Land Revocation Appeal Over 60,000 RON Claim Remitted to Court of Appeal

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2831 din 8 iunie 2016 Judecătoria Târgu Mureş a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect revendicare, respectiv lăsarea în deplină posesie şi proprietate a suprafeţei de 1.400 mp situată în Sâmpetru de Câmpie, jud. Mureş, înscrisă în CF nr. x - Sâmpetru de Câmpie, nr. cad./topografic x, apreciată la o valoare de 2.800 RON, stabilirea în sarcina pârâtului a obligaţiei de a ridica şi de a îndepărta de pe terenul reclamantului construcţiile artizanale existente pe acesta precum şi gardul împrejmuitor.

Obligarea pârâtului la achitarea sumei de 12.000 RON reprezentând folos nerealizat în perioada septembrie 2012 şi până la data promovării prezentei, obligarea pârâtului să-t achite cheltuielile de judecată ocazionate cu purtarea prezentului proces; a obligat pârâtul la a lăsa în deplină proprietate şi posesie reclamantului suprafaţa de 1.400 mp teren intravilane situat în Sânpetru de Câmpie, jud. Mureş, înscris în CF nr. x Sânpetru de Câmpie şi de a se abţine de fa orice fel de act de natură a-i tulbura acestuia exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate; a obligat pârâtul să ridice şi să îndepărteze de pe terenul proprietatea reclamantului construcţiile artizanale existente pe acesta precum şi gardul ce împrejmuieşte terenul; a obligat pârâtul la plata sumei de 4.646 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului; a respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenţii ale reclamantului.

Prin Decizia nr. 158 din 7 februarie 2018 Tribunalul Mureş, secţia civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâtele C. şi D. (în calitate de moştenitori legali ai defunctului pârât B.) şi de reclamantul A. împotriva sentinţei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele C. şi D. înregistrat la Tribunalul Mureş la data de 23.04.2018.

Prin adresa din 04.05.2018, Tribunalul Mureş a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Curţii de Apel Târgu Mureş.

Prin Decizia nr. 57/R din 21.06.2018 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20.07.2017, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

În paragraful 32 din considerentele acestei decizii s-a reţinut că efectul constatării neconstituţionalităţii acestei sintagme, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că de la data publicării deciziei în discuţie în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că "sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013".

Având în vedere prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în considerentele deciziei pronunţate de Curtea Constituţională s-a mai reţinut că, cu excepţiile prevăzute de lege, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece rolul acesteia, ca instanţă de casaţie, este aceia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, acest rol fiind consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituţie (paragraful 26 din decizie).

În acest context, întrucât litigiul dedus judecăţii este evaluabil în bani şi ţinând seama de Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, precum şi de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în speţă competenţa materială de soluţionare a recursului declarat de pârâtă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 29.06.2018.

Prin rezoluţia din 02.07.2018, s-a fixat termen la 12 septembrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea de declinare a competenţei nu poate realiza o legală învestire a instanţei supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului într-o cauză având ca obiect pretenţii în cuantum de 60.000 RON, soluţionată în primă instanţă de judecătorie şi în apel de tribunal.

Astfel, dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.

Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţia procedurală menţionată nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor ci dimpotrivă, foloseşte două criterii ale circumscrierii acestei competenţe-unul care vizează ierarhia instanţelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curţilor de apel) şi celălalt indicaţia expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege").

Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competenţe de drept comun, posibilă doar în situaţia în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare.

O interpretare în sens contrar a dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa cum procedează curtea de apel, înseamnă nesocotirea conţinutului expres al normei şi extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugarea ia lege şi încălcarea regulilor procedurale (conform art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor este prevăzută numai prin lege).

Nici dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competenţă în materia recursurilor pentru instanţa supremă.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Aşadar, norma procedurală menţionată are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competenţă înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menţionaţi anterior.

De asemenea, dispoziţia din alin. (4) al art. 483 C. proc. civ. face referire la faptul că şi celelalte instanţe, atunci când judecă în recurs, realizează acelaşi tip de control de legalitate.

Nici referirea la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului.

Hotărârea instanţei de contencios constituţional nu a avut ca obiect de analiză vreo normă de competenţă a cărei neconstituţionalitate să o fi constatat.

Obiectul controlului de constituţionalitate l-a reprezentat sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conţinutul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza şi considerentele justificative ale soluţiei adoptate s-au circumscris problemei admisibilităţii recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric.

Pentru toate aceste considerente, se constată că dezinvestirea curţii de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menţionate anterior.

În consecinţă, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Târgu Mureş, căreia îi revine competenţa de soluţionare, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtele C. şi D. împotriva Deciziei nr. 158 din 7 februarie 2018 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.09.2018.