Territorial competence for labor claims by a judge suing the court of their activity under Art. 127(1) CPC

Prin cererea de chemare în judecată disjunsă din Dosarul nr. x/2017, înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. Dosar x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, a solicitat ca instanţa de judecată să dispună:

1. repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 1.01.2007 şi până la 31.12.2016 (dată la care s-au emis noile ordine de salarizare) a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare sectoriala de 405 lei) şi venitul efectiv plătit (prin raportare ta o valoare sectorială de 291,98 RON), sumă care să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se aplică dobânda legală penalizatoare, calculată de la data de 1.01.2007 şi până la data plăţii efective;

2. obligarea pârâţilor la plata majorării de 10% faţă de nivelul indemnizaţiei brute de încadrare aferentă lunii noiembrie 2015, prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu data de 1.12.2015, actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii efective;

3. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei de a aloca sumele necesare, iar Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti să plătească reclamantei, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare gradaţie, vechime în funcţie, care să includă, cumulat:

- drepturile reprezentând creşteri salariale de 18%, începând cu 1.01.2007, actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 2%, 5% şi 11% acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, în baza O.G. nr. 10/2007 şi aflate în plată;

- drepturile reprezentând creşteri salariale de 7%, începând cu 1.01.2007, actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 1%, 1% şi 5%, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 3/2006 şi aflate în plată;

- dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind drepturile salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea acţiunii şi până la plata efectivă a sumelor cuvenite, având în vedere şi Decizia nr. 21/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin sentinţa civilă nr. 357 din 25.01.2017 Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Argeş a reţinut că, prezenta cauză reprezintă un conflict individual de muncă, în sensul art. 266 din Codul muncii, respectiv al art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, fiindu-i aplicabile dispoziţiile speciale ale art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Este neîntemeiată excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei prin întâmpinare, dat fiind că prin acţiune reclamanta solicită acordarea unor drepturi salariale şi nu contestă vreun act administrativ emis de ordonatorul de credite cu privire la salarizarea ei; astfel, dispoziţiile legale speciale invocate în susţinerea excepţiei, respectiv art. 7, cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, nu sunt aplicabile în prezenta speţă.

În ce priveşte excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu, Tribunalul Argeş a reţinut că potrivit art. 216 din Legea nr. 62/2011, "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ."

De asemenea, conform art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.; ’’(1) Dacă im judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apei învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se artă instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."

Este de menţionat că prin Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 461 din 22.06.2016, s-a statuat, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

În prezenta cauză, s-a constatat că reclamanta A. avea, la data sesizării Tribunalului Argeş cu prezenta acţiune, calitatea de judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti (după cum rezultă din consultarea evidenţelor nominale ale judecătorilor, publicate pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii).

Drept urmare, conform disp. art. 210 din Legea nr. 62/2011, republicată, competenţa teritorială de soluţionare a prezentului conflict individual de muncă revine Tribunalului Neamţ, în circumscripţia căruia reclamanta îşi are domiciliul.

Reclamanta nu are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti (aşa cum s-a susţinut prin cererea de chemare în judecată), astfel încât să fie aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. şi să se justifice sesizarea de către reclamanta a Tribunalului Argeş cu soluţionarea acţiunii formulate.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. x/2018,

Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şt de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 915 din 12 iulie 2018, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a soluţiona conflictul.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Neamţ a reţinut că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. în lumina Deciziei Curţii Constituţionale din data de 26.04.2018, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

Totodată a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 327 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Astfel, în cauza de faţă, reclamantei îi sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în cauză reclamanta având calitate de judecător şi chemând în calitate de pârât Tribunalul Bucureşti în cadrul unui litigiu de muncă.

În lumina deciziei Curţii Constituţionale din 26.04.2018, din aplicarea art. 127 C. proc. civ., reclamanta nu se putea adresa Tribunalului Bucureşti cu acest conflict de muncă ci unei instanţe de aceiaşi grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

În speţă de faţă, astfel, în mod corect, reclamanta a ales investirea Tribunalului Argeş cu soluţionarea conflictului de muncă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit cererii de chemare în judecată şi obiectului acesteia, reclamanta a promovat o acţiune pentru soluţionarea unui conflict individual de muncă.

Ambele instanţe care s-au dezinvestit reciproc au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiţie, decurgând din raporturile de muncă dintre părţi, astfel încât se constată că instanţa de judecată a fost învestită în cauza cu un conflict de drepturi.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată - 13.02.2017, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispoziţiile art. 284 alin. (2) din Codul muncii (actual art. 269 alin. (2), în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011:

- "cererile referitoare ia soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Fiind vorba despre o competenţă teritorială alternativă, însă absolută, reclamanta avea alegerea între două instanţe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ., respectiv fie instanţa de la domiciliul său, fie instanţa de la locul de muncă al acesteia.

Conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Argeş şi Tribunalul Neamţ a fost generat de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în condiţiile în care, potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele în conflict şi necontestate de părţi, la data formulării cererii de chemare în judecată - 13.02.2017, reclamanta avea calitatea de judecător la Curtea de Apel Bucureşti.

Art. 127 C. proc. civ. prevede:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefieri lor".

Prin Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 461 din 22.06.2016, s-a statuat, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

Potrivit art. 518 C. proc. civ., "Decizia în interesul legii îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării."

Astfel se constată că, prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, s-a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noţiunea de, judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Prin urmare, Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 461 din 22.06.2016 nu îşi mai găseşte aplicabilitatea de la data publicării în Monitorul Oficial, 23 iulie 2018, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, decizia prin care se constată neconstituţionalitate unei legi sau a unei ordonanţe, ori dispoziţiei unei legi sau unei ordonanţe, în vigoare, este definitivă şi obligatorie, producând efecte de la data publicării sale asupra cauzelor în care îşi are incidenţa textul legal declarat neconstituţional. Alin. (3) al aceluiaşi text, face trimitere la situaţia în care, în termen de 45 zile de la comunicarea deciziei Curţii Constituţionale, Parlamentul sau Guvernul după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, primele fiind suspendate de drept în acest interval de timp, după care îşi încetează efectele juridice.

În raport de dispoziţiile art. 147 alin, (1) şi (4) din Constituţie şi ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, opozabile, "erga omnes", inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, vor avea efecte asupra tuturor cauzelor în curs de judecată, în care nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin urmare, se reţine că, deşi la data dezinvestirii celei de-a doua instanţe, sentinţa civilă nr. 915 din 12 iulie 2018 a Tribunalului Neamţ, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 290/2018 nu era publicată încă în Monitorul Oficial, aceasta din urmă produce efecte juridice în prezentul conflict de competenţă, în raport de data soluţionării acestuia şi dispoziţiile legale mai sus invocate, astfel încât interpretarea dată de Curtea Constituţională asupra modului în care pot fi interpretate sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" şi noţiunea de "judecător" din cuprinsul prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. se impun cu caracter obligatoriu şi în speţa de faţă.

Conform celor statuate de Curtea Constituţională, noţiunea de "instanţă la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii.

Astfel, calitatea de judecător la Curtea de Apel Bucureşti a reclamantei atrage aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., indiferent de instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, în măsura în care aceasta aparţine circumscripţiei curţii de apel din a cărei rază teritorială face parte şi instanţa căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării cererii, respectiv Tribunalul Bucureşti, în speţă.

Pe de altă parte, Tribunalul Bucureşti cumulează competenţa jurisdicţională cu calitatea de parte pârâtă în proces, situaţie în care reclamanta poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Or, reclamanta s-a adresat în vederea soluţionării propriului litigiu de muncă Tribunalului Argeş, aflat în raza de competenţă a unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Bucureşti, respectiv Curtea de Apel Piteşti.

Introducând cererea de chemare în judecată ia Tribunalul Argeş, respectiv la una din instanţele competente material din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în raza căreia se află locul său de muncă, reclamanta şi-a manifestat opţiunea, determinând astfel competenţa teritorială exclusivă în soluţionarea cererii sale.

Aşa fiind, Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de judecare a cauzei în primă instanţa în favoarea Tribunalului Argeş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21.09.2018.