Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3113/2018 AI generated

Revisers' appeals quashed for improper cassation grounds; prior dismissal stands

Case Number Decizia nr. 3113/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The court annulled the appeals (recursuri) filed by the revisers against the Court of Appeal decision, which had dismissed their revision request as unfounded; accordingly, the Court of Appeal's decision remains in force and the local commission prevails. The case arose from land restitution claims under Laws 18/1991 and 10/2001, where applicants sought reconstruction of property rights based on a testament and sought revision under Article 509(8) of the Civil Procedure Code alleging that prior decisions were contradictory. The High Court held that the appeals were null under Articles 488 and 489(2), because the grounds raised addressed the merits of the underlying disputes rather than the legal errors of the challenged revision decision, failing to meet the requirement that appeal arguments be grounded in the specific statutory cassation grounds.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 11 din Legea nr. 18/1991, art. 509 pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Revisers' appeals quashed for improper cassation grounds; prior dismissal stands: The case arose from land restitution claims under Laws 18/1991 and 10/2001, where applicants sought reconstruction of property rights based on a testament and sought revision under Article 509(8) of the Civil Procedure Code alleging that prior decisions were contradictory. The High Court held that the appeals were null under Articles 488 and 489(2), because the grounds raised addressed the merits of the underlying disputes rather than the legal errors of the challenged revision decision, failing to meet the requirement that appeal arguments be grounded in the specific statutory cassation grounds.

Keywords

AI generated
grounds for revision restitution of property civil annulment standing to appeal article of civil procedure grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
art. 26 din Legea nr. 10/2001
x din 14.08.2001, în temeiul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, prin sentinţa civilă nr.
art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
165/2013 şi că este în termenul de acceptare a succesiunii autorului prin formularea cererii de restituire, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv în 2005,
art. 11 din Legea nr. 18/1991
- Prefectura Călăraşi, să se dispună obligarea pârâtei de rang 2 ia emiterea, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr.
art. 509 pct. 8 C. proc. civ
şi D., în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se, în esenţă, că această decizie (ca şi sentinţa pronunţată în fond în acelaşi dosar) este potrivnică sentinţei civile nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat că, în mod greşit, instanţa a reţinut că cererea formulată de H.
art. 513 alin. (6) C. proc. civ
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
Procedural basis for declaring the appeals null because the grounds invoked did not fall within the cases of cassation.

Cited Case Law

AI generated
Decizia civilă nr. 475/2017
sub aspectul existenţei contrarietăţii între hotărârile judecătoreşti invocate în cererea de revizuire, respectiv că Decizia civilă nr. 475/2017, supusă revizuirii, nu afectează autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti anterior pronunţate.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Procedural basis for the annulment of the appeals in the filtering stage.

Art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Procedural basis for declaring the appeals null because the grounds invoked did not fall within the cases of cassation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

l. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi, la data de 20.08.2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor - Primăria comunei Modelu, ca aceasta să procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului şi clădirilor situate în jud. Călăraşi, evidenţiate în testamentul lui F., depus la dosar, pentru care s-a efectuat notificare prin G., în Dosarul nr. x/14.08.2001, în temeiul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi, de asemenea, să le reconstituie dreptul de proprietate pentru diferenţa de teren extravilan până la suprafaţa de 124,5 ha, în baza actelor de la dosar, conform actelor de proprietate, respectiv a testamentului, având în vedere modalitatea de împărţire a acestuia cuprinsă în testament, potrivit art. 8 şi urm. din Legea nr. 18/1991, precizând ulterior că solicită reconstituirea terenului extravilan compus din. diferenţa dintre suprafeţele de teren ce le-au fost reconstituite, până la suprafaţa de 124,5 ha.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18.11.2015, Judecătoria Călăraşi a disjuns primul capăt de cerere, reprezentat de solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate de către Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor - Primăria comunei Modelu asupra terenului şi clădirilor situate în judeţ Călăraşi, evidenţiate în testamentul depus la dosar, pentru care s-a efectuat notificare prin G. în Dosarul nr. x din 14.08.2001, fiind format Dosarul cu nr. x/2015 având ca obiect obligaţia de a face şi aceleaşi părţi, cu aceleaşi calităţi, la care se vor ataşa filele menţionate în considerente.

Continuând judecata în Dosarul nr. x/2015 asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor să le reconstituie dreptul de proprietate pentru diferenţa de teren extravilan până la suprafaţa de 124,5 ha, în baza actelor de la dosar, conform actelor de proprietate, respectiv a testamentului, având în vedere modalitatea de împărţire a acestuia cuprinsă în testament, potrivit art. 8 şi urm. din Legea nr. 18/1991, prin sentinţa civilă nr. 494 din 24.02.2016, Judecătoria Călăraşi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii E., A., B. şi F. au declarat apel principal, iar reclamantul B. a declarat, apel incidental

La termenul de judecată din 12 octombrie 2016, în faţa Tribunalului Călăraşi, au fost însuşite doar apelurile formulate de reclamanţii E., A. şi B.

Prin Decizia civilă nr. 475 din 25.05.2017, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă a respins apelurile formulate în cauză.

2. În Dosarul disjuns, nr. x/2015, având ca obiect obligaţia de a face în sarcina C.L.S.D.P.P.T. Modelu, respectiv de a le reconstitui reclamanţilor dreptul de proprietate asupra terenului şi clădirilor situate în jud. Călăraşi, evidenţiate în testamentul lui F., pentru care s-a efectuat notificare prin G. în Dosarul nr. x din 14.08.2001, în temeiul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, prin sentinţa civilă nr. 3821/2015, Judecătoria Călăraşi a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Călăraşi.

Dosarul a fost înregistrat la această instanţă la data de 15.12.2015, sub nr. x/2015.

Prin precizările depuse la 15.02.2015, reclamantul E. a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Prefecturii Călăraşi alături de Unitatea Administrativ Teritoriale Comuna Modelu întrucât imobilele solicitate menţionate în testamentul numitului F., în adeverinţa de confiscare nr. 863/1949 şi în extrasul cu moşierii expropriaţi, acte pe care autorul său H. le-a menţionat în cererea nr. x din 24.11.2005, înregistrată la Primăria Comunei Modelu, s-au aflat pe raza comunei Modelu, a arătat ca, în urma probelor ce se vor administra, solicită să se dispună, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, acordarea de măsuri reperatorii în echivalent, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, Legea nr. 165/2013 şi că este în termenul de acceptare a succesiunii autorului prin formularea cererii de restituire, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv în 2005,

La termenul din 30.03.2016 reclamanţii A. şi B. au depus cerere precizatoare a obiectului cauzei, în sensul de a se dispune, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, obligarea pârâtei Comuna Modelu reprezentată prin primar să emită în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 dispoziţie sau Decizie de soluţionare a notificării nr. 948/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 475 din 25.05.2016, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Prefecturii Călăraşi, invocată din oficiu; a respins acţiunea formulată de reclamantul E. împotriva Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 10/2001 - Prefectura Călăraşi ca fiind depusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comunei Modelu, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului E. şi a tardivităţii formulării notificării de către autorul acestuia H., invocate de către pârâta Comuna Modelu; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., D. şi E. împotriva pârâtei Comuna Modelu reprezentată prin primar; a obligat pârâta să emită dispoziţie de soluţionare a notificării nr. x/2001, formulată de reclamanţii A., B. şi D. şi a notificării înregistrata sub nr. x/2005, depusă de autorul reclamantului E., în conformitate eu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 365/2013.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta Comuna Modela,

Prin Decizia civilă nr. 146/A din 17.02.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IIl-a civilă, s-a respins apelul pârâtei.

3. Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoria Călăraşi, la data de 10 noiembrie 2010, sub nr. x/2010, reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor com. Modelu si Comisia Judeţeană de fond funciar de pe lângă Prefectura judeţului Călăraşi, să se dispună: obligarea pârâtei C.J.S.D.P.P.A.T. Călăraşi să întocmească şi să elibereze un titlu de proprietate pentru 5 ha teren arabil extravilan Tonea pe numele reclamantului de la autorul I. (bunicul matern al reclamantului); măsura sechestrului judiciar asupra terenului menţionat mai sus, până la soluţionarea irevocabilă şi eliberarea titlului de proprietate, în procedura reconstituirii dreptului,

Prin sentinţa civilă nr. 900 din 07.03.2011, Judecătoria Călăraşi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A.

Prin Decizia civilă nr. 575 din 23.06.2011, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, recursul în cauză.

4. Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi, la data de 24 octombrie 2008, sub nr. x/2008, petentul H. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu intimatele C.L.S.D.P.P.T. Modelu şi CJ.S.D.P.P.T. - Prefectura Călăraşi, să se dispună obligarea pârâtei de rang 2 ia emiterea, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 18/1991, a Titlului de proprietate asupra suprafeţelor de teren la care are vocaţie ca moştenitor, alături de alte persoane asupra terenului moştenit de la părinţii - bunicii săi J. şi K.

Prin sentinţa civilă nr. 1045 din 13.04.2009, Judecătoria Călăraşi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.L.P.S.D.P.P.A.T, comuna Modelu şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea reclamantului; a admis acţiunea împotriva pârâtei C.J.P.S.D.P.P.A.T. Călăraşi, în sensul obligării acesteia să emită titlu de proprietate pentru 4,66 ha teren arabii extravilan com. Modelu de la autorul K., pe numele persoanelor îndreptăţite, H. şi L.

Împotriva Deciziei civile nr. 475 din 25.05.2017, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, s-a formulat cerere de revizuire de către B., A., E. şi D., în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se, în esenţă, că această decizie (ca şi sentinţa pronunţată în fond în acelaşi dosar) este potrivnică sentinţei civile nr. 1045 din 13.04.2009, pronunţată de Judecătoria Călăraşi, ca şi considerentelor reţinute prin Decizia civilă nr. 146/A din 17.02.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi sentinţa civilă nr. 900 din 07.03.2013 a Judecătoriei Călăraşi.

Prin Decizia civilă nr. 950/A din 31.10.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii revizuirii şi a respins, ca nefondată, cererea formulată de revizuenţi, împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs revizuenţii A. şi E.

a) Recursul formulat de revizuentul A. în cuprinsul memoriului de recurs, s-a arătat, în sinteza, că termenul de 90 de zile la care se face referire în Decizia civilă nr. 950/A din 2017, pag. 2, primul paragraf, a fost respectat şi că suprafaţa de teren de 50 ha, ce a făcut obiectul cererii depusă la 05.01.1998, a fost corect solicitată, recurentul având calitatea de moştenitor a lui M. (împreună cu B.), moştenitor la rândul său al autorului F. La paginile 126 şi 127 se află recipisa nr. x împreună cu inventarul conţinutului corespondenţei dintre D. şi Primăria Modelu, din care reiese că s-a trimis testamentul autorului. F., ce se află la dosar. Mai arată că, la data de 18.03.2016, în timpul desfăşurării procesului, a depus la dosar copia procesului-verbal din 1945, prin care se atestă că autorului F. i-a fost expropriată o suprafaţă de teren. De asemenea, din copia titlului de proprietate, rezultă că suprafaţa de 5 ha aparţine mamei recurentului, care are calitatea de proprietar şi nu de moştenitor.

A mai susţinut recurentul că împreună cu B., în calitate de moştenitori ai lui N., au primit din 50 ha doar 15,46, rămânând de recuperat restul de 34,54 ha teren arabil.

b) Recurs ui formulat de revizuentul E. în evocarea, motivelor de recurs, recurentul E. a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat că, în mod greşit, instanţa a reţinut că cererea formulată de H. în soluţionarea reconstituirii dreptului de proprietate după autorul F., precum şi cererea cu nr. x din 24.11.2005, au fost soluţionate corect de către Comisia Locală pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată Comuna Modelu. De asemenea, s-a apreciat eronat că cererile cu nr. x/2005, trimise de H. la diverse instituţii - Primăria Modelu, Primăria Călăraşi şi Prefectura Călăraşi ar fi memorii şi nu cereri în vederea reconstituirii dreptului de proprietate lăsat moştenire prin testament de F.

Se mai susţine şi că în mod greşit s-a reţinut că cererea cu nr. x din 2015, prin care s-a solicitat soluţionarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005 pe considerentul că există un testament şi cererile lui H. din anul 2005, depuse în termen pe Legea nr. 247/2005, au rămas nesoluţionate, iar în testament existau evocate suprafeţe de teren care excedau suprafeţelor de teren reconstituite până la acea dată. De aceea, afirmă recurentul că există neconcordanţe în motivarea dată, în hotărârile anexate la prezenta cauză, precum şi soluţii contradictorii în ceea ce priveşte modul de soluţionare al reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren ce îi revenea lui O. - 50 ha.

Totodată, instanţa a apreciat greşit că cererea cu nr. x din 24.11.2005 ar fi fost soluţionată odată cu cererea formulată după autoarea O. de către P.

De asemenea, se invocă că cererea cu nr. x din 24.11.2005, iniţiată de H. nu a fost soluţionată până în prezent. Motivările reţinute de instanţe în ceea ce priveşte necontestarea soluţiilor date, pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la această cerere, sunt greşite, recurentul adresându-se atât în scris, cât şi verbal Unitatea Administrativ Teritorială Modelu pentru a solicita să i se comunice care este stadiul cererii în discuţie.

Învederează că această solicitare privea reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 45 ha, după autorul Q. (cererea nr. x), fiind admisă cererea pentru suprafaţa de 42 ha din acestea, şi nu pentru suprafaţa de 4,66 ha, cum au reţinut instanţele în motivarea hotărârilor.

Instanţele de judecată au dat până în prezent soluţii bazate pe motivări contradictorii în ceea ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile aferente construcţiilor, proprietatea lui F. - pentru cele 5 ha teren intravilan, ce nu a fost reconstituit nici în baza Legea nr. 18/1991 şi nici în baza Legii nr-10/2001.

Recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând cauza pe fond, să se dispună trimiterea cererilor formulate, respectiv cererea cu nr. x/2005 către Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Modelu în vederea soluţionării acesteia.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 14 iunie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, prin raport reţinându-se că recurenţii au deschisă calea de atac a recursului la instanţa ierarhic superioară în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (6) C. proc. civ., însă se pune problema nulităţii căii de atac formulate, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât susţinerile invocate în motivarea recursurilor nu vizează soluţia şi argumentele instanţei din hotărârea atacată.

Intimata Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Modelu a depus întâmpinare la recursurile formulate în cauză, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursurilor, ca inadmisibile, pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, ca nefondate, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Recurentul E. a formulat întâmpinare la recursul revizuentului A., prin care a achiesat la recursul formulat de această parte, solicitând, în final, admiterea ambelor recursuri.

Completul de filtru C4, la data de 21 iunie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze puncte de vedere, astfel cura prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Potrivit dovezilor aflate la filele 220-224 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor.

Recurentul E. a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului său astfel cum a fost formulat.

În cadrul punctului de vedere, recurentul A. a arătat că a formulat argumente care să facă posibilă rejudecarea cauzei şi, pe cale de consecinţă, punerea în posesie a suprafeţelor de teren care i se cuvin.

Intimata Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Modelu a depus punct de vedere, prin care şi-a însuşit concluziile magistratului asistent raportor exprimate în raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în sensul că susţinerile din cererile de recurs nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate limitativ şi expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursurilor la data de 20 septembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursurile sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reţinută prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod,

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susţinerile formulate pe calea recursului trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia civilă nr. 950/A din 31.10.2017, atacată cu recurs în prezenta cauză, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenţii B., A., E. şi D. împotriva Deciziei civile nr. 475 din 25.05.2017 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2015, reţinându-se neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul existenţei contrarietăţii între hotărârile judecătoreşti invocate în cererea de revizuire, respectiv că Decizia civilă nr. 475/2017, supusă revizuirii, nu afectează autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti anterior pronunţate.

Susţinerile recurenţilor A. şi E., astfel cum au fost redate în memoriile de recurs, nu se referă însă la considerentele reţinute de instanţă sub aspectul inexistenţei contrarietăţii între hotărârile judecătoreşti invocate în cererea de revizuire, pentru a putea fi încadrate în art. 488 C. proc. civ., ci vizează chestiuni ce ţin de fondul litigiilor purtate între părţi, în care au fost pronunţate hotărârile pretins potrivnice.

Or, motivarea recursului implică obligaţia părţii de a arăta, în concret, în ce constă greşeala instanţe! care a pronunţat hotărârea atacată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la argumentele pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia, exigenţă care nu este îndeplinită în speţa de faţă în ceea ce priveşte susţinerile evocate în cererile de recurs.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei raportat la considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurenţi nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate, şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va dispune anularea recursurilor declarate de revizuenţii A. şi E. împotriva Deciziei civile nr. 950/A din 31 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de revizuenţii A. şi E. împotriva Deciziei civile nr. 950/A din 31 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.09.2018.