Retrial petition under Art. 509(1)(5) CPC rejected: execution failure and non-disclosure of evidence insufficient to constitute determinative new facts for civil liability arising from criminal judgment

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 5 octombrie 2018, sub nr. x/2018, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. S.A., prin lichidator judiciar C., revizuirea Deciziei nr. 216/A din data de 14 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că, prin Rechizitoriul nr. x/2012 din 15 aprilie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Structură centrală, secţia de combatere a corupţiei, a fost trimisă în judecată pentru motivul că în data de 22 februarie 2012 a pronunţat, în complet colegial, în Dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, Decizia penală nr. 381/2012.

S-a reţinut în sarcina sa că ar fi săvârşit cu acea ocazie următoarele infracţiuni: abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) noul C. pen. cu referire la art. 309 noul C. pen. favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) noul C. pen. şi fals intelectual prevăzut de art. 321 alin. (1) noul C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) noul C. pen.

Cu privire la latura civilă, în Decizia penală nr. 216/A din 14 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul penal nr. x/2014, s-a reţinut că:

"Prin Decizia nr. 381/2012, inculpatele au admis contestaţia în anulare formulată de condamnatul D., împotriva Deciziei penale nr. 741 din 04 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au desfiinţat, în parte, Decizia penală nr. 741 din 04 aprilie 2011, referitor la contestator cu privire la care există autoritate de lucru judecat şi Sentinţa penală nr. 1240 din 15 iunie 2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, precum şi Decizia penală nr. 802 din 16 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. j) C. proc. pen., au încetat procesul penal pornit împotriva contestatorului, pentru săvârşirea unei complicităţi la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 cu referire la art. 246 combinat cu art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) rap. la art. 258 alin. (1) din C. pen. din 1969. S-a anulat mandatul de executare a pedepsei emis pe numele contestatorului şi s-a dispus punerea de îndată în libertate, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.

În ceea ce priveşte efectele deciziei, acestea au vizat explicit soluţia pe latura penală, respectiv exonerarea de executare a pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare.

Soluţia laturii penale se răsfrânge, de drept, asupra laturii civile şi generează împiedicarea executării silite sau a urmăririi condamnatului pentru acoperirea prejudiciului. Astfel, potrivit dispoziţiei în vigoare la data pronunţării, art. 346 alin. (4) C. proc. pen. de la 1968, instanţa nu soluţionează acţiunea civilă când pronunţă încetarea procesului penal pe cazul prevăzut de art. 10 lit. j) C. proc. pen. 1968 (…).

Anularea condamnării viciază fundamentul angajării răspunderii civile şi echivalează cu anularea titlului executoriu al BIR în raport cu debitorul D. sau generează cel puţin o apărare eficientă în contextul declanşării executării silite.

Lipsirea de titlu executoriu în raport cu acest debitor a generat împiedicări majore în obţinerea dezdăunării, la peste un deceniu de la data săvârşirii faptelor (2000 - 2001)".

A mai reţinut instanţa penală că, în cauză, B. a avut calitatea de parte civilă şi a precizat prejudiciul final la suma de 18.802.405,24 RON, menţionând că acesta provine din desfiinţarea titlului de executare faţă de D., prin Decizia nr. 381/2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, care a generat împiedicarea executării silite a condamnatului.

Decizia penală nr. 381/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2011, a fost anulată prin Decizia penală nr. 1589/25 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016, înainte de soluţionarea cauzei în apel, respectiv la data de 25 octombrie 2016.

A arătat revizuenta că instanţa de apel nu a examinat deloc cauza sub aspectul laturii civile, nu a administrat probe în acest sens, nu a dispus efectuarea unei expertize pentru stabilirea cuantumului real al prejudiciului şi, fără să pună în discuţia părţilor problema laturii civile, le-a obligat în solidar pe inculpatele A. şi E. la plata dobânzilor legale aferente sumei precizate în titlul executoriu, respectiv 18.828.804,50 RON, calculate de la data de 22 februarie 2012 (data pronunţării Deciziei nr. 381/2012) până la data de 25 octombrie 2016 (data anulării Deciziei nr. 381/2012) către partea civilă B. S.A., prin lichidator judiciar C.

În susţinerea motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (2) C. proc. pen., revizuenta a susţinut că a descoperit înscrisuri noi, doveditoare, reţinute de partea potrivnică, înscrisuri care sunt definitorii pentru stabilirea prejudiciului real.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a obligat-o la plata dobânzilor legale, aferente sumei precizate în titlul executoriu (18.828.804,50 RON), fără să stabilească prejudiciul real în cauză.

Potrivit prevederilor art. 1531 C. civ., partea vătămată are dreptul la repararea prejudiciului însă, prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de partea vătămată.

Pentru a se putea cere repararea prejudiciului cauzat victimei, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cert, să nu fi fost reparat încă, să existe un raport direct de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, acest raport să fie personal şi să rezulte din încălcarea sau atingerea unui interes legitim.

Revizuenta a arătat că următoarele condiţii sunt întotdeauna obligatorii pentru toate situaţiile în care este vorba de angajarea răspunderii civile reparatorii:

a. infracţiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral - respectiv infracţiunea să fie susceptibilă de a produce un prejudiciu;

b. între infracţiunea săvârşită şi prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate în sensul că fapta care face obiectul judecăţii să fie cea care a cauzat prejudiciul pe care partea civilă urmăreşte să-l repare, fiind contrar legii şi inadmisibil ca inculpatul să fie supus judecăţii penale pentru o faptă şi să fie obligat la despăgubiri generate dintr-o altă faptă.

c. prejudiciul trebuie să fie cert; prejudiciul este cert atunci când existenţa sa poate fi constată cu certitudine şi atunci când acesta poate fi evaluat.

d. prejudiciul să nu fi fost reparat; în situaţia în care victima faptei ilicite a fost despăgubită, raportul obligaţional delictual a fost stins şi, pe cale de consecinţă, şi dreptul la acţiune al acesteia s-a stins prin executare.

În plus, conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1)-(3) din C. proc. pen. din 1968, trebuie îndeplinită şi condiţia ca prejudiciul să se nască din infracţiune, fapt ce restrânge semnificativ aria cauzelor penale în cadrul cărora se pot formula acţiuni civile, deoarece numai unele infracţiuni pot da naştere unor prejudicii materiale sau morale, ceea ce presupune ca acesta să îşi aibă originea în fapta penală.

Or, în cauza dedusă judecăţii, partea civilă nu a prezentat nicio fundamentare a prejudiciului solicitat, astfel că instanţa de judecată a interpretat faptul că Decizia penală nr. 381/2012 a generat împiedicări majore în obţinerea dezdăunării, la peste un deceniu de la data săvârşirii faptelor în sensul că, din cauza Deciziei penale nr. 381/2012, în perioada 22 februarie 2012 - 25 octombrie 2016, partea civilă nu a executat de la D. suma de 18.828.804,50 RON; prin urmare, a obligat-o pe revizuentă să plătească dobânzi legale la această sumă pentru perioada menţionată.

Revizuenta a susţinut că motivul real pentru care partea civilă nu a recuperat prejudiciul stabilit prin titlul executoriu este consecinţa lipsei de interes a acesteia întrucât nu a cerut, nici procurorilor, nici instanţei de judecată, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaţilor din Dosarul nr. x/2006.

De asemenea, revizuenta a arătat că a luat cunoştinţă de anumite înscrisuri (care dovedesc faptul că partea civilă B. nu putea să execute de la D. suma de 18.828.804,50 RON, în perioada 22 februarie 2012 - 25 octombrie 2016), cu ocazia soluţionării de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a Dosarului nr. x/2018, având ca obiect conexarea Dosarului de executare silită nr. x din 01 martie 2018, deschis pe numele debitoarei A., de către BEJ F., cu Dosarul de executare silită nr. x/2011, deschis pe numele debitorului D., de BEJ G., la termenul din 05 septembrie 2018.

Cu referire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care dispune că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, revizuenta a arătat că toate condiţiile legale sunt îndeplinite în mod cumulativ de înscrisurile de care se prevalează în sensul că:

- aceste înscrisuri dovedesc o împrejurare esenţială, de o importanţă deosebită în proces, care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus la o altă soluţie, respectiv la calculul unui prejudiciu real, care este esenţial mai mic decât 18.828.804,50 RON, prejudiciu pentru care instanţa urma să o oblige la plata dobânzilor legale;

- înscrisurile au fost descoperite la termenul din 05 septembrie 2018, pe care l-a avut în Dosarul de conexare nr. x/2018, deci sunt descoperite după darea Deciziei penale nr. 216/A/14 iunie 2017 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi existau în timpul judecării apelului;

- aceste înscrisuri au fost reţinute, în sensul că nu au fost prezentate instanţei de judecată în mod intenţionat de partea civilă. De fapt, partea civilă nu a fost interesată deloc de proces, nu a participat la şedinţele de judecată, nu a propus probe şi nici nu a dovedit cuantumul prejudiciului solicitat, tocmai fiindcă avea cunoştinţă de situaţia reală, în sensul că nu putea executa nimic de la D., chiar dacă ar fi avut titlu executoriu.

În opinia revizuentei înscrisurile constând în: Adresa Ministerului Finanţelor publice nr. 232991 din 19 decembrie 2011 către BEJ G.; Adresa BEJ G. către H. S.A. nr. 754/04 mai 2012; Adresa BEJ G. către I. S.A. nr. 754/04 mai 2012; Adresa BEJ G. către J. S.A. nr. 754/04 mai 2012; Adresă K. către BEJ G. nr. x/07 mai 2012; Adresă L. către BEJ G. nr. x/11 mai 2012; Adresă H. către BEJ G. nr. x/23 mai 2012; Procesul-verbal încetare executare silită împotriva debitorului D. nr. 754/11 iunie 2012; Adresă BEJ G. către B. - în faliment, prin lichidator judiciar M.; Procesul-verbal eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită prin poprire 754/31 octombrie 2014; Procesul-verbal eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită prin poprire 754/21 iulie 2015; Procesul-verbal eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită prin poprire 754/21 decembrie 2016; Procesul-verbal eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită prin poprire 754/23 decembrie 2012; Procesul-verbal eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită prin poprire 754/21 iunie 2017; adresă C. către BEJ G. nr. x/31 octombrie 2017 şi Procesul-verbal eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită prin poprire 754/18 decembrie 2017, îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, revizuenta a menţionat că în susţinerea celor învederate prin cererea de revizuire sunt şi considerentele Deciziei nr. 54 din 7 februarie 2018, pronunţată de Curtea Constituţională, punctele 27 şi 44.

A conchis revizuenta că soluţia dispusă în ceea ce priveşte latura civilă este nelegală şi netemeinică întrucât nu s-a stabilit un prejudiciu real suferit de partea civilă în cauză, iar partea civilă nu a prezentat înscrisurile doveditoare descoperite de aceasta, înscrisuri care sunt definitorii pentru stabilirea prejudiciului real. Drept consecinţă, a solicitat admiterea cererii de revizuire şi, în temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea în parte a Deciziei penale nr. 216/A din 14 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2014, în ceea ce priveşte latura civilă, respectiv cu privire la obligarea inculpatelor la plata dobânzilor legale pentru un prejudiciu real şi legal calculat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi ale art. 453 alin. (2) C. proc. pen.

Intimata B. S.A., prin lichidator judiciar C., legal citată, nu a formulat întâmpinare şi nu a învederat Înaltei Curţi excepţiile şi apărările sale.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile solicitate de revizuentă, respectiv: adresă de comunicare dosar executare la Judecătoria Sector 4, în Dosarul nr. x/2018; Adresa nr. x/19 decembrie 2011 a Ministerului Finanţelor Publice către BEJ G.; Adresa BEJ G. către H. S.A. nr. 754/04 mai 2012; Adresa BEJ G. către I. S.A. nr. 754/04 mai 2012; Adresa BEJ G. către J. S.A. nr. 754/04 mai 2012; Adresa K. către BEJ G. nr. x/07 mai 2012; Adresa L. către BEJ G. nr. x/11 mai 2012; Adresă H. către BEJ G. nr. x/23 mai 2012; Procesul-verbal încetare executare silită împotriva debitorului D. nr. 754/11 iunie 2012; adresa BEJ G. către B. - în faliment, prin lichidator judiciar M., nr. 754/07 martie 2014; Procesul-verbal eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită prin poprire 754/31 octombrie 2014; Procesul-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită prin poprire 754/21 iulie 2015; Procesul-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită prin poprire 754/21 decembrie 2016; Procesul-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită prin poprire 754/23 decembrie 2012; Procesul-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită prin poprire 754/21 iunie 2017; Adresa către BEJ G. nr. x/31 octombrie 2017; Procesul-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită prin poprire 754/18 decembrie 2017; extras din Rechizitoriul nr. x din 15 aprilie 2014; extras din Sentinţa penală nr. 97F din 19 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi extras din Decizia penală nr. 216A din 14 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Examinând cererea de revizuire prin prisma dispoziţiilor art. 509 pct. 5 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 453 alin. (2) C. proc. pen..., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (2) din C. proc. pen.: "Revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit C. proc. civ.".

Art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevede că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Înalta Curte reţine că prin Sentinţa penală nr. 97/F/19.05.2016, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b), teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata E. pentru infracţiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) cu referire la art. 309 C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., şi fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen... rap. la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata A. pentru infracţiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., şi fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă faţă de inculpatele E. şi A., iar, în baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., a menţinut măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor inculpatelor E. şi A. prin Ordonanţele nr. 51/P/2012 din 31 martie 2014 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 46 C. proc. pen. a disjuns cauza, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă, în ceea ce o priveşte pe inculpata N.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze au rămas în sarcina statului, iar onorariul cuvenit avocat desemnat din oficiu a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Prin Decizia penală nr. 216/A din 14 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 97/F din 19 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală menţionată şi, rejudecând:

În temeiul art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În temeiul art. 67 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., iar în temeiul art. 65 C. pen., a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 269 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

În temeiul art. 38 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei A., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, în final, 4 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., a aplicat, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata E., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În temeiul art. 67 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce va fi executată în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., iar în temeiul art. 65 C. pen., a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 269 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpata E. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului.

În baza art. 38 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatei E., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, în final, 4 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., a aplicat, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea aceloraşi drepturi.

A menţinut măsurile asigurătorii instituite faţă de inculpatele A. şi E.

A obligat, în solidar, pe inculpatele A. şi E. la plata dobânzilor legale aferente sumei de 18.838.804,50 RON, calculate de la data de 22 februarie 2012 (data pronunţării Deciziei nr. 381/2012), până la data de 25 octombrie 2016 (data anulării Deciziei nr. 381/2012), către partea civilă B. S.A. prin lichidator judiciar C.

A menţinut dispoziţiile sentinţei penale apelate, care nu contravin deciziei de apel.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatele N. şi A.

Le-a obligat pe inculpatele A. şi E. la plata către stat a sumei de câte 4500 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

A obligat-o pe inculpata N. la plata sumei de 1000 RON, cheltuieli de judecată ocazionate în faza de apel.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpatele A., E. şi N. au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri, în ceea ce priveşte latura civilă, a formulat cerere de revizuire revizuenta A.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocate ca temei de drept al cererii de revizuire, corespund motivului de revizuire reglementat în vechiul C. proc. civ. la art. 322 pct. 5 teza I.

Acest motiv de revizuire are în vedere ipoteza în care, la data pronunţării hotărârii atacate, instanţa nu a avut cunoştinţă de anumite înscrisuri care nu au putut fi înfăţişate de revizuent din motive mai presus de voinţa lui ori pentru că au fost reţinute de partea adversă; în plus aceste înscrisuri trebuie să fie susceptibile de a fi condus la pronunţarea unei alte soluţii în cauză.

În considerarea faptului că noul C. proc. civ. nu aduce nicio modificare legislativă în privinţa acestui motiv de revizuire, care a dezvoltat în vechea reglementare o bogată doctrină şi jurisprudenţă, Înalta Curte reţine că pentru îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire este necesar ca revizuentul să înfăţişeze un înscris probator care să nu fi fost folosit în procesul finalizat cu hotărârea atacată, înscrisul invocat să fi existat la data la care a fost pronunţată hotărârea ce se solicită a fi revizuită, înscrisul să nu fi putut fi produs procesul în care a fost pronunţată hotărârea atacată fie din motive mai presus de voinţa lui, fie pentru că au fost reţinute de partea potrivnică; în plus, acesta trebuie să fie determinant, adică să fi putut conduce la o altă soluţie dacă ar fi fost cunoscut de instanţă.

Pentru admiterea cererii de revizuire este necesar ca toate aceste condiţii să fie îndeplinite cumulativ.

În cazul dedus judecăţii, revizuenta a susţinut, în esenţă, că instanţa penală a obligat-o, în solidar cu inculpata E., la plata dobânzilor legale aferente sumei precizate în titlul executoriu, respectiv 18.828.804,50 RON, calculate de la data de 22 februarie 2012 (data pronunţării Deciziei nr. 381/2012) până la data de 25 octombrie 2016 (data anulării Deciziei nr. 381/2012) către partea civilă B. S.A., prin lichidator judiciar C., deşi nu a examinat deloc cauza sub aspectul laturii civile, nu a administrat probe şi nu a dispus efectuarea unei expertize pentru stabilirea cuantumului real al prejudiciului; de asemenea, nu a pus în discuţia părţilor problema laturii civile.

Înalta Curte menţionează că, fiind o cale extraordinară de atac de retractare, revizuirea poate fi exercitată pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, urmărindu-se îndreptarea unor erori de fapt.

Uzând de această cale procesuală, revizuentul trebuie să tindă la retractarea hotărârii pentru motivul că starea de fapt stabilită nu corespunde adevărului obiectiv. Nu pot fi puse în discuţie pe această cale pretinse erori de drept săvârşite de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată.

În cazul dedus judecăţii se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a arătat în cuprinsul Deciziei nr. 216/A/14 iunie 2017 că măsura obligării, în solidar, a inculpatelor A. şi E. la plata dobânzilor legale aferente sumei precizate în titlul executoriu, respectiv 18.828.804,50 RON, calculate de la data de 22 februarie 2012 (data pronunţării Deciziei nr. 381/2012) până la data de 25 octombrie 2016 (data anulării Deciziei nr. 381/2012) către partea civilă B. S.A., prin lichidator judiciar C., este justificată de următoarele considerente privitoare la efectele deciziei asupra laturii civile a cauzei anterior judecate: "Efectele Hotărârii nr. 318/2012 ar fi continuat şi în prezent dacă nu intervenea anularea acesteia, în revizuire, prin Decizia penală nr. 1589 din 25 octombrie 2016, în urma condamnării celui de-al treilea membru al completului de judecată pentru infracţiuni de corupţie în legătură cu pronunţarea Deciziei nr. 318 (Sentinţa penală nr. 3/P/26 martie 2015, definitivă prin Decizia penală nr. 242 din 2 iunie 2016). În urma anulării Deciziei nr. 318/2012 s-a procedat la rejudecarea căii de atac declarată de contestatorul-condamnat D., iar prin Decizia nr. 1702/15 noiembrie 2016 s-a luat act de retragerea contestaţiei în anulare formulată împotriva Hotărârii de condamnare nr. 741/04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Apărarea a invocat faptul că inculpatele nu au anulat ori desfiinţat soluţia în latura civilă, astfel încât această interpretare referitoare la producerea de consecinţe sub aspectul laturii civile, în cauza privindu-l pe D., este eronată.

Prin Sentinţa penală nr. 1240/15 iunie 2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4, în Dosarul nr. x/2006, definitivă prin Decizia penală nr. 741/04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, inculpatul D. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi a fost obligat, în solidar cu ceilalţi inculpaţi, la plata sumei de 8.053.561,1 RON, reprezentând linii de credit, precum şi a dobânzii legale calculată de la data acordării fiecărui credit, către partea civilă BIR. În apel, prin Decizia nr. 802/A/16 decembrie 2010, s-a majorat cuantumul despăgubirilor la 8.053.561,1 RON (valoare credit) şi 10.678.612,4 RON (valoare creanţe cesionate), către partea civilă, şi dobânda legală calculată până la plata efectivă.

Prin Decizia nr. 318/2012, inculpatele au admis contestaţia în anulare formulată de condamnatul D., împotriva Deciziei penale nr. 741 din 04 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au desfiinţat, în parte, Decizia penală nr. 741 din 04 aprilie 2011, referitor la contestator cu privire la care există autoritate de lucru judecat şi Sentinţa penală nr. 1240 din 15 iunie 2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, precum şi Decizia penală nr. 802 din 16 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen., au încetat procesul penal pornit împotriva contestatorului, pentru săvârşirea unei complicităţi la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzute de art. 26 C. pen. de la 1969 cu referire la art. 246 combinat cu art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 258 alin. (1) din C. pen. de la 1969. S-a anulat mandatul de executare a pedepsei emis pe numele contestatorului şi s-a dispus punerea de îndată în libertate, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.

În ceea ce priveşte efectele Deciziei nr. 318/2012, acestea au vizat explicit soluţia în latura penală, respectiv exonerarea de executare a pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare.

Soluţia laturii penale se răsfrânge, de drept, asupra laturii civile şi generează împiedicarea executării silite sau a urmăririi condamnatului pentru acoperirea prejudiciului. Astfel, potrivit dispoziţiei în vigoare la data pronunţării, art. 346 alin. (4) C. proc. pen. de la 1968, instanţa nu soluţionează acţiunea civilă când pronunţă încetarea procesului penal pe cazul prevăzut de art. 10 lit. j) C. proc. pen. de la 1968.

Inculpatele au ignorat această dispoziţie în contextul desfiinţării condamnării şi pronunţării, pe latură penală, a soluţiei de încetare a procesului penal, nu au evaluat efectele textului asupra situaţiei juridice a condamnatului, învederând în apărare că, în lipsa desfiinţării laturii civile, consecinţele juridice nu se produc asupra răspunderii civile sau, deşi se vor produce, nu le sunt imputabile, întrucât nu au modificat latura civilă.

În prezenta cauză, B. are calitatea de parte civilă şi a precizat prejudiciul la suma de 18.839.685,5 RON. În faza de urmărire penală, prin Adresa nr. x/21 iunie 2012, partea civilă a precizat că nu s-a recuperat nicio parte a prejudiciului cauzat prin fraudarea B. S.A de către O., P., Q. şi D. (...). Ulterior, prin Adresa nr. x/05.03.2014 (...), B., prin acelaşi lichidator, a comunicat Direcţiei Naţionale Anticorupţie că îşi menţine solicitarea de constituire ca parte civilă pentru suma de 18.838.804,50 RON, precum şi a dobânzilor legale, calculate până la încasarea efectivă a debitului, precum şi faptul că suma de 18.839.684,50 RON cu care s-a constituit parte civilă iniţial a fost diminuată cu suma de 880 RON, încasată în contul acestei creanţe de la executorul judecătoresc.

În cursul judecăţii în fond a prezentei cauze, la solicitarea instanţei, s-a comunicat, la data de 3 decembrie 2014, că nu se finalizase procedura falimentului debitorului BIR, în Dosarul nr. x/2000 (...). La data de 12 decembrie 2014, B., prin lichidator judiciar, a menţinut constituirea de parte civilă, precizând debitul principal în cuantum de 18.802.405,24 RON, întrucât în cadrul Dosarului de executare silită nr. x/2011 al BEJ G., privind Decizia penală nr. 802/A/16 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au recuperat 36.399,26 RON din poprirea instituită asupra veniturilor numiţilor O., P. şi Q. Cererea de executarea silită, înregistrată la data de 17.11.2011, l-a vizat şi pe D. (...), titlul faţă de acesta fiind desfiinţat prin Decizia nr. 318/22 februarie 2012.

Această recuperare parţială va fi opozabilă creditorului şi eficientă faţă de debitori numai în contextul executării ulterioare, silite ori benevole, fără a avea nicio consecinţă asupra cuantumului prejudiciului stabilit prin hotărârea anulată ori produs în prezenta cauză.

Anularea condamnării viciază fundamentul angajării răspunderii civile şi echivalează cu anularea titlului executoriu al BIR în raport cu debitorul D. sau generează cel puţin o apărare eficientă în contextul declanşării executării silite. Instanţa aminteşte şi inexistenţa acoperirii benevole a prejudiciului creat şi constatat a fi produs BIR de către acest debitor ori eficienţa executării silite exercitate împotriva codebitorilor. Acestea susţin interesul creditorului BIR în a putea solicita executarea silită a debitorului D.

Lipsirea de titlu executoriu în raport cu acest debitor a generat împiedicări majore în obţinerea dezdăunării, la peste un deceniu de la data săvârşirii faptelor (2000 - 2001).

Această concluzie nu este influenţată de următoarele împrejurări: începerea executării silite de către BIR ori menţinerea sa în pasivitate; menţinerea obligării coinculpaţilor la acoperirea prejudiciului cauzat BIR şi posibilitatea acoperirii silite sau benevole a prejudiciului de către aceştia (în cadrul executării silite s-au recuperat numai 36.399,26 RON, respectiv 0,2%, prin poprirea instituită asupra veniturilor numiţilor O., P. şi Q.); posibilitatea BIR de a introduce o nouă acţiune civilă separată şi ulterioară împotriva contestatorului D.

Ca urmare, prejudiciu produs părţii civile BIR prin acţiunea prejudiciabilă a inculpatelor, este egal cu cel reţinut în hotărârea anulată de acestea, deoarece potrivit art. 183 C. pen., succesorul art. 146 C. pen. de la 1969, o faptă se consideră a genera consecinţe deosebit de grave, dacă a produs o pagubă materială mai mare de 2.000.000 RON, iar aceste consecinţe atrag varianta agravată a infracţiunii de abuz în serviciu în sarcina inculpatelor.

Anularea, în revizuire, a Deciziei nr. 318/2012 a Curţii de Apel Bucureşti şi respingerea contestaţiei în anulare formulată de numitul D., în rejudecare, a repus în fiinţă titlul executoriu faţă de debitorul D. şi a pus creditorul în situaţia preexistentă pronunţării deciziei.

Aceste efecte echivalente repunerii în situaţia anterioară, produse la un moment ulterior consumării infracţiunilor, independent de voinţa inculpatelor, limitează sau reduc cuantumul prejudiciului numai la dobânzile aferente perioadei în care titlul executoriu nu a fost în fiinţă.

Ca urmare, Înalta Curte va obliga, în solidar pe inculpatele A. şi E. la plata dobânzilor legale aferente sumei precizate în titlul executoriu (18.838.804,50 RON), calculate de la data de 22 februarie 2012 (data pronunţării Deciziei nr. 381/2012), până la data de 25 octombrie 2016 (data anulării Deciziei nr. 381/2012), către partea civilă S.C. B. S.A., prin lichidator judiciar C."

Prin urmare, instanţa penală a apreciat că plata dobânzilor legale se impune în considerarea prejudiciului produs de inculpate părţii civile BIR, prin hotărârea judecătorească pronunţată (Decizia penală nr. 381/2012) care a avut ca efect, în perioada 22 februarie 2012 - 25 octombrie 2016, anularea titlului executoriu al S.C. B. S.A.

Aşa cum rezultă cu evidenţă din considerentele instanţei penale care a pronunţat hotărârea atacată cu revizuire, obligarea inculpatelor la plata dobânzilor legale aflate în discuţie a fost dispusă exclusiv în considerarea efectului produs de Decizia nr. 381/2012 asupra laturii civile, menţionându-se explicit că: "Această concluzie nu este influenţată de următoarele împrejurări: începerea executării silite de către BIR ori menţinerea sa în pasivitate; menţinerea obligării coinculpaţilor la acoperirea prejudiciului cauzat BIR şi posibilitatea acoperirii silite sau benevole a prejudiciului de către aceştia (în cadrul executării silite s-au recuperat numai 36.399,26 RON, respectiv 0,2%, prin poprirea instituită asupra veniturilor numiţilor O., P. şi Q.); posibilitatea BIR de a introduce o nouă acţiune civilă separată şi ulterioară împotriva contestatorului D."

Or, prin cererea de revizuire, revizuenta tinde să dovedească aspecte care au fost apreciate ca nefiind relevante de instanţa penală, combaterea acestor considerente prin veritabile apărări de fond nefiind posibilă într-o cale de atac de retractare.

Prin urmare, înscrisurile prin care revizuenta tinde să dovedească împrejurarea că partea civilă nu ar fi putut, în concret, să aducă la îndeplinire, pe cale de executare silită, debitul la care au fost calculate despăgubirile, respectiv împrejurarea că nu s-a procedat la evaluarea corectă a prejudiciului, nu pot fi considerate, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., înscrisuri determinante, în sensul în care ar fi susceptibile de a duce la pronunţarea unei alte hotărâri.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că revizuirea este o cale de atac de retractare, care nu permite repunerea în discuţie a condiţiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale din perspectiva invocată de revizuentă, considerentele instanţei de apel fiind lipsite de orice echivoc cu referire la fundamentul răspunderii inculpatei.

Având în vedere că întrunirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire este cerută cumulativ, Înalta Curte constată că nu se impune a examina dacă înscrisurile invocate de revizuentă au fost reţinute de partea potrivnică sau nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei penale nr. 216/A din 14 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC -NN