Consumer's document-disclosure suit against credit-card issuer assigned to Alba Iulia Court under consumer-protection jurisdiction; claimant's choice prevails.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 28.02.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A. ca, în urma probelor, să se dispună obligarea acesteia din urmă să îi comunice, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei judecătoreşti, următoarele înscrisuri:

1. contractul încheiat cu pârâta pentru emiterea cardului de credit cu nr. x;

2. înscrisurile din care să rezulte că reclamanta este datoare acestei societăţi, precum şi că societatea este îndreptăţită să încaseze sumele de bani achitate de reclamantă până în prezent;

3. extrasul de cont din care să rezulte soldul iniţial pe care reclamanta l-ar datora societăţii, ce reprezintă această sumă, sumele de bani pe care reclamanta le-a achitat până în prezent pârâtei, precum şi sumele de bani pe care se susţine că le mai are de plată şi ce reprezintă aceste sume.

Prin Sentinţa civilă nr. 1385 din 19.06.2018, Judecătoria Alba Iulia, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

La adoptarea soluţiei, prin raportare la obiectul litigiului, care îl reprezintă o obligaţie de a face, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care reglementează o competenţă alternativă în favoarea instanţei de la domiciliul consumatorului, nu sunt operante în speţă, întrucât litigiul nu vizează executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau o cerere având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

La rândul său, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 9423 din 3 octombrie 2018, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Alba Iulia. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că obiectul acţiunii îl reprezintă "obligaţie de a face", respectiv obligarea pârâtei la comunicarea, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei judecătoreşti, a contractului încheiat cu reclamanta, pentru emiterea cardului de credit cu nr. x, a înscrisurilor din care să rezulte datoria către societate, precum şi dacă această societate este îndreptăţită să încaseze sumele de bani pe care reclamanta le-a achitat până în prezent şi extrasul de cont din care să rezulte soldul iniţial pe care l-ar datora acestei societăţi, ce reprezintă această sumă, sumele de bani achitate până în prezent, sumele de bani rămase de plată şi ce reprezintă aceste sume.

Art. 107 C. proc. civ. stipulează: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul.", iar potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

S-a reţinut că, deşi litigiul are ca obiect obligaţie de a face, această obligaţie izvorăşte din contractul încheiat între părţi, respectiv cel privind cardul de credit cu numărul x, pentru care s-a eliberat extrasul de cont anexat la dosarul cauzei de pârâtă. Prin urmare, cererea de chemare în judecată are ca obiect tocmai executarea obligaţiilor al căror izvor juridic îl constituie contractul de credit menţionat, aspectele invocate de părţi reprezentând chestiuni ce ţin de fondul cauzei.

Aşadar, din declaraţiile părţilor, reiese că între acestea a fost încheiat un contract de credit (prin cerere fiind solicitat doar înscrisul constatator), iar cauza juridică a cererii de chemare în judecată este reprezentată chiar de acest contract, în care reclamanta are fără putinţă de tăgadă calitatea de consumator.

Prin urmare, câtă vreme potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborate cu ale art. 116 din acelaşi cod, în cererile având ca obiect executarea contractului încheiat cu un profesionist, în afară de instanţa de la domiciliul pârâtului mai este competentă instanţa de la domiciliul consumatorului, rezultă că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Judecătoria Alba Iulia (localitate în care domiciliază reclamanta), alegerea revenindu-i doar reclamantului.

Instanţa a mai avut în vedere că reclamanta, în calitate de consumator, are domiciliul în localitatea Alba Iulia, iar părţile nu şi-au manifestat voinţa în sensul alegerii unei instanţe pentru soluţionarea litigiilor izvorâte din acest contract, conform art. 126 C. proc. civ.

Constatând că este un caz de competenţă teritorială alternativă, alegerea instanţei fiind opţiunea reclamantului, iar nu a pârâtului, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Judecătoriei Alba Iulia, pentru considerentele ce succed:

Prin acţiunea depusă pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., să se dispună obligarea acesteia să îi comunice, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei judecătoreşti următoarele documente: contractul încheiat cu pârâta pentru emiterea cardului de credit cu nr. x; înscrisurile din care să rezulte că reclamanta este datoare acestei societăţi, precum şi că societatea este îndreptăţită să încaseze sumele de bani achitate până în prezent; extrasul de cont din care să rezulte soldul iniţial pe care reclamanta l-ar datora societăţii, ce reprezintă această sumă, sumele de bani pe care reclamanta le-a achitat până în prezent pârâtei, precum şi sumele de bani pe care societatea susţine că le mai are de plată şi ce reprezintă aceste sume.

Înalta Curte reţine că dezînvestirea reciprocă a celor două instanţe aflate în conflict a fost generată de aplicarea unor norme de competenţă teritorială diferite, prin prisma obiectului litigiului, respectiv norma de competenţă de drept comun din art. 107 C. proc. civ. şi cea din art. 113 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, referitoare la competenţa teritorială alternativă.

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Dispoziţiile art. 113 C. proc. civ., referitoare la competenţa teritorială alternativă, stipulează în alin. (1) pct. 8 că "în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Instanţa constată că prezentul litigiu, astfel cum a fost configurat prin petitele cererii de chemare în judecată evocate anterior, are ca obiect obligaţie de a face, însă demersul judiciar al reclamantei vizează tocmai executarea de către pârâta B. S.A. a unor obligaţii ce îşi au izvorul în contractul privind cardul de credit nr. x. Aşadar, acest contract în care pârâta deţine fără dubiu calitatea de consumator, constituie cauza juridică a cererii de chemare în judecată.

În raport de aceste aspecte, pentru determinarea competenţei de soluţionare a pricinii, este aplicabilă norma înscrisă în art. 113 C. proc. civ. alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Totodată, scopul instituit prin reglementarea art. 113 alin. (1) pct. 8 este de a proteja consumatorul, facilitându-i accesul la justiţie printr-o dispoziţie favorabilă, ceea ce îi conferă prerogativa de a alege între două sau mai multe instanţe competente.

Mai departe, este de reţinut că pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate, revine exclusiv reclamantului, în temeiul art. 116 C. proc. civ.

Cum, în aplicarea art. 116 C. proc. civ., reclamanta a înţeles să introducă acţiunea la instanţa de la domiciliul său din Alba Iulia, judeţ Alba, care se află în circumscripţia Judecătoriei Alba Iulia, acestei instanţe îi revine competenţa de a se pronunţa asupra cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2019.

Procesat de GGC -NN