Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3114/2018 AI generated

Appeal against suspension order inadmissible for missing statutory cassation grounds; suspension stands.

Case Number Decizia nr. 3114/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the claimant's appeal as inadmissible against the Court of Appeal's 18 January 2018 interlocutory order that suspended the appellate proceedings due to the parties' absence, thereby leaving that suspension and the underlying annulment of the claim as unmotivated in fact intact. The dispute concerned a father's action seeking reintegration of his minor son into the family against the child protection directorate, which had been invalidated by the tribunal for lack of factual grounds and whose appeal was then suspended for non-appearance. Decisive basis: under Articles 488 and 489(2) of the Civil Procedure Code, an appeal is null if the stated grounds do not fall within the exhaustive illegality grounds, and the claimant's grievances—alleging judicial refusal to adjudicate and reliance on false documents—were entirely unrelated to the challenged suspension order and thus could not be subsumed into any statutory cassation ground.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 414 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ; Appeal against suspension order inadmissible for missing statutory cassation grounds; suspension stands: The dispute concerned a father's action seeking reintegration of his minor son into the family against the child protection directorate, which had been invalidated by the tribunal for lack of factual grounds and whose appeal was then suspended for non-appearance. Decisive basis: under Articles 488 and 489(2) of the Civil Procedure Code, an appeal is null if the stated grounds do not fall within the exhaustive illegality grounds, and the claimant's grievances—alleging judicial refusal to adjudicate and reliance on false documents—were entirely unrelated to the challenged suspension order and thus could not be subsumed into any statutory cassation ground.

Keywords

AI generated
grounds for cassation standing to appeal action for annulment statutory basis factual grounds interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Basis for annulling the appeal in the filter procedure.

art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Ground for declaring the appeal null because the invoked grounds do not fall within the cases of cassation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 06.07.2017, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună reintegrarea în familie a fiului său minor, B.

Prin sentinţa civilă nr. 3326 din 17 august 2017, pronunţata de Judecătoria Suceava, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Prin sentinţa nr. 1230 din 2 noiembrie 2017, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a admis excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu şi a anulat, ca nemotivată în fapt, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, având ca obiect "reintegrare în familie" împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat apel.

Prin încheierea din data de 18 ianuarie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a dispus suspendarea judecării apelului, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reţinând că părţile litigiului nu s-au prezentat Sa strigarea pricinii la termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2018 şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Această încheiere a fost atacată cu recurs de către reclamantul A.

În motivarea recursului, recurentul a arătat, în esenţă, că are cunoştinţă, pe bază de probe, că atât în acest dosar, la. termenul de judecată din 18.01.2018, cât şi în alte dosare, judecătorii refuză să judece sau pronunţă hotărâri, fără a ţine seama de actele depuse la dosar. De asemenea, a susţinut că magistraţii au soluţionat cauza în baza unor acte false depuse de intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava. A invocat şi faptul că s-a depus plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, semnată de 140 de martori, în care s-a reclamat că atât Curtea de Apel Suceava, cât şi Tribunalul Suceava au încălcat drepturile sale fundamentale, solicitându-se sancţionarea acestor instanţe. Sancţiunea a fost aplicată şi aşteaptă hotărârea pentru a putea promova o acţiune în vederea obţinerii de daune morale de la magistraţii care până în prezent s-au pronunţat în baza unor acte false. Recurentul a solicitat ca judecata recursului să se facă cu citarea părţilor. în cazul în care fiul său nu va fi reintegrat în familie, a arătat că va face o nouă plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva magistraţilor.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava a depus întâmpinare, prin care a arătat că susţinerile recurentului din cererea de recurs nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., impunându-se respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac promovate în cauză.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, Sa data de 4 mai 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că partea are deschisă calea de atac a recursului la instanţa ierarhic superioară în temeiul dispoziţiilor art. 414 C. proc. civ., însă se pune problema nulităţii căii de atac formulate, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât susţinerile invocate în motivarea acesteia nu au legătură cu soluţia şi argumentele instanţei din încheierea recurată.

Completul de filtru C4, la data de 10 mai 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze puncte de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Potrivit dovezilor aflate la filele 59-60 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

În cauză reclamantul A. a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea apărărilor susţinute de intimată, precum şi reintegrarea în familie a fiului său B.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 20 septembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reţinută prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din aceiaşi cod.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susţinerile formulate pe calea recursului trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În speţă, se constată că susţinerile din cererea de recurs, prin care recurentul se rezumă a arăta că magistraţii au refuzat sa judece dosarul la termenul de judecată din 18.01.2018 şi au pronunţat hotărâri fără a ţine seama de actele depuse ia dosar, nu se referă la soluţia şi argumentele instanţei din încheierea atacată.

Astfel, prin încheierea pronunţată la data de 18 ianuarie 2018, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reţinându-se că părţile litigiului nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă şi că niciuna dintre acestea nu a fost prezentă la termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2018.

Or, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăseşte nicio critică referitoare la soluţia de suspendare dispusă prin încheierea recurată şi la argumentele reţinute de instanţă în fundamentarea acestei soluţii.

Se reţine că, prin cererea de recurs, recurentul a invocat generic dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., însă tară a indica punctual pe ce caz de nelegalitate dintre cele prevăzute la pct. 1-8 din art. 488 C. proc. civ. îşi întemeiază recursul şi nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivarea recursului implică obligaţia părţii de a arăta, în concret, în ce constă greşeala instanţei care a pronunţat hotărârea atacată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la argumentele pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia, exigenţă care nu este îndeplinită în speţa de fată în ceea ce priveşte susţinerile evocate în cererea de recurs.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei raportat la considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurent nu se grefează pe conţinutul încheierii atacate, şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va dispune anularea recursului declarat împotriva încheierii din 18 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.09.2018.