Appellate jurisdiction over tribunal appeals in monetary claims below 200,000 RON following constitutional reinterpretation of cassation scope.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 10.01.2017, reclamanta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Mureş a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Departamentul Păduri, obligarea pârâtului, în solidar, sau individual (corespunzător cotei părţi de 1/2; din suma care se pretinde) la plata sumei de 13.333 euro, echivalent RON la cursul din ziua plăţii şi 8.392 RON. Pentru cazul în care Departamentul Păduri invocă o excepţie admisibilă de lipsă a calităţii procesuale pasive, solicită ca Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor-în calitate de succesor al Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, să fie obligat la plata sumei de 13.333 euro în echivalent RON şi 8.392 RON. Totodată, a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată cu acest proces.

Prin Sentinţa civilă nr. 3659 din 19 mai 2017, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Mediului (fost Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor) invocată de acesta prin întâmpinare. A respins acţiunea reclamantei, în contradictoriu cu Ministerului Mediului, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Apelor şi Pădurilor, invocată de acesta prin întâmpinare. A admis, în parte, acţiunea reclamantei Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Mureş îndreptată împotriva pârâtului Ministerului Apelor şi Pădurilor. A obligat pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor la plata către reclamantă a sumei de 68141,80 RON reprezentând 2/3 din despăgubirile, cheltuielile de judecată şi cheltuielile de executare achitate în urma executării Sentinţei civile nr. 4822/12.11.2014 a Judecătoriei Târgu Mureş, modificată prin Decizia civilă nr. 822/15.12.2015 a Tribunalului Mureş, ce a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 130/10.03.2016 a Curţii de Apel Mureş. A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului Ministerul Apelor şi Pădurilor la plata daunelor interese, ca nefondată. A obligat pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor la plata către reclamantă a sumei de 5942,81 RON reprezentând cheltuieli de judecată, din care 2472,81 RON taxa de timbru, 3000 RON onorariu de avocat şi 470 RON cheltuieli de deplasare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Prin Decizia civilă nr. 501A din 09 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis calea de atac, a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Mediului. A obligat pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor la plata către reclamantă a sumei de 34070,9 RON reprezentând 1/3 din despăgubirile, cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare achitate în urma executării Sentinţei civile nr. 4822/12.11.2014, pronunţate de Judecătoria Tg. Mureş, modificată prin Decizia civilă nr. 822/15.12.2015 a Tribunalului Mureş, definitivă prin Decizia nr. 130/10.03.2016 a Curţii de Apel Mureş. A obligat pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor la plata către reclamantă a sumei de 2971,4 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond (1236,4 RON taxă judiciara de timbru, 1500 RON onorariu de avocat şi 235 RON cheltuieli deplasare) şi a menţinut, în rest, sentinţa civilă apelată.

În cauză, reclamanta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Mureş a formulat cerere de lămurire/completare a acestei din urmă hotărâri.

Prin Decizia nr. 1425A din data de 13 aprilie 2018, instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea în discuţie.

Decizia pronunţată în apel, cât şi decizia de completare/lămurire au fost atacate, separat, cu recurs de reclamantă, acestea fiind înregistrate la Tribunalul Bucureşti.

Învestită cu soluţionarea recursurilor, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi-a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei supreme, la data de 10 decembrie 2018.

Prin rezoluţia din 11 decembrie 2018, s-a fixat termen la 13 februarie 2019, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea cererilor de recurs, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea de declinare a competenţei nu poate realiza o legală învestire a instanţei supreme, nejustificându-se competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor într-o cauză soluţionată în primă instanţă de judecătorie şi în apel de tribunal, care are ca obiect pretenţii, cu o valoare sub pragul de 200.000 RON.

Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii în Dosarul nr. x/2018, publicată în M. Of. nr. 965/14.11.2018, s-a stabilit, că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 582/20.072017, revine curţilor de apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept de către Completul competent să judece recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, respectiv 14 noiembrie 2018, impunându-se astfel cu caracter obligatoriu la momentul soluţionării excepţiei de necompetenţă materială a Înaltei Curţi.

Prin respectiva decizie, s-a constatat că dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.

În interpretarea acestor dispoziţii legale, s-a reţinut, prin decizia menţionată, că "textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Prin acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel".

Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Nici dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competenţă în materia recursurilor pentru instanţa supremă.

Astfel, prin Decizia Înaltei Curţi nr. 18/2018, s-a arătat că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii "trebuie să reiasă din decelerarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicarea scopului recursului".

S-a reţinut că, în raport de prevederile art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau curţi de apel.

Aşadar, norma procedurală menţionată are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competenţă înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menţionaţi anterior.

Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat astfel că Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei noi reguli de competenţă, care, în raport de dispoziţiile art. 122 C. proc. civ., pot fi stabilite numai prin modificarea normelor acestui cod.

Nici referirea la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului.

Referitor la efectele acestei decizii, prin decizia menţionată, s-a constatat că, în viziunea instanţei de contencios constituţional, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

În continuare, instanţa supremă, constatând că nici dispoziţiile art. 96 pct. 3 şi nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, în favoarea curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, a apreciat că se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea acestora.

Faţă de principiul organizării judecătoreşti "în sistem ierarhic de tip piramidal a instanţelor judecătoreşti", ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 94 - 97 C. proc. civ. care "presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă", Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că revine curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.

Pentru toate aceste considerente, judecata celor două recursuri va fi declinată la Curtea de Apel Bucureşti, căreia îi revine competenţa de soluţionare, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de reclamanta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Mureş împotriva Deciziei civile nr. 501A din 09 februarie 2018 şi a Deciziei civile nr. 1425A din 13 aprilie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2019.

Procesat de GGC -NN