Competence conflict resolved in favor of administrative court for health insurance control report and contractual debt claims

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 iunie 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Casa Naţională de Asigurări Sociale a formulat contestaţie împotriva notificării CASMB nr. x/20.02.2017, a raportului de control CNAS - DGMCA nr. x/23.10.2015 şi a răspunsului comisiei de conciliere nr. x/21.04.2017, solicitând anularea acestor acte, cu consecinţa revocării măsurii de obligare la plata sumei totale de 53.803,19 RON, din care suma de 36.569,93 RON reprezintă debit principal, iar suma de 17.233,26 RON reprezintă dobânzi şi penalităţi.

Prin Sentinţa civilă nr. 4139 din data de 6 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta CNAS, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că, faţă de natura civilă a contractului încheiat între CASMB şi reclamantă - în calitate de furnizor de servicii medicale, competenţa revine instanţei de judecată civile.

Astfel, instanţa a constatat că, în speţă, devin incidente dispoziţiile art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în conformitate cu care "relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări sunt de natură civilă, reprezintă acţiuni multianuale se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract".

Stabilind că litigiul are natură civilă, instanţa a reţinut că din punct de vedere material, competenţa se stabileşte după valoarea obiectului litigiului, conform art. 98 C. proc. civ., în cauză valoarea obiectului litigiului fiind de 53.803,19 RON, aşa cum a fost indicat de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Prin raportare la dispoziţiile art. 94 alin. (1) pct. k C. proc. civ. şi art. 107 C. proc. civ., cum sediul pârâtului se află în sectorul 1 Bucureşti, Curtea a stabilit că revine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 5701 din data de 2 octombrie 2018, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că litigiul are ca obiect atât pretenţii derivate din raporturile contractuale de natură civilă existente între reclamantă şi pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, cât şi anularea actului administrativ prin care s-a stabilit obligaţia acestei pârâte de recuperare a sumelor pretins achitate în mod nelegal, respectiv a Raportului de control nr. x/23.10.2015 emis de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - Direcţia Generală Monitorizare, Control şi Antifraudă - act administrativ unilateral cu caracter individual, fiind emis de o autoritate publică centrală, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a dispoziţiilor Legii nr. 95/2006, ale H.G. nr. 400/2014 şi ale Ordinelor Preşedintelui CNAS.

Judecătoria Sectorului 1 a arătat că în cauză devin incidente prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. şi, având în vedere că primul capăt al cererii de chemare în judecată are ca obiect şi anularea Raportului de control nr. x/23.10.2015 emis de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - Direcţia Generală Monitorizare, Control şi Antifraudă, instanţa a concluzionat că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ, actul administrativ putând fi atacat potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, iar competenţa materială de soluţionare a litigiului aparţine instanţei de contencios administrativ prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv Curţii de Apel Bucureşti.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii în prezentul litigiu, reclamanta SC A. SRL a formulat contestaţie împotriva notificării CASMB nr. x/20.02.2017, a raportului de control CNAS - DGMCA nr. x/23.10.2015 şi a răspunsului comisiei de conciliere nr. x/21.04.2017, solicitând anularea acestor acte, cu consecinţa revocării măsurii de obligare la plata sumei totale de 53.803,19 RON.

Conflictul negativ de competenţă ivit în cauză între instanţa de contencios administrativ şi instanţa civilă a fost generat de modul diferit de stabilire a naturii litigiului, în întregul său.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat natura civilă a cauzei, reţinând că litigiul are la bază pretenţii ce izvorăsc dintr-un contract de prestări servicii medicale, iar nu dintr-un act administrativ.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că litigiul are ca obiect atât pretenţii derivate din raporturile contractuale de natură civilă, cât şi anularea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, emis de o autoritate publică centrală, în regim de putere publică - respectiv anularea Raportului de control nr. x/23.10.2015 emis de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - Direcţia Generală Monitorizare, Control şi Antifraudă.

Cu privire la primul capăt de cerere (anularea notificării) având ca obiect înlăturarea obligaţiei de plată ce izvorăşte dintr-un contract de prestări servicii medicale, respectiv constatarea inexistenţei obligaţiei de plată înscrisă în notificarea CASMB nr. x/20.02.2017, Înalta Curte constată natura civilă a acestei solicitări, astfel cum ambele instanţe aflate în conflict au reţinut, pretenţiile fiind derivate din raporturile contractuale de natură civilă existente între reclamanta SC A. SRL şi pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, temeiul de drept fiind dispoziţiile art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 ce dispun că relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive şi casele de asigurări sunt de natură civilă, reprezintă acţiuni multianuale şi se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract. În situaţia în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate şi stipulate în acte adiţionale.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect anularea Raportului de control nr. x/23.10.2015 emis de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - Direcţia Generală Monitorizare, Control şi Antifraudă şi, respectiv la cel de-al treilea petit având ca obiect anularea răspunsului comisiei de conciliere nr. x/21.04.2017, Înalta Curte constată faptul că Raportul de control şi răspunsul comisiei de conciliere sunt acte administrative unilaterale, cu caracter individual, emise de o autoritate publică centrală (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate), în regim de putere publică, în vederea executării în concret a dispoziţiilor Legii nr. 95/2006, a H.G. nr. 400/2014 şi ale Ordinelor Preşedintelui CNAS, acte care dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice, în termenii art. 2 lit. c) şi f) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Având în vedere natura lor, fiind vorba despre acte emise de către o autoritate publică centrală, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a unor astfel de cereri revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

În conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (1) C. proc. civ., când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa.

Totodată, art. 99 alin. (2) C. proc. civ. dispune că în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Potrivit textelor de lege anterior redate, reiese că prorogarea de competenţă preconizată de către legiuitor în favoarea instanţei de grad mai înalt, atunci când competenţa de soluţionare a diferitelor capete principale de cerere aparţine unor instanţe de grad diferit, operează doar dacă cererile au aceeaşi natură, în sensul că atrag competenţa unor complete sau secţii cu aceeaşi specializare, dar aparţinând unor instanţe de grad diferit.

Această derogare de la normele de ordine publică privind competenţa materială nu acoperă, însă, şi situaţia în care instanţele diferite care ar trebui potrivit legii să soluţioneze cererile, sunt exclusiv competente în acest sens, în virtutea naturii cererii, în lipsa unei prevederi exprese privind aplicarea normei şi secţiilor sau completelor specializate.

Având în vedere caracterul de cereri principale al petitelor cuprinse în acţiunea introductivă, întemeiate pe cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu devin aplicabile prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., ci cele ale art. 99 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, în speţă, prorogarea de competenţă nu poate opera în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în privinţa primului capăt de cerere izvorând din raporturile contractuale de natură civilă, acest capăt de cerere fiind de competenţa în primă instanţă a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, astfel cum, de altfel, ambele instanţe aflate în conflict au reţinut în cuprinsul hotărârilor de declinare a competenţei. Cu atât mai mult, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, constatând natura civilă a primului capăt de cerere, a înţeles să fixeze cuantumul taxei judiciare de timbru, stabilit la valoarea acestui capăt de cerere (încheierea din data de 4 septembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti).

În această situaţie, faţă de aspectele anterior prezentate, se impune a fi aplicabilă soluţia preconizată de legiuitor în art. 99 alin. (1) C. proc. civ., anume disjungerea şi declinarea corespunzătoare a competenţei.

Întrucât prin prezentul regulator de competenţă nu se poate dispune stabilirea competenţei în favoarea unor instanţe diferite în funcţie de diferitele capete de cerere, urmează a se stabili competenţa în favoarea instanţei de grad mai înalt, cea care este, de altfel, şi prima instanţă învestită de către reclamantă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. proc. civ., în sensul de a soluţiona cererile de competenţa sa şi de a dispune disjungerea primului capăt de cerere şi declinarea competenţei de soluţionare a acestuia în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Având în vedere cele constatate, pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL