Land-compensation claims fail as annulled cassation appeal raises only factual issues.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 2 Bucureşti, la data de 16.09.2015, ulterior declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi Primăria sector 2 Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâţii la acordarea de măsuri reparatorii - despăgubiri băneşti, calculate la valoarea preţului pieţei pentru terenul în suprafaţa de 160 mp, situat în Bucureşti, str. x A.

La termenul de judecată din data de 26.09.2016, reclamanta a depus cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că înţelege să modifice obiectul acţiunii, solicitând obligarea pârâţilor să plătească suma de 80.000 euro în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 152 mp situat în Bucureşti, str. x nr. lA, pentru perioada cuprinsă între 12.11.2008 (data punerii în posesie) şi 16.09.2015 data depunerii cereri de chemare în judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 26.09.2016, tribunalul a constatat că se solicită contravaloarea lipsei de folosinţă cu privire la terenul în suprafaţă de 152 mp, astfel cum a fost identificat prin Sentinţa civilă nr. 1411/3.11.2006, pentru perioada 12.11.2008 - 16.09.2015, temeiul de drept fiind răspunderea civilă delictuală, acţiune de drept comun, obiectul dosarului fiind constituit de o acţiune în pretenţii.

Prin încheierea de şedinţă din 21.11.2016 tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei sector 2, prin primar.

La termenul de judecată din data de 23.01.2017, reclamanta A. a depus precizare, prin care a solicitat să se ia act de manifestarea sa de voinţă, în sensul că înţelege să lase posesia şi folosinţa terenului în suprafaţă de 152 mp pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primar general, titularul de fapt al posesiei şi folosinţei asupra terenului. Astfel, solicită obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primar general la plata sumei de 320.520 RON, adică 71.272,8 euro ce reprezintă valoarea de circulaţie a terenului conform raportului de expertiză specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare, precum şi la plata sumei de 89.553 RON, adică 19.913 euro, ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pe perioada cuprinsă între 12.11.2008 (data punerii în posesie) şi 16.09.15 data depunerii cererii de chemare în judecată.

Prin Sentinţa nr. 232 din 20.02.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru contravaloarea lipsei de folosinţă, aferentă perioadei cuprinsă între 12.11.2008 - 15.09.2012. A respins, ca prescrisă, cererea având ca obiect pretenţii constând în contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada cuprinsă între 12.11.2008 - 15.09.2012. A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general în rest, ca neîntemeiată. A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria sector 2, prin primar, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta.

Prin Decizia civilă nr. 5A din 9.01.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză.

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către reclamantă.

Prin cererea de recurs, recurenta A. a arătat că pârâţii nu s-au prezentat la efectuarea expertizei realizate de către arhitecta B.. A pretins ca instanţa să aducă la cunoştinţa intimatului Municipiul Bucureşti să depună la dosar dovada prezentării la expertiza terenului în litigiu. De asemenea, a solicitat Primăriei Sectorului 2 Bucureşti emiterea unei autorizaţii de construire, ataşând cererii mai multe documente.

În finalul recursului, partea a menţionat că doreşte să se clarifice situaţia cu privire la terenul ce a făcut obiectul litigiului.

Calea de atac nu a fost motivată în drept.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 24 aprilie 2018.

La data de 31 iulie 2018 s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că susţinerile exprimate de recurentă prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

La data de 19 septembrie 2018 Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

În cauză recurenta a depus punct de vedere la raport, invocând aspecte ce ţin de fondul litigiului.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 13 februarie 2019 în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reţinută prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac şi se exercită numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, conform art. 488 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1 - 8 prevăzute de acest text legal.

Art. 489 alin. (2) C. proc. civ. dispune că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Or, recurenta A. nu a indicat în cuprinsul cererii de recurs vreun motiv de nelegalitate, astfel cum acestea sunt prevăzute de pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu a arătat în concret în ce constă greşeala instanţei care a pronunţat hotărârea atacată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la argumentele reţinute în fundamentarea soluţiei.

Deşi legiuitorul nu a reglementat această chestiune în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susţinerile formulate pe cale recursului trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 5A din 09 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva Sentinţei civile nr. 232 din 20.02.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune pentru contravaloarea lipsei de folosinţă aferentă perioadei 12.11.2008 - 15.09.2012, din punct de vedere al momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie şi al pretenţiilor constând în contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada ulterioară celei pentru care s-a admis prescripţia.

Susţinerile recurentei A., astfel cum au fost redate în cererea de recurs nu se referă la argumentele aduse de instanţa de apel în pronunţarea soluţiei, ci vizează situaţia de fapt prin raportare la probatoriul administrat în cauză în legătură cu terenul în litigiu.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitative prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Aşa fiind, cum aspectele susţinute de recurentă nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., şi cum în speţa de faţă nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în baza art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) Cod procedură, va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 5A din data de 9 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV