Health insurer's debt claim assigned to defendant's domicile after public institution deemed not a "professional" for consumer jurisdiction rules.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2018 pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi a solicitat obligarea pârâtei A. la plata debitului în cuantum de 25.243,91 RON, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă, la care se adaugă dobânzile restante.

Prin Sentinţa nr. 8635 din 18 iulie 2018, Judecătoria Iaşi, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de valoare redusă formulată de reclamantă în favoarea Judecătoriei Botoşani.

În motivare, a reţinut că prin normele prevăzute art. 132 alin. (1) C. proc. civ., art. 121 C. proc. civ., art. 126 alin. (2) C. proc. civ., art. 130 alin. (2) C. proc. civ., precum şi art. 1028 C. proc. civ., legea reglementează competenţa teritorială exclusivă, iar cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului.

Or, instanţa a arătat că raporturile dintre reclamantă şi pârâtă sunt similare cu cele dintre un profesionist şi consumator, iar acest text de lege se aplică în raport de calitatea părţilor, şi nu de aplicarea legii speciale în materia drepturilor consumatorului.

Dat fiind că art. 121 C. proc. civ. nu face nicio distincţie, iar scopul normei este acela de a proteja partea mai slabă, respectiv consumatorul, care se află la o distanţă mare faţă de localitatea de domiciliu a acestuia, de natură să creeze o prezumţie în sensul că deplasarea şi cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a compărea în faţa instanţei s-ar putea dovedi disuasive şi l-ar putea determina pe acesta să renunţe la orice acţiune în justiţie sau la orice apărare, instanţa de judecată are obligaţia să protejeze acest drept al consumatorului, în cazul de faţă, prin invocarea din oficiu a excepţiei de necompetenţă teritorială exclusivă.

Învestită prin declinare, Judecătoria Botoşani a pronunţat Sentinţa nr. 3888 din 24 septembrie 2018, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, în favoarea Judecătoriei Iaşi. A constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivare, a reţinut că nu este incident art. 121 C. proc. civ., întrucât art. 3 C. civ. defineşte profesionistul ca fiind cel care exploatează o întreprindere, iar exploatarea unei întreprinderi presupune exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

De asemenea, art. 8 din Legea nr. 71/2011 stabileşte că noţiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.. Totodată, în toate actele normative în vigoare, expresiile "acte de comerţ", respectiv "fapte de comerţ" se înlocuiesc cu expresia "activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii".

În aceste condiţii, este evident că reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi nu este un profesionist în sensul analizat mai sus întrucât, potrivit art. 276 din Legea nr. 95/2006, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate. În domeniul sanitar, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate asigură aplicarea politicilor şi programelor Guvernului în coordonarea Ministerului Sănătăţii.

În concluzie, instanţa a reţinut că reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu poate fi inclusă în noţiunea de profesionist.

A arătat că una dintre deosebirile esenţiale constă în faptul că profesionistul dă expresie şi pune în valoare voinţa unor persoane fizice, pe când Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi reprezintă voinţa unor autorităţi şi instituţii publice, având ca scop (aşa cum chiar în lege se menţionează) asigurarea funcţionării sistemului de asigurări de sănătate, şi nu exploatarea unei întreprinderi precum profesionistul.

Mai mult, aşa cum rezultă în mod clar din prevederile Ordinului nr. 559/2006, act invocat de reclamantă, cardul european de asigurări sociale de sănătate are în vedere calitatea de asigurat (în sensul Legii nr. 95/2006 şi a celorlalte legi speciale incidente) şi nu cea de consumator (a se vedea Legea nr. 296/2004, Legea nr. 363/2007 şi Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992).

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 121 C. proc. civ. "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului".

Potrivit art. 3 C. civ. "(2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere".

Art. 8 din Legea nr. 71/2011 prevede la alin. (1) că "Noţiunea "profesionist" prevăzută în textul mai sus citat include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.".

Art. 276 prevede "Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate".

Potrivit art. 277 din Legea nr. 95/2006 "Casele de asigurări sunt instituţii publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS. Casele de asigurări gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, şi pot derula şi dezvolta şi activităţi pentru valorizarea fondurilor gestionate."

Instanţa reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă cererea formulată de Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, prin care se solicită obligarea pârâtei A. la plata sumei de 25.243,91 RON, sumă imputată acesteia din urmă prin Decizia nr. 1692/22 din 31 octombrie 2017 emisă de reclamantă. Cererea a fost întemeiată în drept pe art. 1014 C. proc. civ., care se referă la procedura ordonanţei de plată.

Înalta Curte constată, în aplicarea textelor de lege mai sus citate, că reclamanta este o instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate.

În domeniul sanitar, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate asigură aplicarea politicilor şi programelor Guvernului în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi are ca principal obiect de activitate asigurarea funcţionării unitare şi coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România şi are în subordine casele de asigurări de sănătate judeţene.

Casele de asigurări sunt instituţii publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, şi pot derula şi dezvolta şi activităţi pentru valorizarea fondurilor gestionate.

Conform art. 1015 C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze în fond cererea de emitere a ordonanţei de plată este instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial să judece fondul cauzei în primă instanţă.

Coroborând articolul anterior menţionat cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. j), respectiv ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., se ajunge la concluzia că instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial să judece fondul cererii privind ordonanţa de plată este judecătoria, dacă cererea are o valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti sau tribunalul, dacă cererea are o valoare de peste 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

Coroborând articolul anterior menţionat cu prevederile art. 107, respectiv art. 108, art. 109, art. 110, art. 111, art. 112 sau art. 113 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) din C. proc. civ., instanţa competentă din punct de vedere teritorial să judece fondul cererii privind ordonanţa de plată este instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

Având în vedere aceste considerente, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte potrivit art. 107 C. proc. civ., prin raportare la domiciliul pârâtei, care este Botoşani, str. x etaj 1, judeţul Botoşani.

Înalta Curte mai reţine şi că reclamanta din cauza pendinte nu este un profesionist în înţelesul art. 3 C. civ., aşa cum este detaliat de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, în cauză nefiind aplicabil art. 121 C. proc. civ.

Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL