Re-employment of retired teachers without competitive examination; nexus of constitutional exception to annulment appeal and finality of labor judgments under 1 million RON threshold

Asupra cauzei de faţa, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 26 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Premier, au solicitat reîncadrarea pe unul din posturile existente la Colegiul Naţional Gh. Lazar sau Şcoala 19 Tudor Arghezi, precum şi daune în cuantum de 1.000.000 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 9411 din 15.12.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primului Ministru, invocată de pârât prin întâmpinare, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României şi a respins acţiunea privind pe reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Primul Ministru, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii au formulat apel.

În calea de atac a apelului, aceste părţi au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011.

Prin Decizia nr. 2110 din 14.05.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 9411 din 15.12.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva Deciziei nr. 2110 din 14.05.2018 au formulat contestaţie în anulare reclamanţii A. şi B., reiterând în această fază procesuala şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011.

Dosarul a fost înregistrat pe roiul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2018.

Prin Decizia civilă nr. 3005 din 27.06.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale; a respins, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatori.

Împotriva acestei ultime hotărâri, la data de 29.06.2018, au promovat recurs contestatorii A. şi B., invocând următoarele critici:

1. Cu privire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, recurenţii au susţinut ca hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, fiind incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, au arătat că, în speţă, curtea de apel, în complet 28 apel, a încălcat competenţa de ordine publică a altei instanţe - Curtea Constituţională a României, întrucât doar aceasta din urmă poate să o decidă asupra soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, faţă de prevederile art. 16, 34 şi 41 din Constituţia României.

Astfel, prin reglementarea art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 s-a încălcat principiul egalităţii de tratament şi s-a creat o gravă discriminare între profesorii activi şi pensionari.

Având în vedere Decizia nr. 397/2013 emisă de Curtea Constituţională şi împrejurarea că art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 este abrogat, conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti nu întocmeşte dosare de pensionare pentru limita de vârstă, iar pensionarii sunt reîncadraţi ca titulari fără concurs în temeiul art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, fiind omise dispoziţiile alin. (7) declarate neconstituţionale de Curtea Constituţionala, fără de care profesorii nu pot fi retitularizaţi. Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţional să retitularizezi fără concurs, dar Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti nu a ţinut cont de aceasta, drept dovadă fiind cazul numitei C., pensionară fără concurs căreia i s-a prelungit titulatura cu încă 5 ani, până în anul 2019.

La momentul intrării în vigoare a Deciziei nr. 397/2013, profesorii pensionari care au primit tară concurs post de titular trebuiau pensionaţi şi înlocuiţi cu absolvenţi care au dat concurs şi au avut medie de titular, cum este cazul recurentei B.

A mai invocat această recurentă că este titulara dreptului la muncă, conform art. 43 din Constituţie şi art. 267 din Legea nr. 53/2003, în anul 2018 promovând concursul de titularizare cu media 8,50. Drept urmare, avea întâietate în faţa tuturor pensionarilor fără concurs, conform Deciziei nr. 397/2013 şi prevederilor Codului muncii.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti angajează pensionari fără concurs, ignorând aplicarea efectelor Deciziei nr. 397/2013, a art. 147 din Constituţie, precum şi a art. 3 alin. (3), art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, prin aceea că a acordat prelungirea titulaturii pentru 577 de pensionari.

Prin decizia atacată nu s-a ţinut cont de abrogarea alin. (6) şi (7) ale art. 284 din Legea nr. 1/2011, iar Guvernul reâncadrează pensionari fără concurs, contrar dispoziţiilor Deciziei nr. 397/2013.

A mai reclamat această recurentă că, în dosarul de faţă, completul 28 apel nu a ţinut seama de concursul său de titularizare, precum şi de media obţinută, cu care are prioritate în faţa tuturor pensionarilor ce nu au susţinut un concurs. Invocă şi situaţia pensionarului D., care a fost retitularizat.

Au mai susţinut recurenţii că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate are legătură cu fondul litigiului, care vizează refuzul aplicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397/2013, definitivă şi obligatorie, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, prin urmare, cererea de sesizare este întemeiată.

2. Cu privire la soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a contestaţiei în anulare, recurenţii au invocat că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută, fiind dată împotriva probelor de la dosarul cauzei, întrucât nu s-a dat eficienţă Deciziei nr. 397/2013, care a reprezentat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată. în prezent, Guvernul nu a emis niciun act în vederea aplicării Deciziei nr. 397/2013 şi, în consecinţă, postul de profesor se obţine doar prin concurs.

La data de 17.09.2018 au fost înregistrate la dosar precizările formulate de contestatori, însoţite de înscrisuri, prin care s-a reclamat încălcarea de către instanţa care a soluţionat contestaţia în anulare a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru nerespectarea unor reguli de procedură: nesemnarea hotărârii de cei doi judecători, de grefier şi de preşedintele instanţei, conform art. 426 alin. (4) C. proc. civ. şi nulitatea absolută a citaţiilor emise în data de 13.09.2018 şi comunicate prin agent procedural. în continuare, recurenţii au reluat conţinutul motivelor de recurs depuse la 29.06.2018.

1. Analizând motivele de recurs, in ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, Înalta Curie reţine următoarele:

Prioritar, se constată că prin precizările depuse la dosar, la data de 17.09.2018, recurenţii au dedus judecăţii motive de recurs suplimentare, în afara de cele formulate în termen legal la 29.06.2018, privind încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constând în nesemnarea hotărârii de către membrii completului de judecată şi de către grefier şi emiterea citaţiilor la data de 13.09.2018, comunicate prin agent procedural, fără dovadă de primire.

Dintre aceste două ipoteze invocate de contestatori, se reţine că numai nesemnarea hotărârii judecătoreşti reprezintă un motiv de ordine publică, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi care obligă instanţa de recurs la analizarea acestuia, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (3) şi art. 178 alin. (1) C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţia adoptată prin Decizia civilă nr. 3005 din 27 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011.

Potrivit actelor de la dosar, pe dispozitivul Deciziei civile nr. 3005 din 27.06.2018, atacată în prezenta cauză, se regăsesc semnăturile judecătorilor care au făcut parte din compunerea completului de judecată ce a soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, precum şi a grefierului, în conformitate cu art. 426 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., prin urmare, motivul susţinut pe acest aspect este nefondat.

Relativ ia criticile formulate prin memoriul de recurs depus de recurenţi în termen legal, instanţa constată caracterul nefondat al acestora, pentru argumentele ce succed:

Prevalându-se de motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că prin respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată - completul 28 apel a încălcat atribuţia exclusivă a instanţei de contencios constituţional de verificare a concordanţei dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 cu cele ale art. 16, 34 şi 41 din Constituţia României.

Înalta Curte reţine că verificarea conformităţii unei norme legale în vigoare cu dispoziţiile constituţionale este de competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale.

Însă, pentru ca instanţa învestită cu cererea de sesizare în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate să poată sesiza instanţa de contencios constituţional, trebuie mai întâi să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Conform acestor norme legale, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Dispoziţiile art. 29 alin. (5) din acelaşi act normativ prevăd că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară dispoziţiilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între dispoziţia legală criticată şi soluţionarea cauzei.

Fiind în prezenţa unei condiţii negative imperative, instanţa în faţa căreia este ridicată excepţia de neconstituţionalitate este obligată să nu mai sesizeze Curtea Constituţională în situaţia în care dispoziţia legală invocată nu are legătura cu soluţionarea cauzei.

Intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu deturna excepţia de neconstituţionalitate de la scopul ei firesc, de mecanism procesual de apărare, creat în scopul garantării supremaţiei Constituţiei în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei asigurându-se controlul de constituţionalitate a posteriori şi, respectiv, accesul părţilor la jurisdicţia constituţionala, dar în condiţiile respectării tuturor cerinţelor impuse de lege, pentru a se evita încărcarea Inutilă a activităţii Curţii Constituţionale şi a se elimina încercările de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

În speţă, curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, formulată de contestatori, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate impuse de norma evocată mai sus, respectiv cerinţa ca textul legal a cărui neconstituţionalitate se reclamă să aibă legătură cu soluţionarea căii de atac extraordinare a contestaţiei în anulare.

Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 a fost ridicata de contestatorii A. şi B. în faţa instanţei învestite cu soluţionarea contestaţie în anulare, care analizează, cu prioritate, admisibilitatea căii de atac exercitate. Or, aşa cum corect a stabilit curtea de apel, textul legal pretins a fi neconstituţional nu are legătură cu obiectul dedus judecăţii prin cererea de contestaţie în anulare, cu temeiul legal pe care aceasta a fost întemeiata, respectiv motivul de contestaţie înscris în dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. - când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Aspectele alegate de contestatori ar fi putut avea relevanţă, eventual, în soluţionarea fondului litigiului, reprezentat de pretenţiile redate prin cererea de chemare în judecată, putând fi examinate doar ulterior verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate ale contestaţiei în anulare.

Din această perspectivă, criticile care susţin că. excepţia de neconstituţionalitate ar avea legătură cu fondul litigiului, în care se reclamă refuzul aplicării Deciziei nr. 397/2013, nu pot fi găsite întemeiate, urmând a fi respinse ca atare.

În acest context, apreciind asupra neîndeplinirii cerinţei prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, se reţine că nu se i poate imputa curţii de apel vreo încălcare a prerogativelor de verificare a conformităţii dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 cu cele ale art. 16, 34 şi 41 din Constituţia României, atribuţie ce revine exclusiv Curţii Constituţionale. În consecinţă, criticile recurenţilor care susţin ipoteza de nelegalitate instituită de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este legala, motiv pentru care recursul formulat, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, va fi respins.

2. Referitor la recursul promovat de contestatorii A. şi B. cu privire la dispoziţia de respingere a contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru argumentele ce succed:

Decizia civilă nr. 3005 din 27.06.2018, atacată în prezenta cauză de către contestatori, a fost pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare exercitată împotriva Deciziei civile nr. 2110 din 14 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de aceleaşi părţi împotriva sentinţei civile nr. 9411 din 15.12.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale,

Conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

În speţă, hotărârea atacată cu contestaţie în anulare este Decizia civilă nr. 2110 din 14 mai 2018, pronunţată în Dosar nr. x/2017, ce a vizat soluţionarea apelului exercitat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 9411 din 30.12.2017, pronunţate în primă instanţă.

Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,,În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - lit. i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de munca şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv." în cauză, natura pretenţiilor deduse judecăţii prin acţiunea introductivă de instanţă, respectiv litigiu de muncă, se circumscrie prevederilor legale anterior evocate, astfel că Decizia civilă nr. 2110 din 14 mai 2018, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor, nu este supusă căii de atac a recursului, fiind o hotărâre definitivă, în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în care se arata că,,,Sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs."

Rezultă aşadar, din cele ce preced, ca, prin raportare la conţinutul dispoziţiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ. şi hotărârea dată în contestaţia în anulare, respectiv Decizia civilă nr. 3005 din 27 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

împotriva căreia contestatorii au formulat prezenta cale de atac este, la rândul ei, o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În raport de considerentele expuse şi ţinând seama de principiul legalităţii căilor de atac, reglementat de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care presupune că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative de la care nu se poate deroga, Înalta Curte va respinge recursul exercitat de contestatorii A. şi B. cu privire la soluţia de respingere a contestaţiei în anulare prin Decizia civilă nr. 3005 din 27 iunie a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 3005 din 27 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.09.2018.