Jurisdiction conflict assigned to Iași court; basketball player's claims under civil contract stay in common-law forum.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând următoarele:

(a) să se constate nulitatea acordului de încetare a contractului de muncă din data de 09.02.2017;

(b) să se constate încetarea nelegală a contractului de muncă din data de 09.02.2017;

(c) obligarea pârâtului la plata următoarelor sume: 1.suma de 1.604,4 RON, reprezentând salariul aferent perioadei 01.06.2017 - 04.06.2017; 2.suma de 6.000 RON reprezentând "Bonus de obiectiv" (un salariu) pentru promovarea în Liga Naţională de Baschet Masculin datorat conform 3.1 lit. g) din contractul de muncă semnat de părţi la data de 09.02.2017; 3.suma de 25.000,5 RON reprezentând salariul aferent perioadei 17.08.2017 - 31.10.2017; 4. Suma de 65.001,3 RON, reprezentând despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în situaţia în care contractul nu ar fi încetat în mod nelegal.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa civilă nr. 4611 din 5 iunie 2018, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că între reclamant, în calitate de jucător profesionist de baschet, şi pârât, în calitate de club, s-a încheiat contractul de prestări servicii sportive baschet profesionist, depus în copie, la dosar.

Potrivit obiectului contractului, Clubul contractează serviciile exclusive ale D-lui A., în calitate de jucător profesionist şi cu experienţă, care va fi inclus în echipa de baschet a clubului, pe durata indicată la art. II şi în condiţiile şi cu respectarea termenilor contractului, iar jucătorul se obligă să participe la jocurile din sezonul regulat, inclusive la meciurile din play-off, meciurile de promovare înainte de începerea sezonului, meciurile C. şi, dacă va fi selectat, la meciurile din Cupă sau la alte meciuri amicale, sub îndrumarea Clubului şi cu respectarea Regulamentului său intern.

De asemenea, în contractul menţionat, sunt indicate durata acestuia, condiţii rezolutorii, beneficiile şi obligaţiile jucătorului, clauze referitoare la terminarea prematură a contractului, clauze referitoare la litigii, la dreptul aplicabil, clauze finale.

Între părţi a fost încheiat şi un act adiţional la contractul de prestări servicii sportive baschet profesionist, depus în copie, la dosar.

În acordul de încetare a contractului se menţionează că părţile convin ca încetarea contractului să îşi producă efectele începând cu data de 1.11.2017.

Prin urmare, în raport de cadrul contractual pe care părţile l-au agreat cu ocazia încheierii contractului de prestări servicii sportive baschet profesionist, în speţă, pentru determinarea competenţei materiale de soluţionare a litigiului, prezintă relevanţă natura juridică a contractului, pentru că în raport de aceasta sunt afirmate pretenţiile deduse judecăţii.

Astfel, este necesar să se stabilească dacă litigiul este supus jurisdicţiei muncii, în sensul prevederilor art. 266 din Legea nr. 53/2003 republicată - C. muncii.

Conform dispoziţiilor art. 266 din Legea nr. 53/2003 republicată - C. muncii, jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

Instanţa a reţinut că aceste prevederi legale nu sunt incidente, având în vedere că raporturile contractuale dintre părţi nu sunt de dreptul muncii.

Astfel, conform prevederilor art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000, în forma în vigoare la data de 09.02.2017, dată indicată în cererea de chemare în judecată ca fiind data semnării contractului, sportivul profesionist este cel care pentru practicarea sportului respectiv îndeplineşte următoarele condiţii: b) încheie cu o structură sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenţie civilă în condiţiile legii. Aşadar, aceste dispoziţii confereau părţilor contractante dreptul de a decide fie asupra încheierii unui contract individual de muncă, fie asupra încheierii unei convenţii civile în condiţiile legii.

În speţă, prin raportare la clauzele pe care părţile au înţeles să le insereze în contract, referitoare la drepturile şi obligaţiile lor, s-a constatat că acesta are natura juridică a unui act civil, nefiind un contract individual de muncă şi nici un raport juridic asimilat acestuia, întrucât se reglementează asupra unor drepturi şi obligaţii care nu sunt specifice dreptului muncii (spre exemplu, aspectele referitoare la faptul că părţile au negociat asupra unor condiţii rezolutorii, în sensul că acestea vor produce efecte atât pentru viitor cât şi pentru trecut, desfiinţând contractul cu caracter retroactiv, faptul că deşi, conform contractului, jucătorul beneficiază de beneficii prin plăţi lunare, totuşi în forma în care acestea sunt reglementate nu reprezintă salariul ca element al contractului individual de muncă, sens în care trebuie menţionat şi că părţile au convenit ca orice penalizare aplicată sau impusă jucătorului pentru nerespectarea contractului sau a Regulamentului Intern în vigoare vor fi reţinute de club din plăţile datorate jucătorului), ceea ce înseamnă că între părţi nu s-a născut un raport juridic de muncă, ci o convenţie civilă, în sensul art. 14 alin. (2) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 69/2000.

Nici din perspectiva prerogativei organizatorice nu se poate considera că între părţi s-ar fi născut un raport juridic de muncă, câtă vreme aspectele referitoare la organizare au fost supuse convenţiei părţilor la data încheierii acesteia, nefiind stabilite unilateral de pârât, dovadă fiind însăşi modul în care a fost descris obiectul contractului.

În consecinţă, s-a stabilit că litigiul nu poate fi supus jurisdicţiei muncii, în care competenţa materială este reglementată de norme juridice de strictă interpretare şi aplicare, care nu pot fi extinse şi la soluţionarea unei cereri al cărei obiect derivă dintr-o convenţie civilă, aparţinând judecătoriei de la sediul pârâtului, adică Judecătoriei Iaşi, în raport de dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k), art. 107 alin. (1) şi art. 1066 alin. (1) C. proc. civ.

Judecătoria Iaşi, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 12477/21.11.2018, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de reclamant şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. A constatat existenţa conflictului negativ de competenţă, a suspendat judecata litigiului şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerente, s-a reţinut că obiectul principal al acţiunii îl reprezintă calificarea contractului de prestări servicii sportive baschet profesionist ca fiind un contract individual de muncă şi constatarea faptului că între părţi s-a născut şi derulat un raport juridic de muncă.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat expres dispoziţiile art. 266 din C. muncii, precum şi art. 269 din acelaşi act normativ în ceea ce priveşte competenţa Tribunalului Bucureşti.

Sub acest aspect, elementul esenţial pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze acţiunea dedusă judecăţii este stabilirea naturii contractului încheiat între părţi pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, sportivul profesionist are posibilitatea să încheie cu structura sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenţie civilă în condiţiile legii.

Analizând contractul de activitate sportivă încheiat între părţi, instanţa a constatat că acesta are natura unui contract de muncă, deoarece cuprinde elementele generale ale unui contract de muncă prevăzute de art. 17 din C. muncii, respectiv: obligaţia reclamantului de a presta activitate sportivă, obligaţia de a participa la antrenamente, cap. IV 1 lit. a)-m) (prestarea muncii); durata muncii - 08.02.2017 - 31.05.2018, în raport de obligaţia pârâtului de a-i achita un salariu (intitulat "preţ" în cuprinsul contractului cu privire la care se adaugă taxe, impozite şi contribuţii, iar clubul se obligă să reţină la sursă şi să vireze aceste sarcini fiscale), de a-i acorda alte drepturi specifice activităţii sportive (asistenţă medicală gratuită, locuinţă, prime sportive, cazare, transport, plata chiriei, cap. III pct. 1 lit. a)-h), precum şi de a purta echipamentul sportive în conformitate cu dispoziţiile clubului şi de a respecta dispoziţiile regulamentului de ordine interioară a clubului - cap. IV 1 lit. d) (subordonare faţă de angajator).

Totodată, s-a reţinut că în contract sunt prevăzute şi unele clauze speciale conform art. 20 din C. muncii, respectiv confidenţialitatea, formarea profesională şi obligaţia de fidelitate, dar şi clauze de încetare a contractului şi forţa majoră.

Raportat la obiectul litigiului, s-a mai reţinut că, în speţă, competenţa nu se poate determina decât în raport de dispoziţiile C. muncii privitoare la jurisdicţia muncii, fiind una exclusivă şi aparţinând tribunalului de la domiciliul/reşedinţa sau locul de muncă al reclamantului, părţile stabilind în cazul unui eventual litigiu doar competenţa teritorială a instanţei de judecată, nu şi cea materială cap. VI pct. 2.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Judecătoriei Iaşi, pentru considerentele ce succed:

Elementul esenţial pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze acţiunea dedusă judecăţii este stabilirea naturii contractului încheiat între părţi, în raport de care sunt afirmate pretenţiile reclamantului.

Potrivit art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, sportivul profesionist are posibilitatea să încheie cu structura sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenţie civilă în condiţiile legii.

Prin urmare, în speţă, este necesar să se stabilească dacă contractul de prestări servicii sportive este guvernat de legislaţia muncii sau reprezintă o convenţie civilă.

Art. 1266 C. civ. stipulează "Contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor. La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate între părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului."

Înalta Curte reţine că înscrisul încheiat între părţi are natura juridică a unei convenţii civile, simpla întrunire a elementelor privind executarea unei obligaţii - aceea de a participa la jocuri, antrenamente şi de a primi o remuneraţie, neputându-l transforma în contract de muncă supus dispoziţiilor Legii nr. 53/2003. Deşi se aduc în sprijinul calificării acestuia ca şi contract individual de muncă o serie de argumente rezultate din interpretarea clauzelor contractuale, în cuprinsul acestuia se regăsesc şi clauze care îl fac incompatibil cu un contract individual de muncă.

Astfel, contractul individual de muncă nu poate fi afectat de o condiţie rezolutorie, deoarece s-ar eluda dispoziţiile legislaţiei muncii care stabilesc limitative temeiurile şi condiţiile încetării sale. Or, în cuprinsul actului încheiat, părţile au negociat anumite condiţii rezolutorii care vor produce efecte atât pentru viitor, cât şi pentru trecut, desfiinţând contractul cu caracter retroactiv (pct. II10).

De asemenea, aspectele referitoare la beneficiile jucătorului nu conturează ideea plăţii unui salariu, specifică contractului individual de muncă, părţile stipulând că orice penalizare aplicată sau impusă judecătorului pentru nerespectarea contractului sau a Regulamentului intern în vigoare va fi reţinută de club din plăţile datorate jucătorului.

Mai notează instanţa şi că rezilierea, ca modalitate de desfiinţare a unui contract, este incompatibilă cu dispoziţiile din legislaţia muncii, părţile prevăzând o astfel de modalitate de desfiinţare a contractului încheiat.

În plus, înscrisul nu face trimitere la dispoziţiile C. muncii, iar clauza privind stabilirea instanţei competente în soluţionarea litigiilor izvorâte din nerespectarea obligaţiilor contractuale, în modalitatea în care este formulată, "În cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile se vor putea adresa instanţelor judecătoreşti competente de pe teritoriul României, jucătorul putând valabil sesiza instanţa competentă material din Iaşi-România" vizează competenţa de drept comun.

Prin urmare, atât timp cât părţile au libertatea de alegere, instanţa de judecată nu se poate substitui acestora şi printr-o interpretare a actului încheiat să îl transforme în contract individual de muncă.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului este cea de drept comun, de la sediul pârâtului - Iaşi, str. x, respectiv Judecătoria Iaşi, în considerarea dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k), art. 107 alin. (1) şi art. 1066 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV