Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2843/2018 AI generated

Inadmissibility of cassation for sub-threshold civil liability claim arising from unauthorized bank transactions

Case Number Decizia nr. 2843/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that rejected the plaintiff’s claim, which confirmed the lower instance finding that the conditions for civil delictual liability were not met. The dispute involved a request for compensation of approximately 243,721 RON for unauthorized operations on a bank account, where the plaintiff argued the defendant bank failed in its duty to monitor transactions and prevent fraud. The court determined that the appeal was inadmissible because the case value fell below the 1,000,000 RON threshold established by Article 18(2) of Law No. 2/2013, which precluded cassation appeals for monetary claims under that limit at the time the action was filed in November 2014; consequently, the court ruled that the subsequent Constitutional Court decision declaring that threshold unconstitutional did not apply to cases initiated prior to its publication in July 2017.

Legislator headnote

AI generated

art. 1385 C. civ, art. 1357 C. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; Inadmissibility of cassation for sub-threshold civil liability claim arising from unauthorized bank transactions: În mod prioritar, în ceea ce priveşte solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată în raport cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, lipsind legătura de cauzalitate impusă de textul menţionat cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care temeiul juridic al invocării excepţiei de inadmisibilitate a fost dat de dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma existentă la data soluţionării litigiului.

Keywords

AI generated
banking law action for liability civil dispute constitutional limits monetary compensation fraud

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 26 noiembrie 2014, S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu S.C. B. S.A., în temeiul art. 1357 coroborat cu art. 1381 şi art. 1385 C. civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 243.720,95 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi la plata dobânzii legale pentru această sumă, calculată de la 13 octombrie 2014 şi până la data acoperirii efective a prejudiciului.

Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin sentinţa nr. 2433 din 11 mai 2015 a respins cererea, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că a fost învestit cu o cerere personală, patrimonială, având ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei şi analizând condiţiile prevăzute de lege a constatat că acestea nu sunt întrunite în cauză.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin Decizia nr. 196/A din 1 februarie 2017, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.

S-a reţinut, în esenţă, că nu este întemeiată susţinerea apelantei - reclamante cu privire la săvârşirea de către intimata - pârâtă a faptei ilicite constând în neluarea măsurilor necesare pentru prevenirea efectuării operaţiunilor neautorizate şi respectiv pentru conservarea/blocarea fondurilor băneşti aparţinând reclamantei, astfel încât, în lipsa faptei ilicite, s-a constatat că, In mod corect, a constatat instanţa de fond că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ. pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., ale cărui motive au fost circumscrise pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ.

A arătat că nu a fost legal citată şi nu a putut participa la dezbaterea cererii de apel care a avut Ioc la 11 ianuarie 2017, ulterior momentului constatării divergenţei, motiv prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

A criticat decizia şi prin prisma pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., arătând că aceasta se întemeiază pe motive contradictorii, respectiv constatarea referitoare la existenţa unei situaţii de "procesare directă" (pag. 27) şi cea cuprinsă la pagina 25 din decizie care face referire la o procesare manuală de către reprezentanţii B.

Pentru motivul circumscris pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta a criticat decizia sub aspectul greşitei aplicări a normelor privind răspunderea civilă delictuală a pârâtei.

A susţinut că aceasta nu a adoptat o conduită adecvată în exercitarea activităţii de monitorizare a operaţiunilor derulate pe contul clientei sale şi nu a depus diligentele necesare, pentru a împiedica prejudicierea sa ca urmare a utilizării frauduloase a unui cont aparţinând unui client B.

A arătat, în continuare, că în cauză au fost întrunite şi celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul, legătura de cauzalitate şi vinovăţia pârâtei.

Cu privire, la admisibilitatea căii de atac astfel declarate, Înalta Curte constată următoarele:

În mod prioritar, în ceea ce priveşte solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată în raport cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, lipsind legătura de cauzalitate impusă de textul menţionat cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care temeiul juridic al invocării excepţiei de inadmisibilitate a fost dat de dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma existentă la data soluţionării litigiului.

De altfel, susţinerea recurentei referitoare la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 C. proc. civ. nu se raportează la un text din legea fundamentală care ar fi nesocotit, ci mai degrabă la o interpretare doctrinară privitoare la noţiunea de proces, care în opinia recurentei ar trebui înţeleasă ca "drept material la acţiune" al părţii, tară să arate care ar fi conflictul cu vreo normă din Constituţie.

În ceea ce priveşte admisibilitatea recursului, se constată că potrivit dispoziţiilor iniţiale ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015, precum şi prin art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Textul legal menţionat a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, în ceea ce priveşte sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, la care s-au conexat Dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 17 iulie 2018), în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, s-a stabilit că efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Or, în speţă, s-a solicitat de către reclamantă, prin acţiunea promovată, obligarea pârâtei la plata sumei de 243.720,95 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi la plata dobânzii legale pentru această sumă, calculată de la 13 octombrie 2014 şi până la data acoperirii efective a prejudiciului.

Totodată, se reţine că acţiunea a fost înregistrată pe roiul instanţelor judecătoreşti la 26 noiembrie 2014, anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial.

Ca atare, având în vedere că decizia Curţii de Apel Bucureşti, atacata, este pronunţată într-un litigiu pornit anterior publicării deciziei de neconstituţionalitate evocată mai sus, aceasta nu este incidentă cauzei pendente, regimul juridic ai căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speţă stabilindu-se potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituţional şi anume, cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON nu sunt susceptibile de recurs.

Pentru aceste considerente, recursul declarat în cauză este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ.

Cu recurs în termen de 48 ore de la pronunţare.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 196/A din 1 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.09.2018.