Impropriety of voluntary suspension for defendant's failure to respond to expert summons without valid service or clear obligation notification

Asupra cauzei de faţă, văzând şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ. constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării apelului formulat de apelantele-pârâte A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 427 din 25 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Astfel, prin încheierea recurată, constatând că apelantele-pârâte A. şi B. nu şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite prin încheierea de la termenul din 15.03.2017, de a răspunde la convocarea experţilor desemnaţi în cauză pentru efectuarea lucrărilor la faţa locului, că în aceste condiţii desfăşurarea normală a procesului a fost împiedicată din vina acestora, prin neîndeplinirea obligaţiilor, în baza art. 242 C. proc. civ. instanţa a suspendat judecata apelului.

Împotriva acestei încheieri, pârâtele B. şi A. au declarat recurs solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii apelului.

Criticile de nelegalitate aduse încheierii recurate vizează următoarele aspecte din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, recurentele arată că încheierea din data de 17 mai 2017 a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a extins norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică.

Din această perspectivă se învederează că cererea depusă de expert C. la dosarul cauzei la data de 03.03.2017 nu numai ca nu este însoţită de dovezile de convocare ale pârâtelor, conform art. 335 alin. (1) C. proc. civ., dar chiar în cuprinsul cererii, expertul desemnat arată că la data stabilită pentru convocarea părţilor, respectiv 02.03.2017, la ora 12:30, nu primise confirmările în ceea ce priveşte convocarea pârâtelor.

Recurentele mai arată, că încheierea din data de 17.05.2017, prin care instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii apelului reţinând în considerente că "la termenul anterior s-a pus în vedere apelantelor-pârâte, în mod expres, să contacteze expertul, să ia legătura cu acesta şi să răspundă la convocări pentru efectuarea lucrării", a fost pronunţată şi cu încălcarea art. 335 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceste dispoziţii legale nu prevăd obligaţia părţii de a contacta expertul şi de a lua legătura cu acesta, ci obligaţia expertului de a convoca părţile prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în care se va indica ziua, ora şi locul unde se va face lucrarea, că în acest caz citaţia, sub sancţiunea nulităţii, trebuie comunicată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării; confirmarea de primire urmând a fi alăturată raportului de expertiză.

De asemenea, se învederează că prin încheierea din data de 15.03.2017, instanţa de apel nu a pus în vedere pârâtelor să contacteze expertul/să ia legătura cu acesta, ci doar să răspundă la convocarea pentru efectuarea expertizei, sub sancţiunea amenzii, motiv pentru care recurentele-pârâte apreciază că încheierea din data de 17.05.2017 cuprinde motive străine de pricina.

Recurentele mai arată că au fost convocate numai de expert C. pentru data de 08.05.2017, prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, însă la data stabilită nu s-a efectuat expertiza întrucât nu s-a prezentat expertul D.

De asemenea, recurentele învederează că prin încheierea din data de 17.05.2017, chiar instanţa a constatat că adresa trimisă acestui expert a fost restituită cu menţiunea "reavizat-expirat termen păstrare", reţinând ca "la o eventuala cerere de repunere pe rol a cauzei, se va avea în vedere şi măsura înlocuirii acestui expert".

Expertul C. a convocat pârâtele pentru data de 31.05.2017 prin scrisoare recomandată, fără conţinut declarat, ce a fost comunicată acestora la data de 12.05.2017, însă, la data stabilită pentru efectuarea expertizei, 31.05.2017, expertul a comunicat că nu se mai efectuează expertiza întrucât cauza a fost suspendată.

Totodată, recurentele mai arată că dispoziţiile art. 335 C. proc. civ. nu incumbă în sarcina părţilor obligaţia de a răspunde convocărilor experţilor, instanţa de apel putând să facă aplicarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3), respectiv a art. 335 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care apreciază că încheierea din data de 17.05.2017 a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ. Recurentele învederează că încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii, motiv pentru care se susţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens se arată că în considerentele încheierii recurate se reţine: "Curtea constată că pentru acest termen de judecată, deşi expertul C., în specialitatea construcţii-evaluarea proprietăţii imobiliare, nu a mai depus nicio cerere la dosar cu privire la demersurile parcurse pentru efectuarea expertizei urmează a avea în vedere adresa de la termenul anterior, aflată la dosar, în care se comunică instanţei că nu se poate efectua expertiza pentru motivul că, deşi a convocat părţile pentru efectuarea expertizei din partea apelantelor-pârâte, direct interesate în soluţionarea apelului, nu s-a prezentat nici apărătorul şi nici acestea personal, condiţii în care expertiza nu s-a putut efectua."

Astfel, deşi instanţa de apel a constatat că expertul nu a depus pentru termenul de judecată din data de 17.05.2017 nicio cerere cu privire la efectuarea expertizei, a dispus totuşi suspendarea judecăţii cauzei pentru neîndeplinirea obligaţiilor de a răspunde convocării experţilor raportat la cererea depusă de expertul C. la termenul anterior din data de 15.03.2017.

De asemenea, recurentele arată că încheierea din data de 17.05.2017 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază întrucât nu cuprinde, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nici motivele pentru care instanţa de apel a înlăturat obligaţia stabilită în sarcina experţilor desemnaţi la termenul anterior din data de 15.03.2017, menţionând exclusiv obligaţia stabilită în sarcina lor.

Or, prin încheierea din data de 15.03.2017, instanţa de apel a stabilit în sarcina pârâtelor obligaţia de a răspunde la convocarea experţilor desemnaţi în cauză pentru efectuarea lucrărilor la faţa locului, cu avertisment/amendă, în temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. (2) lit. i) C. proc. civ., şi nu sub sancţiunea prevăzută de art. 242 C. proc. civ. şi a stabilit că "în cazul în care în continuare părţile nu se vor prezenta şi nu vor răspunde la convocările experţilor şi nu se vor prezenta pentru efectuarea expertizei, va pune în vedere expertului care întâmpină aceste dificultăţi pentru acest termen, să depună la dosar dovezile de convocare ale părţilor.".

Având în vedere că instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii apelului în baza art. 242 C. proc. civ., deşi la dosarul cauzei experţii desemnaţi nu au depus nicio cerere şi nici dovezile de convocare ale părţilor în condiţiile art. 335 alin. (1) C. proc. civ., conform obligaţiilor stabilite de instanţa de apel în sarcina acestora prin încheierea din data de 15.03.2017, însă a constatat ca pârâtele nu şi-au îndeplinit obligaţiile de a răspunde convocărilor experţilor având în vedere cererea depusă la termenul anterior din data de 15.03.2017 de expert C., recurentele apreciază că încheierea din data de 17.05.2017 nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinzând şi motive contradictorii.

O altă critică adusă încheierii recurate vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), întrucât nu au fost citate la domiciliile indicate în cererea de apel, conform art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, recurentele arată că nu au fost citate pentru termenul de judecată din data de 17.05.2017 la domiciliile din Bucureşti, str. x, respectiv Bucureşti, str. x, ci la domiciliul procesual ales din Bucureşti, str. x, et. l, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare încheiate la data de 20.03.2017, cu încălcarea dispoziţiilor art. 158 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, se susţine că în condiţiile în care în cererea de apel deşi au indicat domiciliul procesual ales, nu a fost indicată persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, situaţie în care faţă de dispoziţiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., comunicarea actelor de procedură trebuia să se îndeplinească la domiciliile pârâtelor-recurente.

Din această perspectivă se susţine că încheierea din data de 17.05.2017 este lovită de nulitate, în condiţiile art. 175 C. proc. civ., întrucât prin nerespectarea dispoziţiilor art. 158 coroborat cu art. 153 C. proc. civ., pârâtelor li s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acesteia, vătămare ce constă în suspendarea judecăţii apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 427/25.03.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de Prefectul Municipiului Bucureşti şi s-au anulat Dispoziţiile nr. 9218/30.11.2007 şi nr. 9219/30.11.2007, emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti, prin încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

În calea de atac a recursului dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 25 septembrie 2018, fiind repartizat aleatoriu completului de judecată CF x.

La data de 18 octombrie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, dispunându-se comunicarea acestuia părţilor.

La data de 1 noiembrie 2018 intimata-intervenientă E. a depus punct de vedere la raport, invocând excepţia tardivităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 5 noiembrie 2018 intimatul-reclamant Prefectul Municipiului Bucureşti a depus la dosar punct de vedere, solicitând respingerea recursului ca fiind tardiv formulat.

La data de 22 noiembrie 2018, recurentele-pârâte au depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-intervenientă, invocând excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a persoanei semnatare a întâmpinării, excepţia lipsei de interes a intimatei-pârâte şi excepţia inadmisibilităţii întâmpinării. Au solicitat respingerea excepţiei de tardivitate.

Tot la aceeaşi dată, recurentele-pârâte au depus punct de vedere la raport, arătând că recursul este admisibil întrucât împotriva încheierii de suspendare poate fi formulat recurs până la data constatării perimării apelului.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2019, recursul a fost admis în principiu, stabilindu-se termen, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

Examinând încheierea recurată din perspectiva motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării apelului formulat de apelantele-pârâte A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 427 din 25 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reţinându-se că apelantele-pârâte A. şi B. nu şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite prin încheierea de la termenul din 15.03.2017, de a răspunde la convocarea experţilor desemnaţi în cauză pentru efectuarea lucrărilor la faţa locului, situaţie ce împiedică desfăşurarea normală a procesului.

Efectuarea unei expertize în apel a fost încuviinţată prin încheierea de şedinţă din 18 ianuarie 2017 (dosarul instanţei de apel) din care rezultă că onorariul pentru expertiza imobiliară a fost stabilit în sarcina intimatului-reclamant Prefectul Municipiului Bucureşti.

Înalta Curte constată că din încheierea de şedinţă din 15 martie 2017 (dosarul instanţei de apel) deşi rezultă că la acel termen de judecată apelantele pârâte A. şi B. au lipsit, instanţa a stabilit totuşi în sarcina acestora obligaţia de a răspunde la convocarea experţilor desemnaţi în cauză pentru efectuare lucrărilor la faţa locului sub sancţiunea aplicării măsurilor prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. i) C. proc. civ. (avertisment/amendă în cuantum de 200 RON pentru fiecare pârât). Această obligaţie stabilită la termenul de judecată din 15 martie 2017 în lipsa părţilor de la dezbateri nu a fost adusă la cunoştinţă părţilor vizate, respectiv a recurentelor de azi. Măsura luată de instanţă a avut în vedere faptul că expertul C. a depus la 3 martie 2017 (fila x) un înscris prin care comunica instanţei motivele neefectuării expertizei, respectiv neprezentarea părţilor convocate pentru data de 2 martie 2017, din care rezultă faptul că expertul a încercat contactarea telefonică a reprezentantei pârâtelor - Avocat F.- unde acesta şi-au ales domiciliul pentru comunicarea actelor procedurale, pentru a verifica primirea convocării prin poştă.

Or, din înscrisul depus de expert rezultă fără posibilitate de echivoc că la data convocării părţilor, 2 martie 2017, pentru efectuarea expertizei, expertul nu a avut dovada primirii de către pârâte a convocării trimise prin poştă.

În aceste condiţii de fapt şi de drept, precum în lipsa altei comunicări din partea expertului, la termenul de judecată din 17 mai 2017, instanţa a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 242 C. proc. civ., reţinând că " deşi la termenul anterior s-a pus în vedere apelantelor-pârâte, în mod expres, să contacteze expertul şi să ia legătura cu acesta, să răspundă convocării pentru efectuarea lucrării, acestea nu şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite prin încheierea din 15 martie 2017 fiind împiedicată astfel desfăşurarea normală a procesului".

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ., reglementează un caz de suspendare facultativă, a cărei funcţie este de a sancţiona pasivitatea reclamantului în ce priveşte îndeplinirea acelor obligaţii care împiedică instanţa să finalizeze procesul.

Astfel, Înalta Curte reţine că în condiţiile în care dispoziţiile enunţate prevăd:

"când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate", incidenţa acestei suspendări facultative care se întemeiază pe culpa reclamantului trebuie apreciată în funcţie de următoarele elemente ce rezultă fără posibilitate de echivoc din textul enunţat, şi anume: obligaţia procesuală trebuie să aparţină reclamantului, întrucât măsura suspendării nu se aplică în cazul în care obligaţia aparţine altei părţi sau altui participant în proces întrucât art. 242 alin. (1) C. proc. civ. prevede expres" din vina reclamantului prin neîndeplinirea obligaţiilor".

Desigur că, în ipoteza în care pârâtul a formulat o cerere reconvenţională (ceea ce nu se verifică în litigiul pendinte) devenind reclamant prin raportare la aceasta, nu îşi îndeplineşte o obligaţie procesuală de natură să împiedice desfăşurarea normală a judecăţii acestei cereri, măsura va putea fi luată şi faţă de pârât.

De asemenea, obligaţia reclamantului trebuie să fie stabilită în sarcina acestuia în cursul judecăţii, potrivit legii. În acest sens instanţa are obligaţia de a identifica explicit obligaţia, temeiul legal, condiţiile de realizare precum şi obligaţia de a o aduce la cunoştinţa părţii în sarcina căruia a fost stabilită întrucât în acest caz suspendarea apare ca o sancţiune, iar neîndeplinirea de către instanţă a obligaţiei de a o aduce la cunoştinţa părţii lipseşte măsura de previzibilitate.

Un alt element ce trebuie avut în vedere în aplicarea dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ., constă în faptul că obligaţia stabilită trebuie să fie de natură să împiedice desfăşurarea normală a judecăţii, ceea ce înseamnă ca acea obligaţie neîndeplinită să nu aibă un alt mijloc de realizare şi, să împiedice instanţa în efectuarea unor demersuri procesuale necesare pentru normala desfăşurare a litigiului.

Pentru aplicabilitatea dispoziţiilor legale enunţate reclamantul trebuie să fie în culpă pentru neîndeplinirea obligaţiei procesuale. Aprecierea culpei aparţine instanţei, (aceasta făcându-se de la caz la caz), neîndeplinirea unei obligaţii procesuale neatrăgând în mod automat sancţiunea suspendării cauzei. Culpa reclamantului trebuie să fie determinată de neîndeplinirea de către acesta a obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, perturbând astfel desfăşurarea normală a procesului.

Raportând cele expuse la starea de drept şi de fapt din litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în cauză la momentul suspendării judecăţii, 17 mai 2017, nu erau întrunite cerinţele prevăzute de art. 242 C. proc. civ., în condiţiile în care acest text reglementează un caz de suspendare facultativă, a cărei funcţie este de a sancţiona pasivitatea reclamantului în ce priveşte îndeplinirea acelor obligaţii care împiedică instanţa să finalizeze procesul, astfel că, obligaţia procesuală trebuie să aparţină reclamantului, întrucât aşa cum s-a arătat deja, măsura suspendării nu se aplică în cazul în care obligaţia aparţine altei părţi sau altui participant în proces întrucât art. 242 alin. (1) C. proc. civ., prevede expres "din vina reclamantului prin neîndeplinirea obligaţiilor."

Or, în litigiul pendinte nu suntem în ipoteza în care pârâtele ar fi formulat o cerere reconvenţională pentru a avea calitatea de reclamante prin raportare la aceasta, pentru a putea reţine că în această calitate nu şi-au îndeplinit o obligaţie procesuală de natură să împiedice desfăşurarea normală a judecăţii acestei cereri.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că neefectuarea expertizei la data de 2 martie 2017 nu s-a datorat pârâtelor, ci altor împrejurări, fapt ce rezultă din înscrisul depus de expert C. la fila x (dosarul instanţei de apel),în condiţiile în care la data respectivă expertul nu a avut confirmarea de primire a convocării pârâtelor, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 335 alin. (1) C. proc. civ.

Din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care în cauză nu erau îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 242 C. proc. civ., precum şi a faptului că obligaţia stabilită de instanţă la termenul de judecată din 15 martie 2017 nu a fost comunicată pârâtelor (care la acel termen de judecată nu au fost prezente, aspect ce rezultă din practicaua încheierii), Înalta Curte reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., situaţie în care analizarea celorlalte critici nu se mai impune. În temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de pârâtele B. şi A. împotriva încheierii din data de 17 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează şi trimite cauza instanţei de apel pentru continuarea judecăţii.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., intimaţii urmează a fi obligaţi la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentele-pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtele B. şi A. împotriva încheierii din data de 17 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe intimaţi la plata către recurentele-pârâte a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC -NN