Succession recourse against tribunal decision declared inadmissible for lack of material jurisdiction and referred to Court of Appeal.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 76 din 15 martie 2017, pronunţată de Judecătoria Gurahonţ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E. şi F. S-a constatat deschisă succesiunea defunctei G., decedată la data de 21.01.1989, s-a constatat că din masa succesorală a acesteia fac parte cota de 1/2 părţi din imobilul intabulat în CF x Chisindia (fostă CF x Chisindia), nr. top x, casa cu nr. x, curte şi grădină în suprafaţă de 1079 mp şi cota de 20/36 părţi din imobilul intabulat în CF x Chisindia (fostă CF x Chisindia), nr. top x, casa cu nr. x, curte şi grădină în suprafaţă de 2160 mp, că la succesiunea acesteia au avut vocaţie numitul E., ca soţ supravieţuitor şi reclamanta A. şi pârâţii: B., C., D., E. şi F., ca fii, dar au avut calitatea de moştenitori acceptanţi doar numitul E., care a dobândit prin succesiune o cota de 1/4 părţi din masa succesorală şi reclamanta A., care a dobândit prin succesiune o cotă de 3/4 părţi din masa succesorală.

Totodată, s-a constatat deschisă succesiunea defunctului E., decedat la data de 02.05.2000, că din masa succesorală a acestuia fac parte: cota de 3/4 părţi din imobilul intabulat în CF x Chisindia (fostă CF x Chisindia), nr. top x b, casa cu nr. x, curte şi grădină în suprafaţă de 1079 mp, cota de 5/36 părţi din imobilul intabulat în CF x Chisindia (fostă CF x Chisindia), nr. top x, casa cu nr. x, curte şi grădină în suprafaţă de 2160 mp şi cota de 1/1 părţi din suprafaţa totală de 2,7396 ha teren înscris în Titlul de proprietate nr. x din data de 31.01.2003, emis de Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Arad, că la succesiunea acesteia au avut vocaţie reclamanta A. şi pârâţii: B., H., D., E. şi F., ca fii, dar are calitatea de moştenitor acceptant doar reclamanta A., care a dobândit prin succesiune o cotă de 1/1 părţi din masa succesorală şi s-a autorizat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei cu o cotă de 1/1 părţi, asupra imobilului intabulat în CF x Chisindia (fostă CF x Chisindia), nr. top x, casa cu nr. x, curte şi grădină în suprafaţă de 1079 mp, cu o cota de 20/36 părţi, asupra imobilului intabulat în CF x Chisindia (fostă CF x Chisindia), nr. top x, casa cu nr. x, curte şi grădină în suprafaţă de 2.160 mp şi cu o cotă de1/1 părţi din suprafaţa totală de 2,7396 ha teren înscris în Titlul de proprietate nr. x din data de 31.01.2003, emis de Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Arad, cu titlul de succesiune, conform sentinţei definitive, tară cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 150 din 14 februarie 2018, Tribunalul Arad a respins apelul declarat de pârâtul B. împotriva hotărârii primei instanţe.

La data de 10 aprilie 2018, pârâtul B. a declarat recurs împotriva deciziei tribunalului.

Cererea de recurs a fost înaintată spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa Tribunalului Arad.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 24 mai 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluţia din data de 29 mai 2018, s-a fixat termen de judecată la 18 septembrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constata ca este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţa, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţa de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercita de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrata prin cele ce preced, se constată ca nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de Tribunalul Arad revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Timişoara, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 150 din data de 14 februarie 2018, pronunţate de Tribunalul Arad, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.09.2018.