-o obligaţiei instituite în sarcina revizuentei prin sentinţa supusă revizuirii.

Faptul că recurenta nu este de acord cu acest raţionament nu este de natură a conduce la concluzia că instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe motive străine de natura pricinii.

Mai mult decât atât, existenţa şi a unor considerente proprii, distincte de cele ale primei instanţe, relevă că instanţa de apel a realizat un control judiciar efectiv în calea de atac a apelului, iar nu o simplă preluare a considerentelor sentinţei apelate.

Prin urmare, constatând că decizia recurată nu cuprinde motive străine de natura pricinii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, instanţa supremă va înlătura aceste critici de nelegalitate ca nefondate.

Celelalte critici din cererea de recurs referitoare la excepţia lipsei de interes se încadrează motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, prin prisma căruia vor fi analizate.

Recurenta susţine, în esenţă, că anularea sentinţei a cărei revizuire se cere nu conduce la redobândirea de către revizuentă a imobilului care a format obiectul Contractului de asociere în participaţiune nr. x/4.10.1999, în condiţiile în care imobilul respectiv este deţinut în proprietate de către recurentă în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D.

Instanţa supremă constată că, prin Sentinţa civilă nr. 5390 din 25 septembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. A1 S.A. (în prezent S.C. A. S.A.) şi a dispus obligarea pârâtei la încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare a activului Baza C. Străuleşti, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii pe zi de întârziere.

În executarea acestei sentinţe, între părţile din prezentul litigiu a fost încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare nr. 4141/16.11.2000, având ca obiect activul Baza C. Străuleşti.

Ulterior, între aceleaşi părţi a fost încheiat contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D., având ca obiect activul Baza C. Străuleşti.

În acord cu precizarea făcută de recurentă în cuprinsul cererii de recurs (pagina 5 - penultimul paragraf), instanţa supremă constată că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D., a fost încheiat şi în baza contractului de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare nr. 4141/16.11.2000.

Or, contractul de leasing anterior evocat este o consecinţă a executării de către intimata S.C. A. S.A. a Sentinţei civile nr. 5390 din 25 septembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.

Prin urmare, sunt nefondate criticile prin care recurenta încearcă să demonstreze lipsa oricărei legături juridice dintre titlul său de proprietate, reprezentat de actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D. şi sentinţa a cărei revizuire se cere.

Faptul că în prezentul cadru procesual se poate obţine numai retractarea sentinţei anterior evocate, nu şi anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.12.2002, de către B.N.P. D., nu este de natură să justifice admiterea excepţiei lipsei de interes, întrucât finalitatea cererii de revizuire rezidă în crearea premiselor juridice necesare pentru redobândirea activului ieşit din patrimoniul intimatei S.C. A. S.A.

Cu privire la criticile de nelegalitate referitoare la inadmisibilitatea revizuirii, recurenta invocă încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. din 1865 şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 din acelaşi act normativ.

În esenţă, recurenta susţine că instanţa de apel a denaturat sensul clar al considerentelor Sentinţei penale nr. 2076 din 9 octombrie 2006 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia penală, când a reţinut că toate contractele de asociere în participaţiune încheiate de C. S.A. sunt consecinţa directă a activităţii infracţionale, în condiţiile în care, prin sentinţa respectivă, s-a constatat nulitatea absolută a Contractului de asociere în participaţiune nr. x/4.10.1999, numai pentru fraudă la lege.

Art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865 prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri pronunţate în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.

Textul de lege anterior evocat permite retractarea hotărârii pronunţate în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, în măsura în care înscrisul respectiv a fost determinant pentru pronunţarea hotărârii atacate cu revizuire.

Prin Sentinţa penală nr. 2076 din 9 octombrie 2006, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus, printre altele, anularea contractelor de asociere în participaţiune încheiate de partea civilă C. S.A. cu celelalte părţi vătămate, după cum urmează: (...) Contractul de asociere în participaţiune nr. x/4.10.1999, încheiat cu S.C. B. S.R.L.

Relevante pentru prezenta cauză sunt considerentele de la pagina 23 din sentinţa anterior evocată, prin care instanţa penală a reţinut că, "în ceea ce priveşte contractele de asociere în participaţiune încheiate de inculpat (sau în baza împuternicirii date de acesta), în numele părţii civile S.C. C. S.A. cu celelalte părţi vătămate, instanţa apreciază că se impune anularea acestora, având în vedere că sunt consecinţa directă, dacă nu chiar una din modalităţile de realizare, a activităţii infracţionale - de amploare - a inculpatului, dar şi pentru următoarele motive: (...)".

Din utilizarea sintagmei "dar şi pentru următoarele motive", urmată de prezentarea considerentelor pentru care s-a reţinut incidenţa şi a cauzei de nulitate absolută, întemeiată pe frauda la lege, rezultă că în privinţa Contractului de asociere în participaţiune nr. x/4.10.1999, instanţa penală a reţinut două cauze de nulitate, inclusiv cea derivată din desfăşurarea activităţii infracţionale de fals intelectual.

De asemenea, relevante sunt şi considerentele de pagina 67 din Decizia penală nr. 180/A din 27 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2009, prin care s-a reţinut că "în condiţii similare, au fost încheiate (...) Contractul nr. x/04.10.1999, dintre S.C. B.T.T. S.A. şi S.C. B. S.R.L. Bucureşti cu privire la baza Străuleşti", în paginile anterioare fiind prezentate activităţile infracţionale.

Prin urmare, criticile prin care recurenta susţine că, în privinţa contractului de asociere în participaţiune nr. x/4.10.1999, instanţa penală a reţinut doar o cauză de nulitate, întemeiată pe frauda la lege, urmează a fi înlăturate ca nefondate.

Cu privire la condiţia ca înscrisul declarat fals să fi fost determinant pentru pronunţarea hotărârii atacate cu revizuire, instanţa supremă constată că, prin Sentinţa civilă nr. 5390 din 25 septembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a stabilit obligaţia de încheiere a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare a activului Baza C. Străuleşti, deţinut în baza contractului de asociere în participaţiune nr. 188 din 4 octombrie 1999.

În acord cu precizarea făcută de recurentă în cuprinsul cererii de recurs (pagina 7 - antepenultimul paragraf), instanţa supremă constată că sentinţa atacată cu revizuire a fost pronunţată în temeiul contractului de asociere în participaţiune nr. 188 din 4 octombrie 1999.

Prin urmare, Contractul de asociere în participaţiune nr. 188 din 4 octombrie 1999 a fost determinant pentru pronunţarea sentinţei care face obiectul cererii de revizuire.

În aceste condiţii, se impune concluzia că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865, motiv pentru care va înlătura de criticile recurentei referitoare la inadmisibilitatea revizuirii.

Pentru aceste motive, constatând că în prezenta cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. din 1865, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L.

Cu privire la cererea intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.729,45 RON, cu titlu de onorariu de avocat, Înalta Curte constată că facturile depuse în dovedirea acestor pretenţii cuprind menţiunea "apel fond", ceea ce denotă că aceste cheltuieli nu au fost efectuate în legătură cu etapa procesuală în care se solicită, motiv pentru care va respinge cererea formulată de intimata S.C. A. S.A., având acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 1428/A/2017 din 21 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata S.C. A. S.A. privind obligarea recurentei S.C. B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.

Procesat de GGC -NN