Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3094/2018 AI generated

Temporal application of Constitutional Court invalidation of cassation threshold to pending civil claims

Case Number Decizia nr. 3094/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

**Final Operative Outcome:** The Supreme Court of Romania dismissed as inadmissible the appeals in cassation filed by the State’s Finance Administration and the National Penitentiary Administration, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to award the plaintiff 2,000 RON in moral damages for inhumane prison conditions. **Dispute and Material Facts:** The case involved a civil claim for delictual liability compensation (originally 55,000–60,000 EUR) against the State for inadequate detention conditions, with the trial court dismissing the claim and the appellate court partially granting it. The key procedural issue was whether the appellate decision was subject to cassation, given that the claim value (~248,391 RON) fell below the 1,000,000 RON threshold established by Law No. 2/2013, and whether a subsequent Constitutional Court decision declaring that threshold unconstitutional applied retroactively. **Decisive Legal Basis:** Relying on Article 27 of the Code of Civil Procedure and Article 147(4) of the Constitution, the Court held that the procedural regime is fixed at the time the lawsuit is filed; consequently, the effects of Constitutional Court Decision No. 369/2017—which struck down the value threshold for cassation—apply only prospectively to cases initiated after its publication in the Official Journal (20 July 2017), not to this case filed in November 2016.

Legislator headnote

AI generated

art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 98 C. proc. civ, art. 18 din Legea nr. 2/2013, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013; Temporal application of Constitutional Court invalidation of cassation threshold to pending civil claims: O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Keywords

AI generated
article of civil procedure prison administration civil liability damages compensation for detention value in dispute constitution

Cited Legislation

AI generated
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei,
art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ
Preţuirea obiectului litigiului se face de către reclamant, potrivit dispoziţiilor art. 194 alin.
art. 98 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ.:
art. 18 din Legea nr. 2/2013
Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.
art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013
Prin urmare, modificarea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin Decizia Curţii Constituţionale nr.
art. 27 C. proc. civ
În ceea ce priveşte aplicarea în timp a efectelor deciziei Curţii Constituţionale, se constată că aceasta îşi va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:
art. 521 alin. (3) C. proc. civ
609 din 17.07.2018, astfel că, de la această dată, în raport de dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., este obligatorie pentru instanţe.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 29 noiembrie 2016, pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligat să îi plătească suma de 55.000 euro despăgubiri pentru suferinţele fizice şi psihice cauzate în perioada de detenţie, datorate condiţiilor necorespunzătoare din sistemul penitenciar.

Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a invocat, pe calea întâmpinării, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive având în vedere ca atribuţiile principale în domeniul supravegherii executării pedepselor revin Ministerului Justiţiei, ca atare, aceasta nu poate fi autorul unei fapte cauzatoare de prejudiciu.

La termenul de judecată din 5 aprilie 2017, reclamantul, prezent personal, a arătat că solicită plata sumei de 60.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru condiţii inumane de detenţie.

A fost introdus în cauză Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor. S-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de obiectul cererii deduse judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 87 din 31 mai 2017, Tribunalul Giurgiu, secţia civila a respins acţiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu în numele Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. A respins excepţia invocată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.

Prin Decizia civilă nr. 7/A din 10 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IIl-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul exercitat în cauză, sens în care a admis, în parte, acţiunea reclamantului şi a obligat pârâţii, în solidar, la plata către acesta a sumei de 2.000 RON cu titlu de daune morale.

Această ultimă decizie a fost atacată cu recurs de către pârâţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu în numele Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

In. cauză, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu în numele Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Această parte a formulat şi punct de vedere asupra admisibilităţii recursului, apreciind că este incidenţă Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, întrucât hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată ulterior publicării deciziei în Monitorul Oficial al României -20 iulie 2017, recursul fiind, în acest caz, admisibil.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 28 august 2018.

Prin rezoluţia din data de 30 august 2018 s-a fixat termen pentru judecarea recursurilor la data de 20 septembrie 2018, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea discutării admisibilităţii celor două recursuri, în raport de Decizia nr. 52 din 18.06.2018, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 609 din 17 iulie 2018.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursurilor, sens în care constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei,

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Acţiunea cu care reclamantul a învestit instanţa are ca obiect principal pretenţii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală şi, ca atare, este o acţiune patrimonială, evaluabilă în bani.

Preţuirea obiectului litigiului se face de către reclamant, potrivit dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ.:

"(1) Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii. în caz de contestaţie, valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi".

Se reţine astfel că valoarea obiectului litigiului are relevanţă atât sub aspectul determinării competenţei, cât şi sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigii evaluabile în bani.

Prin demersul judiciar, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 55.000 euro cu titlu de daune delictuale pentru condiţii inumane de detenţie.

În raport de data iniţierii prezentului demers judiciar -29 noiembrie 2016, având în vedere cursul de referinţă BNR de 4,51 lei/euro, se constată ca despăgubirea solicitată, care reprezintă valoarea obiectului litigiului, se ridică la suma de 248.391 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G, nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Din interpretarea prevederilor legale evocate rezultă că hotărârile pronunţate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Nu pot fi primite susţinerile recurentei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, exprimate în punctul de vedere, în sensul că ar fi aplicabilă Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 582 clin 20 iulie 2017, iar hotărârea atacată nu este definitivă, ci este supusă recursului.

Astfel, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 Iei inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

În ceea ce priveşte aplicarea în timp a efectelor deciziei Curţii Constituţionale, se constată că aceasta îşi va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". In schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanţei de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanţă, astfel încât suprimarea sau recunoaşterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condiţiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare şi a cerinţelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, modificarea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanţelor judecătoreşti înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a lI-a din Constituţie, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt generai obligatorii şi au putere numai pentru viitor", Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire ia situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Din prevederile textului constituţional rezultă că efectul declarării neconstituţionalităţii unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenţei acesteia, decizia Curţii Constituţionale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituţională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situaţiile juridice începute în momentul în care era în vigoare,

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nune al actelor instanţei de contencios constituţional, "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Aşa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 29 noiembrie 2016, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În acest sens, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a decis:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 17.07.2018, astfel că, de la această dată, în raport de dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., este obligatorie pentru instanţe.

În consecinţă, în raport de Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 17.07.2018, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidenţă în cauza de faţă, hotărârea recurată fiind supusa căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Aşa fiind, având în vedere că în cauza dedusă judecăţii, decizia instanţei de apel, atacată pe calea recursului, a fost pronunţată într-o acţiune evaluabilă în bani, iar valoarea obiectului litigiului este sub pragul de 1.000.000 RON, care deschide calea de atac a recursului, în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile exercitate în speţă.

Faptul că în dispozitivul hotărârii curţii de apel a fost menţionată calea de atac a recursului, nu poate crea părţilor o cale de atac în afara cadrului legai, astfel cum impun dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., evocate în cuprinsul prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile formulate de pârâţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu în numele Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva Deciziei civile nr. 7/A din 10 ianuarie 2018 a Ciuţii de Apel Bucureşti, secţia a X-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.09.2018.