Expropriation registration liability: municipal standing and res judicata of standing determinations

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.03.2012 sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Prefectura Judeţului Bacău şi Unitatea Administrativ Teritorială Oneşti, anularea HCL nr. 13/3.02.2012.

În motivare, reclamanta a arătat că măsura exproprierii este neîntemeiată, abuzivă şi nejudicios adoptată, întrucât investiţia propusă poate fi realizată şi sub altă modalitate şi să treacă prin alte puncte cadastrale, ce pot fi determinate printr-o expertiză topocadastrală.

La data de 6.12.2012, reclamanta şi-a completat cererea de chemare în judecată, arătând că HCL nr. 13/3.02.2012 este nelegală întrucât sunt expropriate alte persoane decât proprietarii de drept, că această hotărâre a fost aprobată cu nerespectarea etapelor prevăzute de Legea nr. 255/2012 şi că exproprierea nu este necesară pentru întreaga suprafaţă. În ceea ce priveşte HCL nr. 22/10.04.2009, reclamanta a arătat că este nelegală întrucât aceasta a fost aprobată cu un an şi jumătate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010 şi astfel nu poate fi completată prin HCL nr. 13/3.02.2012. În plus, aceasta nu indică temeiul de drept al exproprierii, anexele sale nu au fost afişate şi menţionează alte persoane decât adevăraţii proprietari.

La acelaşi termen, reclamanta a precizat că renunţă la judecata în contradictoriu cu Prefectura Bacău, instanţa luând act de modificarea cadrului procesual.

La termenul din 17.01.2013 a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a civile din cadrul Tribunalului Bacău şi s-a trimis cauza secţiei I civile, unde a fost înregistrată sub nr. x/2012*.

La termenul din 22.02.2013, în temeiul art. 22 din Legea nr. 33/1994, instanţa a dispus introducerea în cauză şi a celorlalţi proprietari vizaţi de hotărârea de expropriere, respectiv B. şi C.

La termenul din 22.03.2013, pârâţii B. şi C. au depus o cerere prin care au solicitat obligarea UAT Oneşti la plata de daune interese în sumă de 120.000 RON, menţionând că sunt proprietarii suprafeţei de 8244 mp pentru care s-a demarat procedura de expropriere prin HCL nr. 48/16.08.2002, HCL nr. 22/10.04.2009 şi HCL nr. 13/3.02.2012 şi că în toată această perioadă nu au putut beneficia pe deplinătate de proprietatea lor, având anumite restricţii.

În drept, a fost invocat art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Un prim ciclu procesual a fost finalizat în prezenta cauză prin Decizia nr. 2838 din data de 23.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a stabilit că natura juridică a despăgubirilor solicitate face să nu fie aplicabile prevederile art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Al doilea prim ciclu procesual a fost finalizat prin Decizia nr. 2466 din 10 11 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare cu motivarea că nu au fost respectate îndrumările din prima decizie de casare, motivarea fiind contradictorie, sub aspectul temeiului juridic aplicabil cauzei, cererea privind acordarea despăgubirilor fiind greşit analizată doar prin raportare la prevederile Legilor nr. 33/1994 şi nr. 255/2010, în contextul în care nu a operat exproprierea, iar reclamanţii arată că nu au putut culege fructele proprietăţii lor la valoarea reală a acestora.

Al treilea ciclu procesual a fost finalizat prin Decizia nr. 2309 din 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare cu motivarea că, prin decizia de casare ultimă - nr. 2466/10 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă - s-a stabilit în mod irevocabil faptul că, urmare a notării în cartea funciară a celor două hotărâri ale consiliului local vizând propunerea de expropriere, intimaţii persoane fizice nu au mai putut culege fructele proprietăţii lor la valoarea reala a acesteia, fiind prejudiciaţi prin devalorizarea mişcătoarelor, iar cererea de despăgubiri trebuie raportată nu doar la prevederile Legilor nr. 33/1994 şi 255/2010, ci şi la dispoziţiile dreptului comun. În acest context, problemele privind posibilitatea extinderii sau nu a cadrului procesual activ, din oficiu, de către instanţă, în prezentul litigiu, sau cele privind opunerea pârâtei la modificarea cererii de chemare în judecată sunt în mod irevocabil tranşate, iar prezenta instanţă de recurs nu le mai poate cenzura.

În consecinţă, ceea ce rămâne de examinat în cauză sunt motivele de recurs care privesc răspunderea recurentului pârât Municipiul Oneşti, prin primar, cele privind nemotivarea hotărârii recurate şi cuantificarea pretinsului prejudiciu.

Asupra primului motiv de recurs prin care se invocă faptul că, în cauză, nu ar răspunde pentru prejudiciul pretins pârâtul Municipiul Oneşti, prin primar, ci Consiliul local Oneşti, în calitate de autoritate deliberativă, instanţa a apreciat că această critică este nefondată şi nu poate fi primită deoarece, prin Hotărârile Consiliului Local Oneşti nr. 22/10.04.2009 şi nr. 13/3.02.2013 au fost aprobate procedurile de expropriere a unor imobile proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării "Pasaj CF Adjud - Ciceu peste DN11, municipiul Oneşti", expropriator fiind Municipiul Oneşti, prin primar. Conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reluate în art. 2 alin. (2) şi alin. (3) lit. e) din Legea nr. 255/2010, expropriatorul prevăzut la alin. (2) este reprezentat în procedura exproprierii de unitatea administrativ-teritorială, motiv pentru care legitimatio ad causam, din perspectivă procesual pasivă, aparţine expropriatorului Municipiul Oneşti, prin primar, iar nu autorităţii deliberative care, în virtutea atribuţiilor legale specifice, adoptă hotărârile privind declanşarea procedurilor de expropriere, proceduri în care, dacă vizează lucrări de interes local, calitatea de expropriator aparţine unităţii administrativ-teritoriale, titulară a patrimoniului imobiliar şi beneficiară a lucrării pentru care s-a dispus această procedură.

A fost considerat fondat cel d-al doilea motiv de recurs care se referă la neluarea în considerare a apărărilor apelantului-pârât privind reţinerea unui prejudiciu de 120.000 RON, calculat pentru o suprafaţă aparţinând intimaţilor-reclamanţi mult mai mare decât cea reală şi care nu era afectată în integralitate de culoarul de expropriere. Astfel, suma reţinută drept prejudiciu este mult mai mare decât cea care li s-ar fi cuvenit acestora, fiind calculată la suprafeţele pe care le aveau trecute în oferte intimaţii şi nu la suprafaţa de 336 m.p.

Greşit, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel, în aprecierea cuantumului prejudiciului, s-a raportat la suprafaţa de teren de 3187 mp ce aparţinea societăţii S.C. A. S.R.L., iar nu la suprafaţa de 336 mp, menţionată în HCL nr. 22/10.04.2009 şi nr. 13/3.02.2013, ca aparţinând intimaţilor B. şi D., ce făcea obiectul propunerii de exproprierii, fără a motiva, în fapt şi în drept, această alegere.

În plus, stabilind o despăgubire de 0,20 euro/mp, instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că ofertele de închiriere pe care s-a întemeiat calculul cuantumului despăgubirii acordate în cauză intimaţilor au vizat suprafaţa de 600 mp şi un spaţiu de birou de 15 mp, conform Ofertei nr. 395/28.11.2012 şi Contractului de închiriere teren nr. 1/5.02.2013, precum şi suprafaţa de teren de 5500 mp, conform Ofertei nr. 195/12.01.2010 şi nr. 198/6.01.2010, nerealizând nicio proporţie între valoarea economică a unei suprafeţe de teren pe care se află amplasat un birou sau a unei suprafeţe foarte mari de teren, ca cea de 5500 mp, şi cea afectată de notarea în cartea funciară a proiectului de expropriere, respectiv suprafaţa de 336 mp teren arabil, din totalul suprafeţei de 8324 mp, conform extrasului de carte funciară nr. x-C1 a municipiului Oneşti şi a hotărârilor menţionate.

În acelaşi context procesual, ţinând seama de rezolvarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, care nu a fost criticată prin prezentul recurs, intrând în puterea lucrului judecat, instanţa de apel va trebui să stabilească însă momentul până la care se cuvin intimaţilor persoane fizice despăgubirile pretinse, în raport de data introducerii acţiunii, dar şi de data la care a intervenit revocarea HCL nr. 22/10.04.2009 şi HCL nr. 13/3.02.2012, prin HCL nr. 127 din 4 septembrie 2013, şi atitudinea ulterioară a intimaţilor B. şi D., în sensul de a aprecia dacă există sau nu o pasivitate culpabilă a acestora în neridicarea notării procedurii de expropriere menţionată în cartea funciară, după data revocării hotărârilor consiliului local.

Admiţând faptul că procesul de evaluare a unor despăgubiri este un sistem complex ce ar trebui să conţină toate cercetările, informaţiile, raţionamentele, analizele şi concluziile necesare pentru a ajunge la o valoare rezonabilă a acestora, ce ar trebui să însoţească o măsură de limitare a conţinutului dreptului de proprietate, instanţa de recurs apreciază însă că aceste despăgubiri trebuie raportate în mod necesar la natura şi caracteristicile proprietăţii - amplasament, destinaţie, utilizările acesteia, la stadiul în care se află piaţa, în raport de criteriul cerere-ofertă, dar şi de tranzacţiile concrete având ca obiect imobile similare sau comparabile, aspecte de fapt a căror stabilire intră în atributul exclusiv al instanţelor fondului.

Al patrulea ciclu procesual a fost finalizat prin Decizia civilă nr. 1016 din 22.03.2018, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare este nefondată deoarece criticile prezentate de recurenţii-pârâţi pot fi circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., că instanţa de apel nu a argumentat de ce a reţinut intervalul 22 martie 2011 - 1 octombrie 2013 ca fiind cel în raport de care trebuie să se calculeze cuantumul despăgubirilor şi că a reţinut greşit data introducerii acţiunii în despăgubiri, că este nefondată critica vizând suprafaţa la care trebuie să se raporteze instanţa de apel, întrucât acest aspect a fost tranşat irevocabil prin Decizia nr. 2309 din 23 noiembrie 2016.

Rejudecând apelul, prin Decizia nr. 780 din 24 septembrie 2018, pronunţată Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost admis apelul formulat de pârâtul Municipiul Oneşti prin Primar, împotriva Sentinţei civile nr. 1652/22 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/2012, a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că a fost obligată pârâta UAT Oneşti să plătească pârâţilor-reclamanţi B. şi C. suma de 1983,86 euro, calculată la cursul euro-leu la data plăţii efective (în loc de 120.000 RON), cu titlu de daune interese, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Instanţa de apel a motivat, asupra chestiunii vizând suprafaţa de teren pe care Curtea de Apel Bacău trebuie să o aibă în vedere la stabilirea prejudiciului, că nu mai poate face aprecieri, deoarece, aşa cum s-a reţinut prin ultima decizie de casare, încă din 23 11 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu putere de lucru judecat că suprafaţa la care trebuie să se raporteze instanţa de apel este cea de 336 mp, care a făcut obiectul propunerii de expropriere, menţionată în HCL 22/10 aprilie 2009 şi în HCL 13/03 februarie 2013, ca aparţinând intimaţilor B. şi C.

Cu privire la perioada pentru care se datorează despăgubiri, Curtea a observat că pârâţii au învestit instanţa cu cererea în despăgubiri la data de 22 martie 2013 şi, fiind vorba despre despăgubiri periodice, acestea sunt supuse termenului de prescripţie de 3 ani, calculaţi anterior datei introducerii cererii în despăgubiri.

Invocându-se lipsa dreptului de a culege fructele şi de a dispune de suprafaţa de 336 mp, sunt incidente dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 întrucât, pentru fiecare zi curge o prescripţie distinctă (lipsa de folosinţă este una "succesivă", zilnică) asemenea cazului perceperii chiriei, astfel încât perioada pentru care pârâţii B. şi C. sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a suprafeţei de 336 mp este 22 martie 2010 - 1 octombrie 2013.

Curtea a reţinut că de la 1 octombrie 2013 dreptul de proprietate asupra terenului putea fi exercitat nestingherit de către pârâţii-intimaţi E., întrucât la această dată Municipiul Oneşti prin Primar a solicitat rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii notării privind începerea procedurii de expropriere astfel că toate prerogativele dreptului prevăzut de art. 480 C. civ. 1864 au devenit efective de la această dată.

Privitor la modul de calcul al despăgubirii, Curtea a reţinut că, pentru perioada 22 martie 2011 - 1 octombrie 2013, expertul tehnic judiciar F. a calculat o valoare a prejudiciului de 1434,20 euro. Cum în perioada 22 martie 2010 - 22 martie 2011 sunt 365 zile, iar valoarea lipsei de folosinţă calculată de expert pentru fiecare zi a fost de 1,455 euro rezultă că la suma de mai sus se adaugă 531,075 euro pentru care se datorează o dobândă de 18,58 euro (s-a luat în considerare o dobândă pentru anul 2010 de 3,5% la euro, aşa cum a fost calculată de expert şi pentru anul 2011, având în vedere că pentru următorii 2 ani 2012 - 2013 s-a calculat aceeaşi dobândă de 3,2%). Instanţa a apreciat că nu se mai impune efectuarea unui supliment la expertiză întrucât, pe de o parte, aceasta era o acţiune cronofagă - se au în vedere multiplele casări şi perioada de timp scursă de la data formulării cererii - dar şi una mult mai costisitoare decât însăşi eventuala diferenţă de dobândă.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termenul legal, Municipiul Oneşti, reprezentat legal prin Primar, şi pârâţii B. şi C.

În recursul declarat de Municipiul Oneşti, reprezentat legal prin Primar, s-au invocat motivele de nelegalitate prevăzute dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. s-a arătat că motivarea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa de apel făcând referire la atragerea răspunderii civile delictuale fără a verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor legale angajării acestei răspunderi.

Cu privire la condiţiile îndeplinirii răspunderii civile delictuale instanţa de apel nu a analizat în ce măsură sunt îndeplinite şi poate fi antrenată răspunderea Municipiului Oneşti pentru prejudiciul creat, aceste aspecte făcând obiectul criticii prin cererea de apel.

Astfel, deşi printr-o hotărâre a Consiliului local Oneşti - în calitate de autoritate deliberativă, respectiv prin H.C.L. nr. 22/2009, a fost aprobată declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor pentru executarea "Pasaj CF Adjud-Ciceu peste DN11, municipiul Oneşti", s-a arătat instanţei de apel faptul că autoritatea executivă a Municipiului Oneşti prin Primar a iniţiat un proiect de hotărâre privind revocarea H.C.L. Oneşti nr. 22/2009 şi a H.C.L. nr. 13/20012, proiect care, în şedinţa ordinară din data de 28 februarie 2013, cu 3 voturi pentru, 11 abţineri şi un vot împotrivă, a fost respins de către consilierii locali.

Municipiul Oneşti, reprezentat legal prin Primar, a iniţiat acest proiect de hotărâre de consiliu local, în vederea degrevării de sarcini a imobilelor situate pe amplasamentul lucrării Pasaj CF Adjud - Ciceu peste DN11, municipiul Oneşti, însă Consiliul local Oneşti, în calitate de autoritate deliberativă, a respins acest proiect supus dezbaterii.

Instanţa de apel s-a limitat numai să indice baza legală a hotărârii pronunţate, fără a analiza şi condiţiile îndeplinirii răspunderii civile delictuale, ocazie cu care trebuia să se pronunţe şi asupra situaţiei descrise de noi în cererea de apel.

Municipiul Oneşti, reprezentat legal prin Primar, persoană juridică de drept public, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, nu este emitentul actului de aprobare a declanşării procedurii de expropriere, nefiindu-i imputabilă grevarea de sarcini a imobilelor expropriate după cum, la data de 28 februarie 2013, Municipiul Oneşti, prin primar, a promovat cu mult înainte de revocarea propriu-zisă a actelor administrative, un proiect de revocare. Revenind în data de 04.09.2013 cu un nou proiect de hotărâre privind revocarea hotărârilor Consiliului local Oneşti, acesta este aprobat prin H.C.L. nr. 127/04.09.2013, fiind revocate hotărârile contestate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 teza II din C. proc. civ., respectiv încălcarea Legii nr. 215/2001, se arată că această lege este clară în privinţa atribuţiilor celor două autorităţi: executivă - Municipiul prin Primar şi deliberativă - Consiliul Local, aspect care trebuia avut în vedere la stabilirea răspunderii şi întinderii prejudiciului.

Consiliul local Oneşti, în calitate de autoritate deliberativă, se bucură de autonomie locală, ia iniţiativă şi hotărăşte în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi publice, locale sau centrale. Acesta, fără a fi parte în prezenta cauză, a hotărât în conformitate cu prevederile art. 36, 45 şi 115 din Legea nr. 215/005, prin emiterea celor două acte administrative, iniţierea procedurii de expropriere.

Mai mult decât atât, deşi în cuprinsul cererii de apel s-a arătat că nu a fost dovedit prejudiciul, instanţa nu a luat în considerare acest aspect şi a reţinut prejudiciul de 1983,60 euro, deşi reclamanţii, în aceasta perioadă, au avut drept de folosinţă asupra terenului, nefiind posibilă justificarea unui prejudiciu. De asemenea, dacă instanţa de recurs ar reţine culpa Municipiului Oneşti, trebuie recalculată perioada pentru care se pot calcula aceste prejudicii, raportat la probatoriile administrate în prezenta cauză, dar şi la acţiunile sau inacţiunile părţilor implicate.

În condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale instanţa de apel avea obligaţia să îşi motiveze hotărârea, fiind necesar să stabilească în concret dacă Municipiul Oneşti, prin Primar, se face vinovat de producerea prejudiciului în condiţiile în care nu este emitentul actelor administrative, iar, în măsura în care s-ar fi reţinut totuşi vinovăţia, să se pronunţe asupra perioadei pentru care se face vinovat de producerea acestui prejudiciu, respectiv în ce măsură Municipiul Oneşti, prin Primar, în calitate de autoritate executivă, poate fi considerat vinovat din 28 februarie 2013 şi până la adoptarea actului de revocare - HCL nr. 127/04.09.2013 - de aşa zisul prejudiciul creat intimaţilor.

Consecinţa nemotivării hotărârii influenţează direct cuantumul prejudiciului reţinut în sarcina Municipiului Oneşti, care nu poate fi considerat culpabil de neadoptarea de către autoritatea deliberativă a actului de revocare, această atribuţie aparţinând exclusiv Consiliului local, sau culpabil de un prejudiciu mai mare decât cel aferent culoarului de expropriere.

Recurenţii-pârâţi B. şi C. au formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., astfel cum s-a precizat la termenul din 13 februarie 2019.

În motivarea acestuia s-a arătat că, prin deciziile de casare pronunţate în cele 3 cicluri jurisdicţionale, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că nu Consiliul Local Oneşti, ci Municipiul Oneşti, prin Primar, are calitate procesuală pasivă în cauză, aşa cum a susţinut pârâtul; că Municipiul Oneşti, prin Primar, prin notarea în Cartea Funciară a H.C.L. nr. 22/2009 şi nr. 13/2013, vizând propunerea de expropriere a suprafeţei 8324 m.p., a adus atingere proprietăţii prin limitarea posibilităţii de a beneficia deplin de toate atributele dreptului de proprietate; a fost respinsă în mod irevocabil excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât; au fost stabilite în mod irevocabil temeiul de drept al acţiunii şi a fost stabilită, în mod irevocabil culpa pârâtului în producerea prejudiciului cauzat recurenţilor prin notarea în Cartea Funciară a hotărârilor de declanşare a procedurii de expropriere.

În rejudecarea cauzei, după casarea dispusă prin Decizia nr. 2309/23.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bacău a avut de stabilit doar întinderea prejudiciului.

În Sentinţa civilă nr. 1652 din 22.11.2013 instanţa a arătat cu claritate care sunt proprietarii terenurilor în litigiu: conform înscrisurilor de la filele x, reclamanta S.C. A. S.R.L. este proprietara a două suprafeţe de teren situate în Oneşti, str. x x, una de 874 mp, nr. cadastral x, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 553/20.03.2007 şi cealaltă de 1500 mp, nr. cadastral nr. 2147 dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 2912/17.12.1998.

Potrivit extrasului de carte funciară de la dosar, B. şi C. sunt proprietarii suprafeţei de 8324 mp teren nr. cadastral x, situat tot în Oneşti, str. x.

Din extrasele de Carte Funciară şi actele de proprietate, aflate în dosarul de fond la paginile 36 - 45, se poate constata cu uşurinţă că suprafaţa de 336 mp are număr cadastral x şi face parte din Actul de proprietate nr. x/20.03.2007, avându-l ca proprietar pe S.C. A. S.R.L.

Suprafaţa de 3187 m.p.(supusă exproprierii) face parte din cei 8324 m.p. cu număr cadastral x ce le aparţine recurenţilor E., conform extrasului de carte funciară nr. x Această suprafaţă se regăseşte şi în Plan topografic - Anexa 3 la H.C.L. nr. 22/2009.

Cartea Funciara G. a Municipiului Oneşti, conform extrasului aflat la dosarul de fond (paginile 36 - 45), se referă la o construcţie ce aparţine S.C. A. S.R.L. şi care se află pe proprietatea recurenţilor E. Această carte funciară x-C1, în anexă, arată cu claritate că are zero m.p. de teren. A trece suprafaţa de teren de 8324 m.p., nr. cadastral x, ce aparţine recurenţilor E., conform actelor de proprietate şi extrasului de Carte Funciară nr. x, în proprietatea S.C. A. S.R.L., astfel cum se reţine în cuprinsul Deciziei nr. 1055/2017 a Curţii de Apel Bacău, fără a arăta în concret care au fost actele juridice ce au stat la baza luării acestei decizii, poate avea consecinţe juridice ulterioare şi le-ar aduce prejudicii recurenţilor.

Au fost astfel nesocotite dispoziţiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ. care obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză. Eroarea pe care o transmite instanţa de recurs, în urma casării cu trimitere spre rejudecare, este preluată de către instanţa de apel, fără să dispună o readministrare a probelor şi fără să ţină cont de apărările părţilor din prezenta cauză.

Recurenţii-pârâţi B. şi C. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de Municipiul Oneşti, prin Primar, ca neîntemeiat, deoarece se încalcă puterea de lucru judecat cu privire la toate motivele de recurs invocate.

Analizând recursul formulat de Municipiul Oneşti, prin Primar, Înalta Curte constată următoarele:

În argumentarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 din C. proc. civ., recurentul Municipiul Oneşti, prin Primar, susţine în esenţă neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru a fi obligat la plata de despăgubiri, mai întâi pentru că nu au fost analizate motivele de apel referitoare la antrenarea răspunderii recurentului pentru prejudiciul creat, în contextul în care nu recurentul este emitentul actului de declanşare a procedurii de expropriere, ceea ce face să nu îi poată fi imputată grevarea de sarcini a imobilelor expropriate şi, mai apoi, pentru că au fost încălcate prevederile Legii nr. 215/2001 care stabilesc neechivoc atribuţiile celor două entităţi. Astfel, Municipiul Oneşti, prin Primar, este unitate executivă, pe când Consiliul Local Oneşti este entitate deliberativă, iar, în raport de aceste atribuţii, nu s-a dovedit prejudiciul produs de către Municipiul Oneşti. Totodată, se invocă şi împrejurarea că reclamanţii au păstrat un drept de folosinţă asupra terenului, dar şi faptul că Municipiul Oneşti, în calitate de autoritate executivă, nu poate fi considerat vinovat de producerea vreunui prejudiciu în perioada 28.02.2013 şi până la adoptarea actului de revocare: H.C.L. nr. 127/4 09 2013, iar cuantumul prejudiciului reţinut în sarcina recurentului trebuie reanalizat din perspectiva faptului că nu este culpabil pentru neadoptarea actului de revocare a măsurii exproprierii, care nu se afla în competenţa sa, şi că nu îi poate fi imputat un prejudiciu mai mare decât cel aferent culoarului de expropriere.

Aceste critici, reiterate atât în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, cât şi al celui reglementat de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., susţin de fapt excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Oneşti, motivată de imposibilitatea producerii de către acesta, cu vinovăţie, a unui prejudiciu, în calitate de organ administrativ, care nu ar avea atribuţii în emiterea şi revocarea actului de declanşare a procedurii de expropriere.

Asupra criticilor privind lipsa răspunderii Municipiului Oneşti pentru prejudiciul pretins şi stabilirea răspunderii Consiliului Local Oneşti, în calitate de autoritate deliberativă, instanţa de recurs s-a pronunţat în al patrulea ciclu procesual, în cuprinsul Deciziei civile nr. 2309/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a statuat că legitimatio ad causam, din perspectivă procesual pasivă, aparţine expropriatorului Municipiul Oneşti, prin Primar, iar nu autorităţii deliberative care, în virtutea atribuţiilor legale specifice, adoptă hotărârile privind declanşarea procedurilor de expropriere, proceduri în care, dacă vizează lucrări de interes local, calitatea de expropriator aparţine unităţii administrativ-teritoriale, titulară a patrimoniului imobiliar şi beneficiară a lucrării pentru care s-a dispus această procedură.

Prin urmare, aceste dezlegări au intrat sub puterea lucrului judecat şi sunt obligatorii pentru judecătorii care soluţionează procesul în ciclurile procesuale ulterioare, potrivit art. 315 din C. proc. civ., motiv pentru care nu pot fi reanalizate ca motive de recurs, din perspectiva art. 304 pct. 7 şi 9 din C. proc. civ.

În completarea argumentelor aduse în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 şi 9 din C. proc. civ. au fost enunţate, fără a fi dezvoltate, critici referitoare la nedovedirea elementelor care antrenează răspunderea civilă delictuală, precum: nedovedirea existenţei prejudiciului ca urmare a faptului că reclamanţii ar fi păstrat folosinţa terenului, nedovedirea întinderii acestui prejudiciu în perioada 28.02.2013 - 04.09.2013 întrucât Municipiul Oneşti, în calitate de autoritate executivă, nu este culpabil pentru neadoptarea actului de revocare a măsurii exproprierii, care nu se afla în competenţa sa, ca şi lipsa culpei Municipiului Oneşti în producerea unui prejudiciu mai mare decât cel aferent culoarului de expropriere.

Analizând aceste critici, Înalta Curte observă că instanţa de apel a avut în vedere, la stabilirea prejudiciului, lipsa dreptului de a culege fructele (fructus) şi de a dispune de suprafaţa de teren (abusus), deci alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate decât dreptul de folosinţă (usus), invocat în recurs.

Critica referitoare la nedovedirea întinderii prejudiciului în perioada 28.02.2013 - 04.09.2013, datorate lipsei culpei Municipiul Oneşti, ca autoritate executivă, este nefondată pentru aceleaşi argumente, intrate sub puterea lucrului judecat, care motivează în cauză calitatea procesuală pasivă exclusivă a Municipiului Oneşti, obligat în raportul juridic dedus judecăţii la suportarea întregului prejudiciu stabilit de instanţă.

Celelalte critici nu pot fi analizate ca motive de recurs deoarece sunt invocate formal, fără a menţiona în concret care ar fi greşelile de interpretare sau de aplicare a legii identificate în raţionamentul instanţei de recurs.

Astfel fiind şi luând în considerare argumentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

Analizând recursul declarat de pârâţii B. şi C., Înalta Curte constată următoarele:

Recurenţii-pârâţi invocă încălcarea prevederilor art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., referitor la rolul activ al instanţei, întrucât instanţa de apel ar fi preluat, în considerarea greşită a menţiunilor din actul de expropriere, dezlegarea dată de instanţă într-un ciclu procesual anterior, referitoare la titularul dreptului de proprietate asupra celor 336 mp de teren, fără a cerceta actele din dosar care dovedesc că altul este proprietarul acestui teren.

Altfel spus, recurenţii susţin că, astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 553/20.03.2007 de BNP H., nu ei sunt proprietarii acestui teren, pentru care li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în cuantum de 1983,86 euro, ci S.C. A. S.R.L.

Verificând conţinutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 553/20 03 2007 de BNP H., Înalta Curte constată că terenul în suprafaţă de 874 mp având nr. cadastral x, din care se susţine că face parte suprafaţa de teren în litigiu de 336 mp, a fost înstrăinat de către recurenţi către S.C. A. S.R.L. anterior exproprierii dispuse prin H.C.L. nr. 13/3 02 2013. Însă, în motivarea pe care a făcut-o, instanţa de recurs s-a raportat exclusiv la titularul dreptului de proprietate menţionat în actul de expropriere, respectiv la B. şi C.

Potrivit art. 296 din C. proc. civ., instanţa de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, fără ca apelantului să i se poată crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Or, în ipoteza admiterii recursului declarat de pârâţii B. şi C., în condiţiile în care recurentul Municipiul Oneşti nu critică greşita stabilire a titularului dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, recurenţilor li s-ar crea o situaţie mai grea în propria cale de atac, prin pierderea despăgubirilor ce le-au fost acordate.

Ca atare, recurenţii-pârâţi nu au interesul susţinerii acestor critici în propriului lor recurs, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., şi recursul declarat de pârâţii B. şi C. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii B., C. şi Municipiul Oneşti, prin Primar, împotriva Deciziei civile nr. 780 din 24 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2019.

Procesat de GGC -NN