Inadmissibility of cassation against final appellate decision in state asset restitution litigation under Law 10/2001
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal in cassation as inadmissible, leaving in force the appellate court's decision to reject the claimants' action. The dispute concerned a request to modify an administrative decision issued by the Authority for the Administration of State Assets regarding reparative measures in equivalent for an immovable property, where the claimants argued the zero-amount proposal violated a prior final judgment. The decisive legal basis for the dismissal was that, under special legislation governing requests for restitution or reparation, the tribunal's decision is subject only to appeal to the court of appeal, which renders the appellate decision final; consequently, the cassation appeal was not a legal remedy available against such a decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 31 din Legea nr. 10/2001, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, art. 12 din Legea nr. 202/2010, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against final appellate decision in state asset restitution litigation under Law 10/2001: Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 4 ianuarie 2017 sub nr. x/2017 reclamanţii A., B. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, modificarea Deciziei nr. 133 din 05.12.2016, în sensul stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent propuse de pârâtă pentru imobilul situat în Bucureşti, conform cotei de participare deţinută de C. în cadrul societăţii pe acţiuni D. şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanţii au arătat că intimata a emis decizia contestată ca urmare a punerii în executare silită la data de 07.09.2015 a sentinţei civile nr. 208 din 06.02.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1751 din 17.10.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Prin sentinţa nr. 208 din 06.02.2012 a fost obligată intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să emită dispoziţie motivată privind măsurile reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, conform cotei de participare avută de C. în cadrul societăţii pe acţiuni D.
Decizia Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului este una profund nelegală deoarece în mod nepermis este rezultatul unei noi judecăţi a problematicii juridice tranşate irevocabil în procesul prin care s-a statuat asupra calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent în considerarea faptului că s-a dovedit că autorul lor a fost acţionar la D.
Decizia emisă în executarea sentinţei civile irevocabile care propune măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 0 Iei goleşte de conţinut ceea ce a intrat în puterea de lucru judecat şi echivalează cu săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti.
Prin sentinţa nr. 726 din 25 mai 2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinându-se, în esenţă, că prin sentinţa nr. 208/2012 nu a fost stabilit numărul acţiunilor deţinute de autorul reclamanţilor şi nici valoarea acestora, iar autorul reclamanţilor a deţinut acţiuni doar la nivelul anilor 1936 - 1938, şi nu ta momentul preluării abuzive.
Prin Decizia nr. 490/A din 26 aprilie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor împotriva sentinţei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. reclamanţii A., B., arătând că decizia atacată este nelegală întrucât: s-a respins solicitarea apelanţilor de a se reveni cu adresă la Ministerul Finanţelor Publice pentru depunerea fişei CAFIN, deşi Arhivele Naţionale au indicat că fişa se afla la Ministerul Finanţelor Publice; s-a respins expertiza contabilă motivat de faptul că nu s-a putut indica numărul de acţiuni ce urmau sa fie avute în vedere de expert in condiţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001.
Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 29.06.2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau eh poate fi atacată cu recurs ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".
De asemenea, potrivit art. 12 din Legea nr. 202/2010 "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."
Din textele legale anterior citate rezultă că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în litigiile în care sunt contestate deciziile/dispoziţiile motivate de soluţionare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 este apelul, sens în care prezenta cale de atac nu este prevăzută de lege, fiind, deci, inadmisibilă.
Cum Decizia nr. 490/A din 26.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este dată în apel şi este definitivă, devin incidente dispoziţiile legale anterior menţionate.
Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului şi nici recursului şi ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată de reclamanţi împotriva deciziei din apel.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 490/A din 26 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat E., în Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 490/A din 26 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, cu sediul în cu sediul în Bucureşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.09.2018.