Territorial jurisdiction in labor wage restitution dispute: competence assigned to employer's registered seat court despite employee's place of work

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 27.09.2017, reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 420 RON, reprezentând plata nedatorată pe care acesta a încasat-o de la angajatorul Administraţia Naţionala Apele Romane - Administraţia Bazinală de Apă Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015, rezultat al recalculării drepturilor salariate, conform dispoziţiilor Deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale Apele Romane nr. 816 din 14.12.2015 şi a Notei Administraţiei Naţionale Apele Române nr. x din 14.12.2015, emise în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale succesive privind salarizarea unitară.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 266 şi 269 alin. (1), (2) din Codul muncii, precum şi art. 92 şi 194 C. proc. civ., art. 253 - 256 din Codul Muncii, coroborat cu art. 1341, 1470 şi 1635 din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 95 din 15.01.2018, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Siret are sediul în municipiul Bacău, iar în materia conflictelor de drepturi, cum este litigiul dedus judecăţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competenţa de soluţionare se stabileşte în funcţie de domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, competenţa teritorială în cauză fiind exclusivă şi neputând fi înlăturată de părţi.

Instanţa a reţinut şi aplicabilitatea art. 61 din Legea nr. 107/1996, conform căruia: (1) în coordonarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor se înfiinţează Administraţia Naţională Apele Române, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii, aşa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administraţiei Naţionale Apele Române care funcţiona cu statut de regie autonomă. (2) Administraţia Naţională Apele Române are în subordine administraţii bazinale de apă, organizate ia nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituţii publice cu personalitate juridică, constatând că Administraţia Bazinală de Apă Siret are personalitate juridică, ea fiind şi titularul raportului juridic de muncă încheiat cu pârâtul.

Ca urmare, instanţa a apreciat că sediul reclamantei vizat de art. 269 alin. (2) Codul muncii este sediul Administraţiei Bazinale de Apă Siret, independent de existenţa unor subunităţi fără personalitate juridica şi chiar dacă raportul juridic dedus judecăţii s-a derulat la această subunitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 15.01.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 409/D din 23 aprilie 2018, Tribunalul Bacău, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a constatat că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

În speţa, în opinia acestei instanţe, calitatea de reclamant o are Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, iar sediul acesteia se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Suceava. Lipsa personalităţii juridice nu interesează în această fază procesuală, acest aspect urmând a fi analizat ulterior, şi în raport de art. 56 alin. (2) din C. proc. civ.

Analizând conflictul de competenţă cu a cărui soluţionare a fost învestită, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1.) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul supus analizei, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în contradictoriu cu pârâta A., are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum acesta este definit în dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din unghiul competenţei de soluţionare a cauzei, se reţine că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii care prevăd că cererile privind soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 statuează că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau jocul de muncă reclamantul.

Referirea generică din aceste dispoziţii legale ia domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Aşadar, în reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă, competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară, reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, în care se prevedea stabilirea competenţei în raport de sediul "unităţii", aşadar al angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

În acest punct, se poate constata că instanţele aflate în conflict nu sunt în divergenţă de opinie cu privire la normele de competenţă aplicabile în cauza, ci interpretările diferite se raportează la calitatea de reclamant pe care ar putea să o aibă diversele unităţi menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Conform art. 61 din Legea nr. 107/1996:

"(1) În coordonarea autorităţii publice centrale din domeniul apelor se înfiinţează Administraţia Naţională Apele Române, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţata din venituri proprii, aşa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administraţiei Naţionale Apele Române care funcţiona cu statut de regie autonomă.

(2) Administraţia Naţională Apele Române are în subordine administraţii bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituţii publice cu personalitate juridică".

Înalta Curte constată că, în cauză, acţiunea civilă a fost promovată de Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava. Dat fiind caracterul obligatoriu al indicării elementelor oricărei cereri de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 C. proc. civ., inclusiv cele referitoare la numele sau denumirea părţilor şt numele reprezentantului, menţiunile din cuprinsul cererii deduse judecăţii relevă calitatea de reclamantă a Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret.

Mai mult, în speţă, din dosarul Tribunalului Suceava se află împuternicirea acordată de către Administraţia Bazinală de Apă Siret, cu sediul în judeţul Bacău, în favoarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, cu sediul în judeţul Suceava, pentru a reprezenta instituţia în litigiile cu agenţi economici şi persoanele fizice aflate pe aria administrativă a Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, fapt ce demonstrează că acesta acţionează ca mandatar al reclamantei Administraţia Bazinală de Apă Siret şi nu poate întruni concomitent calitatea de reclamant şi aceea de mandatar.

Astfel, în determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial, este important sediul unităţii ce are calitatea de reclamantă, iar nu sediul unităţii fără personalitate juridică, care acţionează ca mandatar al reclamantei, chiar dacă raportul de muncă s-ar fi derulat ia sediul mandatarului.

În plus, în această ipoteză, nu operează nici o eventuală alegere a instanţei de judecată de către reclamant, deoarece dispoziţiile art. 116 şi art. 126 din C. proc. civ. sunt incidente numai în cazul unei necompetenţe relative sau de ordine privată, competenţa teritorială reglementată de art. 269 alin. (2) din Codul muncii fiind una exclusivă, ce nu poate fi înlăturată de părţile litigante.

Indicarea sediului procedural la adresa unităţii fără personalitate juridică, în condiţiile art. 158 din C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură la mandatar, fără a constitui criteriu de stabilire a competenţei teritoriale. în aceste condiţii, apare ca nerelevantă reglementarea prevăzută de art. 56 C. proc. civ. în determinarea instanţei competente.

Cum sediul Administraţiei Bazinale Siret se află în judeţul Bacău, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanţa competentă teritorial a soluţiona litigiul dedus judecăţii este instanţa în a cărei rază teritorială se află sediul societăţii reclamante.

Pentru argumentele expuse, în aplicarea art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.09.2018.