Exclusion of Supreme Court jurisdiction for appeal against first-instance tribunal decision in judicial estate partition
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice declined jurisdiction over the appeal filed against an intermediate appellate court's decision, ruling that the appeal was properly lodged before the Court of Appeal, and directed the case to the latter for resolution. The dispute arose from a judicial partition of an estate involving real property valued under 200,000 RON, where the first-instance court's judgment was appealed to the Tribunal, which issued a final decision in that instance. The core legal issue was the material jurisdiction for reviewing appeals against decisions rendered by first-instance courts (Tribunals) in appeal; the Supreme Court held that under Article 97(1) of the Civil Procedure Code, it possesses jurisdiction over appeals against Court of Appeal decisions or in expressly provided statutory exceptions, neither of which applied here, and therefore the jurisdiction lies with the hierarchically superior court, i.e., the Court of Appeal, pursuant to the principle of judicial hierarchy and Article 132(3) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 2812 C. proc. civ, art. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Exclusion of Supreme Court jurisdiction for appeal against first-instance tribunal decision in judicial estate partition: La data de 14 februarie 2018 (data depunerii la oficiul poştal), petentul A. a formulat cerere de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 1279 din 25 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., susţinând ca instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, deşi la dosar a fost depusă dovada efectuării acestora.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2245 din 6 mai 2016, Judecătoria Piatra Neamţ a admis, în parte, cererea de chemare în judecată modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., G., H. şi I., având ca obiect partaj succesoral. A dispus sistarea stării de indiviziune cu privire la imobilele înscrise în titlul de proprietate nr. x din data de 8 iunie 2010 emis de Comisia Judeţeană Neamţ pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, conform raportului de lotizare întocmit de expert J. A atribuit reclamantului în proprietate următoarele imobile: teren în suprafaţă de 2.885 mp, cu destinaţia curţi-construcţii şi arabil, situat în intravilanul comunei Săvineşti, parcelele nr. x şi y, având
o următoarele vecinătăţi: N - K. şi L., E - M., S - str. x şi V - H. în valoare de 52.047 RON; teren în suprafaţă de 1.250 mp, situat în extravilanul jud. Neamţ, soia 3, parcela x, pct. "R10 N.", având următoarele vecinătăţi: N - O., E - lot atribuit pârâtului H., S - P. şi V - drum de exploatare în valoare de 845,5 RON; teren în suprafaţă de 1800 mp, situat în extravilanul jud. Neamţ, sola x, parcela x, pct. "Lunca Bistriţei", având următoarele vecinătăţi: N - drum exploatare, E - lot atribuit pârâtei G., S - Islaz comunal şi V - Q. în valoare de 1.218 RON. A stabilit că reclamantul primeşte bunuri în valoare de 54,110,5 RON şi că i se cuvin bunuri în valoare de 19.485 RON.
A atribuit pârâtei B., în proprietate, următoarele bunuri imobile: teren în suprafaţă de 769 mp, cu destinaţia curţi-construcţii şi arabil, situat în intravilanul comunei Săvineşti, parcelele nr. x, y, z şi w, situate între punctele 125-12-13-14-15-16-144-17-18-19-20-126, conform schiţei de la fila 140, vol. II, care face parte integrantă din sentinţă, în valoare de 13.842 Iei; teren în suprafaţă de 1.867 mp, situat în extravilanul comunei Săvineşti, sola x, parcela x, pct. "Lunca Bistriţei", având următoarele vecinătăţi: N - drum exploatare, E - lot atribuit pârâtei D., S - islaz comunal şi V - R., în valoare de 1.250 RON. A stabilit că pârâta B. primeşte bunuri în valoare de 15.092 RON şi că i se cuvin bunuri în valoare de 19.485 Iei.
A atribuit pârâtului C., în proprietate, următoarele bunuri imobile: teren în suprafaţă de 1.906 mp, cu destinaţia curţi-construcţii, şi arabil, situat în intravilanul jud. Neamţ parcelele nr. x, y, z şi w, situate între punctele 112-122-123-125-12-13-14-15-16-144-17-10-111-112, conform schiţei de la fila 140, vol. II, care face parte integrantă din sentinţă, în valoare de 34.386 RON; teren în suprafaţă de 1.800 mp, situat în extravilanul jud. Neamţ, sola 8, parcela x, pct. "S.", având următoarele vecinătăţi: N - moşt. def. T., E - drum de exploatare, S - moşt. def. U. şi V - Iot atribuit pârâtei E. şi Iot atribuit pârâtului I., în valoare de 1.218 Iei. A stabilit că pârâtul C. primeşte bunuri în valoare de 35.604 RON şi că i se cuvin bunuri în valoare de 19.485 RON.
A atribuit pârâtei D., în proprietate, următoarele bunuri imobile: teren în suprafaţă de 547 mp, cu destinaţia curţi-construcţii şi arabil, situat în intravilanul jud. Neamţ, parcelele nr. x, y, z şi w, situate între punctele 126-127-155-171-26-25-24-23-22-21-126, conform schiţei de la fila 140, vol. II, care face parte integrantă din sentinţă, în valoare de 9.868 RON; teren în suprafaţă de 1.866 mp, situat în extravilanul comunei Săvineşti, sola x, parcela x, la pct. "Lunca Bistriţei'", având următoarele vecinătăţi: N - drum exploatare, E - iot atribuit pârâtei F., S - islaz comunal şi V - Iot atribuit pârâtei B. în valoare de 1.250 RON. A stabilit că pârâta D. primeşte bunuri în valoare de 11.118 lei şi că i se cuvin bunuri în valoare de 19.485 RON.
A atribuit pârâtei E., în proprietate, următoarele bunuri imobile: teren în suprafaţă de 781 mp, cu destinaţia curţi-construcţii, şi arabil, situat în intravilanul jud. Neamţ, parcelele nr. x, y, z şi w, situate între punctele 127-155- 171 -26-25-24-23-22-195- 3 94-50-49-48-47-46-45-129-128-127, conform schiţei de la fila 140, vol. Il, care face parte integrantă din sentinţă, în valoare de 14.090 RON; teren în suprafaţă de 1.800 mp, situat în extravilanul jud. Neamţ sola x, parcela x, pct. "S., având următoarele vecinătăţi: N - moşt, def. T., E - lot atribuit pârâtului C., S - lot atribuit pârâtului I. şi V - drum exploatare în valoare de 1.218 RON. A stabilit că pârâta E. primeşte bunuri în valoare de 15,308 RON şi că i se cuvin bunuri în valoare de 19.485 RON.
A atribuit pârâtei F., în proprietate, următoarele bunuri imobile: teren în suprafaţă de 1.291 mp, cu destinaţia curţi-construcţii, şi arabil, situat în intravilanul jud. Neamţ, parcelele nr. x, y, z şi w, situate între punctele 241 -195-194-50-49-48-47-46-45-129-130-210-211-212-213-214-215-216-217-27-241, conform schiţei de la fila 140, vol. Il, care face parte integrantă din prezenta hotărâre în valoare de 23.291 RON; teren în suprafaţă de 2.550 mp, situat în extravilanul jud. Neamţ, sola x, parcela x, pct. "Şes Săvineşti", având următoarele vecinătăţi: N - V., E - drum de exploatare, S - lot atribuit pârâtului I. şi V - S.C. W. S.A. în valoare de 1.725 RON; teren în suprafaţă de 1.867 mp, situat în extravilanul comunei Săvineşti, sola x, parcela x, pct. "Lunca Bistriţei", având următoarele vecinătăţi: N - drum exploatare, E - X. S - islaz comunal şi V - lot atribuit pârâtei D. în valoare de 1.250 RON. A stabilit că pârâta F. primeşte bunuri în valoare de 26.266 RON şi că i se cuvin bunuri în valoare de 19.485 RON.
A atribuit pârâtei G., în proprietate, imobilul teren în suprafaţă de 1.800 mp. situat în extravilanul jud. Neamţ, sola x, parcela x, situat la pct. "Lunca Bistriţei’', având următoarele vecinătăţi: N - drum exploatare, E - Y., S - Islaz comunal şi V - lot atribuit reclamantului A. în valoare de 1.218 RON. A stabilit că pârâta G. primeşte bunuri în valoare de 1.218 RON şi că i se cuvin bunuri în valoare de 19.485 RON.
A atribuit pârâtului H., în proprietate, imobilul teren în suprafaţă de 1.250 mp, situat în extravilanul jud. Neamţ, sola x, parcela x, situat la pct. "R10 N.", având următoarele vecinătăţi: N - O., E - drum exploatare, S - P. şi V - lot atribuit reclamantului A. în valoare de 845,5 RON. A stabilit că pârâtul H. primeşte bunuri în valoare de 845,5 RON şi că i se cuvin bunuri în valoare de 19.485 RON.
A atribuit pârâtului I., în proprietate, următoarele bunuri imobile: teren în suprafaţă de 713 mp. cu destinaţia curţi-construcţii, şi arabii, situat în intravilanul jud. Neamţ, parcelele nr. x, y, z şi w, situate între punctele 22-195-241-29-21-22, conform schiţei de la fila 140, vol. II, care face parte integrantă din sentinţă, în valoare de 12.863 RON; teren în suprafaţă de 1.800 mp, situat în extravilanul jud. Neamţ sola 8, parcela x, pct. "S.", având următoarele vecinătăţi: N - lot atribuit pârâtei E., E - lot atribuit pârâtului C., S - moşt. def. U. şi V - drum exploatare în valoare de 1,218 RON; teren în suprafaţă de 2.550 mp, situat în extravilanul jud. Neamţ, sola 20, parcela x, pct. "Şes Săvineşti", având următoarele vecinătăţi: N - lot atribuit pârâtei F., E - drum de exploatare, S - Z. şi V - S.C. W. S.A. în valoare de 1.725 RON. A stabilit că pârâtul I. primeşte bunuri în valoare de 15.806 RON şi că i se cuvin bunuri în valoare de 19.485 RON.
A dispus obligarea reclamantului la achitarea următoarelor sume de bani, cu titlu de sultă compensatorie: pârâtului I. suma de 3.679 RON; pârâtei G. suma de 18.267 RON; pârâtei E. suma de 4.177 RON; pârâtei D. suma de 8.367 RON; pârâtului H. suma de 135,5 RON. L-a obligat pe pârâtul C. să achite pârâtului H. suma de 16.119 RON, cu titlu de sultă compensatorie. A obligat-o pe pârâta F. să achite pârâtului H. suma de 2.385 RON, cu titlu de sultă compensatorie. A obligat-o pe pârâta F. să achite pârâtei B. suma de 4.369 RON, cu titlu de sultă compensatorie. A dispus obligarea pârâţilor B., C. şi D. să achite fiecare suma de 1.638 RON în favoarea statului reprezentând scutire de la plata taxei judiciare de timbru acordată reclamantului. I-a obligat pe pârâţii B., C., D., E., F., G., H. şi I. să achite fiecare suma de 777,75 RON în favoarea statului, reprezentând scutire de la plata taxei judiciare de timbru acordată reclamantului. I-a obligat pe pârâţii B., C., D., E., F., G., H. şi I. să achite fiecare suma de 860,25 RON reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată. A dispus ca suma de 2.612,6 RON, pentru care s-a acordat reclamantului reducere de la plata taxei judiciare de timbru, să rămână în sarcina statului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, la data de 28 aprilie 2017, reclamantul A. şi pârâtul C. Apelurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă, la data de 9 mai 2017, sub nr. x/2013.
Prin Decizia civilă nr. 1279 din 25 octombrie 2017, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibile, excepţia uzucapiunii de 30 de ani şi excepţia nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. x din 8 iunie 2010, emis de Comisia Judeţeană Neamţ pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, invocate de reclamantul A., prin cererea de apel. A admis apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul C. împotriva încheierii de admitere în principiu din 11 iunie 2015 şi împotriva sentinţei civile nr. 2245 din data de 6 mai 2016, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., D., E., F., G., H. şi I. A anulat în parte încheierea de admitere în principiu din data de 11 iunie 2015 şi în totalitate sentinţa apelată, şi a trimis cauza, spre rejudecare instanţei de fond. A menţinut încheierea de admitere în principiu apelată doar cu privire la dispoziţia de stabilire a calităţii de moştenitori a părţilor după autoarea acestora, A.A., şi a cotelor succesorale cuvenite.
La data de 14 februarie 2018 (data depunerii la oficiul poştal), petentul A. a formulat cerere de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 1279 din 25 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., susţinând ca instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, deşi la dosar a fost depusă dovada efectuării acestora.
Prin Decizia civilă nr. 311 din 28 februarie 2018, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a Deciziei civile nr. 1279 din 25 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, formulată de petentul A.
La data de 14 februarie 2018 (data depunerii la oficiul poştal), recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1279 din 25 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă.
Prin adresa din 2 iulie 2018, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, a înaintat recursul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 6 iulie 2018, sub acelaşi număr de dosar, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului CNC9.
Prin rezoluţia completului din data de 16 iulie 2018, s-a fixat termen de judecată la 25 septembrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale în soluţionarea căii de atac formulate.
Examinând competenţa materiala de soluţionare a cererii de recurs, conform dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curie de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Decizia supusă recursului a fost pronunţată de tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect partaj judiciar, în care bunurile din masa partajabilă au o valoare mai mică de 200.000 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenta de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în prima instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă noua de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date In mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.
Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curţile de apel sunt competente sa soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.
Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Neamţ revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1279 din data de 25 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Bacău.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25.09.2018.