Territorial jurisdiction for garnishment validation: Debtor's domicile at enforcement initiation vs. subsequent residence change.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, la data de 13.04.2018, cu nr. x/2018, creditorul A., în contradictoriu cu terţul poprit B. S.R.L. şi cu debitorul C., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună validarea popririi pentru suma de 4576.42 RON, izvorâtă din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit, la care se adaugă cheltuieli de executare, conform procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor emis în dosar.

Prin Sentinţa civilă nr. 3692 din 28.09.2018, Judecătoria Slatina a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş.

La adoptarea soluţiei, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 651 C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare. (3) Instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe. (4) În toate cazurile instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel (...)".

Conform art. 790 din acelaşi cod, "Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi."

În raport de aceste prevederi legale, s-a apreciat că soluţionarea cererii de validare a popririi este de competenţa instanţei de executare.

Din consultarea bazei de date DEPABD, a rezultat că debitorul C. are în prezent (şi avea şi la momentul depunerii cererii de validare a popririi) reşedinţa în jud. Argeş, pe care a avut-o şi la data începerii executării silite, aşa cum rezultă din actele dosarului de executare silită.

În ceea ce priveşte noţiunea de domiciliu, instanţa a considerat că aceasta se impune a fi interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală, ci adresa unde persoana locuieşte efectiv. Or, atât timp cât debitorul şi-a înregistrat în evidenţele autorităţilor adresa de reşedinţă ca fiind cea situată în jud. Argeş pentru perioada 05.02.2018 - 04.02.2019, înseamnă că în această perioadă de timp acesta locuieşte efectiv la această adresă, întrucât potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 97/2005: "(1) Menţiunea privind stabilirea reşedinţei se înscrie la cererea persoanei fizice care locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară.(2) Menţiunea privind stabilirea reşedinţei se acordă pentru perioada solicitată, care nu poate fi mai mare de un an, şi are valabilitate pe timpul cât persoana locuieşte în mod efectiv la adresa declarată ca reşedinţă. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita înscrierea unei noi menţiuni privind stabilirea reşedinţei".

Faţă de aceste aspecte şi ţinând seama de caracterul absolut al competentei teritoriale reglementate în materia executării silite, s-a constatat că este competentă în a soluţiona cererea de validare a popririi Judecătoria Curtea de Argeş.

La rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 1675 din 16 noiembrie 2018, Judecătoria Curtea de Argeş a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Slatina. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat, din oficiu, judecarea cauzei conform art. 134 C. proc. civ., dispunând înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele hotărârii, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 651 şi 790 C. proc. civ. redate anterior.

Conform datelor din fişa de evidenţă listată din baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a rezultat că debitorul C. are începând din data de 22 mai 1992 domiciliul activ în Scorniceşti, strada x, judeţul Olt şi totodată figurează cu o reşedinţă în comuna Mălureni, sat Zărneşti, judeţul Argeş pentru perioada 5 februarie 2018 - 4 februarie 2019.

Dispoziţiile art. 651 C. proc. civ. prevăd că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, aceasta fiind data înregistrării cererii de executare a creditorului pe rolul biroului executorului judecătoresc.

Aceste prevederi imperative stabilesc, aşadar, că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, iar nu locuinţa sau reşedinţa acestuia. Când a dorit să stabilească competenţa unei instanţe în funcţie de locuinţa părţilor, legiuitorul a prevăzut în mod expres acest lucru, cum este cazul cererii de divorţ care se introduce la judecătoria în circumscripţia căreia se afla cea din urmă locuinţă a părţilor.

Mai mult, s-a constatat că debitorul C. are reşedinţa în comuna Mălureni, sat Zărneşti, judeţul Argeş din data de 5 februarie 2018 până 4 februarie 2019, iar cererea de executare silită a fost formulată anterior datei de 05.02.2018 (pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc D. cererea de executare formulată de creditor fiind înregistrată sub Dosar de executare nr. x/EX/2017).

Instanţa a reţinut că, în mod greşit, Judecătoria Slatina a avut în vedere domiciliul/reşedinţa debitorului la data înregistrării validării de poprire, căci eventuala schimbare a domiciliului sau sediului debitorului după începerea executării silite (în speţă anul 2017) nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

Cum la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului era în Scorniceşti, strada x, judeţul Olt, instanţa competentă a se pronunţa asupra cererii de validare a popririi formulată de către creditoarea A. este Judecătoria Slatina.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Judecătoriei Slatina, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea formulată în cauza pendinte, s-a solicitat validarea popririi de către creditorul A., în contradictoriu cu terţul poprit B. S.R.L. şi cu debitorul C.

Potrivit dispoziţiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi."

Prin urmare, potrivit textului de lege sus-menţionat, competenţa de soluţionare a unei cereri privind validarea popririi, cum este cazul în speţa de faţă, aparţine instanţei de executare.

În acest sens, devin incidente dispoziţiile art. 651 C. proc. civ., care stipulează:

"(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare. (3) Instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Ca atare, dacă nu se constată ca fiind incidentă o dispoziţie derogatorie de la competenţa stabilită prin art. 651 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul debitorului, la data sesizării organului de executare, este instanţa competentă să soluţioneze cererea de validare poprire.

Înalta Curte reţine, din actele dosarului, că debitorul C. are, începând cu data de 22 mai 1992, domiciliul în Oraşul Scorniceşti, judeţ Olt, iar pentru perioada 5 februarie 2018 - 4 februarie 2019, şi-a stabilit reşedinţa în sat Zărneşti, Comuna Mălureni, judeţ Argeş.

Cererea de executare silită a fost promovată anterior datei de stabilire a reşedinţei, având în vedere că pe rolul BEJ D. a fost înregistrat Dosarul de executare nr. x/2017.

Astfel, cum la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului era în Oraşul Scorniceşti, judeţ Olt, în aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa competentă să judece cererea de validare a popririi este Judecătoria Slatina.

Înalta Curte mai reţine, în temeiul art. 651 alin. (2) C. proc. civ., că schimbarea domiciliului debitorului după declanşarea executării silite nu determină modificarea competenţei instanţei de executare, neavând relevanţă, în speţă, pentru soluţionarea excepţiei de necompetenţă teritorială criteriul reşedinţei.

De asemenea, prevederile imperative ale art. 651 alin. (1) din acelaşi cod fac referire expres la domiciliul debitorului, şi nu la locuinţa sau reşedinţa acestuia.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, constatând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 790 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de creditorul A. în contradictoriu cu terţul poprit B. S.R.L. şi debitorul C. în favoarea Judecătoriei Slatina.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2019.

Procesat de GGC -NN