Land restitution claim barred from appeal; value below million-ron threshold makes recurs inadmissible.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 745 din 30 mai 2017, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi S.C. C. S.A., având ca obiect obligarea acestora să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 702 mp, situat în jud. Timiş, înscris în CF x a Municipiului Timişoara sub nr. top. x (carte funciară provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x); obligarea pârâtei S.C. C. S.A. să desfiinţeze lucrările autonome cu caracter durabil, edificate pe terenul menţionat cu rea-credinţă, iar, în cazul în care aceasta nu se va conforma, să fie autorizaţi reclamanţii să execute lucrarea pe cheltuiala pârâtei; fixarea limitelor de hotar ale terenului suspus litigiului şi obligarea corelativă a pârâţilor să contribuie proporţional cu întinderea zonei de vecinătate la cheltuielile aferente îngrădirii spaţiului în discuţie, cu cheltuieli de judecată.

Conform menţiunilor din încheierea din 30 septembrie 2015, Tribunalul Timiş, urmare lipsei comunicării relaţiilor solicitate de la Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara cu privire la valoarea impozabilă a terenului în litigiu, a luat act de valoarea indicată de reclamanţi prin cererea depusă la 7 noiembrie 2014, respectiv 70.200 euro (309.841,74 RON).

Prin Decizia nr. 192 din 16 noiembrie 2017, Cartea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul reclamanţilor împotriva sentinţei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. recurenţii-reclamanţi A. şi B.

Prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reci amanţi au susţinut, în esenţă nelegalitatea deciziei atacate, din perspectiva raţionamentului contradictoriu al instanţei de apel referitor la regimul juridic aplicabil suprafeţei de teren în litigiu. Contrarietatea motivelor hotărârii instanţei de apel rezidă, în opinia recurenţilor-reclamanţi, şi din faptul că s-a reţinut că autorul acestora nu a parcurs procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, deşi s-a apreciat a fi relevantă depunerea notificării prevăzute de acest act normativ pentru terenul înstrăinat intimatei-pârâte S.C. C. S.A., care provenea din acelaşi lot cu terenul revendicat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (3) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de apel a Interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, întrucât bunul revendicat nu a fost preluat de stat şi nu a făcut obiectul unei legi speciale.

Prin încheierea de şedinţă din 27 aprilie 2018 judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ. până la soluţionarea sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, obiect al Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la care a fost conexat Dosarul nr. x/2018.

Prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17.07.2018 au fost admise sesizările menţionate, stabilindu-se că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei nr. 369 din 30.05.2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20.07.2017).

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu la data de 18.07.2018, fiind acordat termen de judecată cu citarea părţilor la 12.09.2018.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor iniţiale ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supase recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) ai O.U.G. nr. 62/2015 precum şi prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Textul legal menţionat a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30.05.2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Parte I, nr. 582 din 20.07.2017 în ceea ce priveşte sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", despre care s-a reţinut că "legiuitorul nu are îndreptăţirea constituţională de a bloca, în funcţie de valoarea pretenţiei dedusă judecăţii, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab iniţia cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă'’.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României urmează a se aplica prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

Prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarele conexate nr. x/2018 şi nr. y/2018, având ca obiect sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosar nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosar nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a civilă, în Dosar nr. x/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 609 din 17.07.2018, s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30.05.2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20.07.2017).

Având în vedere că decizia Curţii de Apel Timişoara este pronunţată într-un litigiu anterior publicării deciziei de neconstituţionalitate evocată mai sus, aceasta nefiind incidenţă cauzei pendinte, regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speţă se va stabili potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituţional, şi anume, cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până ia 1.000.000 RON nu sunt susceptibile de recurs.

Se reţine, în acest sens, că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 14.10.2014 având ca obiect revendicare, reclamanţii au indicat valoarea bunului la suma de 70.200 euro, adică 309.841,74 RON, conform cursului BNR de la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţei de fond.

Cuantumul acestor pretenţii se situează sub pragul valoric impus de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, situaţie faţă de care Decizia nr. 192 din 16.11.2017 a Curţii de Apel Timişoara nu poate fi supusă căii extraordinare de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul reclamanţilor B., A. împotriva Deciziei nr. 192 din 16 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B., A., ambii cu domiciliul în judeţul Timiş împotriva Deciziei nr. 192 din 16 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timişoara prin primar, cu sediul în judeţul Timiş, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, cu sediul în judeţul Timiş, S.C. C. S.R.L., cu sediul în judeţul Timiş.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.09.2018.