Scope of automatic suspension of proceedings against insolvent insurers under Law No. 85/2014

Asupra recursului de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 10 noiembrie 2014, reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani:

1) suma de 29.154 RON despăgubiri globale cu titlu de daune materiale (cheltuieli înmormântare şi cheltuieli conexe evenimentului) suportate în mod egal de reclamanţii A. şi D., în calitate de părinţi ai defunctei F.;

2) suma de 100.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit de reclamanta A. prin decesul fiicei F.;

3) suma de 100.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit de reclamantul D. prin decesul fiicei F.;

4) suma de 100.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit de reclamanta C., prin decesul surorii F.;

5) suma de 100.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit de reclamanta B. prin decesul surorii F.

6) dobânda legală calculată de la data introducerii acţiunii, până la plata efectivă a sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin Sentinţa civilă nr. 1089 din 04.03.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis, în parte, acţiunea reclamanţilor, dispunând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- către A., suma de 16.250 RON, cu titlu de daune materiale şi 50.000 euro în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- către D., suma de 50.000 euro în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- către C., suma de 50.000 euro în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale;

- către B., suma de 50.000 euro în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale.

De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins celelalte pretenţii ale reclamaţilor, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toate părţile litigiului.

3. Hotărârea pronunţată în apel

La data de 08.12.2015, G., în calitate de lichidator judiciar al pârâtei, a depus la dosar note scrise, arătând că faţă de aceasta s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă, fiind numit lichidator judiciar provizoriu, prin încheierea din 03.12.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în Dosarul nr. x/2015. A solicitat suspendarea judecăţii cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 262 alin. (4) şi art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Prin încheierea din 16 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, a constatat suspendată de drept judecata apelurilor formulate de ambele părţi.

4. Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii A., B., C. şi D.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenţii au susţinut că apelul exercitat în cauză de către pârâta S.C. E. S.A. nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, nefiind vorba despre o acţiune împotriva societăţii de asigurare. Raţiunea suspendării tuturor acţiunilor împotriva societăţii aflate în faliment este protejarea tuturor creditorilor şi valorificarea creanţelor într-un cadru organizat, în dosarul de insolvenţă.

Or, apelul acestei părţi tinde la protejarea patrimoniului societăţii debitoare, întrucât are drept scop diminuarea despăgubirilor acordate în primă instanţă recurenţilor reclamanţi. Calea de atac iniţiată de asigurător se bucură de independenţa procesuală a oricărei cereri principale formulate către instanţa de judecată. Au mai arătat recurenţii că orice cerere formulată de societatea împotriva căreia s-a deschis procedura falimentului se va judeca în continuare, potrivit unei interpretări per a contrario a dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 şi în conformitate cu art. 75 alin. (2) lit. a) teza I.

Cum art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu prevede soarta acţiunilor şi căilor de atac promovate de societatea de asigurare aflată în faliment împotriva propriilor debitori, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun, respectiv art. 75 alin. (2) lit. a), potrivit cărora "Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui creditor începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului."

În opinia recurenţilor, soluţia corectă ar fi fost suspendarea judecăţii apelului propriu, în baza art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, şi disjungerea căii de atac declarate de pârâtă, urmând ca aceasta să se judece în continuare.

În raport de toate aceste argumente, recurenţii au solicitat admiterea recursului, cu consecinţa repunerii pe rol a cauzei şi continuarea judecăţii apelului formulat de societatea de asigurare.

a. Procedura derulată în recurs

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 21 mai 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, constatându-se că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul filtru a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a fost comunicat părţilor care nu au formulat un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din data de 24 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, reţinând dispoziţiile art. 493 alin. (5) şi (6) şi art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de reclamanţii A., B., C. şi D., fixând termen de judecată la 5 decembrie 2018, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, când instanţa a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Recurenţii au formulat cerere de repunere pe rol, care a primit termen pentru soluţionare la 13 februarie 2019.

b.) Analiza instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată, având în vedere raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu şi criticile din cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul reclamanţilor este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte încadrarea criticilor din memoriul de recurs, Înalta Curte constată că, deşi acestea conturează o aplicare greşită a legii, respectiv a art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, ele nu vor fi examinate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cum s-a susţinut de către apărătorul recurenţilor cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei. Motivele evocate pot fi circumscrise, însă, ipotezei reglementate de art. 488 pct. 5 din acelaşi cod, întrucât vizează încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură în desfăşurarea judecăţii, prin prisma temeiurilor reţinute.

Potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial nr. 466/25.06.2014, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178, în cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează."

Alin. 2 al textului legal mai sus menţionat prevede că "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi."

Astfel, pentru ca normele de exceptare menţionate, care presupun continuarea judecăţii, să fie aplicabile, ar trebui să fie mai întâi incidentă ipoteza prevăzută de alin. (1) al art. 75, care instituie regula suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurilor de executare silită de la data deschiderii procedurii insolvenţei (de la care sunt prevăzute derogări prin alineatul următor).

Însă, aşa cum în mod corect a statuat instanţa de apel, art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 nu este incident în cauză, având în vedere calitatea debitorului S.C. E. S.A., aceea de societate de asigurare faţă de care s-a deschis procedura falimentului.

Cu privire la asemenea debitori - societăţi de asigurare/reasigurare -, actul normativ menţionat conţine dispoziţii speciale, regăsite în Capitolul IV, intitulat "Dispoziţii privind falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare".

Sub aspectul care interesează cauza dedusă judecăţii, art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, stabileşte că "hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare", fără să mai conţină vreo dispoziţie de exceptare de la măsura suspendării, ca în ipoteza reglementată de art. 75.

Astfel, în mod corect instanţa de apel a dat prioritate dispoziţiei art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, rezolvând astfel, corespunzător, raportul dintre norma generală şi cea specială din perspectiva principiului specialia generalibus derogant (norma specială derogă de ia cea generală).

Faptul că norma specială nu se completează cu dispoziţii ale normei generale sub motiv că ar fi lăsat neacoperite anumite aspecte (situaţie posibilă când normei speciale i-ar lipsi anumite elemente structurale - ipoteza sau dispoziţia - ceea ce referitor la datele speţei ar fi însemnat, conform celor invocate, ca legiuitorul să fi intenţionat ca situaţiile de exceptare de la măsura suspendării să se aplice indiferent de calitatea debitorului intrat în procedura falimentului) rezultă, o dată în plus, şi din prevederile art. 242 ale Legii nr. 85/2014.

Conform textului menţionat, "Prevederile cap. I, cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol".

Deci, potrivit art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, principalele efecte ale deschiderii procedurii falimentului unei societăţi de asigurare/reasigurare debitoare vizează publicitatea acestei măsuri, retragerea autorizaţiei de funcţionare, dacă această măsură nu a fost dispusă anterior de Autoritatea de Supraveghere Financiară, interdicţia înstrăinării acţiunilor de către acţionarii semnificativi, ridicarea dreptului de administrare, distribuirea sumelor din Fondul de garantare, suspendarea acţiunilor judiciare/extrajudiciare şi a procedurilor de executare silită.

Totodată, conform art. 266 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, la data publicării deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară constată existenta indiciilor stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare şi imposibilitatea redresării se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare.

Alin. 2 al aceluiaşi articol arată că, de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, Fondul de garantare este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile acestuia, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, potrivit legii.

După rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului unei societăţi de asigurare/reasigurare, în vederea plăţii creanţelor care nu depăşesc plafonul de garantare, creditorii de asigurări, în funcţie de propria opţiune, fie pot solicita plata de la Fondul de garantare, fie pot solicita înscrierea la masa credală, în procedura falimentului.

Scopul procedurii falimentului societăţii de asigurare/reasigurare îl constituie satisfacerea drepturilor creditorilor de asigurări. De aceea, un efect principal al deschiderii procedurii falimentului îl reprezintă plata creanţelor creditorilor de asigurări, consumatorii raporturilor de asigurare fiind cel mai bine protejaţi dintre toţi creditorii participanţi la o procedură de insolvenţă, deoarece, în caz de faliment al unui asigurător/reasigurător, creanţele creditorilor de asigurări sunt acoperite în întregime de Fondul de garantare.

Fondul de garantare va efectua plăţi în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

Efectul plăţii sumelor de bani din Fond se naşte din lege, prin urmare, nu este necesară aprobarea judecătorului sindic în acest sens şi nici avizarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Fondul de garantare acoperă creanţele de asigurări, nu ca o obligaţie proprie pe temei contractual, ci în virtutea protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, astfel că plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului falimentar, fiind achitate în numele şi pe seama acestuia, Fondul fiind îndreptăţit să îşi recupereze aceste sume din averea societăţii de asigurare debitoare.

Obligaţia de plată a sumelor cuvenite creditorilor de asigurări se naşte în sarcina Fondului de garantare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dată de la care operează şi suspendarea de drept pentru toate acţiunile îndreptate împotriva societăţii de asigurare debitoare, conform art. 262 alin. (4) din aceeaşi lege.

În raport de considerentele expuse, nu apar ca întemeiate susţinerile recurenţilor vizând greşita aplicare de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, textul legal neprevăzând vreo excepţie pentru a nu opera măsura suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanţii A., B., C. şi D. împotriva încheierii din 16 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2019.

Procesat de GGC -NN