Expropriation decree caducity claim time-barred as appeal inadmissible under monetary threshold.

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, la data de 11.03.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, Compania Naţională a Huilei Petroşani prin Lichidator B. SPRL, Societatea Naţională de închideri Mine Valea Jiului S.A. şi Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Uricani, reprezentată de Primar C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa şi în urma probatoriului administrat, să se constate caducitatea Decretului nr. 187/1956 "pentru exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a unor terenuri şi darea acestora în administrarea Ministerului Minelor" în ce priveşte punctul VI - Tabăra Militară Uricani, Anexa 82.

În motivarea în fapt a acţiunii, reclamanta a arătat că a solicitat, pe calea cererii reconvenţionale, într-o acţiune separată ce face obiectul dosarului nr. x/2013, aflat pe rolul Judecătoriei Petroşani, partajarea terenului înscris în CF x Uricani, prin formarea a două loturi: unul pentru coproprietara de carte funciară D. şi un lot pentru ceilalţi coproprietari, să se constate că asupra lotului A reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune şi să se dispună efectuarea modificărilor în cartea funciară.

S-a mai arătat că terenul în litigiu a aparţinut numitei D. şi a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 178/1957 pentru realizarea Taberei Militare Uricani, obiectiv ce nu s-a mai realizat.

De asemenea, a susţinut că, pentru a putea invoca constatarea dreptului de proprietate asupra acestui teren, este necesar să se constate caducitatea decretului de expropriere, astfel încât terenul să revină în patrimoniul fostului proprietar - D.

A afirmat şi că, în condiţiile în care terenul expropriat nu a fost folosit niciodată în scopul pentru care a fost preluat de către Statul Român şi nici nu au fost începute lucrările de utilitate publică pe acesta în termen de 1 an de la data exproprierii, sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute de lege pentru a se constata caducitatea decretului de expropriere.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 35 din Noul C. proc. civ. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi art. 44 alin. (2) şi (3) din Constituţia României.

Prin sentinţa civilă nr. 2799 din data de 28 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, a fost respinsă acţiunea reclamantei având ca obiect constatare caducitate decret de expropriere.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că faţă de momentul exproprierii imobilului din litigiu, în anul 1956, reclamanta avea la îndemână o acţiune în restituire, întemeiată pe prevederile art. 11 ale Legii nr. 10/2001, astfel că, din această perspectivă, acţiunea formulată este inadmisibilă, indiferent dacă obiectivul de utilitate publică ce a reclamat exproprierea s-a realizat sau nu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 1308 din 18 octombrie 2017, a respins, ca nefondat, apelul.

În motivarea soluţiei, instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile caducităţii decretului de expropriere, întrucât, din probele de la dosar, a rezultat că, după emiterea actului în discuţie, au fost efectuate lucrări în atingerea scopului pentru care s-a dispus exproprierea.

Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs reclamanta, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Alba lulia.

.Investită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia emisă la 15 martie 2018, a pus în vedere recurentei să indice valoarea imobilului teren ce face obiectul prezentului litigiu, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, conform art. 494 C. proc. civ. prin raportare la art. 194 lit. c) din aceeaşi lege. Totodată, prin acelaşi act, s-a dispus comunicarea cererii de recurs către intimaţi, precum şi întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea formalităţilor de comunicare.

La data de 02.04.2018 a fost înregistrat la dosar răspunsul recurentei, prin care s-a arătat că terenul in litigiu nu are o valoare de impozitare, astfel cum rezultă din certificatul de atestare fiscală depus la dosarul de recurs. în aceste condiţii a indicat valoarea terenului prin raportare la calculul efectuat pe baza Studiului de piaţă privind valorile proprietăţilor imobiliare consemnate în anul 2017 pentru anul 2018, pentru judeţul Hunedoara, realizat de im evaluator autorizat la solicitarea Camerei Notarilor Publici Alba Iulia, ca fiind de 7.086 RON.

În cauză intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea, ca inadmisibil, a recursului, prin raportare la obiectul pricinii, care este o cerere în materie de expropriere şi la prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, iar, în subsidiar, ca nefondat.

De asemenea, intimata Unitatea Administrativ Teritorială Uricani a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, motivat de faptul că prezentul litigiu este unul în materie de expropriere, nefiind supus căii de atac a recursului, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

La data de 21 iunie 2018, Completul de filtru C4 a dispus comunicarea raportului pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 82-86 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, care nu au depus puncte de vedere.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat, prin rezoluţia din 6 septembrie 2018, termen pentru judecarea recursului la 20 septembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva celor reţinute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, sens în care constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească, este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În speţă, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în constatarea caducităţii Decretului de expropriere nr. 187/1956 în ceea ce priveşte punctul VI - Tabăra Militară Uricani din Anexa 82, reclamând că obiectivul pentru care s-a dispus măsura exproprierii de către Statul Român nu s-a realizat, nefiind începute lucrările de utilitate publică pe terenul expropriat în termen de 1 an de la data exproprierii. Astfel, prin prisma celor invocate, tribunalul a avut a analiza dacă măsura exproprierii şi-a atins în termen legai efectele pentru care a fost adoptată, în sensul verificării dacă decretul de expropriere a fost sau nu dus la îndeplinire.

Rezultă, din cele ce preced, că o astfel de cerere, prin care se urmăreşte a se obţine caducitatea unui decret de expropriere, întrucât nu s-a realizat scopul exproprierii, nu poate fi încadrată decât în categoria cererilor în materie de expropriere, care sunt exceptate de la calea de atac a recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care stipulează:

"În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu simt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - lit. i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de munca şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Aşa fiind, prin raportare la aceste prevederi, recurenta nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate.

Chiar dacă prezenta cerere nu s-ar circumscrie categoriei celor din materia exproprierii, este de observat că, în raport de motivele de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, demersul judiciar al recurentei, care priveşte constatarea caducităţii decretului de expropriere pentru nerealizarea obiectivului vizat de măsura exproprierii, tinde la constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenului în litigiu. O astfel de acţiune are natura juridică a unei acţiuni în constatare în sensul art. 35 din C. proc. civ.

Din această perspectivă, se impune a se stabili valoarea obiectului litigiului, aceasta având relevanţă atât sub aspectul determinării competenţei, cât şi sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigii evaluabile în bani,

Potrivit dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

În secţiunea a doua a Titlului III din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost reglementată competenţa materială a instanţelor judecătoreşti în funcţie de valoarea obiectului cererii introductive de instanţă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ., competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principat de cerere."

Art. 125 C. proc. civ. stipulează: ’’În cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului." În vreme ce art. 104 alin. (1) C. proc. civ. prevede: "În cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor .se determină în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei fiscale, (2) In cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită simt aplicabile dispoziţiile art. 98."

Acţiunea în constatarea inexistenţei unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, cum este şi în cazul de faţă, este o acţiune patrimonială, evaluabilă în bani.

Prin cererea înregistrată la 2 aprilie 2018, recurenta a arătat că terenul în litigiu nu are o valoare de impozitare, astfel cum rezultă din certificatul de atestare fiscală depus din dosarul de recurs. în aceste condiţii a indicat valoarea terenului prin raportare la calculul efectuat pe baza Studiului de piaţă privind valorile proprietăţilor imobiliare consemnate în anul 2017 pentru anul 2018, pentru judeţul Hunedoara, realizat de un evaluator autorizat la solicitarea Camerei Notarilor Publici Alba lulia, ca fiind de 7.086 RON.

Instanţa constată că această valoare nu corespunde criteriului valoric impus de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, fiind sub pragul de 1.000.000 RON, astfel că decizia atacată nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului.

Din interpretarea prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, evocate mai sus, rezultă că hotărârile pronunţate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

În ceea ce priveşte aplicarea în timp a efectelor deciziei Curţii Constituţionale, se constată că aceasta îşi va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora; "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". în schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanţei de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanţă, astfel încât suprimarea sau recunoaşterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condiţiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare şi a cerinţelor de forma pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, modificarea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) C. proc. civ., prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe roiul instanţelor judecătoreşti înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia, de la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) simt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nune ai actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Aşa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 11 martie 2015, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În acest sens, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a decis:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 17.07.2018, astfel că, de la această dată, în raport de dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., este obligatorie pentru instanţe.

În consecinţă, în raport de Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 17.07.2018, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidenţă în cauza de faţă, hotărârea recurată fiind supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Aşa fiind, având în vedere că valoarea obiectului litigiului se situează sub pragul de 1.000.000 de lei (7.086 RON, conform evaluării tăcute de recurenta reclamantă), prag care deschide calea de atac a recursului, se apreciază că recursul dedus judecăţii apare ca inadmisibil.

Faţă de toate argumentele expuse în precedent, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1308 din 18 octombrie 2017 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1308 din 18 octombrie 2017 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.09.2018.