Revizuire for contradictory judgments inadmissible where cited judgment postdates the challenged one

Asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuenţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, S.C. C. S.A. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei nr. 2192 din 28 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, susţinându-se că aceasta este potrivnică deciziei civile nr. 56 din 28.02.2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

În motivarea cererii, se arată, în esenţă, că prin decizia nr. 2192 din 28 februarie 2006, dată în dosarul nr. x/2005, Înalta Curte a admis recursurile formulate de pârâtele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi S.C. C. S.A. prin Lichidator S.C. D. S.A. împotriva deciziei nr. 962 din 1 aprilie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care a modificat-o, în sensul că a respins apelul reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 127 din 22 februarie 2002 a Tribunalului Mehedinţi. în considerentele acestei hotărâri, s-a reţinut că imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului prin hotărâre judecătorească definitivă în condiţiile art. 11 din Legea nr. 18/1968, iar imobilele preluate de stat în temeiul acestei legi nu se restituie în baza Legii nr. 10/2001. Aşadar, se susţine că obiectul acestui dosar îl reprezintă cererea reclamanţilor E., F. şi B. de contestare a deciziei nr. 135/19.06.2001, emisă de S.C. C. S.A., prin care s-a respins cererea de restituire a cotei de 1/2 din imobilul situat în judeţ Mehedinţi. Prin decizia nr. 113 din 12.07.2002, Curtea de Apel Craiova a admis contestaţiile şi a dispus restituirea în natură a imobilului menţionat în cauză.

Pe de altă parte, se susţine că prin decizia civilă nr. 56 din 28.02.2018, a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosar nr. x/2014 a rămas definitivă sentinţa civilă nr. 138 din 29.06.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, prin care s-a admis cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în sensul constatării caracterului politic al măsurilor privind arestul numitului G. din perioada 1972-1973 şi internarea acestuia în Spitalul de Psihiatrie în perioada 02.10.1974-01.11.1974.

Arată că obiectul acestui dosar viza o acţiune prin care s-a solicitat să se constate că autorul revizuenţilor - G. a fost persecutat politic de autorităţile comuniste şi că trecerea în proprietatea statului a imobilului cu destinaţia de locuinţă, situat în judeţ Mehedinţi, s-a tăcut în mod abuziv.

Pentru toate argumentele expuse în cererea de revizuire, revizuenţii solicită admiterea căii de atac de retractare, schimbarea în tot a hotărârii atacate, prin anularea deciziei nr. 2192 din 28 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, cu consecinţa respingerii recursurilor formulate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi S.C. C. S.A. şi menţinerea deciziei nr. 113 din 12.07.2002 a Curţii de Apel Craiova.

Intimata S.C. C. S.A., prin lichidator judiciar, a formulat întâmpinare, susţinând, în principal, excepţiile de inadmisibilitate şi de tardivitate a cererii de revizuire, iar, în subsidiar, netemeinicia acesteia. A arătat că va solicita obligarea revizuenţilor la plata cheltuielilor de judecată pe calea unei acţiuni separate.

Intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a invocat, prin întâmpinarea depusă, aceleaşi excepţii, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea revizuirii, ca neîntemeiată.

La termenul din 20 septembrie 2018, Înalta Curte a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Prioritar, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 din Noul C. proc. civ., se constată că prezenta cale de atac de retractare este supusă prevederilor C. proc. civ. de la 1864, fiind reglementată de art. 322 pct. 7, având în vedere că, în motivarea revizuirii, se susţine contrarietatea de hotărâri între decizia nr. 2192 din 28.02.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi decizia nr. 56 din 28.02.2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi ia faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., incidente în cauză, se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată. de o instanţă de recurs, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, ceea ce face ca executarea hotărârilor să fie imposibil de realizat, iar ieşirea din situaţia anormală creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea, ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

În cauza dedusă judecăţii, revizuenţii au solicitat revizuirea deciziei nr. 2192 din 28 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, susţinând atât în scris, prin cererea de revizuire, cât şi oral, la termenul de dezbateri asupra admisibilităţii cererii de revizuire din 20 septembrie 2018, că este potrivnică hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2014, respectiv decizia civilă nr. 56 din 28.02.2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Hotărârea invocată ca pretins potrivnică a fost pronunţată ulterior celei împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, astfel că nu poate fi îndeplinită condiţia nesocotirii autorităţii de lucru judecat.

Aşa cum s-a arătat, raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găseşte în necesitatea de a înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, în care există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ceea ce face ca executarea hotărârilor să fie imposibil de realizat, iar ieşirea din situaţia anormală creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Instanţa competentă sa se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cei al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni" (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

În speţă, raportat la împrejurarea că revizuenţii solicită anularea primei hotărâri, faţă de cea ulterioară, nu se mai pune problema autorităţii de lucru judecat, ceea ce determină inadmisibilitatea cererii de revizuire.

Aşa fiind, cele două hotărâri invocate nu îndeplinesc condiţiile imperative prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 2192 din 28 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de revizuenţii A. şi B.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.09.2018.