Civil revision of criminal judgment: failure to prove abuse of procedural right to defense and admissibility under strict revision grounds

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16.02.2016 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, petentul A. a solicitat revizuirea dispoziţiilor civile din cuprinsul Deciziei penale nr. 103/10.04.2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosar nr. x/2012.

Prin precizările depuse la data de 04.04.2016, petentul a susţinut că, în realitate, revizuirea vizează Sentinţa penală nr. 29/11.02.2013 a Tribunalului Vrancea, prin care instanţa a dispus anularea celor două contracte de împrumut prin care era obligat să plătească sumele pretinse de intimatul B.

Faţă de aceste precizări, prin Sentinţa civilă nr. 98/A/11.05.2016 Curtea de Apel Galaţi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului Vrancea, reţinând în motivarea acestei soluţii, următoarele considerente:

Potrivit art. 453 alin. (2) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit C. proc. civ.

Art. 510 alin. (1) C. proc. civ. prevede că cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Cum, în speţă, hotărârea supusă revizuirii este Sentinţa penală nr. 29/11.02.2013 a Tribunalului Vrancea, Curtea a constatat că, raportat la dispoziţiile legale mai sus citate, instanţa competentă să soluţioneze prezenta cale extraordinară de atac este Tribunalul Vrancea.

Prin Sentinţa civilă nr. 554/22.09.2016, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fata instanţelor civile, potrivit C. proc. civ.

Faţă de data începerii procesului în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită, sunt aplicabile dispoziţiile vechiul C. proc. civ. Concluzia reprezintă aplicarea dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ. actual, conform cărora, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Conform art. 322 din C. proc. civ. 1865, revizuirea unei hotărâri definitive care evocă fondul se poate cere numai pentru motivele strict şi limitativ prevăzute la punctele 1 - 9 din acest text legal.

Motivele invocate de revizuent nu se încadrează în niciunul dintre motivele prevăzute de textul de lege suscitat. Acestea constituie critici ale soluţiei în sine, calea extraordinară de atac neputându-se transforma într-o modalitate ocolită de încălcarea a autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Drept urmare, Tribunalul Vrancea a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinţei Tribunalului Vrancea a declarat apel revizuentul A.

Prin încheierea din 7 martie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a dispus repunerea cauzei pe rol, suspendată pentru lipsa părţilor la termenul din 1 februarie 2017 şi a reţinut cauza în pronunţare, dispunând amânarea pronunţării la data de 13 martie 2018.

În ce priveşte cererea prin care revizuentul a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător, faţă de împrejurarea că se află internat în spital, urmând a depune act medical, instanţa a respins această cerere, cu motivarea că nu s-a dovedit în niciun fel faptul că se află în imposibilitatea de a se prezenta, sub acest aspect, instanţa reţinând că revizuentul are o practică în sensul de a solicita amânarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor pentru diverse motive, astfel că cererea de amânare pentru lipsă de apărare apare ca fiind abuzivă şi nefondată.

Prin Decizia civilă nr. 46A/13.03.2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins apelul declarat de revizuent, ca nefondat.

În motivarea soluţiei de respingere a apelului, instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

Afirmaţia revizuentului în sensul că sentinţa civilă apelată este rezultatul unui abuz din partea instanţei de judecată şi a unui procuror, fără a menţiona în ce constă abuzul şi fără ca acesta să fie dovedit, rămâne la nivelul de simplă afirmaţie şi nu poate conduce la sancţionarea sentinţei apelate.

Curtea a reţinut ca fiind nefondată şi cea de a doua critică a revizuentului apelant, respectiv încălcarea dreptului la apărare, faţă de împrejurarea că cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător (transmisă prin fax) nu a fost admisă de prima instanţă.

Astfel, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 1.06.2016 şi a primit prim termen de judecată la data de 23.06.2016, termen la care revizuentul a formulat cerere de amânare a cauzei, transmisă prin fax, pentru a-şi angaja apărător.

Această cerere de amânare a fost admisă şi s-a acordat un nou termen de judecată, la data de 22.09.2016, termen la care au lipsit părţile şi s-a pronunţat sentinţa apelată.

Aşa fiind, s-a constatat că nu se confirmă nici cea de-a doua critică din apel, aceea că cererea de amânare a cauzei, transmisă prin fax, nu a fost admisă de prima instanţă, ceea ce ar fi condus la încălcarea dreptului la apărare al revizuentului, întrucât acesta a beneficiat de un termen pentru lipsă de apărare.

Împotriva încheierii din 7 martie 2018 şi a Deciziei nr. 46A/13.03.2018 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs revizuentul A., care a formulat următoarele critici:

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 din noul C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa i-a încălcat dreptul la apărare şi la o judecată corectă, întrucât a expediat la dosar, prin fax, o cerere prin care a solicitat acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, fiind internat în spital, iar instanţa nu a ţinut seama de solicitarea sa, deşi cauza se afla la primul termen. Menţionează că deţine acte medicale în acest sens, pe care le va depune la dosar.

Recurentul susţine că a solicitat revizuirea laturii civile din Dosarul penal nr. x/2012, respectiv din Decizia penală nr. 103/10.04.2013 a Curţii de Apel Galaţi, iar Tribunalul Vrancea trebuia să admită cererea de revizuire, întrucât procurorul care a anchetat acest dosar este abuziv şi este rudă cu intimatul B., astfel că acesta nu era competent să ancheteze, iar competenţa aparţinea Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud.

Invocând abuzul făcut de procuror în dosarul penal, recurentul solicită casarea încheierii şi a deciziei recurate şi judecarea laturii civile din hotărârea penală, în prezenţa sa.

Examinând încheierea şi decizia recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, relativ la împrejurarea că recurentul a invocat dispoziţiile noului C. proc. civ., se reţine că, faţă de data iniţierii procesului în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită (anul 2012) şi de data intrării în vigoare a noului C. proc. civ. - 15 februarie 2013, în cauză sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. 1865, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care prevăd:

"dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare".

Criticile formulate de recurent prin cererea de recurs care a învestit Înalta Curte, relative la presupusele abuzuri, nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nici nu au legătură cu încheierea şi decizia recurate.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Recurentul nu a arătat care sunt argumentele pentru care nu este legală soluţia de respingere a apelului său declarat împotriva hotărârii prin care i s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a dispoziţiilor civile din cuprinsul Sentinţei penale nr. 29/11.02.2013 a Tribunalului Vrancea, care a format obiectul cererii de revizuire, conform precizărilor depuse la 4.04.2016 în dosarul Curţii de Apel Galaţi.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că apelantul nu a determinat în ce constă abuzul instanţei şi al unui procuror şi nici nu l-a dovedit.

Recurentul reia, în prezentul recurs, aceleaşi susţineri, care vizează, în realitate, nu soluţia dată în revizuire, ci în dosarul penal, în care s-a soluţionat şi latura civilă contestată de parte, fără să arate care ar fi greşelile instanţei de apel în soluţionarea căii de atac cu care a fost învestită.

Cu alte cuvinte, recurentul trebuia să menţioneze şi să dovedească că susţinerile sale din dosarul de apel finalizat cu decizia recurată, se circumscriu unor veritabile motive de apel, greşit calificate de Curte şi, ca urmare, greşit soluţionate, sens în care nu a procedat.

Singura critică formulată de recurent, susceptibilă de încadrare în motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este cea prin care acesta invocă încălcarea dreptului său la apărare, justificat de împrejurarea că instanţa de apel, în mod greşit, a respins, la termenul din 7.03.2018, cererea de amânare a cauzei, deşi era motivată de imposibilitatea sa de prezentare din motive medicale.

Această critică este nefondată în raport de următoarele considerente:

Este adevărat că principiul dreptului la apărare este unul din cele mai importante principii ce guvernează desfăşurarea procesului civil, consacrat cu valoare constituţională, fiind una din cerinţele privitoare la desfăşurarea unui proces echitabil, astfel cum impune art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.

Textul de lege îngăduie instanţei de judecată să acorde, numai cu titlu excepţional, un termen de judecată pentru lipsă de apărare, temeinicia motivelor invocate urmând a fi apreciate cu stricteţe, ocazie cu care instanţa are a stabili dacă motivele pentru care se solicită amânarea din cauza lipsei de apărare sunt sau nu imputabile părţii ori reprezentantului acesteia.

Contrar susţinerilor recurentului, în speţă, nu se poate reţine încălcarea dreptului acestuia la apărare, deoarece, la primul termen de judecată în apel - 23.11.2016 revizuentul a solicitat acordarea unui nou termen, pentru a-şi angaja apărător, motivând că se afla internat în spital, cerere admisă de instanţa de apel, fiind acordat termen de judecată la 1.02.2017.

La termenul din 1.02.2017, cauza a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., fiind repusă pe rol la solicitarea revizuentului.

La termenul acordat pentru discutarea cererii de repunere pe rol - 7.03.2018, revizuentul a depus, din nou, la dosar, prin fax, o cerere de amânare a cauzei pentru a-şi angaja apărător, pentru că se află internat în spital şi pentru a depune la dosar acte, dar fără a indica respectivele înscrisuri şi fără a face dovada că ar fi internat.

Instanţa de apel a dispus repunerea cauzei pe rol, iar, faţă de împrejurarea că revizuentul nu a dovedit că ar fi internat în spital şi pentru că nu a indicat ce acte doreşte să depună la dosar, Curtea a respins cererea de amânare a judecării apelului, a reţinut cauza în pronunţare şi a amânat pronunţarea, pentru a da posibilitatea revizuentului apelant să depună la dosar concluzii scrise, conform dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ.

Se constată astfel, că cerinţele textului de lege sus evocat au fost corect analizate şi interpretate de către instanţa de apel care a concluzionat asupra modalităţii de soluţionare a cererii de amânare formulată de revizuent, atât timp cât simpla invocare a imposibilităţii de prezentare a părţii nu impunea, din nou, amânarea judecăţii pentru acelaşi motiv, de altfel, nedovedit, neexistând obligaţia acordării termenului de judecată în orice împrejurare, instanţa dispunând amânarea pronunţării, tocmai pentru a da posibilitatea revizuentului de a depune la dosar concluzii scrise.

În plus, cum s-a arătat deja, revizuentul beneficiase de un termen pentru lipsă de apărare, încuviinţat prin încheierea de şedinţă din 23.11.2016.

Potrivit art. 723 alin. (1) C. proc. civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Conduita procesuală a revizuentului în faza apelului, constând în solicitarea repetată de amânare a cauzei, pentru acelaşi motiv, şi anume imposibilitatea sa de prezentare, nedovedită de înscrisuri medicale, constituie un abuz de drept procesual care impune aplicarea sancţiunii respingerii cererii astfel exercitate, sens în care, în mod corect, a procedat instanţa de apel, reţinând cauza în pronunţare şi dând posibilitatea revizuentului apelant de a depune la dosar concluzii scrise.

Pe cale de consecinţă, nu se poate imputa instanţei de apel încălcarea dreptului la apărare al recurentului revizuent, întrucât respingerea cererii de amânare a cauzei, pentru imposibilitate de prezentare sau pentru angajarea unui apărător, este urmarea constatării exercitării abuzive a acestui drept, în condiţiile în care dreptul conferit de lege nu a fost exercitat în scopul pentru care a fost recunoscut.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A., nefiind întrunite cerinţele motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 7 martie 2018 şi a Deciziei civile nr. 46A din 13 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2019.

Procesat de GGC -NN