Judicial error compensation claim barred from cassation review due to transitional monetary threshold limit

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 4 iulie 2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 500.000 RON reprezentând daune morale pentru prejudiciul produs prin eroarea judiciară în urma căreia i-a fost stabilită paternitatea faţă de un copil care nu era al său (în temeiul art. 96 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi art. 52 alin. (3) din Constituţie) şi obligarea pârâtei B. la plata sumei de 250.000 RON reprezentând daune morale pentru prejudiciul adus onoarei, demnităţii şi imaginii sale (în temeiul art. 58, art. 72, art. 73, art. 252 C. civ. şi art. 8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului) şi ia plata sumei de 51.302 RON reprezentând prejudiciul produs ca urmare a plăţii nedatorate a pensiei de întreţinere în perioada 1995-2014, cuantum actualizat prin raportare la indicele de consum (în temeiul art. 1349 şi art. 1344 C. civ.).

Tribunalul Buzău, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 300 din 6 aprilie 2017, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta B. A admis, în parte, acţiunea. A respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. A respins, ca fiind fără obiect, cererea de chemare în garanţie a Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici". A obligat-o pe pârâta B. să plătească reclamantului suma de 49.067,35 RON cu titlu de prejudiciu produs ca urmare a plăţii nedatorate a pensiei de întreţinere, sumă ce urmează a fi actualizată în continuare cu indicele de inflaţie începând cu data de 1 februarie 2017 şi până la plata integrală a acesteia. A obligat-o, totodată, pe pârâtă la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 2.920 RON cu titlu de cheltuieli de judecata către reclamant.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut, referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, că dreptul la acţiunea pentru repararea prejudiciului s-a născut la data admiterii cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 1852 din 13 iunie 1995.

În ceea ce priveşte solicitarea obligării statului, instanţa a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei hotărârii definitive de constatare a răspunderii penale sau disciplinare a judecătorului care a pronunţat sentinţa civilă nr. 1852/1995 în Dosarul nr. x/1994 ai Judecătoriei Slobozia, prin care s-a stabilit că reclamantul este tatăl minorei, nefiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de art. 96 din Legea nr. 303/2004 ce reprezintă sediul materiei pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale.

Solicitarea de obligare a pârâtei B. a fost găsită întemeiată de tribunal, care însă a apreciat că suma de 250.000 RON este disproporţionată raportat la prejudiciul efectiv suportat de reclamant.

Cu privire la daunele materiale solicitate, tribunalul, analizând condiţiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1349 din noul C. civ., a admis cererea obligând-o pe pârâta B. la plata sumei reprezentând pensia de întreţinere nedatorată plătită de reclamant.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin Decizia nr. 2252 din 30 octombrie 2017, a respins, ca neîntemeiată, excepţia necompetenţei curţii, invocată de apelanta - pârâtă B. A admis apelul reclamantului împotriva sentinţei tribunalului, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi B. şi chematul în garanţie Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici". A schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a obligat-o pe pârâta B. să plătească reclamantului suma de 70.000 RON cu titlu de daune morale în loc de 50.000 RON. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei. A respins, ca nefondat, apelul incident declarat de pârâta B. împotriva aceleiaşi hotărâri. A obligat-o pe apelanta - pârâtă să plătească apelantului - reclamant suma de 1300 Iei cheltuieli de judecată.

Referitor la apelul reclamantului privind modul de soluţionare a capătului de cerere privind obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, curtea a constatat că prima instanţă a avut corect în vedere la pronunţarea soluţiei şi o serie de aspecte reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 60 din 11 februarie 2014, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) şi (8) din Legea nr. 303/2004.

A fost apreciată ca întemeiată, în parte, critica reclamantului vizând cuantumul daunelor morale ia care a fost obligată pârâta B., care a fost majorat, pe baza probatoriilor administrate în cauză.

În ceea ce priveşte necompetenţa Curţii de Apel Ploieşti, excepţie invocată de pârâta B. prin apelul incident, instanţa şi-a constatat, prin prisma art. 96 pct. 2 C. proc. civ., competenţa, observând că nemulţumirea părţii constă în fapt în modul în care tribunalul a respins, ca neîntemeiate, excepţia de necompetenţa teritorială şi cererea de disjungere.

Astfel, s-a reţinut corect de prima instanţă că faţă de obiectul cererii deduse judecăţii, cererea de disjungere în ceea ce o priveşte pe pârâta B. este neîntemeiată, dat fiind că între capetele de cerere există o strânsă legătură de cauzalitate şi faţă de art. 111 cu raportare la art. 112 C. proc. civ. a respins şi excepţia de necompetenţa teritorială.

Tot corectă a fost găsită şi soluţia tribunalului în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta B.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamantul şi pârâta.

Prin motivele de recurs circumscrise art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A. a criticat decizia curţii de apel ca fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii patrimoniale a statului pentru erori judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale. A arătat astfel că art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 stipulează în sensul că pentru obligarea statului la plata prejudiciilor materiale produse prin erori judiciare trebuie făcută dovada că s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă răspunderea penală sau disciplinară a judecătorului, în timp ce pentru daunele morale solicitate textul de lege nu prevede nicio condiţionare.

A solicitat admiterea recursului şi, pe fond, admiterea acţiunii şi obligarea statului la plata daunelor morale.

Prin motivele de recurs circumscrise pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., pârâta B. a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a deciziei atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată; admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale şi declinarea judecării cauzei la Curtea de Apel Bucureşti; admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune având în vedere că prestaţia periodică s-a desfăşurat între anii 1995-2014.

În subsidiar, a solicitat micşorarea cuantumului daunelor materiale la cele neprescrise.

Referitor la prejudiciul material, recurenta - pârâtă a solicitat a se constata că nu este întrunită o condiţie a răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită nu există, în condiţiile în care nu a făcut decât să pună în executare cu bună credinţă o hotărâre judecătorească definitivă.

A apreciat, de asemenea, ca nefiind întrunită nici condiţia vinovăţiei, având în vedere că adevărul judiciar stabilit în 1995 corespunde convingerilor sale intime.

La data de 27 februarie 2018, în termen legal, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău a formulat întâmpinare în numele Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

La 1 martie 2018, în termen legal, a formulat întâmpinare la recursul pârâtei şi reclamantul A., prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru lipsa motivelor, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

La data de 19 martie 2018, în termen legal, a formulat întâmpinare intimatul - chemat în garanţie Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului, iar la 4 aprilie 2018, acesta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de stat.

Urmare a comunicării întâmpinării, recurentul - reclamant a depus răspunsuri la întâmpinarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la 6 martie 2018 şi la întâmpinarea intimatului - chemat în garanţie la 3 april ie 2018.

La data de 2 mai 2018, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Completul de filtru C3, la 3 mat 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile ari 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.

Nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Analizând recursurile, Înalta Curte constată că sunt inadmisibile, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispoziţiilor iniţiale ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi. pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) al O.U.G. nr. 62/2015, precum şi prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Textul legal menţionat a fost declarat neconstituţional prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369/30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20 iulie 2017, în ceea ce priveşte sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, la care s-au conexat Dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 17 iulie 2018), în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin, 4 din Constituţia României, s-a stabilit că efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Or, în speţă, s-a solicitat de către reclamant, prin acţiunea promovată, obligarea pârâţilor la plata sumelor de 500.000 RON şi de 250.000 RON reprezentând daune morale, precum şi la plata sumei de 51.302 RON reprezentând prejudiciul produs, actualizat prin raportare la indicele de consum.

Totodată, se reţine că acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţelor judecătoreşti la 4 iulie 2016, anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial.

Ca atare, având în vedere că decizia Curţii de Apel Ploieşti, atacată, este pronunţată într-un litigiu pornit anterior publicării deciziei de neconstituţionalitate evocată mai sus, aceasta nu este incidenţă cauzei pendinte, regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speţă stabilindu-se potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituţional şi anume, cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON nu sunt susceptibile de recurs.

Pentru aceste considerente, recursurile declarate în cauză sunt inadmisibile, urmând a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamantul A. şi pârâta B. împotriva Deciziei nr. 2252 din 30 octombrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.09.2018.