Inadmissibility of cassation in monetary claims under 1,000,000 RON under Law 2/2013 despite subsequent unconstitutionality ruling

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 09.02.2016 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. x/2016, precizată ulterior, la data de 08.04.2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. J. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 202.640,88 RON, reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere calculate începând cu data de 08.06.2014 şi până la plata efectivă a despăgubirilor civile, astfel: 26.622 RON către A., 23.922 RON către B., 18.966 RON către C., 17.732,52 RON către D., 15.788,52 RON către F., 16.572 RON către I., 32.640 RON către H., 23.181,84 RON către E., şi 27.216 RON. către G. şi, în subsidiar, obligarea la plata sumei de 98.856,28 RON reprezentând penalităţi de 0,1 % pe zi de întârziere.

Prin sentinţa civilă nr. 612/16.05.2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa. A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa. A fost înaintat dosarul, spre competentă soluţionare, Tribunalului Constanţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 07.06.2016, sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 2428 din 12 decembrie 2016, Tribunalul Constanţa a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. în contradictoriu cu pârâta S.C. J. S.A., luându-se act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au promovat apel reclamanţii A., B., C., G., H., I., care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate şi admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată şi precizată.

Prin Decizia nr. 651 din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul promovat de reclamanţii A., B., C., G., H., I. - prin reprezentant legal H. împotriva sentinţei civile nr. 2428 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. x/2016. A fost schimbată în tot sentinţa civilă apelată, astfel:

A fost admisă în parte acţiunea şi obligată pârâta S.C. J. S.A. la plata penalităţilor de 0,1% calculate pentru fiecare zi de întârziere, pentru suma cuvenită reclamantului H., penalităţi ce vor fi calculate de la data de 02.08.2014 la data de 12.08.2014.

Au fost menţinute dispoziţiile privind respingerea acţiunii formulate de ceilalţi reclamanţi.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs A., B., C., G., H., ultimul în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorului I., neîncadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În dezvoltarea memoriului de recurs, reclamanţii susţin că instanţa de apei a apreciat în mod neîntemeiat că, în speţa dedusă judecăţii, sunt aplicabile dispoziţiile ari 36 din Ordinul CSA nr. 20/2008.

Or, dreptul subiectiv al reclamanţilor de a solicita penalităţi de întârziere s-a născut la data de 08.06.2014, data la care a expirat termenul prevăzut la art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011 Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, actuala Autoritate de Supraveghere Financiară.

Consideră că dispoziţia legală în baza căreia trebuie acordate penalităţile de întârziere o reprezintă art. 37 din cadrul Ordinului nr. 14/2011 emis de CSA care prevede că:

"Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi Ie îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, ia suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere."

Sunt aplicabile speţei deduse judecăţii şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) C. civ. "legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă." şi art. 6 alin. (5) C. civ.: "dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice produse după intrarea sa în vigoare."

Astfel, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 14/2011 al CSA, având în vedere faptul că naşterea dreptului material la acţiune pentru penalităţi de întârziere, solicitate in baza legii asigurărilor, se naşte după 10 zile de la data ia care trebuia efectuată plata, respectiv data de 08.06.2014, motiv pentru care aplicabile în speţa dedusă judecăţii sunt prevederile Ordinului 14/2011 al CSA şi nu cele ale Ordinului 20/2008 CSA, astfel cum a reţinut instanţa de apel.

În al doilea rând, instanţa de apel reţine următoarele aspecte legate de comunicarea Deciziei penale nr. 359/2014 a Curţii de Apel Constanta "potrivit relaţiilor comunicate de Arhiva Judecătoriei Medgidia, Decizia penală nr. 359/P din 29.05.2014 a Curţii de Apel Constanta, pronunţată în Dosarul nr. x/2013, a fost comunicată pârâtei J. la sediul secundar (prin sediu secundar înţelegem sediul procesual ales la sediul cabinetului de avocatură) în data de 16.07.2014.

Consideră că interpretarea instanţei de fond este una eronată.

Conform art. 36 din Ordinul nr. 14/20.11, aplicabil raportului juridic între părţi, ca efect al acestuia, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile (...) de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat sa o plătească, iar interpretarea verbului "a primi" nu presupune neapărat comunicarea hotărârii, Deciziei penale nr. 359 din 29.05.2014, a Curţii de Apel Constanta din data de 29.05.2014, întrucât sentinţa penală nr. 1671 din 29.06.2012, pronunţată de către

Judecătoria Medgidia în Dosarul nr. x/2010 se afla deja ia cunoştinţa pârâtei debitoare, momentul 29.05.2014 fiind cel al rămânerii definitive a hotărârii instanţei de fond, iar decizia instanţei de control judiciar este definitivă şi deci executorie de drept de la momentul pronunţării.

În privinţa acordării penalităţilor de întârziere, termenul începe să curgă de la primirea şi nu de la comunicarea unei hotărâri definitive, astfel cum a reţinut instanţa de apei, adică:

"norma care stabileşte momentul de la care începe să curgă termenul de plată, edictat în favoarea asigurătorului, nu face referire la comunicarea hotărârii judecătoreşti, act procedural reglementat prin normele de procedură în vigoare, ci se referă la primirea hotărârii definitive, acţiune distinctă de cea de comunicare de către instanţa."

Ori, în căzui speţei deduse judecăţii, în cel mai rău caz, pârâta a primit hotărârea în data de 20.06.2014, data la care a înaintat o propunere de achitare a despăgubirilor civile către părţile din Dosarul nr. x/2013.

În concluzie, solicită admiterea recursului, schimbarea hotărârii recurate şi» pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei ia plata către reclamanţi a sumei de 145.938 RON reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu data de 08.06.2014 şi până la plata efectivă, a despăgubirilor civile.

Se face menţiunea că din suma solicitată prin cererea precizatoare au fost scăzute pretenţiile reclamanţilor E. - 23.181,84 RON, F. - 15.788,52 RON şi D. - 17.732,52 lei, ce nu au formulat apel.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la comunicarea cererii de recurs.

Intimata-pârâtă S.C. J. S.A. a depus, în termen legai, întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate şi neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 alin. (1)-(8) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Nu au fost depuse răspunsuri la întâmpinare.

La data de 27 martie 2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul a fost declarat în termen de 30 de zile de la comunicare, fiind motivat şi scutit de la plata taxei judiciare de timbru, însă s-a opinat că în cauză nu este deschisă calea de atac a recursului,

De asemenea, s-a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost sesizată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind aplicarea în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 din C. proc. civ., în vederea lămuririi admisibilităţii căii extraordinare de atac a recursului în procesele înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, în scopul înlăturării riscului apariţiei unei practici neunitare cu privire la această chestiune, aspect faţa de care s-a opinat că s-ar impune a se aprecia asupra oportunităţii suspendării soluţionării recursului, în sensul art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru C7, la data de 27 martie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părţile cauzei.

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 11 aprilie 2018, conform dovezilor aflate la filele 78-88 din dosar.

Nu au fost depuse puncte de vedere ia raport.

Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 la care s-au conexat Dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-au admis sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2014 şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2018 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost publicată în Monitorul Oficial Partea 1 nr. 609 din 17 iulie 2018.

Faţă de faptul că, prin Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost dezlegată, cu caracter obligatoriu pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, chestiunea admisibilităţii recursului în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 369/2017, Înalta Curte, constată că suspendarea judecăţii cauzei a rămas tară obiect.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia de inadmisibilitate, invocată prin raportul întocmit în cauză, a cărei analiza este prioritară excepţiei nulităţii recursului, şi având în vedere Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte urmează a-I respinge ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată cu alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede astfel:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform alin. (2) din acelaşi Cod: "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de l ianuarie 2016", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol: "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) şi până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015 şi O.U.G. nr. 95/2016 a fost extins, succesiv, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Date fiind prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi ale art. 27 C. proc. civ., precum şi dezlegarea obligatorie dată Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52/2018, instanţa de recurs apreciază că efectele acestei decizii a Curţii Constituţionale nu se pot produce în litigiul de faţă, deoarece acesta a început înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial.

În sistemul de drept românesc, efectele deciziilor Curţii Constituţionale se produc numai pentru viitor - ex nune, ele neputând opera cu efect retroactiv - ex tune, aşadar, asupra situaţiilor juridice trecute.

De aici decurge consecinţa că, până la data publicării deciziei de neconstituţionalitate, respectiva normă juridică se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât, dacă s-a tăcut aplicarea acesteia în cadrul unei proceduri judiciare soluţionate printr-o hotărâre definitivă, principiul neretroactivităţii legii civile ce se reflectă şi în art. 147 alin. (4) din Constituţie, impune respectarea securităţii raporturilor juridice cu privire la aceste situaţii juridice finalizate - factapraeterita.

În ceea ce priveşte efectele deciziei de neconstituţionalitate cu privire la procesele în curs, factapendentia, această chestiune trebuie abordată, pe de o parte, prin prisma raportului dintre art. 27 din C. proc. civ. şi art. 147 din Constituţia României, iar pe de altă parte, în contextul caracterului obligatoriu al considerentului nr. 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor Curţii Constituţionale generează încetarea pentru viitor a efectelor juridice ale normelor constatate ca fiind neconstituţionale.

Aşadar, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi-a încetat efectele, anume acea parte a textului care include sintagma declarată neconstituţională - "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Consecinţele pe care le produce ieşirea din vigoare a normei, în privinţa sintagmei constatate ca fiind neconstituţionale, sunt similare celor ale abrogării parţiale a normei.

În această situaţie, se pune problema existenţei unul conflict de legi, întrucât din perspectiva aplicării în timp a normei, dispoziţia legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale reprezintă legea nonă.

Regulile după care se soluţionează conflictul de norme procesual civile se regăsesc în C. proc. civ., respectiv în cuprinsul prevederilor art. 24 -27, indicate în doctrină drept norme generale de drept tranzitoriu.

Din această perspectivă, principiul aplicării pentru viitor a deciziilor Curţii Constituţionale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie, nu împiedică, ci dimpotrivă, impune aplicarea dispoziţiilor art. 24 - 27 din C. proc. civ., atât timp cât diferitele situaţii juridice ce reclamă stabilirea în concret a legii aplicabile în cazul unui conflict de norme nu pot fi rezolvate doar prin raportare la legea fundamentală.

Cât priveşte considerentul nr. 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, se observă absenţa oricărei referiri în conţinutul acestuia la normele C. proc. civ., ceea ce denotă mai degrabă intenţia instanţei constituţionale de a se sublinia aplicarea pentru viitor a art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma configurată după eliminarea sintagmei ce a generat constatarea de neconstituţionalitate, decât aceea de a se tranşa în mod efectiv chestiunea aplicării în timp a legii de procedură civilă şi doar prin raportare la legea fundamentală.

Mai mult decât atât, se constată că instanţa de contencios constituţional în Decizia nr. 369/2017 nu a extins controlul de constituţionalitate şi asupra dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ. în măsura în care s-ar fi considerat că admiterea excepţiei de neconstituţionalitate nu putea fi disociată de acest text, astfel cum stabileşte art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992:

"(2) În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare." în condiţiile în care - în forma în care este redactat de legiuitor - art. 27 din C. proc. civ. nu cuprinde vreo excepţie de la regula pe care o consacră, dacă s-ar face aplicarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale şi în privinţa hotărârilor date în apel în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 având ca obiect cereri evaluabile în bani, s-ar da efect retroactiv admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, câtă vreme Curtea Constituţională, prin această decizie, a reconfigurat o normă de procedură civilă în materia căilor de atac.

În acest fel, s-ar ajunge să se considere că art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 avea - încă de la data iniţierii procesului (în speţă, 24 septembrie 2014) - conţinutul ce rezultă din modificarea normei prin eliminarea sintagmei constatate neconstituţionale, ceea ce contravine art. 147 alin. (4) din Constituţie şi ignoră intenţia explicită a legiuitorului de a supune hotărârile judecătoreşti căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, fiind astfel nesocotite şi dispoziţiile art. 27 din C. proc. civ.

În acest sens a fost dezlegată şi chestiunea de drept invocată în prezenta cauză, prin Decizia nr. 52 din data de 18 iunie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, statuându-se că: "efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)".

Potrivit dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar, pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficiat al României, Partea I.

Prin urmare, dezlegarea dată problemei de drept prin Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este obligatorie în speţă, această hotărâre fiind publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 609 din 17 iulie 2018, anterior soluţionării prezentei cauze.

În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidenţă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea anterioară intervenţiei Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Astfel, în speţa pendinte, potrivit circumstanţelor cauzei, anterior expuse, litigiul de faţă - iniţiat pe rolul instanţei la data de 9 februarie 2016 - are ca obiect o cerere evaluabilă în bani cu o valoare de până la 1.000.000 RON, având în vedere că, în speţă, decizia supusă recursului a fost pronunţată de către curtea de apel într-un litigiu evaluabil în bani, respectiv penalităţi de întârziere în cuantum de 202.640,88 RON, competenţa materială a primei instanţe fiind dobândită în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, cum valoarea pretenţiei deduse judecăţii la data de 09.02.2016, data înregistrării cererii de chemare în judecată, era sub valoarea de 1.000.000 RON inclusiv, recursul de faţă este inadmisibil.

Faţă de considerentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, art. 27, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (forma în vigoare la data iniţierii procesului), având în vedere şi paragraful 32 din Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, precum şi constatând cele dezlegate cu caracter obligatoriu de Înalta Curte prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rezultă că Decizia civilă nr. 651 din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2016. nu poate fi atacată cu recurs, întrucât este pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, raportat la data declanşării procesului.

Văzând şi dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", Înalta Curte nu va proceda şi la analizarea criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţii C., B., G., I. prin reprezentant legal H., H. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 651 din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21.09.2018.