Territorial jurisdiction for forced execution: de facto domicile determined by physical presence at seizure despite prior contract termination

Asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti la data de 3 iunie 2013, petentul B.E.J.A. A. a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr. x din 04.09.2017, împotriva debitorilor B. şi C., în vederea recuperării creanţei în cuantum de 110 euro, reprezentând debit aferent perioadei 06.12.2018-18.01.2018, a penalităţilor de întârziere de 0,1 %/zi începând cu data de 06.12.2017 până la achitarea integrală a debitului, precum şi cheltuielilor de executare silită.

Prin sentinţa civilă nr. 5053 din 16.05.2018, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetentei sale teritoriale, invocata din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei, de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că, întrucât din verificările efectuate în D. a rezultat că domiciliul debitorului B. se află în municipiul Braşov, iar pe contractul de închiriere de care se prevalează creditorul apare menţiunea reziliat la 18.01.2018, rezultă că potrivit art. 651 C. proc. civ. este competentă să soluţioneze cauza Judecătoria Braşov.

Referitor la debitoarea C., s-a reţinut că din baza de date a Direcţiei pentru Evidenţă Informatizată a Persoanelor reiese că aceasta are domiciliul în municipiul Bucureşti, însă, faţă de menţiunea de pe contract, nu există vreo dovadă că aceasta mai domiciliază în fapt la acea adresă.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Braşov, prin sentinţa nr. 6317 din 16 22 iunie 2018, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Braşov şi Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Instanţa a reţinut incidenţa în cauză a art. 651 alin. (1) C. proc. civ. care dispune că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

S-a reţinut că cererea de încuviinţare a executării silite a fost îndreptată împotriva debitorilor B. şi C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr. x din 04.09.2017, fiind format un Dosar unic de executare silită, cu nr. x/2018, deschis la B.E.J.A. A.

Raportat la dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale art. 91 C. civ., domiciliul real al unei persoane este opozabil terţilor chiar şi în contra datelor din cartea de identitate, dar numai dacă acest terţ a cunoscut domiciliul real prin alte mijloace.

Instanţa a reţinut că deşi pe contractul de închiriere apare menţiunea reziliat la data de 18.01.2018, din cuprinsul procesului-verbal încheiat în cadrul dosarului execuţional de B.E.J.A. A., şi depus la termenul de judecată din data de 22.06.2018, rezultă că predarea imobilului închiriat de către debitori, s-a realizat abia la data de 18.06.2018.

Pe de alta parte, s-a reţinut că la data sesizării biroului executorului judecătoresc, domiciliul debitoarei C., conform menţiunilor cuprinse în cartea de identitate, era identic cu domiciliul de fapt, aflându-se în circumscripţia Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Acţiunea ce face obiectul învestirii instanţei este o cerere de încuviinţare a executării silite formulată de petentul B.E.J.A. A. împotriva debitorilor B. şi C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr. x din 04.09.2017.

În conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Potrivit alin. (1) al aceluiaşi art. 651, "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după. caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Aşadar, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, singura soluţie care se impune este stabilirea competenţei instanţei de executare prin raportare la domiciliul sau sediul debitorului la data sesizării instanţei de executare.

Noţiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., care prevede că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şt libertăţilor sale civile, este în locui unde îşi are principala aşezare".

De asemenea, art. 91 prevede, la alin. (1) C. civ. că "Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. în lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane, cu excepţia situaţiei în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune",

Noţiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general şi, implicit, competenţa de soluţionare a unei cereri de încuviinţare a executării silite, în concret, nu se referă la elementele care interesează evidenţa populaţiei, ci se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt deoarece scopul, normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia.

În cauză, din actele aflate la dosar, rezultă că ştampila cu menţiunea reziliat aplicată de către ANAF pe contractul de închiriere nr. x din 14.09.2017 poartă data de 18.01.2018.

Totodată, din cuprinsul procesului-verbal încheiat în cadrul Dosarului execuţional nr. x/2018, deschis la B.E.J.A. A., depus de executorul judecătoresc la dosarul Judecătoriei Braşov la data de 21.06.2018, rezultă că predarea efectivă a imobilului închiriat de care debitorii B. şi C. s-a realizat la data de 18.06.2018.

Cum potrivit procesului-verbal încheiat în cadrul dosarului execuţional, depus de executorul judecătoresc la dosarul Judecătoriei Braşov, la data de 21.06.2018, predarea efectivă a imobilului închiriat s-a făcut la data de 18.06.2018, se constată că la momentul sesizării organului de executare silită, respective 02.05.2018, domiciliul în fapt al debitorilor era situat în municipiul Bucureşti.

Prin urmare, având în vedere că la data sesizării organului de executare domiciliul debitorilor era în sectorul 2 Bucureşti, faţă de dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei îi revine Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, în consecinţă, în temeiul dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.09.2018.